Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 13:39-*
Previous part
Reforma era amenintata de primejdii mari; dar aparatorii ei si-au incredintat iarasi cauza lui Dumnezeu si s-au hotarat sa stea tari pentru Evanghelie. Electorul de Saxonia a fost sfatuit de consilierii lui sa nu se duca la Dieta. "Imparatul", spuneau ei, "a cerut participarea printilor pentru a-i atrage intr-o cursa. Nu inseamna sa risti totul ca sa mergi si sa te inchizi impreuna cu un vrajmas puternic intre zidurile unei cetati?" Dar alti nobili declarau: "Printii sa fie curajosi si cauza lui Dumnezeu va fi salvata". "Dumnezeu este credincios, El nu ne va parasi", spunea Luther. (Idem, b.14, cap. 2). Printul elector a plecat impreuna cu suita sa la Augsburg. Toti isi dadeau seama de primejdiile care-l amenintau, astfel ca multi mergeau cu fata posomorata si cu inima impovarata. Dar Luther, care i-a insotit pana la Coburg, le-a reinviorat increderea, cantand imnul scris pentru calatoria aceasta: "Cetate tare-i Dumnezeu". Multe presimtiri intunecate au fost alungate, multe inimi apasate au fost usurate la glasul notelor sale inspirate.
Printii reformati se hotarasera sa prezinte inaintea Dietei o declaratie a convingerilor lor intr-o formulare sistematica, cu dovezi din Scripturi, iar sarcina pregatirii ei a fost incredintata lui Luther, Melanchton si tovarasilor lor. Aceasta marturisire de credinta a fost acceptata de protestanti ca o expresie a credintei lor, asa ca s-au intrunit sa-si puna semnaturile pe acest document important. Acesta a fost un moment solemn si critic. Reformatorii si-au exprimat dorinta ca lupta lor sa nu fie confundata cu problemele politice; ei erau de parere ca Reforma nu trebuie sa exercite nici o alta influenta decat aceea care izvoraste din Cuvantul lui Dumnezeu. Atunci cand
printii crestini au inceput sa semneze marturisirea de credinta, Melanchton a spus: "Revine teologilor si clericilor misiunea de a propune aceste lucruri; sa rezervam pentru alte probleme autoritatea mai marilor pamantului". "Fereasca Dumnezeu", raspunse Ioan de Saxonia, "ca sa ma inlaturati. Sunt hotarat sa fac ce este drept fara sa-mi fie teama de coroana. Doresc sa-L marturisesc pe Domnul. Palaria mea de elector si mantia de hermelina nu-mi sunt atat de scumpe cum imi este crucea lui Hristos". Spunand acestea si-a pus semnatura. Cand a luat pana, un altul dintre printi a spus: "Daca onoarea lui Isus Hristos, Domnul meu, o cere, sunt gata... sa-mi parasesc bunurile si chiar viata". "Voi renunta mai degraba la supusii si la statele mele, mi-as lasa mai degraba toiagul mostenit de la parintii mei", a continuat el, "decat sa primesc o alta invatatura in afara de aceea care este cuprinsa in aceasta marturisire." (Idem, b.14, cap.6). Atat de mare era credinta si indrazneala acestor barbati ai lui Dumnezeu.
A venit timpul stabilit ca sa se prezinte inaintea imparatului. Carol al V-lea, stand pe tronul sau, inconjurat de electori si printi, a acordat audienta reformatorilor protestanti. A fost citita marturisirea lor de credinta. In acea adunare augusta, adevarurile Evangheliei au fost prezentate cu claritate, iar ratacirile bisericii papale au fost demascate. Pe drept cuvant, ziua aceea a fost declarata "ziua cea mai mare a Reformei si una dintre cele mai slavite din istoria crestinatatii si a omenirii". (Idem, b.14, cap.7)
Doar cativa ani trecusera de cand calugarul din Wittenberg a stat singur la Worms in fata consiliului national. Acum, in locul lui stateau cei mai nobili si mai puternici printi ai imperiului. Lui Luther ii fusese interzis sa apara la Augsburg, dar fusese prezent prin cuvintele si prin rugaciunile lui. "Sunt peste masura de bucuros", scria el, "ca am trait pana in ceasul acesta in care Hristos a fost inaltat in mod public de acesti marturisitori atat de ilustri si intr-o adunare atat de mareata." (Idem, b.14, cap.7). In felul acesta s-a implinit Scriptura care spune: "Voi vorbi despre invataturile Tale inaintea imparatilor". (Ps. 119,46)
In zilele lui Pavel, Evanghelia pentru care fusese intemnitat a fost dusa tot pe calea aceasta inaintea printilor si nobililor cetatii imperiale. Tot astfel, cu aceasta ocazie, ceea ce imparatul interzisese sa se predice de la amvon a fost vestit din palat; ceea ce multi au socotit ca nepotrivit chiar pentru slugi sa asculte, a fost ascultat cu uimire de catre invatatii si demnitarii imperiului. Regi si oameni invatati formau auditoriul, printii incoronati erau predicatorii, iar predica era adevarul imparatesc al lui Dumnezeu. "Din vremea apostolica", spunea un scriitor, "n-a mai fost o lucrare atat de mare sau o marturisire atat de mareata". (D'Aubigné, b.14, cap.7)
"Tot ce au spus lutheranii este adevarat, nu putem nega nimic", a declarat un episcop catolic. "Puteti respinge printr-o judecata sanatoasa marturisirea facuta de elector si de aliatii lui?", intreba un altul pe dr. Eck. "Cu scrierile apostolilor si ale proorocilor - nu", a fost raspunsul, "dar cu acelea ale Parintilor bisericesti si ale conciliilor - da". "Inteleg", a raspuns cel care intrebase, "lutheranii dupa parerea dumneavoastra sunt in cadrul Scripturii, iar noi in afara ei". (Idem, b.14, cap.8)
Displayed: 5118 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online