Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 17:52-*
Previous part
N-a fost nici o generatie de francezi, in timpul acelei perioade lungi, care sa nu-i fi vazut pe ucenicii Evangheliei fugind dinaintea furiei nebune a prigonitorilor si ducand cu ei inteligenta, artele, harnicia si ordinea, in care ei, ca o lege, excelasera mai inainte, pentru a imbogati tarile in care si-au gasit azil. Si pe masura ce imbogateau alte tari cu aceste daruri bune, lipseau de ele propria tara. Daca tot ce a fost alungat ar fi ramas in Franta, daca in acesti trei sute de ani priceperea si harnicia exilatilor ar fi cultivat solul ei, daca in timpul acestor trei sute de ani maiestria si arta lor ar fi contribuit la dezvoltarea mestesugurilor, daca in timpul acestor trei sute de ani geniul lor creator si puterea lor analitica i-ar fi imbogatit literatura si i-ar fi dezvoltat stiinta, daca intelepciunea lor ar fi calauzit consiliile ei, curajul lor ar fi purtat luptele ei, echitatea lor ar fi modelat legile ei, iar religia Bibliei ar fi intarit inteligenta si ar fi calauzit constiinta poporului ei, cat de mare ar fi fost gloria Frantei! Ce tara mare, prospera si fericita ar fi fost ea, un model pentru toate natiunile!
Dar un fanatism orb si incapatanat i-a alungat de pe pamantul ei pe toti invatatorii virtutii, toti aparatorii ordinii, pe toti sustinatorii sinceri ai tronului; ea a spus barbatilor care ar fi facut din tara lor "o slava si un renume" pe pamant: "Alegeti intre rug si exil!" In cele din urma, ruina statului a fost totala; n-a mai ramas constiinta care sa fie proscrisa, nici religie care sa fie tarata la rug si nici patriotism care sa fie exilat." (Wylie, b.13, cap.20). Iar Revolutia, cu toate ororile ei, a fost consecinta tragica.
"Plecarea hughenotilor a fost marcata in Franta de o decadere generala. Orase mestesugaresti infloritoare au decazut, regiuni fertile s-au transformat in adevarate pustietati, stagnarea intelectuala si decaderea morala au urmat unei perioade de progres neobisnuit. Parisul a devenit un vast azil pentru saraci si s-a apreciat ca, la izbucnirea Revolutiei, doua sute de mii de saraci cerseau painea din mana regelui. Numai iezuitii prosperau intr-o tara in plina decadere si conduceau cu o tiranie groaznica bisericile si scolile, inchisorile si galerele".
Evanghelia ar fi adus Frantei solutia acelor probleme politice si sociale care dadeau de lucru clerului, regelui si legiuitorilor ei si care, in cele din urma, au aruncat natiunea in anarhie si ruina. Dar sub stapanirea Romei poporul a uitat binecuvantatele lectii de jertfire de sine si de iubire neegoista ale Mantuitorului lor. Oamenii fusesera indepartati de la practicarea sacrificiului de sine pentru binele altora. Cel bogat nu mai primea nici o mustrare pentru apasarea saracului, iar saracul nu gasea nici un ajutor in saracia si degradarea lui. Egoismul celor bogati si puternici devenise din ce in ce mai batator la ochi si mai apasator. Timp de veacuri, lacomia si imoralitatea nobilimii au dus la exploatarea nemiloasa a taranului. Cel bogat nedreptatea pe cel sarac, iar saracul il ura pe bogat.
In multe provincii proprietatile erau detinute de nobilime, iar clasele muncitoare lucrau pamantul in arenda; acestea erau la discretia stapanilor lor si erau obligate sa se supuna pretentiilor
lor exagerate. Povara sustinerii atat a statului, cat si a bisericii cadea asupra claselor mijlocii si de jos, care erau greu apasate de catre autoritatile civile si de cler. "Bunul plac al nobililor era considerat ca lege suprema; fermierii si taranii puteau muri de foame, caci asupritorilor nu le pasa de acest lucru. Poporul era silit ca la orice miscare sa tina seama de interesul exclusiv al stapanilor. Viata muncitorilor agricoli era o viata de munca neincetata si de mizerie grava; plangerile lor, daca ar fi indraznit sa se planga, erau tratate cu dispret crunt. Tribunalele tineau seama totdeauna de plangerile unui nobil impotriva unui taran, mita era primita de judecatori si cel mai mic capriciu al aristocratiei avea putere de lege, in virtutea acestui sistem de coruptie generala. Din impozitele stoarse de la populatie de catre cei puternici, pe de o parte, si de catre cler, pe de alta, nici jumatate nu intra in trezoreria regala sau episcopala, ci era risipit in practici imorale. Iar oamenii care ii saraceau in felul acesta pe semenii lor erau scutiti de impozite si indreptatiti prin lege sau uzanta la toate slujbele statului. Clasele privilegiate numarau o suta cincizeci de mii de oameni si pentru placerile lor milioane de oameni erau condamnati la o viata de deznadejde si degradare" (vezi notele suplimentare).
Curtea regala se dedase luxului si imoralitatii. Exista prea putina incredere intre popor si conducatori. Neincrederea era amprenta care se vedea pe toate masurile conducerii, care erau privite ca fiind amagitoare si egoiste. Cu peste o jumatate de secol inainte de timpul Revolutiei, tronul a fost ocupat de Ludovic al XV-lea care, chiar si in acele vremuri grele, s-a caracterizat ca fiind un monarh nepasator, lipsit de seriozitate si senzual. Cu o aristocratie depravata si cruda si cu o clasa de jos ignoranta si saracita, cu statul inglodat in datorii, iar poporul exasperat, nu era necesar un ochi de profet pentru a prevedea un deznodamant teribil si iminent. Fata de avertismentele sfatuitorilor lui, regele obisnuia sa raspunda: "Incercati sa faceti ca lucrurile sa mearga cat traiesc eu; dupa ce voi muri
Displayed: 5405 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online