Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Tragedia veacurilor 13:12-*
Previous part
In acest edict se accentua: "Reforma nu mai trebuie sa se raspandeasca... acolo unde nu este cunoscuta, nici sa nu fie intarita pe temelii solide acolo unde exista deja". (Idem, b.13, cap.5). Libertatea cuvantului urma sa fie interzisa. Nu mai era ingaduita nici o convertire. Iar prietenilor Reformei li se cerea sa se supuna imediat acestor interdictii si restrictii. Sperantele lumii pareau gata sa fie inabusite. "Restabilirea ierarhiei romane...urma sa readuca vechile abuzuri" si avea sa se gaseasca usor o anumita ocazie pentru "distrugerea unei lucrari care si asa fusese destul de violent zdruncinata de fanatism si neintelegere". (Idem, b.13, cap.5)
Atunci cand membrii taberei evanghelice s-au intalnit pentru consultare, se uitau unul la altul cu spaima. Intrebarea trecea de la unul la altul: "Ce este de facut?" Erau in joc marile probleme ale lumii. Se vor supune conducatorii Reformei
si vor accepta edictul? Cat de usor ar fi putut reformatorii, in aceasta criza care era cu adevarat amenintatoare, sa porneasca pe un drum gresit! Cate motive plauzibile si rationale destul de bune ar fi gasit pentru supunere! Printilor lutherani le era garantata exercitarea libera a religiei lor. Si acelasi drept a fost acordat tuturor supusilor care, inainte de aplicarea acestei masuri, imbratisasera convingerile reformate. N-ar fi trebuit oare ca acestea sa-i multumeasca? Cate primejdii n-ar fi fost evitate prin supunere! In ce lupte si intamplari necunoscute i-ar mai fi aruncat impotrivirea? Cine stie ce ocazii poate aduce viitorul? Sa imbratisam pacea; sa luam aminte la ramura de maslin pe care o flutura Roma si sa vindecam ranile Germaniei. Cu argumente ca acestea ar fi putut reformatorii sa-si justifice alegerea unui drum care i-ar fi dus in scurta vreme la ruina cauzei lor.
"Din fericire, ei n-au pierdut din vedere principiul pe care se bazase acest aranjament si au actionat prin credinta. Care era acel principiu? Era dreptul Romei de a forta constiinta si de a interzice cercetarea libera. Dar nu erau ei si supusii lor protestanti aceia care aveau sa se bucure de libertatea religioasa? Da, dar numai ca o favoare speciala stipulata in intelegere, si nu ca un drept. Insa, pentru aceia care nu erau cuprinsi in aceasta intelegere marele principiu al autoritatii avea sa actioneze, caci constiinta nu era luata in consideratie. Roma era judecatorul infailibil si trebuia ascultata. Acceptarea intelegerii propuse urma sa fie o recunoastere de fapt, ca libertatea religioasa era acordata numai Saxoniei reformate; iar in ceea ce priveste restul crestinatatii, cercetarea libera si marturisirea credintei reformate erau considerate crime si trebuiau tratate cu temnita si rugul. Puteau ei consimti sa se limiteze libertatea religioasa, sa se duca vestea ca Reforma isi facuse ultimii ei convertiti? Ca isi cucerise ultima palma de pamant si ca, oriunde Roma isi intindea domeniul in ceasul acela, acolo stapanirea ei avea sa fie vesnica? Puteau reformatorii sa declare ca erau nevinovati de sangele acelor sute si mii de oameni care in urma acestei intelegeri aveau sa-si dea viata in tarile catolice? Aceasta
ar fi insemnat sa tradeze, in acest ceas suprem, cauza Evangheliei si libertatii crestinatatii." (Wylie, b.9, cap.15). "Mai degraba erau gata sa jertfeasca totul, chiar si statele, coroanele lor si viata lor." (D'Aubigné, b.13, cap.5)
"Sa respingem acest decret", au spus printii. "In probleme de constiinta, majoritatea nu are nici o putere". Iar delegatii au declarat: "Datoram pacea de care se bucura imperiul, decretului din anul 1526; anularea lui ar umple Germania de tulburari si de disensiuni. Dieta nu poate face mai mult decat sa pastreze libertatea religioasa pana cand se va aduna consiliul." (Idem, b.13, cap.5). Ocrotirea libertatii de constiinta este datoria statului, si aceasta este limita autoritatii lui in materie de religie. Orice guvernare pamanteasca, ce incearca sa randuiasca sau sa impuna randuielile religioase cu ajutorul autoritatii civile, jertfeste principiul pentru care crestinii evanghelici au luptat cu atata noblete.
Papistasii erau hotarati sa reprime tot ceea ce ei numeau "incapatanare indrazneata". Ei au inceput prin incercarea de a provoca disensiuni printre sustinatorii Reformei si a-i intimida pe toti aceia care nu declarasera in mod deschis ca sunt in favoarea ei. Reprezentantii oraselor libere au fost chemati in cele din urma inaintea dietei si somati sa declare daca accepta conditiile propunerii. Ei au cerut o amanare, dar a fost zadarnic. Cand au fost supusi la proba, aproape jumatate din numarul lor s-au declarat de partea reformatorilor. Aceia care au refuzat sa jertfeasca libertatea de constiinta si dreptul liberei cercetari stiau bine ca pozitia lor ii expunea in viitor criticii, condamnarii si persecutiei. Unul dintre delegati spunea: "Va trebui ori sa ne lepadam de Cuvantul lui Dumnezeu, ori sa fim arsi". (Idem, b.13, cap.5)
Regele Ferdinand, reprezentantul imparatului la Dieta, a vazut ca decretul avea sa provoace neintelegeri serioase, daca printii nu pot fi convinsi sa-l primeasca si sa-l sustina. De aceea a incercat sa-i convinga, stiind bine ca prin folosirea fortei fata de astfel de oameni nu facea decat sa-i intareasca mai tare. Asa ca el ii "ruga pe printi sa accepte decretul, asigurandu-i ca imparatul va fi nespus de multumit
Displayed: 5354 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online