Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 8:13-*
Previous part
Chiar Simon a crezut; si dupa ce a fost botezat, nu se mai despartea de Filip, si privea cu uimire minunile si semnele mari care se faceau.
Chiar Simon. [,,Simon insusi”, KJV; ,,Insusi Simon”, Nitz]. Mai degraba, dand accentul din versiunea greaca, ,,chiar Simon insusi”.
A crezut. Fara indoiala el a fost impresionat de minunile pe care le savarsise Filip (v. 6); el se simtea a fi in prezenta unei Puteri infinit mai mare decat a sa proprie. Dar a acceptat afirmatiile lui Filip cu privire la moartea si invierea lui Hristos fara a dezvolta o credinta personala. Credinta sa era de felul aceleia despre care vorbeste Iacov (Iacov 2,14.19). O credinta similara nedesavarsita e descrisa in Ioan 8,31 unde anumiti iudei sunt descrisi crezand in Isus in timp ce restul capitolului arata ca ei nu posedau o credinta mantuitoare. Totusi Simon a inteles de ajuns pentru a fi botezat, desi, asa cum a aratat atitudinea lui ulterioara, botezul sau nu a putut sa reprezinte vreo renastere la o viata mai inalta. El a ramas mai departe in ,,faradelege” (Fapte 8,23). Luca face o deosebire intre credinta samaritenilor si aceea a lui Simon; oamenii erau castigati de predica lui Filip, dar Simon era atras de minunile pe care le vedea. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a respins aceasta credinta nedesavarsita. El a acceptat-o ca temelia pe care sa cladeasca o credinta mai acceptabila. Cand Simon a apostaziat, Petru a facut apel la el (vers .22) sa se pocaiasca si sa se roage pentru iertare.
Privea cu uimire. [,,Se minuna privind”, KJV; ,,Vazand… ramase uimit”, Nitz]. Mai degraba expresia ar trebui sa zica: ,,privind semnele si marile minuni care aveau loc, el era uimit” (vezi v. 9). Lucrurile se inversasera. Magul, de care altii se uimisera, se lasa in voia unei vraji mai puternice decat a sa personala si era la randul sau uimit cand privea puterea care insotea proclamarea Evangheliei.
Apostolii, care erau in Ierusalim, cand au auzit ca Samaria a primit Cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan.
Apostolii. Ei ramasesera la Ierusalim (v. 1), indrumand activitatile bisericii. Domnul pusese candva o limita geografica predicarii soliei imparatiei (Matei 10,5). El desfiintase limitele acelea prin insarcinarea Evangheliei (Matei 28,19.20) si prin instructiunea din Fapte 1,8). Vestea despre succesul lui Filip in Samaria a sosit la cei doisprezece ca dovada ca inlaturarea limitarilor era un fapt. Venise acum timpul pentru a se marturisi despre Hristos in Samaria.
Au auzit. In ciuda persecutiei, comunicarea dintre lucratorii imprastiati si centrul lucrarii a fost pastrata cu credinciosie.
Samaria. Solia lui Filip era dusa prin tot districtul de convertitii sai entuziasti.
Cuvantul lui Dumnezeu. Expresia este folosita aici de Luca, la fel ca in Evanghelia sa, cu privire la intreaga cuprindere si esenta a ceea ce insemneaza Evanghelia lui Hristos (cf. Luca 5,1; 8,11.21).
Pe Petru si pe Ioan. Evident n-a fost acordata nici o intaietate aparte vreunuia din cei doisprezece in zilele acelea timpurii. Prin decizia intregului apostolat, Petru si Ioan au fost trimisi in misiunea din Samaria. Era logic de a alege pe acestia doi, deoarece ei fusesera extrem de activi la inceputul lucrarii bisericii (cf. cap. 1,15; 2,14; 3,1; 4,8 etc.). Nu e nici o dovada de suprematie a lui Petru; el era sub indrumarea apostolilor, care l-au ,,trimis” pe el si pe Ioan in aceasta misiune. Ioan, care candva dorea sa ceara sa cada foc asupra samaritenilor (Luca 9,54) urma acum, ca in iubire, sa le aduca botezul cu Duhul Sfant si cu foc (Matei 3,11). Sugestii ca Ioan mentionat aici ar fi putut sa fie Ioan Marcu (vezi Fapte 13,5.13) nu sta in picioare. Daca Ioan Marcu ar fi trecut deja prin experientele descrise in versetele urmatoare, el nu s-ar fi despartit de Pavel si de Barnaba (cap. 13,13).
Acestia au venit la Samariteni, si s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfant.
S-au rugat. Acesta a fost primul act al celor doi apostoli. Ei nu au conferit Duhul Sfant credinciosilor samariteni de curand botezati, ci au implorat pe Domnul sa reverse Duhul asupra lor ca o urmare a botezului lor (cf. cap. 2,38), ca o dovada a faptului ca ei fusesera primiti de Dumnezeu.
Caci nu Se pogorase inca peste nici unul din ei, ci fusesera numai botezati in Numele Domnului Isus.
Nu se pogorase. [,,Cazuse”, KJV]. Versetul acesta face o clara deosebire intre botezul cu apa administrat de Filip si primirea Duhului Sfant prin lucrarea lui Petru si a lui Ioan. Verbul tradus ,,pogorase” [,,cazuse”] e folosit cu privire la darul Duhului in cap. 10,44; 11,15, si cu privire la rapirea sufleteasca a lui Petru din cap. 10,10.
Fusesera numai botezati. [,,Erau numai botezati”, KJV]. Mai degraba, ,,ei fusesera numai botezati”. Botezul cu apa fusese administrat de catre Filip, dar darurile Duhului n-au cazut [,,nu s-au pogorat”] pana nu a sosit Petru si Ioan.
In Numele. [,,In numele”, KJV; Nitz]. Sau, ,,in numele”. Aceasta arata legatura stransa cu care noii convertiti la credinta erau legati cu Hristos prin botez.
Displayed: 5195 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online