Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 4:34-*
Previous part
Caci nu era nici unul printre ei, care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute,
Sa duca lipsa. [,,In lipsa”, Nitz]. Mai de graba, ,,care sa fi fost in lipsa”. Versiunea greaca pare sa lege versetul acesta cu cel precedent prin conjunctia gar, ,,caci”, care nu e tradusa in KJV. Gar sugereaza stransa legatura care exista intre libertatea crestina si harul de care se bucurau (vezi v. 33).
Ce aveau ogoare. [,,Erau posesori de pamanturi”, KJV]. Unii din crestini cei noi erau persoane bogate. Autenticitatea iubirii lor fratesti se dadea pe fata in sacrificare de sine pentru binele fratilor lor mai putin fericiti.
Vindeau, aducea. Formele verbelor folosite aici sugereaza ca lucrul acesta era o intamplare care se repeta continuu, cand unul dupa altul crestinii s-au despartit de averile lor pentru binele comun al bisericii. Facand lucrul acesta, motivele lor erau iubirea si indemnul la facerea de bine. Desi Luca nu pomeneste lucrul acesta, exista si posibilitatea ca crestinii sa fi fost impresionati de avertizarile Domnului lor ca averile pamantesti sunt nestatornice. Anumite ogoare si proprietati din Palestina trebuie sa fi fost adesea fara valoare atunci cand necazurile profetizate de Domnul au devenit fapte. La fel cum Ieremia si-a aratat credinta in restatornicirea viitoare a poporului sau in Palestina prin cumpararea unui ogor la Anatot (Ier. 32,6-15), tot asa crestinii au dat, printr-un proces invers de vanzare a proprietatii lor, o dovada a credintei lor in certitudinea soliei pentru care marturiseau.
si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie.
Puneau. [,,Le depuneau”, KJV] Punerea sumelor la dispozitia ucenicilor era un act plin de insemnatate, aratand ca apostolii aveau un control deplin asupra veniturilor membrilor. In ce priveste o intrebuintare similara a acestei expresii vezi Psalmi 8,6. Cicero foloseste aceeasi expresie cand vorbeste despre daruri asezate ,,inaintea picioarelor preotului” (Pro Flacco xxvii.68). Cuvintele par sa reflecte obiceiul ca atunci cand se aduceau daruri sau jertfe unui rege, sau preot, sau invatator, ele nu erau puse in mainile lui, ci la picioarele lui.
Dupa cum avea nevoie. Sau, ,,cum avea oricare nevoie”. Fara indoiala multi crestini nu aveau nevoie si se ingrijau singuri de sine. Beneficiarii ar fi fost cei care nu erau in stare sa-si castige cele trebuincioase pentru viata, din cauza bolii si poate din cauza pierderii serviciului datorita schimbarii credintei lor religioase (vezi Ioan 3,22, unde aceia care primeau pe Hristos erau amenintati cu excomunicarea”, vaduve, si nou-veniti care inca nu se stabilisera in cetate. S-ar mai fi putut sa fie unii carora apostolii se simteau indreptatiti sa le dea ajutor material, din cauza activitatii lor spirituale in propagarea credintei, desi Luca nu face o mentionare specifica a lucrului acestuia. Aici era o servire inteleapta, planuita, a nevoilor materiale fizice, care a fost totdeauna o onoare pentru biserica ori de cate ori a fost savarsita in felul acesta (vezi 1Tim.5,5-16,21).
Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un Levit, de neam din Cipru,
Iosif. [,,Jioses”, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p.10) pentru exprimarea ,,Iosif”.
Barnaba. Aceasta este prima referire la Barnaba, omul care avea sa calatoreasca cu apostolul Pavel in prima lui calatorie misionara. Numele Barnaba e interpretat de Luca ca insemnand in greceste huios parakleseos, care poate fi tradus ,,fiul mangaierii”, sau ,,fiu al indemnarii”. Invatatii nu sunt de acord cu privire la cuvintele ebraice sau aramaice reprezentate prin numele acesta. S-ar putea ca ele sa fi fost bar nebu’ah, ,,fiu al profetiei”. In orice caz supranumele lui ar lasa a se intelege ca Barnaba era caracterizat prin darul lui de indemnare (vezi cap. 11,23). Nu se stie cand a devenit Barnaba crestin. Intrucat era levit, s-ar putea sa fi luat parte la serviciul templului si s-ar putea sa fi auzit pe Domnul sau pe apostoli predicand acolo: el era ruda cu Ioan Marcu (Col. 4,10), care locuia la Ierusalim (Fapte 12,12). O traditie relatata de Clement din Alexandria (Stromata II.20) inscrie pe Barnaba in randul celor saptezeci trimisi de Isus (Luca 10,1; vezi si Fapte 9,27).
Exista o epistola purtand numele de Barnaba, pe care scriitorii crestini din secolul al 3-lea, Clement din Alexandria si Origen, o credeau ca e scrisa de catre acest apostol. Totusi, continutul epistolei arata ca lucrul acesta nu e adevarat. Ea consta din interpretari alegorice anti-iudaistice ale naratiunilor VT. Epistola ia pozitie contra Sabatului zilei a saptea si in favoarea tinerii ,,zilei a opta”, duminica. A fost scrisa probabil de o mana necunoscuta pe la mijlocul secolului al doilea d.Hr.
Cipru. Insula inca numita asa, in partea de est a Marii Mediterane. Iudeii erau colonizati acolo cel putin din perioada macabeica (1 Macabei 15,23). Invatatori crestini fusesera alungati acolo din Ierusalim de persecutia care a insotit moartea lui Stefan (Fapte 11,19). In prima lor calatorie misionara, Pavel si Barnaba au vizitat Ciprul, probabil la cererea lui Barnaba.
Displayed: 5323 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online