Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 16:39-*
Previous part
intunericul care cuprinsese biserica, ascunzand invatatura cu privire la ispasire, jefuindu-L pe Hristos de slava Lui si abatand mintile oamenilor de la singura lor nadejde de mantuire - sangele Rascumparatorului rastignit.
Wesley si prietenii lui au fost condusi sa inteleaga ca religia adevarata isi are locul in inima si ca Legea lui Dumnezeu actioneaza atat asupra cugetelor, cat si asupra cuvintelor si faptelor. Convinsi de nevoia sfinteniei inimii, ca si de a corectitudinii conduitei exterioare, ei au pornit staruitor spre o viata noua. Prin eforturile cele mai staruitoare, cu rugaciune, ei au incercat sa-si supuna inima fireasca. Ei traiau o viata de renuntare de sine, de binefaceri si umilinta, luand cu mare strictete si exactitate orice masura pe care o socoteau ca-i va ajuta sa realizeze ceea ce doreau foarte mult - acea sfintenie care putea asigura favoarea lui Dumnezeu. Dar n-au castigat ceea ce au sperat. Zadarnice au fost incercarile lor de a se elibera de sub condamnarea pacatului sau de a-i sfarama puterea. Era aceeasi lupta pe care Luther o dusese in chilia din Erfurt. Aceeasi problema care-i chinuise sufletul. "Cum poate fi un om drept inaintea lui Dumnezeu?" (Iov 9,2)
Flacarile adevarului divin, care fusesera stinse pe aproape toate altarele protestantismului, urmau sa fie reaprinse de la vechea faclie purtata prin veacuri de catre crestinii din Boemia. Dupa Reforma, protestantismul in Boemia fusese calcat in picioare de hoardele Romei. Toti aceia care refuzasera sa renunte la adevar au fost constransi sa fuga in afara patriei. Unii dintre acestia, gasind adapost in Saxonia, au aparat acolo credinta veche. De la moravi, urmasii acestor crestini, a venit lumina la Wesley si la colaboratorii lui.
John si Charles Wesley, dupa ce au fost hirotoniti pentru lucrare, au fost trimisi in misiune in America. La bordul corabiei lor se gasea o grupa de frati moravi. Furtuni violente s-au dezlantuit pe mare si John Wesley, vazand moartea cu ochii, simtea ca nu era impacat
cu Dumnezeu. Germanii, din contra, dadeau pe fata o liniste si o incredere de care el era strain.
"Am observat cu mult timp inainte", spunea el, "marea seriozitate a comportamentului lor. Ei dadusera o dovada continua despre umilinta lor, indeplinind pentru ceilalti calatori niste servicii pe care nici unul dintre englezi nu era dispus sa le faca; pentru serviciile facute ei nu doreau si nu primeau nici o plata, spunand ca era spre binele inimii lor mandre ca sa se umileasca, caci iubitorul lor Mantuitor facuse mult mai mult pentru ei. Fiecare zi le daduse ocazia sa arate blandetea pe care nici o provocare nu o putea clinti. Daca erau imbranciti, loviti sau doborati, se ridicau si porneau mai departe; dar nu s-a auzit nici o plangere din gura lor. Acum urma sa se dovedeasca daca erau eliberati de spiritul fricii, al mandriei, maniei si razbunarii. Chiar in timpul psalmului ce deschidea slujba lor, marea s-a dezlantuit si a sfaramat in bucati vela principala, iar un val a acoperit vasul si s-a revarsat pe punte ca si cand adancul ne inghitise. Printre englezi s-a produs o panica grozava. Dar germanii cantau in liniste. Am intrebat pe unul dintre ei dupa aceea: 'Nu v-ati speriat?' El a raspuns: 'Multumesc lui Dumnezeu, nu'. Apoi am continuat: 'Dar femeile si copiii vostri nu s-au speriat?' El a raspuns amabil: 'Nu, femeilor si copiilor nostri nu le este teama de moarte.'" (Whitehead, Life of the Rev. John Wesley, p.10)
Dupa ce au ajuns la Savannah, Wesley a locuit pentru o scurta vreme impreuna cu fratii moravi si a fost profund impresionat de purtarea lor crestina. Despre serviciile lor religioase, in contrast categoric cu formalismul fara viata al bisericii anglicane, el scria: "Marea simplitate si solemnitate a adunarii intregi m-a facut sa uit rastimpul celor o mie sapte sute de ani si sa-mi imaginez ca ma gasesc intr-una din acele adunari, unde nu erau forme si clase sociale si in care conducea apostolul Pavel, facatorul de corturi, sau Petru pescarul, dar cu manifestarea Duhului si a puterii". (Idem, p.11, 12)
La reintoarcerea in Anglia, Wesley, sub indrumarea unui predicator
morav, a ajuns la o intelegere mai clara a credintei biblice. El s-a convins ca trebuie sa renunte la orice dependenta de faptele proprii pentru mantuire si ca trebuie sa se increada cu totul in "Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii". La o adunare a societatii fratilor moravi din Londra, a fost citita o declaratie a lui Luther, care descria schimbarea pe care Duhul lui Dumnezeu o lucreaza in inima credinciosului. Pe cand Wesley asculta, credinta i s-a aprins in suflet. "Mi-am simtit inima puternic incalzita", spunea el; "am simtit ca trebuie sa am incredere in Hristos, si numai in Hristos, pentru mantuire; si mi-a fost data o asigurare, ca El mi-a indepartat chiar pacatele mele si m-a izbavit de sub legea pacatului si a mortii." (Idem, p.52)
De-a lungul anilor de lupte obositoare si fara mangaiere - ani de aspra jertfire de sine, de mustrari si umilinta - Wesley progresase neabatut in singura lui tinta de a-L cauta pe Dumnezeu. Acum Il gasise si descoperise ca harul, pe care se chinuise sa-l castige prin rugaciuni si posturi, prin fapte de binefacere si jertfire de sine, era un dar "fara bani si fara plata".
Displayed: 5272 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online