Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 8:1-29
Saul se invoise la uciderea lui Stefan. In ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire impotriva Bisericii din Ierusalim. Si toti, afara de apostoli, s-au imprastiat prin partile Iudeii si ale Samariei.

Saul se invoise. [,,Saul consimtea”, KJV; ,,Saul incuviinta”, Nitz]. Multi autori pun propozitia aceasta la sfarsitul cap. 7 pentru a lega relatarea martirajului lui Stefan cu o relatare a atitudinii lui Saul fata de el. Saul era de acord cu ceea ce se facuse, desi personal nu luase parte la uciderea cu pietre. Fara indoiala, marturia neinfricata a lui Stefan a tulburat mintea si sufletul lui Saul mai profund decat si-a dat el seama. Aceasta a avut ca rezultat un conflict launtric intre propriul sau fanatism fariseic si convingerea cu privire la dreptatea cauzei lui Stefan. Consecinta acestui conflict a fost o sporita indarjire impotriva crestinilor si o persecutare si mai mare (AA 101,102,112,113). La data aceea, a fost rasplatit pentru partea pe care o luase la martirizare, fiind facut membru al Sinedriului (AA 102; vezi 1 Cor. 7,7). Mai tarziu a marturisit cu inima zdrobita partea pe care o indeplinise la uciderea lui Stefan (cf. Fapte 22,20).

In ziua aceea. [,,La data aceea”, KJV; ,,In acea zi”, Nitz]. Literal, ,,in ziua aceea”. Uciderea lui Stefan cu pietre a marcat inceputul unei persecutii organizate impotriva bisericii. Dupa ce mersese atat de departe incat sa ucida pe Stefan, conducerea iudaica si-a indreptat furia impotriva tuturor crestinilor.

O mare prigonire. Inca o data biserica e persecutata de autoritatile iudaice, asa cum fusese persecutata pe scara mai mica dupa vindecarea ologului (cap. 4,1-7) si dupa moartea lui Anania si Safira (cap. 5,17.18). Persecutia aceasta este denumita ,,mare” – mare in extindere si severitate. Vezi harta de la pag. 214.

Reiese din descrierea aceasta, din v. 3 si din descrierile ulterioare ale lui Pavel (cf. cap. 22,4; 26,10.11) ca persecutia cuprindea in sine multa suferinta si intemnitare.

Bisericii. Adica, a bisericii locale, care se dezvoltase in capitala dupa Ziua Cincizecimii (vezi Matei 18,17). Lucrul acesta sugereaza mai bine ca erau si alte ramuri ale bisericii in afara de Ierusalim, lucru care arata o crestere incurajatoare.

Afara de apostoli. Trei motive posibile au fost prezentate pentru ramanerea apostolilor: 1) Cei doisprezece intelesesera de la Domnul si Invatatorul lor ca ,,cel tocmit fuge, pentru ca este tocmit” (Ioan 10,13) dar ei au refuzat sa-si paraseasca raspunderile. 2) Cei doisprezece au dorit sa ramana in Ierusalim in ciuda oricarei persecutii, deoarece cetatea era privita ca sediul crestinilor si refugiatii s-ar fi adresat acolo pentru calauzire si ajutor. 3) Persecutiile erau, pe cat se pare, indreptate impotriva acelora care, ca si Stefan, sustineau natura trecatoare a obiceiurilor (vezi Fapte 6,14) pe care fariseii le considerau esentiale si netrecatoare. Apostolii pare ca au continuat sa fie inchinatori la Templu, pastrandu-se in curatie rituala (cap. 10,14) si se tineau departe de comuniunea cu neamurile (v. 28). Marea masa a poporului de rand probabil privea la ei cu o considerabila favoare si respect. De aceea se poate ca persecutia sa fi fost indreptata mai ales impotriva ucenicilor elenisti. Era lucru sigur ca aceasta categorie de persoane era cea mai activa in a face pasul urmator in expansiunea bisericii. Nu se poate lua o decizie dogmatica in favoarea vreunuia din aceste trei motive oferite de comentatori si de istorici bisericesti.

S-au imprastiat. Gr. diaspeiro, ,,a imprastia ca cerealele”, ,,a dispersa”. In felul acesta furia vrajmasilor a izbutit numai in a face biserica sa implineasca ceea ce prezisese Hristos (cap. 18). ,,Toti” nu e nevoie de a include totalitatea membrilor (vezi cap. 1,1), ci numai pe cei mai fricosi sau care puteau fi mai usor identificati de persecutori sau care se remarcasera ca fiind foarte activi. In rest, atat barbati cat si femei, continuau sa locuiasca in cetate (vezi cap. 8,3).

Partile Iudeii si ale Samariei. Cetati si orase ca Herbronul, Gaza, Lydda si Iope se poate sa fi devenit cetati de refugiu pentru crestini. Acestui influx de crestini si lucrarii lui Filip (vezi v. 40) se poate atribui existenta timpurie a unor comunitati crestine in unele din locurile acestea (cf. cap. 9,32.36). Unii au fugit in Samaria, fara indoiala din cauza urii acelei populatii fata de iudei – o persoana care fugea de preotii si conducatorii din Ierusalim ar fi fost bine primita acolo. A doua regiune mentionata in cap. 1,8 era atinsa. Acesta poate sa fi servit ca un prim pas pentru a dobori antipatia fata de samariteni si cu timpul frati cu greci.



Niste oameni tematori de Dumnezeu au ingropat pe Stefan, si l-au jelit cu mare tanguire.

Oameni tematori de Dumnezeu. [,,Evlavia”, KJV]. Gr. eulebes, ,,prinzand bine”; si prin extensie, ,,prudenta”, ,,evlaviosi” (vezi cap.2,5). Anania, care a condus pe Pavel la botez, e caracterizat prin acest adjectiv (cap. 22,12). Deoarece persoanele inclinate spre iudaism sunt descrise ca fiind ,,cucernice” (cap. 13,50; 17,4.17), unii au tras concluzia ca oamenii acestia erau prozeliti. Totusi, cuvantul grecesc tradus ,,devotati” nu este eulebes, ci sebomenos. Acest detaliu sugereaza ca acest grup de oameni evlaviosi erau sustinatori ai lui Stefan care fusese omorat, dar nu si aparatori convinsi ai intregului adevar marturisit de acesta pe cand se afla in viata, ca de exemplu: Nicodem sau Iosif din Arimatea care si-au asumat responsabilitatea inmormantarii lui Hristos dupa rastignirea Sa. Acest verset formeaza in mod evident o concluzie a naratiunii din cap.

7. Au ingropat. [,,Au dus”, KJV; ,,Ridicara”, Nitz]. Mai de graba, ,,inmormantara”, deoarece cuvantul acesta cuprinde intreaga ceremonie a inhumarii.

Mare tanguire. [,,Il jelisera foarte mult”, Nitz]. Compara Gen. 23,2; Iov 1,20; 2,12; Marcu 5,38.39. Destul curaj trebuie sa se fi cerut pentru a savarsi ritualurile funerare pentru Stefan, care cazuse inaintea furiei Sinedriului. De fapt, oricine ar fi fost ucis cu pietre sub acuzatia de hula de obicei nu avea onoruri funerare (Misna Sanhedrin 6.5,6, ed. Soncio al Talmudului, p. 305). Tanguirea publica din partea celor ,,cucernici” ar fi putut sa fie ca un protest impotriva celor care cauzasera moartea lui Stefan.



Displayed: 6406 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online