Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 24:24-*
Previous part
Nu vestirea celei de a doua veniri a fost aceea care a provocat fanatismul si dezbinarea. Acestea au aparut in vara anului 1844, cand adventistii erau in dubiu cu privire la pozitia adevarata. Predicarea primei solii ingeresti si a "strigatului din miezul noptii" tinteau in mod direct sa reprime fanatismul si neintelegerea. Aceia care au participat la aceste miscari solemne lucrau in armonie; inimile lor erau pline de iubire unul pentru altul si pentru Isus, pe care asteptau sa-L vada in curand. Credinta lor unica, o fericita si unica nadejde, i-a inaltat mai presus de stapanirea oricarei influente omenesti si s-a dovedit a fi un scut impotriva asalturilor lui Satana.
"Pentru ca mirele zabovea, toate au atipit si au adormit. La miezul noptii s-a auzit o strigare: 'Iata mirele, iesiti-I in intampinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat si si-au pregatit candelele." (Matei 25,5-7). In vara anului 1844, adica la mijlocul timpului dintre data fixata prima data, pentru sfarsitul celor 2300 zile, si toamna aceluiasi an, timp hotarat ulterior ca implinire a perioadei, solia a fost vestita prin cuvintele Scripturii: "Iata, mirele vine!"
Faptul care a dus la aceasta miscare a fost descoperirea ca decretul lui Artaxerxe pentru rezidirea Ierusalimului, care forma punctul de plecare pentru perioada de 2300 de zile, a intrat in vigoare in toamna anului 457 in.Hr.,
si nu la inceputul anului, asa cum se crezuse initial. Incepand din toamna anului 457, cei 2300 de ani se incheiau in toamna anului 1844 (vezi notele suplimentare).
Argumentele scoase din tipurile Vechiului Testament aratau si ele spre toamna, ca fiind timpul cand trebuia sa aiba loc evenimentul reprezentat prin "curatirea sanctuarului". Acest lucru a devenit foarte lamurit atunci cand atentia a fost indreptata asupra modului in care tipurile, care avusesera legatura cu prima venire a lui Hristos, se implinisera.
Junghierea mielului pascal era o umbra a mortii lui Hristos. Pavel spune: "Hristos, pastele nostru a fost jertfit". (1 Cor. 5,7). Snopul cu primele roade care era leganat de pasti inaintea Domnului preinchipuia invierea lui Hristos. Vorbind despre invierea Domnului si a intregului Sau popor, Pavel spune: "Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa". (1 Cor. 15,23). Asemenea snopului de leganat care era primul seceris adunat inainte de marele seceris, Hristos era primul rod al secerisului nepieritor al celor rascumparati, care la invierea viitoare vor fi adunati in granarul lui Dumnezeu.
Aceste simboluri s-au implinit nu numai in ceea ce priveste evenimentul, ci si in ceea ce priveste timpul. In ziua a patrusprezecea a lunii intaia iudaice, chiar in ziua si in luna in care timp de cincisprezece lungi veacuri fusese injunghiat mielul pascal, Hristos a mancat pastele cu ucenicii Sai, instituind sarbatoarea care urma sa comemoreze moartea Sa ca "Miel al lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii". In aceeasi noapte a fost luat de maini nelegiuite pentru a fi rastignit si omorat. Si ca antitip al snopului de leganat, Domnul nostru a fost inviat dintre morti a treia zi ca "prim rod al celor adormiti", modelul tuturor celor drepti inviati, ale caror "trupuri stricacioase" vor fi schimbate, si "facut asemenea trupului slavei Sale. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos." (Filip. 3,20.21)
In acelasi fel, simbolurile care sunt legate de a doua venire trebuie sa se implineasca la timpul aratat de serviciul simbolic.
In sistemul iudaic, curatirea sanctuarului, sau ziua cea mare de ispasire, avea loc in ziua a zecea a lunii a saptea iudaice (Lev. 16,29-34), cand marele preot, dupa ce facea ispasire pentru tot Israelul indepartand in felul acesta pacatele din sanctuar, iesea si binecuvanta poporul. Tot asa se credea ca Hristos Marele nostru Preot urma sa Se arate, pentru a curati pamantul prin distrugerea pacatului si a pacatosilor, ca apoi sa binecuvanteze cu nemurire poporul Sau care Il asteapta. Astfel, ziua a zecea a lunii a saptea, Ziua cea mare a Ispasirii, timpul curatirii sanctuarului, care in anul 1844 cadea la douazeci si doua octombrie, a fost considerata ca timp al revenirii Domnului. Acest lucru era in armonie cu dovezile prezentate mai inainte, ca cele 2300 de zile urmau sa se incheie in toamna, iar concluzia parea bine fondata.
In parabola din Matei capitolul 25, timpul de asteptare si de atipire este urmat de venirea mirelui. Acest lucru era in concordanta cu argumentele prezentate atat in profetie, cat si in simboluri. Toate acestea produceau o puternica convingere cu privire la faptul ca sunt vrednice de incredere, iar "strigatul din miezul noptii" a fost vestit de mii de credinciosi.
Asemenea revarsarii unui val puternic, miscarea s-a raspandit in toata tara. Din oras in oras si din sat in sat, ea a patruns pana in cele mai izolate locuri din tara, "pana cand poporul lui Dumnezeu care astepta a fost trezit. Fanatismul disparea din fata acestei vestiri, ca roua diminetii inaintea soarelui care rasare. Credinciosii vedeau cum indoiala si nesiguranta erau alungate, iar nadejdea si curajul le influenta inimile. Lucrarea era lipsita de acele extreme manifestate totdeauna cand firea omeneasca nu este controlata de influenta Cuvantului si Duhului lui Dumnezeu. Se asemana in caracter cu acele timpuri de umilire si intoarcere la Domnul, care se produceau in Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea slujitorilor Sai. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrarii lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta putina bucurie plina de extaz, dar era o profunda cercetare a inimii, marturisirea pacatului si parasirea lumii.
Displayed: 5708 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online