Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 32:10-*
Previous part
Inima mandra se lupta sa castige mantuirea, dar atat vrednicia, cat si titlul nostru pentru cer se gasesc in neprihanirea lui Hristos. Domnul nu poate face nimic pentru refacerea omului pana cand, convins de propria slabiciune si scapat de increderea in sine, nu se preda conducerii lui Dumnezeu. Atunci el poate sa primeasca darul pe care Dumnezeu asteapta sa-l reverse. Nimic nu este retinut de la cel care isi simte nevoia. El poate sa vina fara nici o piedica direct la Acela in care locuieste toata plinatatea. "Caci asa vorbeste Cel Preainalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: 'Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile smerite si sa imbarbatez inimile zdrobite'" (Is. 57,15).
"Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati." Prin cuvintele acestea, Hristos nu ne invata ca plansul are putere in sine sa ridice vina pacatului. El nu aproba prefacatoria sau umilinta voita. Plansul de care vorbeste El aici nu inseamna nici deprimare si nici lamentari. Desi ne intristam din cauza pacatului, noi trebuie sa ne bucuram de pretioasele privilegii pe care le avem ca fii ai lui Dumnezeu.
Adesea, noi ne intristam si plangem din cauza ca faptele rele aduc urmari neplacute pentru noi, dar aceasta nu e pocainta. Adevarata intristare pentru pacat este urmarea lucrarii Duhului Sfant. Duhul descopera nerecunostinta inimii care L-a dispretuit si intristat pe Mantuitorul si ne aduce in pocainta la piciorul crucii. Prin fiecare pacat, Isus este ranit din nou; si atunci cand privim la Acela pe care noi L-am strapuns, plangem pentru pacatele care au adus chin si suferinta asupra Lui. Un astfel de plans va duce la renuntarea la pacat.
Omul lumesc poate spune ca intristarea aceasta este o slabiciune; dar ea este puterea care leaga pe omul pocait de Cel vesnic cu legaturi ce nu pot fi sfaramate. Ea arata ca ingerii lui Dumnezeu aduc inapoi binecuvantarile pierdute prin impietrirea inimii si prin neascultare. Lacrimile celui care se pocaieste sunt doar picaturile de ploaie ce vin inaintea soarelui sfinteniei. Intristarea aceasta prevesteste o bucurie care va fi ca un izvor viu pentru suflet. "Recunoaste-ti numai nelegiuirea, recunoaste ca ai fost necredincios Domnului Dumnezeului tau"; "nu voi arunca o privire intunecata impotriva voastra, caci sunt milostiv, zice Domnul" (Ier. 3,13.12). "Sa dau celor intristati din Sion", are El in gand,
"sa le dau o cununa imparateasca in loc de cenusa, o haina de lauda in locul unui duh mahnit" (Is. 61,3).
Exista mangaiere si pentru aceia care plang in timp de intristare si incercare. Amaraciunea adusa de durere si umilinta e mult mai de pret decat dedarea la pacate. Prin intristare, Dumnezeu ne descopera punctele slabe din caracter, pentru ca prin harul Sau sa ne putem infrange defectele. Ne sunt descoperite capitole necunoscute ale vietii noastre si ni se da ocazia sa aratam daca primim mustrarea si sfatul lui Dumnezeu. Cand suntem adusi in incercare, nu trebuie sa ne iritam si sa ne plangem. Nu trebuie sa ne revoltam si sa ne smulgem de sub mana lui Hristos. Trebuie sa ne umilim sufletul in fata lui Dumnezeu. Caile Domnului sunt intunecate si triste pentru acela care asteapta ca lucrurile sa se desfasoare potrivit dorintelor sale. Pentru firea noastra omeneasca, ele se arata intunecoase si lipsite de bucurie. Dar caile lui Dumnezeu sunt cai pline de indurare si sfarsitul este mantuirea. Ilie nu stia ce face atunci, in pustie, cand zicea ca nu-i mai trebuie viata si se ruga sa moara. Domnul, in indurarea Sa, nu S-a luat dupa cuvantul lui. In fata lui Ilie se afla inca o mare lucrare de facut; si cand lucrarea lui s-a terminat, el nu trebuia sa piara in descurajare si in singuratatea pustietatii. El nu avea sa se pogoare in tarana mormantului, ci sa se inalte in slava, cu convoiul carelor ceresti la tronul de sus.
Cuvantul spus de Dumnezeu pentru cel intristat zice: "I-am vazut caile si totusi il voi tamadui; il voi calauzi si il voi mangaia pe el si pe cei ce plang impreuna cu el". "Le voi preface jalea in veselie si le voi da bucurie dupa necazurile lor" (Is. 57,18; Ier. 31,13).
"Ferice de cei blanzi." Greutatile cu care avem sa dam piept pot fi foarte mult usurate de umilinta aceea care se ascunde in Hristos. Daca avem umilinta Domnului, ne vom ridica mai presus de dispret, de refuzurile altora, de necazurile la care suntem expusi in fiecare zi si ele vor inceta sa raspandeasca intuneric asupra spiritului nostru. Cea mai inalta dovada de noblete la un crestin este stapanirea de sine. Acela care, atunci cand e tratat cu cruzime si insulte, nu pastreaza un spirit calm si increzator Ii rapeste lui Dumnezeu dreptul de a descoperi in el desavarsirea Sa de caracter. Umilinta inimii este taria care da biruinta urmasilor lui Hristos; ea este dovada legaturilor lor cu cerul.
"Domnul este inaltat; totusi vede pe cei smeriti" (Ps. 138,6). Aceia care dau pe fata spiritul bland si smerit al lui Hristos sunt priviti cu duiosie de Dumnezeu. Poate ca lumea ii priveste cu dispret, dar in ochii Lui ei sunt de mare valoare. Nu numai cei intelepti, cei mari, cei bogati vor castiga dreptul de a patrunde in curtile ceresti; nu numai
Displayed: 5218 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online