Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 31:1-17
Cap. 30 - Alegerea celor doisprezece

"IN URMA, ISUS S-A SUIT PE MUNTE; a chemat la El pe cine a vrut si ei au venit la El. A randuit dintre ei doisprezece, ca sa-i aiba cu Sine si sa-i trimita sa propovaduiasca."

Chemarea celor doisprezece la apostolat si Predica de pe Munte au avut loc la adapostul copacilor, pe o colina a muntelui, nu departe de Marea Galileii. Campurile si dealurile erau locurile preferate ale lui Isus si mare parte din invatatura Lui a fost data sub cerul liber, mai mult decat in templu sau in sinagogi. Nici o sinagoga n-ar fi putut cuprinde multimea de oameni care-L urma; dar nu numai pentru motivul acesta a ales El sa-i invete pe oameni in campii si in cranguri. Lui Isus Ii placeau scenele din natura. Pentru El, fiecare loc retras si linistit era un templu sfant.

Primii locuitori ai pamantului isi alesesera un sanctuar sub umbra pomilor Edenului. Acolo comunicase Hristos cu parintele omenirii. Cand au fost izgoniti din Paradis, primii nostri parinti inca se mai inchinau in campii si cranguri si acolo i-a intalnit Isus, aducandu-le Evanghelia harului Sau. Hristos a fost Acela care a vorbit cu Avraam sub

stejarii lui Mamre, a vorbit si cu Isaac cand mergea sa se roage pe campie, in amurgul serii, cu Iacov pe o colina la Betel, cu Moise in muntii Madianului si cu tanarul David in timp ce-si veghea turma. Tot sub indrumarile lui Hristos, timp de cincisprezece veacuri, poporul iudeu isi parasise casele pentru o saptamana in fiecare an si locuise in colibe facute din ramuri verzi, "din pomii cei frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufosi si de salcii de rau" (Lev. 23,40).

Pentru a-i pregati pe ucenici, Isus a ales sa-i scoata din larma orasului in linistea campiilor si dealurilor, care erau mai potrivite cu lectiile de lepadare de sine pe care El dorea sa-i invete. In timpul lucrarii Sale, El avea placerea sa-i adune pe oameni in jurul Sau, sub cerul albastru, undeva pe o coasta inverzita de deal sau pe tarm, langa lac. Aici, inconjurat de lucrarile propriei creatiuni, El putea sa indrepte gandurile ascultatorilor de la cele artificiale la cele naturale. In cresterea si dezvoltarea naturii se descopereau principiile Imparatiei Sale. Atunci cand isi ridicau privirea catre dealurile lui Dumnezeu si admirau lucrarile minunate ale mainilor Sale, oamenii puteau sa primeasca invataturile pretioase ale adevarului dumnezeiesc. Invatatura data de Hristos urma sa le fie repetata de lucrarile din natura. La fel se intampla si cu toti aceia care ies in natura, avandu-L pe Hristos in inima lor. Ei se vor simti inconjurati de o influenta sfanta. Lucrurile din natura contin pildele Domnului si repeta sfaturile date de El. Avand comuniune cu Dumnezeu prin natura, mintea se inalta si inima gaseste odihna.

Acum s-a facut primul pas pentru a organiza biserica, pentru ca, dupa plecarea lui Hristos, ea sa fie reprezentanta Lui pe pamant. Ei nu aveau la dispozitie un sanctuar somptuos, insa Mantuitorul i-a condus pe ucenici la locul linistit pe care-l prefera si, in mintea lor, experientele sfinte din ziua aceea aveau sa fie pentru totdeauna legate de frumusetea muntelui, a vailor si a marii.

Isus ii chemase pe ucenici ca sa-i poata trimite ca martori ai Sai, pentru a vesti lumii ce vazusera si ce auzisera de la El. Slujba care le fusese incredintata era cea mai importanta la care au fost chemate vreodata fiinte omenesti si era, ca insemnatate, imediat dupa aceea a lui Hristos. Ei aveau sa fie impreuna-lucratori cu Dumnezeu pentru salvarea lumii. Dupa cum in Vechiul Testament cei doisprezece patriarhi au fost reprezentantii lui Israel, tot asa cei doisprezece apostoli trebuiau sa fie reprezentantii bisericii formate de Evanghelie.

Mantuitorul cunostea caracterul oamenilor pe care ii alesese; cunostea toate slabiciunile si nedesavarsirile lor; El cunostea

toate primejdiile prin care ei urmau sa treaca, precum si raspunderea care trebuia sa fie pusa asupra lor si inima Lui era plina de grija pentru acesti alesi. Singur, pe un munte aproape de Marea Galileii, El a petrecut toata noaptea in rugaciune pentru ei, in timp ce acestia dormeau la picioarele muntelui. Indata ce s-au aratat primele raze ale diminetii, i-a chemat sa vina la El, deoarece avea sa le comunice un lucru important.

Ucenicii acestia fusesera catva timp impreuna cu Hristos in lucrarea Lui. Ioan si Iacov, Andrei si Petru, impreuna cu Filip, Natanael si Matei fusesera intr-o legatura mai stransa cu El decat ceilalti si fusesera martori la mai multe minuni ale Lui. Petru, Iacov si Ioan se gaseau intr-o legatura deosebita cu El. Ei erau aproape totdeauna cu El, fiind martori la minunile Lui si ascultand cuvintele Lui. Ioan era si mai strans legat de Isus, asa incat el era cunoscut ca fiind ucenicul pe care il iubea Isus. Mantuitorul ii iubea pe toti, dar Ioan avea inima cea mai primitoare. Era mai tanar ca toti ceilalti si, cu multa incredere copilareasca, isi deschidea inima fata de Isus. In felul acesta, el a ajuns intr-o legatura mai stransa de iubire cu Hristos si prin el s-a transmis poporului Sau cea mai profunda invatatura spirituala a Mantuitorului.

Displayed: 5127 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online