Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Evrei 11:6-*
Previous part
Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.
Fara credinta. Sau ,,despartiti de credinta”, ,,fara credinciosie” (vezi v. 1). Intrucat Creatorul este nemarginit, fapturile Sale sunt irevocabil finite, si deci exista lucruri care trebuie sa fie primite prin credinta. Intr-adevar, a-L crede pe Dumnezeu pe cuvant este exercitiul ce mai distins de care este capabila mintea omeneasca. Daca vrea sa-si ocupe locul potrivit intr-un univers desavarsit, omul trebuie sa-L creada pe Dumnezeu pe cuvant, deoarece o intelegere a iubirii divine culmineaza in credinta. In persoana divino-umana a Mantuitorului iubirea divina si credinta umana s-au intalnit pentru prima data.
Este cu neputinta sa fim placuti Lui. Adica este cu neputinta sa corespundem cererilor Lui. Intr-un univers desavarsit nu exista loc pentru o faptura lipsita de credinta in Creator. Alternativa credintei in Dumnezeu este teama si resentimentul, si in cele din urma, disperarea.
Se apropie de Dumnezeu. Adica marturisesc ca asculta de Dumnezeu.
Sa creada ce El este. Credinta ca Dumnezeu exista cu adevarat este temelia crestinismului. Prin natura, prin Cuvantul Sau si prin providenta Dumnezeu a pus la indemana oamenilor toate dovezile de care fiintele inteligente au nevoie si pe care le pot folosi pentru a crede in existenta Sa (compara cu Romani 1,20). Scriitorul inlaturata aici conceptiile eronate despre Dumnezeu, cum ar fi panteismul.
Rasplateste. Aici scriitorul exclude conceptiile de felul deismului si universalismului. Daca oamenii raspund iubirii divine si asculta de voia Sa descoperita, lucrul acesta nu va ramanea nerasplatit. ,,El a randuit o zi in care va judeca lumea” (Faptele Apostolilor 17,31), o zi in ,,care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Romani 2,6). Perspectiva infricosatoare de a sta intr-o zi inaintea Marelui Judecator al universului este fara indoiala un indemn puternic la o vietuire dreapta. Cu siguranta ca frica de focul iadului nu va mantui vreodata pe vreun om, dar poate fi un factor – si inca unul puternic – care sa-l trezeasca din letargia lui. Iubirea fara de margini a lui Dumnezeu, asa cum este descoperita in Isus Hristos, este cea mai importanta si cea mai eficienta chemare la mantuire.
Cei ce-L cauta. [Cei ce-L cauta cu ravna”, KJV]. A-L cauta pe Dumnezeu inseamna a te stradui sa intelegi mai pe deplin caracterul Lui si voia Sa pentru oameni. Scriitorul nu da de inteles ca Dumnezeu S-a facut, in mod intentionat, greu de gasit, ci subliniaza nevoia unei dorinte arzatoare de a-L intelege si de a deveni asemenea Lui in ganduri si in comportament.
Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.
Prin credinta. Vezi v. 1 si v. 3.
Noe. In ce priveste experienta la care se face referire aici, vezi Geneza 6,13–22.
Lucruri care inca nu se vedeau. Nu exista nici o dovada ca avea sa aiba loc sau ca exista posibilitatea sa aiba loc o catastrofa ca Potopul. Pregatirea pentru acel eveniment a reprezentat un act de credinta din partea lui Noe.
Plin de o teama sfanta. [,,Miscat de teama”, KJV]. Noe era profund impresionat de ce i se descoperise, si anume ca Dumnezeu intentiona sa distruga pamantul printr-un potop, si a luat aminte la instructiunile care ii fusesera date. Totusi ceea ce l-a determinat pe Noe sa construiasca arca nu a fost frica de potopul care avea sa vina, ci mai mult credinta in ceea ce ii descoperise Dumnezeu cu privire la catastrofa.
A osandit lumea. Construirea corabiei a marturisit despre hotararea lui Noe impotriva ,,lumii”, adica oamenii nelegiuiti si felul lor de viata. Renuntarea la lume a marturisit cu privire la credinta sa in Dumnezeu.
Mostenitor al neprihanirii. Credinta lui Noe, asa cum este reflectata de faptele sale, l-a indreptatit, prin harul divin, sa fie socotit neprihanit. Pentru un comentariu despre neprihanirea prin credinta, vezi Romani 1,17.
Prin credinta Avraam, cand a fost chemat sa plece intr-un loc, pe care avea sa-L ia ca mostenire, a ascultat, si a plecat fara sa stie unde se duce.
Prin credinta. Vezi v. 1 si v. 3.
Avraam. In ce priveste experienta la care se face referire aici, vezi Geneza 12,1–5.
A ascultat. El a crezut ceea ce i-a spus Dumnezeu si a actionat in consecinta. Credinta lui si-a gasit implinirea in ascultarea credincioasa.
Fara sa stie unde. Potrivit cu Geneza 12,5 Avraam si familia sa ,,au plecat in tara Canaan”. Aceasta nu inseamna neaparat ca in momentul plecarii el cunostea destinatia. El doar a ,,plecat in [ceea ce s-a dovedit sa fie] tara Canaan”. Evident ca Dumnezeu l-a sfatuit cu privire la directia in care trebuia sa porneasca si la drumul pe care avea sa-l urmeze.
Displayed: 5094 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online