Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Evrei 12:7-*
Previous part
Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal?
Suferiti pedeapsa! [,,Daca suferiti pedeapsa”, KJV]. Vezi v. 3, v. 5. Dovezile textuale atesta exprimarea ,,suferiti pedeapsa”. Potrivit cu aceasta exprimare, propozitia este imperativa, un indemn bazat pe principiul afirmat in v. 6. Prea adesea noi ne rugam pentru biruinta asupra unor anumite pacate, numai pentru a descoperi ca Dumnezeu raspunde la rugaciunile noastre ingaduind imprejurari care vor dezvolta taria necesara pentru a inlocui slabiciunea noastra. Sa recunoastem raspunsul lui Sau la rugaciunile noastre, si sa suferim ,,pedeapsa” cu supunere si curaj.
Ca niste fii. De obicei parintii ezita sa-i disciplineze pe copiii care nu sunt ai lor, dar un parinte intelept nu da inapoi de la a-si disciplina copiii atunci cand e nevoie. Disciplina este prerogativa, datoria si raspunderea parintilor. In felul acesta, intr-un anumit sens, administrarea disciplinei este dovada calitatii de parinte.
Care este fiul? Nici un copil nu se naste cu un caracter matur, si deci fiecare copil are nevoie de disciplina pentru a ocupa un loc folositor in lume si pentru a face cinste familiei.
Dar daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii.
Scutiti de pedeapsa. Copii care nu primesc disciplina sunt lipsiti de pregatirea de care au nevoie pentru datoriile si raspunderile vietii. Parintii care nu administreaza disciplina necesara vor avea intr-o zi de dat socoteala inaintea lui Dumnezeu. N-ar fi nici cinstit si nici drept ca Parintele nostru ceresc sa neglijeze disciplina noastra sau sa ne fereasca de imprejurari si situatii care au valoare disciplinara.
Feciori din curvie. [,,Bastarzi”, KJV]. Sau ,,copii nelegitimi”.
Si apoi, daca parintii nostri trupesti ne-au pedepsit, si tot le-am dat cinstea cuvenita, nu trebuie oare cu atat mai mult sa ne supunem Tatalui duhurilor, si sa traim?
Si apoi. [,,De altfel”, KJV]. Se poate face inca o comparatie intre disciplina parintilor fizici si cea a Tatalui nostru ceresc.
Parintii nostri trupesti. [,,Parintii trupului nostru”, KJV]. Adica parintii nostri pamantesti.
Le-am dat cinstea cuvenita. [,,Le-am dat respect”, KJV]. Sau ,,i-am respectat”. Aceasta atitudine este opusul dispretului fata de ei (vezi v. 5). Respectul pentru autoritatea parintilor, a societatii sau a lui Dumnezeu, este fundamentala pentru pace, armonie si siguranta.
Sa ne supunem. [,,Sa fim supusi”, KJV]. N-ar trebui sa recunoastem, sa apreciem si sa profitam de disciplina Domnului? Sa fim noi, fata de disciplina Parintelui nostru ceresc, mai putin receptivi decat sunt copiii fata de parintii lor pamantesti?
Duhurilor. Gr. pneumata, ,,fiinte vii” sau poate ,,viata” (vezi Luca 8,55). Expresia ,,Tatal duhurilor” se refera la Dumnezeu ca sursa a vietii si a tuturor fiintelor. ,,Tatal duhurilor” sta in contrast cu ,,parintii nostri trupesti”, asa cum este evident in v. 10. Argumentatia se dezvolta de la lucrurile inferioare la cele superioare; daca respectam disciplina unui tata pamantesc, caruia ii datoram existenta noastra trupeasca, cu cat mai mult ar trebui ,,sa ne supunem” – sau sa “respectam” – disciplina Tatalui nostru ceresc, caruia Ii datoram viata insasi?
Cuvantul ,,duhuri” sta in contrast cu ,,trupesti”. Ambele se refera la fiinte umane, asa cum reiese din context si din versiunea greaca. Intregul context se ocupa de felul in care Dumnezeu, Tatal nostru ceresc, ii pedepseste pe copiii Sai muritori. Versiunea greaca zice literal, ,,duhurilor”, care in greaca idiomatica inseamna ,,duhurile noastre”.
Caci ei in adevar ne pedepseau pentru putine zile, cum credeau ei ca e bine; dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui.
Ne pedepseau. Sau ,,ne disciplinau”, ,,ne corectau” (vezi v. 5). Pentru putine zile. Adica doar in copilarie si tinerete. Disciplina Parintelui nostru ceresc continua pentru tot restul vietii. Cum credeau ei ca e bine. [,,Dupa propria lor placere”, KJV]. Sau ,,asa cum li se parea lor bine”; adica asa cum considerau ei ca e cel mai bine. Pentru binele nostru. [,,Pentru folosul nostru”, KJV]. Adica spre binele nostru. Parintii nostri
pamantesti se poate sa greseasca in disciplinare, din cauza judecatii gresite sau a emotiilor egoiste, si cu toate acestea ,,tot le-am dat cinstea cuvenita”. Cu cat mai mult ar trebui sa luam aminte si sa apreciem disciplina Parintelui nostru ceresc, a Carui intelepciune si iubire ingaduie numai ceea ce este spre binele nostru?
Partasi sfinteniei Lui. Tinta disciplinei divine este formarea caracterului. Scopul ei este desavarsirea (vezi Matei 5,48).
Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei, roada datatoare de pace a neprihanirii.
Orice pedeapsa. Sau ,,orice disciplina” (vezi v. 5).
Deocamdata. Perspectiva timpului si a experientei este de obicei necesara pentru o deplina apreciere a disciplinei primite. Numai dupa ce copiii si tinerii ajung la maturitate pot sa-si dea seama de contributia adusa de parinti, invatatori si prieteni la dezvoltarea caracterului lor. De fapt o asemenea apreciere este un semn sigur al maturitatii. Crestinul matur apreciaza valoarea disciplinara a diferitelor experiente ale vietii atunci cand trece prin ele. El isi da seama ca resentimentul fata de disciplina divina este un semn de copilarie si imaturitate.
Nu de bucurie. Sau ,,nu de placere” (RSV).
Intristare. [,,Durere”, KJV]. Nu in sensul de a fi severa, intensa sau opresiva, ci de a cauza durere, suferinta sau chin.
Mai pe urma. [,,Dupa aceea”, KJV]. In general vorbind, animalele traiesc numai in prezent si pentru prezent. Capacitatea de a proiecta in trecut sau in viitor, cu ajutorul memoriei sau al imaginatiei, este o caracteristica a fiintelor inteligente. Lor le este deci cu putinta sa aprecieze situatia prezenta din perspectiva timpului si a experientei, sa decida si sa actioneze inteligent. Capacitatea unei persoane de a vedea prezentul din perspectiva trecutului si a viitorului este un indiciu exact al progresului sau de la copilarie la maturitate. Acelasi lucru este adevarat cu privire la maturitatea crestina si mai ales cu privire la experientele disciplinare ale vietii. Ferice de acei crestini care s-au deprins sa cantareasca lucrurile vremelnice in lumina vesniciei.
Aduce. [,,Produce”, KVJ]. Disciplina da intotdeauna ,,roada datatoare de pace” daca este acceptata, rareori daca e luata in nume de rau si niciodata daca e respinsa.
Roada ... neprihanirii. Disciplina devine necesara cand apare un conflict intre tendintele si dorintele naturale pe de o parte, si principiile drepte pe de alta parte. Scopul disciplinei este de a rezolva acest conflict, aducand tendintele si dorintele naturale in armonie cu principiul. Facand asa, disciplina aduce pace. Persoana care trece prin disciplina are pace cu Dumnezeu, cu sine insusi si cu semenii sai.
Celor ce au trecut prin scoala ei. [,,S-au dezvoltat prin ea”, KVJ]. Sau ,,celor care au fost educati prin ea”. Cei care accepta dezvoltarea adusa de exercitiile disciplinare ale vietii au privilegiul de a se bucura de ,,roada datatoare de pace a neprihanirii”, care creste in pomul ascultarii de voia descoperita a lui Dumnezeu.
Displayed: 7645 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online