Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 40:11-*
Previous part
impartita de mainile ucenicilor, cuprindea o mare comoara de invataturi. Ceea ce se oferise era o hrana simpla, pestii si painile de orz erau hrana zilnica a pescarilor din jurul Marii Galileii. Hristos ar fi putut sa intinda inaintea oamenilor o masa bogata, dar hrana pregatita numai pentru multumirea poftei n-ar fi adus nici o invatatura pentru binele lor. Hristos i-a invatat prin aceasta ca proviziile naturale date omului de Dumnezeu fusesera folosite rau. Si niciodata n-au avut oamenii atata bucurie la ospetele stralucitoare, pregatite pentru multumirea unui gust stricat, cum s-au bucurat acesti oameni de odihna si hrana simpla date de Hristos atat de departe de locuintele omenesti.
Daca oamenii de astazi ar fi simpli in obiceiurile lor, traind in armonie cu legile naturii, ca Adam si Eva la inceput, ar fi mijloace indestulatoare pentru nevoile familiei omenesti. Ar fi mai putine nevoi inchipuite si mai multe ocazii de a lucra dupa voia lui Dumnezeu. Dar egoismul si satisfacerea gusturilor necurate au adus in lume pacatul si mizeria, unul din cauza excesului, iar altul din cauza lipsei.
Isus n-a cautat sa-i atraga pe oameni prin satisfacerea dorintei dupa belsug. Pentru aceasta mare multime, obosita si flamanda dupa o zi incarcata si plina de incordare, hrana simpla era o asigurare nu numai a puterii Sale, ci si a purtarii Sale de grija pentru nevoile obisnuite ale vietii. Mantuitorul nu le-a fagaduit urmasilor Sai belsugul lumii; hrana lor poate sa fie simpla si chiar putina; partea lor poate sa fie saracia, dar Cuvantul Lui da asigurarea ca nevoile lor vor fi implinite, iar El a fagaduit lucruri mai bune decat bunurile pamantesti, si anume prezenta Lui mangaietoare.
Prin hranirea celor cinci mii, Isus a ridicat valul care acopera lumea naturala si a descoperit puterea care lucreaza necontenit pentru binele nostru. In cresterea roadelor pamantului, Dumnezeu face in fiecare zi o minune. Aceeasi lucrare care s-a produs prin hranirea multimii se realizeaza pe cale naturala. Oamenii pregatesc pamantul si seamana samanta, dar viata data de Dumnezeu este aceea care face sa germineze samanta. Ploaia, aerul si lumina de la Dumnezeu fac sa apara "intai un fir verde, apoi spic, dupa aceea grau deplin in spic" (Marcu 4,28). Dumnezeu hraneste zilnic milioane de fiinte cu roadele pamantului. Oamenii sunt chemati sa conlucreze cu Dumnezeu la ingrijirea semintelor si la facerea painii si din cauza aceasta ei pierd din vedere lucrarea lui Dumnezeu. Ei nu dau lui Dumnezeu slava datorata
Numelui Sau sfant. Lucrarea puterii Lui era pusa in seama cauzelor naturale sau a fiintelor omenesti, in locul lui Dumnezeu este slavit omul, iar darurile milostive ale lui Dumnezeu sunt rau folosite pentru un scop egoist si ajung un blestem, in loc sa fie o binecuvantare. Dumnezeu cauta sa schimbe toate acestea. El doreste ca priceperea noastra greoaie sa fie inviorata, pentru a deosebi bunatatea Lui milostiva, si sa-L slavim pentru lucrarea puterii Sale. El doreste sa-L recunoastem in darurile Sale, pentru ca ele sa fie asa cum au fost planuite, o binecuvantare pentru noi. Tocmai pentru scopul acesta au fost savarsite minunile lui Hristos.
Dupa ce multimea a fost hranita, a mai ramas hrana din belsug. Dar El, care are la indemana toate izvoarele puterii nesfarsite, a zis: "Strangeti firimiturile care au ramas, ca sa nu se piarda nimic". Cuvintele acestea insemnau mai mult decat a pune painea in cosuri. Invatatura era dubla. Nimic nu trebuie sa se piarda. Nu trebuie sa lasam nefolosite ocaziile trecatoare. Sa nu neglijam nimic ce ar putea fi de folos pentru o fiinta omeneasca. Sa se adune tot ce ar putea ajuta la potolirea foamei celor flamanzi de pe pamant. Aceeasi grija sa fie si in cele spirituale. Cand s-au adunat cosurile cu firimituri, oamenii s-au gandit la prietenii lor de acasa. Doreau ca si ei sa aiba parte de painea binecuvantata de Hristos. Continutul cosurilor a fost impartit acelora din multime care doreau si dus prin toate satele din jur. In felul acesta, aceia care luasera parte la masa urmau sa dea si altora painea care se cobora din cer, pentru a potoli foamea sufletului. Ei urmau sa repete ceea ce invatasera din lucrarile minunate ale lui Dumnezeu. Nimic nu trebuia sa se piarda. Nici un cuvant despre mantuirea vesnica nu trebuia sa cada la pamant, fara folos.
Minunea cu painile ne invata lectia dependentei de Dumnezeu. Cand Hristos a hranit pe cei cinci mii, hrana nu se gasea la indemana. In mod evident, Hristos nu avea la dispozitie cele necesare. Iata-L in pustie cu cinci mii de oameni, afara de femei si copii. El nu-i invitase sa vina dupa El; venisera acolo fara sa fi fost chemati sau obligati; dar El stia ca, dupa ce ascultasera atata timp invataturile Lui, oamenii erau flamanzi si obositi, deoarece si El, asemenea lor, avea nevoie de hrana. Erau departe de casa si noaptea se apropia. Multi dintre ei nu aveau mijloace ca sa-si cumpere hrana. El, care pentru binele lor postise patruzeci de zile in pustie, nu voia ca ei sa se intoarca flamanzi la casele lor. Providenta lui Dumnezeu Il asezase pe Isus acolo unde Se afla, si El era dependent de Tatal Sau ceresc pentru mijloacele care urmau sa implineasca nevoile lor.
Displayed: 5213 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online