Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 17:27-*
Previous part
si copii nevinovati erau lasati morti la locul lor de intalnire. Strabatand muntii sau padurile unde obisnuiau sa se adune ei, nu era ceva neobisnuit ca "la fiecare pas sa se gaseasca trupuri moarte impunse de sabie si presarate pe pajisti si corpuri spanzurate atarnand de copaci". Tara lor, pustiita de sabie, de secure si de rug, "a fost transformata intr-un pustiu imens, intunecat". "Aceste atrocitati n-au fost decretate in evul mediu, ci in epoca stralucita a lui Ludovic al XIV-lea. Atunci cand era cultivata stiinta, literatura se dezvolta, teologii de la curte si din capitala erau oameni invatati si elocventi si se laudau in mare masura ca sunt plini de darul blandetii si al milei." (Idem, b.22, cap.7)
Dar fapta cea mai intunecata din catalogul negru al crimei, cea mai groaznica dintre faptele demonice din toate veacurile a fost masacrul din noaptea Sfantului Bartolomeu. Lumea isi mai aminteste cu groaza si dezgust scenele acelui macel las si crud. Regele Frantei, indemnat de preotii si prelatii Romei, si-a pus pecetea pe acea dezgustatoare crima. Un clopot sunand la miezul noptii a fost semnalul pentru macel. Mii de protestanti, care dormeau linistiti in casele lor increzandu-se in sinceritatea fagaduintei regelui, au fost tarati afara fara nici un avertisment si ucisi cu sange rece.
Asa cum Hristos a fost conducatorul nevazut al poporului Sau din robia Egiptului, tot asa a fost Satana conducatorul nevazut al supusilor lui in aceasta lucrare groaznica a inmultirii martirilor. Timp de sapte zile a continuat masacrul in Paris, dintre care primele trei zile cu o furie de neimaginat. Si nu s-a marginit numai la oras, ci dintr-o porunca speciala a regelui s-a extins in toate provinciile si orasele unde se gaseau protestanti. Nu s-a crutat nici varsta, nici sexul. Nu era scutit nici copilasul nevinovat si nici barbatul cu parul carunt. Nobil si taran, batran si tanar, mama si copil erau ucisi laolalta. Masacrul a continuat in toata Franta timp de doua luni, cand aproape saptezeci de mii de suflete, floarea natiunii, au pierit.
"Cand vestea despre masacru a ajuns la Roma, bucuria clerului n-a cunoscut limite. Cardinalul de
Lorena a rasplatit pe un sol cu o mie de coroane; tunul din St. Angelo a tras o salva in semn de salut vesel; iar clopotele au sunat in toate clopotnitele; focurile artificiilor au schimbat noaptea in zi; iar papa Grigore al XIII-lea, insotit de cardinali si de alti demnitari bisericesti, a facut o procesiune lunga la biserica Sf. Ludovic, unde Cardinalul de Lorena a cantat un Te Deum... A fost batuta si o medalie pentru a comemora masacrul, iar la Vatican se pot vedea si azi fresce ale lui Vasari, descriind uciderea amiralului, regele in consiliu planuind masacrul si masacrul insusi. Papa Grigore i-a trimis lui Carol decoratia Trandafirul de aur, iar la patru luni dupa masacru... a ascultat cu multumire de sine predica unui preot francez... care a vorbit despre 'ziua aceea atat de plina de fericire si de bucurie, cand sfantul parinte a primit vestile si a mers cu solemnitate sa aduca multumiri lui Dumnezeu si Sf. Ludovic.'" (Henry White, The Massacre of Sf. Bartholomew, cap.14, p.34)
Acelasi spirit care a inspirat masacrul din noaptea Sf. Bartolomeu a condus si scenele Revolutiei. Isus Hristos a fost declarat inselator si strigatul unanim al necredinciosilor francezi era: "Sa zdrobim infamul", adica pe Hristos. Batjocurile cele mai injositoare impotriva Cerului si nelegiuirea dezgustatoare mergeau mana in mana, iar oamenii cei mai josnici, monstrii cei mai dedati cruzimii si viciului, erau cei mai inaltati. In toate acestea omagiul suprem era dat lui Satana; in timp ce Isus Hristos, personificarea adevarului, a curatiei si iubirii neegoiste, era rastignit.
"Fiara care se ridica din adanc va face razboi cu ei, ii va birui si-i va omori." Puterea ateista care a condus Franta in timpul Revolutiei si domniei terorii a declarat un asa razboi impotriva lui Dumnezeu si a Sfantului Sau Cuvant cum lumea n-a mai vazut niciodata. Inchinarea la Dumnezeu a fost interzisa de Adunarea Nationala. Bibliile au fost adunate si arse in public, cu toate manifestarile posibile de dispret. Legea lui Dumnezeu a fost calcata in picioare. Institutiile Bibliei
au fost desfiintate. Ziua de odihna saptamanala a fost indepartata si in locul ei fiecare a zecea zi a fost destinata hulei si veseliei. Botezul si Cina Domnului au fost interzise. Iar anunturile, plasate la vedere in locurile de inmormantare declarau ca moartea este un somn vesnic.
Teama de Dumnezeu a fost declarata a nu fi deloc inceputul intelepciunii, ci inceputul nebuniei. Orice cult religios a fost interzis, in afara de acela al libertatii si al patriei. "Episcopului constitutional al Parisului i-a fost incredintat sa joace rolul principal in cea mai nereusita si scandaloasa comedie care s-a jucat vreodata inaintea unei adunari nationale... El a aparut imbracat in vesmintele preotesti, pentru a declara inaintea conventiei ca religia pe care o predicase atatia ani era din toate punctele de vedere o inventie a preotilor, care nu avea temelie nici in istorie si nici in adevarul sfant. El a tagaduit in termeni solemni si clari existenta Dumnezeirii, slujirii careia fusese consacrat, si s-a dedicat pentru viitor adorarii libertatii, egalitatii, virtutii si moralitatii. Apoi a depus pe masa insignele episcopale si a primit imbratisarea frateasca din partea presedintelui conventiei. Cativa preoti renegati au urmat exemplul acestui prelat." (Scott, vol. I, Pagina. 17)
Displayed: 5526 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online