Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Geneza 22:7-*
Previous part
Atunci Isaac, vorbind cu tatal sau Avraam, a zis: Tata! Ce este, fiule? i-a raspuns el. Isaac a zis din nou: Iata focul si lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?
,,Tata”. Aceasta expresie de mangaiere trebuie sa fi sfasiat inima lui Avraam. Dupa cum obisnuia Isaac, un tanar bine crescut al unei culte familii semitice, aceasta forma de a se adresa insemna dorinta lui de a pune o intrebare. Nici un fiu bine educat nu ar indrazni sa-si puna intrebari, sau sa faca o declaratie in prezenta parintilor lui, fara ca mai intai sa obtina ingaduinta de a face asa. Avraam a ingaduit aceasta raspunzand ,,Ce este, fiule?”
Unde este mielul? Aceasta intrebare directa nu a exprimat altceva decat uimire nevinovata. Nimic nu sugereaza in naratiune ca Isaac a banuit catusi de putin ca el avea sa inlocuiasca mielul care lipsea. Intrebarea a fost pusa in toata simplitatea sufletului, fara banuiala sau curiozitate nelegitima.
Fiule, a raspuns Avraam, Dumnezeu insusi va purta grija de mielul pentru arderea de tot. Si au mers amandoi impreuna inainte.
Dumnezeu va purta de grija. Raspunsul lui Avraam constituie o declaratie profetica de pe inaltimile credintei eroice la care se ridicase sufletul sau. Prin inspiratie, aceasta indica atat spre berbecele din v.13 cat si spre Mielul lui Dumnezeu, care in acel moment erau dincolo de puterea lui de pricepere. Daca nu era convins ca face voia lui Dumnezeu si ca ,,singurul sau fiu” ii va fi dat inapoi, agonia lui Avraam la gandul de a se desparti de Isaac ar fi fost peste puterea lui de a indura. Totusi, intrebarea baiatului trebuie sa fi strapuns inima tatalui. Va intelege oare Isaac?
Cand au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, si a asezat lemnele pe el. A legat pe fiul sau Isaac, si l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.
Avraam a zidit un altar acolo. Ajungand la locul unde in secolele de mai tarziu se afla templul, tatal si fiul au ridicat un altar. Salemul, cetatea lui Melhisedec, era doar ceva mai mult decat o aruncatura de piatra spre sud. Insa, ceva mai departe, spre nord-vest era dealul cunoscut mai tarziu ca Golgota.
A legat pe... Isaac. Cand totul a fost gata si nimic nu mai ramasese afara de asezarea jertfei pe altar, Avraam tremurand a spus lui Isaac tot ce ii descoperise Dumnezeu si probabil ca a mai adaugat la aceasta propria credinta in restituirea lui Isaac. Este greu de imaginat amestecul de simtaminte care trebuie sa se fi agitat furtunoase in inima lui Isaac – uimire, groaza, resemnare si, in cele din urma, credinta si nadejde. Daca aceasta era vointa lui Dumnezeu, el socotea ca o cinste sa-si dea viata ca jertfa. Un tanar de 20 de ani usor ar fi putut sa se opuna; in loc de aceasta, el l-a incurajat pe tatal sau in ultimele clipe dinaintea momentului suprem. Faptul ca Isaac a inteles si a impartasit credinta tatalui sau a fost un nobil tribut al ingrijitei educatii pe care o primise in timpul copilariei si tineretii. Isaac a devenit astfel un simbol potrivit al Fiului lui Dumnezeu care S-a supus vointei Tatalui Sau (Matei 26,39). In fiecare caz, tatal a dat pe singurul sau fiu.
Apoi Avraam a intins mana, si a luat cutitul, ca sa junghie pe fiul sau.
A luat cutitul. Punand victima legata pe lemne, Avraam era gata pentru ultimul act, uciderea fiului sau si aprinderea lemnelor de foc. Ca un simbol al mielului desavarsit al lui Dumnezeu, Isaac nu a opus rezistenta si nu s-a plans.
Atunci Ingerul Domnului l-a strigat din ceruri, si a zis: Avraame! Avraame! Iata-ma! a raspuns el.
Ingerul Domnului l-a strigat. In timp ce in trecut Dumnezeu vorbise catre Avraam direct, acum El l-a trimis pe ingerul Sau (vezi Fapte 7,2; Geneza 12,1; 13,14; 15,1; 17,1; 18,1; 21,12; PP 152).
Ingerul a zis: Sa nu pui mana pe baiat, si sa nu-i faci nimic; caci stiu acum ca te temi de Dumnezeu, intrucat n-ai crutat pe fiul tau, pe singurul tau fiu, pentru Mine.
Sa nu pui mana. Patriarhul demonstrase cu indestulare credinta si ascultarea sa si satisfacuse pe deplin cerintele lui Dumnezeu. Iehova nu a dorit moartea lui Isaac; de fapt, El nu era interesat in nici un fel de astfel de jertfe. Dar El a dorit intotdeauna ascultarea voioasa a servilor Sai (1 Samuel 15,22; Osea 6,6). Pana la masura la care vointa si intentia tatalui si a fiului puteau merge, jertfa era desavarsita. Dumnezeu a primit consacrarea inimilor lor ca un dar mult mai bun in ochii Sai si a considerat vointa drept fapta (Evrei 11,17). Glasul ceresc aduce de asemenea marturie ca Dumnezeu respinge jertfele omenesti (vezi Deuteronom 12,31; 2 Regi 17,17; 2 Cronici 28,3; Ieremia 19,5; Ezechiel 16,20.21).
Afirmatia criticilor Bibliei in sensul ca evreii au practicat, ca o parte a serviciului lor prescris, ritualul jertfei omenesti, atat de obisnuita printre canaaniti si alte popoare ale antichitatii, este fara temei. Este adevarat ca in vremuri de apostazie, iudeii au practicat acest ritual, insa era o incalcare directa a poruncii lui Dumnezeu (vezi Psalmi 106,37.38; Isaia 57,5; etc.).
Displayed: 5127 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online