Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Ellen White / Hristos Lumina Lumii 23:9-*

Previous part

Ioan era tulburat si de faptul ca ucenicii sai, din dragoste pentru el, cultivau necredinta fata de Isus. Fusese neroditoare lucrarea lui pentru ei? Fusese necredincios in misiunea sa, ca acum sa fie indepartat din lucrare? Daca Eliberatorul fagaduit Se aratase, iar Ioan fusese gasit credincios in lucrarea sa, nu urma ca Isus sa rastoarne puterea asupritorului si sa-l elibereze pe inainte-mergatorul Sau?

Dar Ioan Botezatorul n-a parasit credinta fata de Hristos. Amintirea glasului venit din cer si a porumbelului care se coborase, curatia neprihanita a lui Isus, puterea Duhului Sfant, care se asezase asupra lui Ioan atunci cand a venit in fata Mantuitorului, si marturia data de profetiile Scripturii - totul marturisise ca Isus din Nazaret era Cel fagaduit.

Ioan nu voia sa discute indoielile si tulburarile cu insotitorii sai. El s-a hotarat sa ceara lamuriri de la Isus. Lucrul acesta l-a incredintat la doi dintre ucenicii sai, nadajduind ca o intrevedere cu Mantuitorul le va intari credinta si le va aduce nadejde fratilor lor. Mai dorea un cuvant de la Hristos, spus numai pentru el.

Ucenicii au venit la Isus cu o intrebare: "Tu esti Acela care are sa vina sau sa asteptam pe altul?"

Cat de putin timp trecuse de la data cand Ioan Botezatorul, aratand spre Isus, strigase: "Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!" "El este Acela care vine dupa mine si care este inaintea mea" (Ioan 1,29.27). Si acum intrebarea: "Tu esti Acela care are sa vina?" Era un lucru amar si foarte descurajator pentru natura omeneasca. Daca Ioan, credinciosul inainte-mergator, nu pricepea lucrarea lui Hristos, ce putea sa astepte de la multimea nepasatoare?

Mantuitorul nu a raspuns indata la intrebarea ucenicilor. In timp ce ei se mirau de tacerea Lui, bolnavii si suferinzii veneau la El pentru a fi vindecati. Orbii isi cautau drumul bajbaind prin multime,

bolnavii din toate clasele sociale, unii facandu-si singuri drum, altii purtati de prietenii lor, se inghesuiau cu nerabdare in fata lui Isus. Glasul puternicului Vindecator patrundea in urechile surde. Un cuvant sau o atingere a mainii Sale deschidea ochii orbilor, pentru a vedea lumina zilei, tablourile din natura, fetele prietenilor si fata Mantuitorului. Isus mustra boala si izgonea frigurile. Glasul Lui ajungea la urechile muribunzilor si ei se ridicau plini de sanatate si de vigoare. Demonizatii si paralizatii ascultau de cuvantul Lui, nebunia ii parasea si veneau sa I se inchine. In timp ce le vindeca bolile, El ii invata pe oameni. Taranii si muncitorii saraci, care erau evitati de rabini ca fiind necurati, se adunau in jurul Lui, iar El le vorbea cuvintele vietii vesnice.

Asa a trecut ziua, in timp ce ucenicii lui Ioan au vazut si au auzit totul. In cele din urma, Isus i-a chemat langa El si i-a invitat sa mearga la Ioan si sa-i spuna ce vazusera, adaugand: "Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire" (Luca 7,23). Dovada dumnezeirii Lui se vedea in adaptarea la nevoile neamului omenesc suferind. Slava se arata in mila Lui fata de starea noastra umila.

Ucenicii au dus raspunsul, care a fost indestulator. Ioan si-a adus aminte de profetia despre Mesia: "Domnul M-a uns sa duc vesti bune celor nenorociti; El M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia si prinsilor de razboi izbavirea; sa vestesc un an de indurare al Domnului" (Is. 61,1.2). Lucrarile lui Hristos nu numai ca Il prezentau ca fiind Mesia, dar aratau in ce chip avea sa se intemeieze imparatia Lui. Lui Ioan i se descoperise acelasi adevar care i se daduse lui Ilie, cand "inaintea Domnului a trecut un vant tare si puternic, care despica muntii si sfarama stancile. Domnul nu era in vantul acela. Si dupa vant, a venit un cutremur de pamant. Domnul nu era in cutremurul de pamant. Si dupa cutremurul de pamant, a venit un foc. Domnul nu era in focul acela. Si dupa foc, Dumnezeu a vorbit profetului printr-un susur bland si subtire" (1 Imp. 19,11-12). Asa urma si Isus sa-Si faca lucrarea, nu prin zanganitul armelor si prin rasturnarea tronurilor si imparatiilor, ci vorbind la inimile oamenilor printr-o viata de indurare si sacrificiu de sine.

Principiul vietii lui Ioan Botezatorul, de lepadare de sine, era principiul imparatiei lui Mesia. Ioan stia bine cat de strain era lucrul acesta de principiile si nadejdile conducatorilor lui Israel. Ceea ce pentru el era o dovada convingatoare despre dumnezeirea lui Hristos nu urma sa fie o dovada pentru ei. Ei asteptau un Mesia care nu fusese fagaduit. Ioan a vazut ca lucrarea Mantuitorului nu putea sa castige de la ei decat ura si condamnare. El insusi, inainte-mergatorul, gusta doar din paharul pe care Hristos urma sa-l soarba pana la drojdii.

Cuvintele Mantuitorului: "Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire" erau o delicata mustrare pentru Ioan. Ele nu au ramas fara efect. Intelegand acum mai limpede natura misiunii lui Hristos, el s-a consacrat lui Dumnezeu pentru viata sau pentru moarte, cum era mai bine pentru lucrarea pe care o iubea.

Displayed: 5050 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online