Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 4:32-*
Previous part
Multimea celor ce crezusera, era o inima si un suflet. Nici unul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste.
O inima. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p.10) pentru adaugirea interesanta: ,,Si nu era nici discriminare de nici un fel intre ei”. Ca si in cazul expresiilor pereche similare, ,,inima” si ,,suflet” adesea se suprapun in inteles si trebuie sa fie luate aici ca exprimand o totalitate de caracter si nu oarecare deosebiri in ce priveste detaliile. Unitatea de inima in gandirea ebraica arata acordul deplin (vezi Ier. 32,39; cf. 1 Cron. 12,38). Nu numai Petru si Ioan si ceilalti apostoli, dar si intreaga multime a credinciosilor, participasera la acest acord.
Nici unul nu zicea. Fiecare persoana considera ca averile sale erau incredintate lui de Dumnezeu, si ca trebuiau sa fie predate la cerere. Aceasta nu putea sa fie decat rezultatul unei adanci iubiri a unuia pentru altul, prezisa de Hristos ca semn distinctiv al ucenicilor Sai (Ioan 13,35). Idealisti care s-au straduit sa zugraveasca in teorie o societate desavarsita, ca Plato in Republica sa si Sir Thomas Moore in Utopia sa, au propus ca o conditie a asociatiei lor perfecte, o comunitate de bunuri similara cu aceea practicata in biserica primara. Pentru a acea succes o asemenea asociatie e nevoie de desavarsire la participantii ei. Fara indoiala, asteptarea din partea credinciosilor a apropiatei reveniri a Domnului lor, impreuna cu unitatea lor de gandire si de sentiment, ii facea bucurosi sa se desparta de averile lor materiale. Totusi, asa cum e aratat in cazul lui Anania (vezi Fapte 5,4), ei nu aveau nici o obligatie de a face asa ceva.
Aveau toate de obste. Aceasta afirmatie e paralela cu cap. 2,44, intrucat intr-adevar v. 32-35 ale capitolului prezent reafirma in general ce se relatase in cap. 2,43-45. Aceasta reafirmare e probabil facuta de Luca pentru a oferi un cadru pentru istorisirea din partea lui a darniciei lui Barnaba (v. 36.37) si a egoismului lui Anania (cap. 5,1-11). Lui Luca ii facea placere sa staruie asupra acestor averi in comun ca o exprimare a egalitatii si fraternitatii manifestate in biserica primara. Drepturile de proprietate erau voluntar suspendate prin punerea spontana a membrilor comunitatii crestine sub influenta legii iubirii. Binefacerea lor era libera si deplina, fara nadejde de rasplatire materiala. Ei se priveau pe sine nu ca posesori pentru sine, ci ca pe niste ispravnici pentru binele altora.
Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti.
Marturiseau. [,,Dadeau marturie”, KJV]. Gr. apodidomi, ,,a preda [ceea ce era datorat]”. Forma verbului folosit aici poate fi inteleasa ca insemnand ca apostolii ,,continuau sa dea” marturisirea pe care deja o dadusera la Ziua Cincizecimii si in templu. Apostolii se simteau sub o constrangere launtrica de a da marturie. Ei vazusera faptele minunate ale lui Isus. Ei Il vazusera murind. Ei vazusera ceea ce nu crezusera ca s-ar putea intampla – Domnul inviase dintre morti. Aceasta minune constituia punctul culminant al predicii apostolilor. Ei puteau descrie intamplarea ca martori oculari ai unui Domn inviat si o spuneau ,,cu multa putere”.
Multa putere. [,,Cu mare putere”, KJV]. Marturia apostolilor era prezentata nu in propria lor putere, ci intr-o putere careia ei niciodata nu i-ar fi putut da nastere in ei insisi. Puterea lor era o inzestrare de la Duhul Divin.
Har. Gr. charis (vezi Rom. 3,24). Charis aici poate fi luat in sensul de ,,favoare” (ca in Luca 2,52), si asa sa arate ca favoarea poporului fata de crestinii inca mai continua. Totusi, avand in vedere contextul care scoate in evidenta darul spiritual al puterii pe care ei au primit-o e probabil mai bine de a intelege pe charis in sensul lui mai tehnic al harului divin (ca in Luca 2,40).
Caci nu era nici unul printre ei, care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute,
Sa duca lipsa. [,,In lipsa”, Nitz]. Mai de graba, ,,care sa fi fost in lipsa”. Versiunea greaca pare sa lege versetul acesta cu cel precedent prin conjunctia gar, ,,caci”, care nu e tradusa in KJV. Gar sugereaza stransa legatura care exista intre libertatea crestina si harul de care se bucurau (vezi v. 33).
Ce aveau ogoare. [,,Erau posesori de pamanturi”, KJV]. Unii din crestini cei noi erau persoane bogate. Autenticitatea iubirii lor fratesti se dadea pe fata in sacrificare de sine pentru binele fratilor lor mai putin fericiti.
Vindeau, aducea. Formele verbelor folosite aici sugereaza ca lucrul acesta era o intamplare care se repeta continuu, cand unul dupa altul crestinii s-au despartit de averile lor pentru binele comun al bisericii. Facand lucrul acesta, motivele lor erau iubirea si indemnul la facerea de bine. Desi Luca nu pomeneste lucrul acesta, exista si posibilitatea ca crestinii sa fi fost impresionati de avertizarile Domnului lor ca averile pamantesti sunt nestatornice. Anumite ogoare si proprietati din Palestina trebuie sa fi fost adesea fara valoare atunci cand necazurile profetizate de Domnul au devenit fapte. La fel cum Ieremia si-a aratat credinta in restatornicirea viitoare a poporului sau in Palestina prin cumpararea unui ogor la Anatot (Ier. 32,6-15), tot asa crestinii au dat, printr-un proces invers de vanzare a proprietatii lor, o dovada a credintei lor in certitudinea soliei pentru care marturiseau.
Displayed: 5530 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online