Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 17:44-*
Previous part
Dupa ce a fost imbratisata de presedinte, zeita a fost urcata pe un car maret si condusa in mijlocul unei multimi la catedrala Notre Dame, pentru a lua locul Dumnezeirii. Acolo a fost asezata pe un altar inalt si a primit adorarea tuturor celor prezenti." (Alison, vol.1, cap.10)
Aceasta ceremonie a fost urmata, nu peste multa vreme, de arderea in public a Bibliei. Intr-o imprejurare, "Societatea Populara a Muzeului" a intrat in sala primariei, strigand: "Traiasca Ratiunea!" si ducand intr-un varf de bat resturile inca fumegande ale catorva carti, printre altele breviare, misse, Vechi si Noi Testamente, care "au ispasit intr-un foc mare", a spus presedintele, "toate nebuniile la care ele i-au condus vreodata pe oameni ca sa le comita." (Journal of Paris, 1793, nr.318. Citat in Buchez-Roux, Collection of Parliamentary History, vol.30, pp.200, 201.)
Papalitatea a fost aceea care a inceput lucrarea pe care ateismul a completat-o. Politica Romei a adus acele stari sociale, politice si religioase care au grabit ruina Frantei. Referindu-se la ororile Revolutiei, unii scriitori spun ca aceste excese trebuie trecute in contul tronului si al bisericii (vezi notele suplimentare). Pe buna dreptate
ele trebuiau trecute pe seama bisericii. Papalitatea a otravit mintea regilor impotriva Reformei, ca fiind un dusman al coroanei, un element de discordie care ar fi fatal pacii si armoniei natiunii. Geniul Romei a fost acela care, pe calea aceasta, a inspirat cruzimea cea mai grozava si persecutia cea mai aspra care a pornit de la tronul regal.
Duhul libertatii a izvorat din Biblie. Oriunde Evanghelia a fost primita, mintea oamenilor a fost trezita. Astfel ca oamenii au inceput sa lepede catusele care-i tinusera ca sclavi ai ignorantei, viciului si superstitiei. Au inceput sa gandeasca si sa actioneze ca oameni. Dar monarhii au vazut lucrul acesta si s-au temut din cauza despotismului lor.
Roma s-a grabit sa trezeasca temerile lor geloase. Papa spunea regentului Frantei, in anul 1525: "Aceasta manie (protestantismul) nu numai ca va zadarnici si va distruge religia, ci va distruge toate tarile, nobilimea, legile, ordinea si rangurile". (G. de Felice, History of the Protestants of France b.1, cap.2, par.8). Cativa ani mai tarziu, un nuntiu papal il avertiza pe rege: "Sire, nu te lasa amagit. Protestantii vor darama toata ordinea religioasa si civila... Tronul este in aceeasi primejdie ca si altarul... Introducerea unei religii noi trebuie in mod necesar sa introduca si o conducere noua." (D'Aubigné, History of the Reformation in Europe in the Time of Calvin, b.2, cap.36). Si teologii faceau apel la prejudecatile poporului, declarand ca invatatura protestanta "ii incita pe oameni spre ciudatenii si spre nebunie; ea il jefuieste pe rege de dragostea devotata a supusilor si devasteaza atat statul, cat si biserica". In felul acesta Roma a reusit sa ridice Franta impotriva Reformei. "Astfel, sabia persecutiei a fost scoasa din teaca pentru prima oara in Franta, pentru sustinerea tronului, pentru ocrotirea nobililor si pentru mentinerea legilor." (Wylie, b.13, cap.4)
Conducatorii tarii insa n-au prevazut catusi de putin rezultatele acestei politici fatale. Invatatura Bibliei ar fi sadit in mintea si in inima oamenilor acele principii de dreptate, cumpatare, adevar, echitate si bunatate, care sunt insasi piatra unghiulara a prosperitatii natiunii. "Neprihanirea
inalta o natiune." Prin ea "se intareste un scaun de domnie". (Prov. 14,34; 16,12). "Lucrarea neprihanirii va fi pacea"; iar urmarea: "odihna si linistea pe vecie." (Is. 32,17). Acela care asculta de Legea divina va respecta cu toata constiinciozitatea legile tarii lui. Acela care se teme de Dumnezeu il va onora pe imparat in exercitarea oricarei autoritati drepte si legitime. Dar nefericita Franta a interzis Biblia si i-a alungat pe ucenicii ei. Veac dupa veac, barbati cu principii si integritate, barbati cu ascutime intelectuala si putere morala, care au avut curajul sa-si sustina convingerea si credinta, sa sufere pentru adevar timp de veacuri, acesti barbati au trudit ca sclavi pe galere, au pierit pe rug sau au putrezit in celulele inchisorilor. Mii si mii de oameni si-au gasit salvarea prin fuga; si aceasta a continuat timp de doua sute cincizeci de ani dupa ivirea Reformei.
N-a fost nici o generatie de francezi, in timpul acelei perioade lungi, care sa nu-i fi vazut pe ucenicii Evangheliei fugind dinaintea furiei nebune a prigonitorilor si ducand cu ei inteligenta, artele, harnicia si ordinea, in care ei, ca o lege, excelasera mai inainte, pentru a imbogati tarile in care si-au gasit azil. Si pe masura ce imbogateau alte tari cu aceste daruri bune, lipseau de ele propria tara. Daca tot ce a fost alungat ar fi ramas in Franta, daca in acesti trei sute de ani priceperea si harnicia exilatilor ar fi cultivat solul ei, daca in timpul acestor trei sute de ani maiestria si arta lor ar fi contribuit la dezvoltarea mestesugurilor, daca in timpul acestor trei sute de ani geniul lor creator si puterea lor analitica i-ar fi imbogatit literatura si i-ar fi dezvoltat stiinta, daca intelepciunea lor ar fi calauzit consiliile ei, curajul lor ar fi purtat luptele ei, echitatea lor ar fi modelat legile ei, iar religia Bibliei ar fi intarit inteligenta si ar fi calauzit constiinta poporului ei, cat de mare ar fi fost gloria Frantei! Ce tara mare, prospera si fericita ar fi fost ea, un model pentru toate natiunile!
Displayed: 5445 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online