Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 16:30-*
Previous part
In Anglia, adoptarea protestantismului ca religie de stat a diminuat, dar nu a oprit cu totul persecutia. In timp ce se renuntase la multe dintre invataturile Romei, nu putine dintre formele ei fusesera totusi adoptate. Suprematia papei a fost respinsa, dar in locul ei monarhul a fost intronat drept cap al bisericii. In serviciile divine ale bisericii se vedea inca o mare departare de curatia si simplitatea Evangheliei. Marele principiu al libertatii
religioase nu era inca inteles. Cu toate ca cele mai groaznice cruzimi pe care Roma le folosise impotriva ereziei au mai fost practicate uneori si de catre conducatorii protestanti, dreptul fiecarui om de a se inchina lui Dumnezeu dupa convingerile constiintei lui nu era inca recunoscut. Tuturor li se cerea sa primeasca invataturile si sa respecte formele de inchinare prescrise de biserica. Aceia care au avut o alta parere au suferit persecutia intr-o forma mai aspra sau mai blanda, timp de sute de ani.
In secolul al XVII-lea, mii de pastori au fost indepartati din functii. Oamenilor le era interzis, sub pedeapsa unor amenzi grele, intemnitare si exil, de a participa la orice adunare religioasa in afara de acelea aprobate de biserica. Acele suflete credincioase, care nu puteau sa nu se adune spre a se inchina lui Dumnezeu erau obligate sa se intalneasca in locuri intunecoase, in podurile caselor, iar in unele anotimpuri prin paduri, la miezul noptii. In adancurile ocrotitoare ale padurii, templul natural al lui Dumnezeu, acei copii ai Domnului, imprastiati si persecutati, se adunau pentru a-si revarsa sufletele in rugaciune si proslavire. Dar in ciuda tuturor precautiilor multi au suferit pentru credinta lor. Temnitele erau arhipline. Familii erau risipite. Multi au fost alungati in tari straine. Totusi Dumnezeu a fost cu poporul Sau, iar persecutia n-a putut sa le inabuse marturia. Multi au fost alungati peste ocean, in America, unde au pus temeliile libertatii civile si religioase, care au constituit edificiul si gloria acestei tari.
Din nou ca in timpurile apostolice, persecutia a servit inaintarii Evangheliei. Intr-o temnita dezgustatoare plina de desfranati si criminali, John Bunyan respira chiar atmosfera cerului; acolo a scris el alegoria lui minunata cu privire la calatoria crestinului din tara stricaciunii catre cetatea cereasca. Timp de peste doua sute de ani, acel glas din inchisoarea Bedford a vorbit cu o putere miscatoare inimilor oamenilor. Cartile lui Bunyan, Calatoria crestinului, Harul revarsat peste cel mai mare dintre pacatosi, au condus multi pasi pe calea vietii.
Baxter, Flavel, Alleine impreuna cu alti oameni de talent, educatie si adanca experienta crestina s-au ridicat cu mult curaj in
apararea credintei care a fost data sfintilor odata pentru totdeauna. Lucrarea indeplinita de acesti barbati proscrisi si scosi in afara legii de catre conducatorii acestei lumi nu va pieri niciodata. Lucrarile lui Flavel, Izvorul vietii si Metoda harului, au aratat multor mii cum sa-si predea sufletul lui Hristos. Cartea lui Baxter - Pastorul reformat - s-a dovedit a fi o binecuvantare pentru multi care doreau o reinviorare a lucrarii lui Dumnezeu, iar Odihna vesnica a sfintilor si-a facut lucrarea, conducand sufletele catre "odihna" care ramane pentru poporul lui Dumnezeu.
O suta de ani mai tarziu, intr-un timp de mare intuneric spiritual, Whitefield si fratii Wesley au aparut ca purtatori de lumina pentru Dumnezeu. Sub conducerea bisericii oficiale, poporul Angliei alunecase intr-o stare de decadere religioasa care abia se mai deosebea de paganism. O religie a naturii era studiul preferat al clerului si alcatuia o mare parte din teologia lor. Clasele mai inalte isi bateau joc de evlavie si se mandreau a fi mai presus decat ceea ce numeau ei fanatism. Clasele de jos zaceau in ignoranta si josnicie, fiind dedate viciului, in timp ce biserica nu avea curajul si nici credinta sa mai sustina cauza discreditata a adevarului.
Marea invatatura a indreptatirii prin credinta, atat de lamurit predicata de Luther, fusese aproape cu totul pierduta din vedere si inlocuita cu principiul romano-catolic ca mantuirea se poate obtine prin faptele bune ale omului. Whitefield si fratii Wesley, care erau membri ai bisericii oficiale, erau cautatori sinceri ai harului lui Dumnezeu, dar fusesera invatati ca acesta se putea asigura printr-o viata virtuoasa si prin pazirea randuielilor religioase.
Cand Charles Wesley s-a imbolnavit odata si presimtea ca i se apropie sfarsitul, a fost intrebat pe ce se intemeia nadejdea sa de viata vesnica. Raspunsul lui a fost: "Am facut tot ce am putut pentru a-L sluji pe Dumnezeu". Cand a vazut ca prietenul care-i pusese intrebarea nu era multumit cu raspunsul, Wesley gandea: "Cum adica, nu sunt oare eforturile mele un motiv suficient pentru nadejde? Daca vrea sa-mi rapeasca straduintele, n-am nimic altceva in care sa ma incred". (John Whitehead, Life of the Rev. Charles Wesley, p.102). Atat de dens era
intunericul care cuprinsese biserica, ascunzand invatatura cu privire la ispasire, jefuindu-L pe Hristos de slava Lui si abatand mintile oamenilor de la singura lor nadejde de mantuire - sangele Rascumparatorului rastignit.
Displayed: 5194 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online