Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 32:18-*

Previous part

"Domnul este inaltat; totusi vede pe cei smeriti" (Ps. 138,6). Aceia care dau pe fata spiritul bland si smerit al lui Hristos sunt priviti cu duiosie de Dumnezeu. Poate ca lumea ii priveste cu dispret, dar in ochii Lui ei sunt de mare valoare. Nu numai cei intelepti, cei mari, cei bogati vor castiga dreptul de a patrunde in curtile ceresti; nu numai

lucratorul activ, plin de zel, care munceste neincetat. Nu! Cel sarac in duh, care flamanzeste dupa prezenta launtrica a lui Hristos, cel smerit cu inima, pentru care ambitia cea mai inalta este sa faca voia lui Dumnezeu, si acestia vor castiga o intrare imbelsugata. Ei vor face parte din numarul celor care si-au spalat hainele si le-au albit in sangele Mielului. "Pentru aceasta stau ei inaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu si-I slujesc zi si noapte in templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie Isi va intinde spre ei cortul Lui" (Apoc. 7,15).

"Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire." Simtamantul de nevrednicie va face inima sa flamanzeasca si sa inseteze dupa neprihanire si dorinta aceasta nu va fi dezamagita. Aceia care Ii fac loc lui Isus in inima lor Ii vor simti iubirea. Toti aceia care doresc sa ajunga la un caracter asemanator cu al lui Dumnezeu vor fi satisfacuti. Niciodata Duhul Sfant nu lasa neajutorat pe cel care-L cauta pe Isus. El ia din lucrurile lui Hristos si i le descopera. Daca ochiul este atintit asupra lui Hristos, lucrarea Duhului nu inceteaza pana cand sufletul nu ajunge sa aiba chipul Lui. Elementul curat al iubirii va face sufletul sa creasca, dandu-i destoinicia sa ajunga la tinte mai inalte si sa aiba cunostinte mai mari in lucrurile ceresti, asa incat el nu va ramane neimplinit. "Ferice de cei flamanzi si insetati dupa neprihanire, caci ei vor fi saturati."

Cei induratori vor afla indurare, iar cei cu inima curata vor vedea pe Dumnezeu. Orice gand necurat pangareste sufletul, distruge simtul moral si tinde sa stearga influentele Duhului Sfant. El intuneca intelegerea spirituala, asa ca oamenii nu mai pot vedea pe Dumnezeu. Domnul poate si chiar iarta pe pacatosul care se caieste; dar, cu toate ca este iertat, sufletul ramane patat. Acela care doreste sa aiba o vie cunoastere a adevarului spiritual trebuie sa evite orice necuratie in vorbire sau in cuget.

Dar cuvintele lui Hristos cuprind mai mult decat eliberare de necuratiile senzuale, mai mult decat eliberarea de acele intinari ceremoniale, de care iudeii se fereau cu atata grija. Ceea ce ne impiedica sa-L vedem pe Dumnezeu este egoismul. Spiritul egoist judeca pe Dumnezeu ca fiind asemenea lui. Cata vreme n-am renuntat la acest spirit, noi nu-L putem intelege pe Acela care este iubire. Numai o inima neegoista, numai un spirit umil si increzator Il va vedea pe Dumnezeu ca fiind "plin de indurare si milostiv, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie" (Exod 34,6).

"Ferice de cei impaciuitori." Pacea lui Hristos se naste din adevar. Ea este in armonie cu Dumnezeu. Lumea este in vrajmasie cu Legea lui Dumnezeu;

pacatosii sunt in vrajmasie cu Creatorul lor si, ca urmare, sunt in vrajmasie unii cu altii. Dar psalmistul spune: "Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta si nu li se intampla nici o nenorocire" (Ps. 119,165). Oamenii nu pot sa produca pace. Planurile omenesti pentru innobilarea si inaltarea oamenilor sau a societatii nu vor fi in stare sa produca pace, deoarece ele nu pot atinge inima. Singura putere care creeaza sau care perpetueaza adevarata pace este harul lui Hristos. Cand acesta este sadit in inima, el va indeparta patimile care provoaca cearta si dezbinarea. "In locul spinului se va inalta chiparosul, in locul maracinilor va creste mirtul", iar pustietatea vietii "se va veseli si va inflori ca trandafirul" (Is. 55,13; 35,1).

Multimile erau uimite de aceasta invatatura, care se deosebea atat de mult de preceptele si de purtarea fariseilor. Oamenii ajunsesera sa creada ca fericirea consta in detinerea de bunuri lumesti si ca renumele si onoarea oamenilor merita sa fie dorite. Li se parea foarte placut sa fie numiti "rabi" si sa fie laudati ca fiind intelepti si evlaviosi, de aceea isi insirau virtutile in fata lumii. Acestea erau privite ca o incununare a fericirii. Dar, in fata acestei multimi nenumarate, Isus a spus ca bogatiile si onoarea lumeasca erau singura rasplata pe care aveau sa o primeasca asemenea persoane. El vorbea cu siguranta si cuvintele Lui erau insotite de o putere convingatoare. Oamenii au tacut si un simtamant de teama i-a patruns. Tulburati, au inceput sa se priveasca unul pe altul. Care dintre ei putea sa fie mantuit, daca invataturile Omului acestuia erau adevarate? Multi dintre ei erau convinsi ca Invatatorul acesta atat de deosebit era manat de Duhul lui Dumnezeu si ca ideile exprimate de El erau dumnezeiesti.

Dupa ce a explicat ce constituie adevarata fericire si cum poate sa fie obtinuta, Isus a aratat mai clar datoria ucenicilor, ca invatatori alesi de Dumnezeu pentru a-i conduce pe altii pe cararea neprihanirii si a vietii vesnice. El stia ca ei vor suferi adesea dezamagiri si descurajare si ca vor da piept cu o impotrivire hotarata, ca vor fi insultati si ca marturia lor va fi lepadata. El stia bine ca, in implinirea misiunii lor, oamenii umili, care ascultau atat de atent cuvintele Sale, aveau sa sufere calomnie, tortura, inchisoare si moarte si de aceea a continuat:

Displayed: 5367 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online