Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 3:14-*
Previous part
Voi v-ati lepadat de Cel Sfant si Neprihanit, si ati cerut sa vi se daruiasca un ucigas.
Cel Sfant. Aceasta este o desemnare impresionanta, probabil nu noua, pentru ascultatorii lui Petru, deoarece apare in literatura iudaica intertestamentala (vezi Ioan 6,69). Demonizatul o folosise cu privire la Hristos (Marcu 1,24). La judecarea Lui, Isus fusese gasit nevinovat de toate acuzatiile (Marcu 15,10; Luca 23,4). Atat Pilat, cat si sotia lui dadusera marturii accentuate cu privire la nevinovatia lui Isus (Matei 27,19.24). Asa a facut si talharul pocait (Luc.23,41) si sutasul (vers.47). Vezi Fapte 2,27.
Neprihanit. [,,Drept”, KJV]. Vezi 1 Petru 3,18; 1 Ioan 2,1; vezi Fapte 7,52).
Cerut… un ucigas. [,,Dorit un ucigas”, KJV]. Adica, Baraba (vezi Marcu 15,7; Luca 23,19).
Ati omorat pe Domnul vietii, pe care Dumnezeu L-a inviat din morti; noi suntem martori ai Lui.
Domnul vietii. Gr. archegos tes zoes, care este mai bine tradus ,,autor al vietii” (cf. Evrei 12,2; in cap.2,10 archegos e tradus ,,capetenia”). Hristos este incepatorul vietii. ,,In Hristos este viata originara, neimprumutata, nederivata” (DA 530). ,,Domnitorul vietii”, ,,Capetenia… mantuirii” (Evrei 2,10), este prin urmare, Cel de la care vine viata si mantuirea. Hristos este clar prezentat ca Autor al vietii. El insusi a ridicat de repetate ori aceeasi pretentie emfatica (vezi Ioan 3,14.15; 5,26.40; 6,48.51). Iudeii alesesera sa pastreze in viata un ucigas si sa dea mortii pe Autorul si Datatorul vietii.
Dumnezeu L-a inviat. Ca Tatal a fost Cel care a inviat pe Hristos din morti este de repetate ori afirmat in Noul Testament (Fapte 2,24; Rom. 6,4; 8,11). In acelasi timp Isus declara ca El Insusi avea putere sa-Si dea viata si sa o ia iarasi (Ioan 10,18). Aceste doua declaratii cu privire la inviere nu sunt contradictorii. Desi Hristos avea viata in Sine, totusi ca Fiu intrupat care ,,a luat chip de rob” (Filip. 2,7), El nu putea ,,sa faca nimic de la Sine” (Ioan 5,19). Isus a exercitat puterea Sa divina numai la porunca Tatalui. Astfel desi ,,Mantuitorul a iesit din mormant prin viata care era in Sine Insusi” (DA 785), El a facut lucrul acesta la chemarea lui Dumnezeu Tatal Sau.
Ai Lui. [,,Despre care”, KJV; ,,Pentru care”, Nitz]. Petru atesta din nou singurul fapt central ca apostolii stiau despre ce vorbeau. Ei cunoscusera pe Domnul, ei Il vazusera pe Domnul, ei Il vazusera murind, si-L vazusera inviat.
Prin credinta in Numele lui Isus, a intarit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeti si-l cunoasteti; credinta in El a dat omului acestuia o tamaduire deplina, cum vedeti cu totii.
Numele lui. De repetate ori in NT, si mai ales in Faptele Apostolilor, numele lui Isus este prezentat ca mijlocul prin care sunt savarsite minunile si e obtinuta mantuirea (Fapte 3,6; 4,10.12.17.18; 16,18; Marcu 9,38; Luca 10,17). Folosirea cuvantului ,,nume” in legatura aceasta e de inteles in termenii bogatei implicatii pe care o are in NT. Vezi Fapte.2,21.
Invatatii au scos in evidenta faptul ca in antichitate anumite nume erau considerate ca avand
o sfintenie speciala si eficacitate particulara. Astfel printre iudeii perioadei de dupa exil, numele divin Yahweh (Iehova) era pastrat ca un secret cunoscut numai de marele preot si adevarata lui pronuntare a fost in cele din urma pierduta cu totul. Rostirea altor nume era considerata deosebit de eficienta in savarsirea minunilor. Iosif (Antiquities viii.2.5 [46-49]) relateaza ca a vazut un om cu numele Eleazar care se spunea ca scotea demoni prin folosirea numelui lui Solomon. Folosirea numelui lui Isus pentru acelasi scop a fost incercata de cei sapte fii ai lui Sceva la Efes (cap.19,13.14). Ei considerau ca simpla folosire a numelui avea o putere magica. Fara indoiala, multi din cei care observau minunile pe care ucenicii lui Isus le savarseau in numele Lui considerau ca eficacitatea acelor minuni se gasea numai in folosirea unui nume magic. Vezi Vol. I, p.170-173.
Este clar si mai presus de orice indoiala ca ucenicii, savarsind minuni, nu foloseau numele lui Hristos cu cea mai mica intentie de a invoca vreo putere magica. In VT cuvantul ebraic shem, ,,nume”, este uneori folosit in sensul de ,,caracter” (vezi Ier. 14,7.21), si poate fi aproape sinonim cu persoana insasi (vezi Psa.18,49). Aceasta stransa legatura dintre nume si caracter e ilustrata de bogatia de nume din VT care arata caracterul purtatorilor lor sau anticiparea pe care parintii o faceau cu privire la persoana copiilor lor. Aceeasi idee de ,,caracter” e probabil intelesul cuvantului ,,nume” in lucrarea apocrifa, Enoh (cap. 48,7), unde se spune despre Fiul omului: ,,Deoarece in numele lui, ei [cei drepti] sunt mantuiti”.
Un alt aspect al acestei dezvoltari e vazut in vremurile NT cand cuvantul grecesc pentru ,,nume” (onoma) ar putea sa insemne ,,persoana”. Intr-un papirus egiptean din anul 13 d.Hr., apare expresia, ,,de la numele scris mai jos”, insemnand, natural, ,,de la persoana subsemnata”. O intrebuintare similara apare in Fapte 1,15; Apoc. 3,4; 11,18.
Toate acestea arata ca, prin folosirea numelui lui Isus in savarsirea de minuni si in proclamarea mantuirii, apostolii declarau ca puterea vindecatoare si mantuitoare era exercitata in stransa legatura cu persoana si caracterul lui Isus Hristos. Declaratia lui Petru in Pasajul de fata ca ,,numele Lui a intarit pe omul acesta” era o afirmare ca Hristos Insusi savarsea minunea si nu o incantatie magica actionand asupra ologului. Puterea lui Hristos e la indemana oricui, dar trebuie sa fie acceptata prin credinta vie in El.
Il vedeti si-l cunoasteti. Aici nu era nimic ascuns, nici o intamplare si nici un viclesug. Nu a fost nici o substituire a unei persoane sanatoase, sub pretentia ca un olog fusese vindecat. Toti stiau ca omul fusese olog si acum il vedeau vindecat.
In El. [,,Prin El”, KJV; ,,Printransul”, Nitz]. Sau, ,,prin El”, adica Hristos. Vezi 1 Petru 1,21. Credinta care era atat in vindecatorul Petru, cat si in omul vindecat era lucrata in fiecare din ei prin puterea lui Hristos. Petru era un primitor al puterii lui Dumnezeu prin credinta, omul de asemenea a primit credinta care l-a facut in stare sa accepte vindecarea fizica. Credinta vindecatoare este ea insasi un dar (Rom.12,3; 1Cor.12,9).
Tamaduire deplina. Sau ,,intregime”.
Displayed: 6466 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online