Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 4:28-*
Previous part
ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau.
Tot ce… mana Ta. Apostolii citasera din psalmul al doilea si il aplicasera la crucificarea lui Hristos. Acum apostolii recunosteau ca iudeii si romanii prin pacatul lor impotriva Fiului lui Dumnezeu ajutasera la implinirea scopului lui Dumnezeu cu Hristos in lucrarea de mantuire. O vointa divina se manifesta in carmuirea lumii si mantuirea sufletelor individuale. Lucrul acesta nu desfiinteaza libera vointa a omului. Istoria, mai ales istoria sacra, marturiseste ca vointa fiecarui om este libera, si ca fiecare sta sau cade prin atitudinea sa fata de planul de rascumparare in desfasurare. Vezi Dan. 4,17.
Omul care e supus voii lui Dumnezeu se straduieste sa implineasca voia divina. Acela care nu e predat in felul acesta lucreaza impotriva lui Dumnezeu care, in ciuda neascultarii omului, Isi implineste pana la urma propria Sa vointa. Oamenii rebeli, rai si neascultatori actioneaza sub mana lui Dumnezeu. ,,Omul Te lauda chiar si in mania lui”. [,,Cu siguranta mana omului Te va lauda”, KJV; ,,Caci furia omului Te lauda”, Nitz].
Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala,
Doamne, uita-Te. Contextul arata ca rugaciunea bisericii este adresata lui Dumnezeu Tatal. Sub amenintarile mai marilor iudeilor, apostolii nu au fost descurajati si s-au strans tot mai aproape de Dumnezeu care putea sa-i ajute in orice primejdie ce-i ameninta. Amenintarile iudeilor erau indreptate in cele din urma impotriva lui Dumnezeu (vezi cap. 9,4.5).
Robilor. [,,Slujitorilor”, KJV]. Gr. douloi, ,,sclavi”.
Sa vesteasca Cuvantul Tau. Nu e de ajuns ca viata evlavioasa sa fie traita de crestin, ca o marturie a puterii lui Hristos, ci si doctrina mantuirii in Isus Hristos de asemenea trebuie sa fie exprimata (vezi Rom. 10,13).
Indrazneala. Gr. parresia (vezi vers.13). Apostolii dovedisera ,,indrazneala in vorbire” inaintea Sinedriului (vers.13), si acum rugaciunea lor, exprimand slabiciunea fireasca, cere mai departe inzestrare cu darul curajului (vezi Luca 21,15). Ei isi dadeau seama ca indrazneala era o necesitate acum mai mult ca oricand, atat pentru ei, cat si pentru intreaga biserica.
si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui Sfant, Isus.
Si intinde-Ti mana. [,,Intinzand mana”, KJV; Nitz]. Mai de graba, ,,in timp ce Tu intinzi mana”. Dumnezeu era Cel care facuse marile lucrari pentru care minunea prezenta era un caz. Nicodim, el insusi membru al Sinedriului, spusese ca nimeni nu ar fi putut face astfel de lucrari decat daca ,,este Dumnezeu cu el”. (Ioan 3,2).
Minuni si semne. [,,Semne si minuni, KJV]. In ce priveste o tratare a acestor cuvinte vezi Vol. V, p. 208; vezi Fapte 4,16; 2Cor.12,12.
Prin numele. Vezi cap. 3,16.
Robului. [,,Copilului”, KJV]. Mai de graba, ,,servului. Vezi cap.3,13; 4,27.
Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant, si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala.
S-au rugat. [,,Se rugasera”, KJV]. Un exercitiu mereu repetat in biserica (vezi cap. 1,14.24; 2,42; 6,4).
S-a cutremurat locul. Avand in vedere manifestarile urmatoare ale prezentei Duhului lui Dumnezeu, se poate trage concluzia ca acest cutremur nu a fost o zguduire seismica, ci o experienta supranaturala. Era o innoire a minunii din Ziua Cincizecimii, dar pe cat se pare fara aratarea limbilor de foc. In felul acesta, crestinii au stiut ca Dumnezeul intregii naturi la care apelasera (vers.24) era intre ei. Avand in vedere nevoia lor directa, Dumnezeu le-a dat un raspuns imediat, ca semn ca le ascultase rugaciunea.
Toti s-au umplut. Vezi cap.2,4. Ca in Ziua Cincizecimii, ucenicii au avut parte din nou de o umplere cu puterea Duhului. Aceasta le dadea asigurarea ca puteau vorbi cu indrazneala cuvintele ce fusesera insarcinati sa le vesteasca. Faptul ca ucenicii primisera Duhul in Ziua Cincizecimii nu insemna ca nu s-ar mai fi putut oferi noi ungeri in vremuri de nevoie. De fapt, prima revarsare a Duhului ii pregatise pentru astfel de noi revarsari. La fel se intampla si cu crestinul de astazi; viata inceputa in Duhul, asa cum e marcata prin botez, e dependenta in ce priveste continuarea ei de neintrerupta comuniune si continua reinnoire a harului spiritual.
Vesteau cuvantul… cu indrazneala. Inzestrati cu indrazneala de puterea Duhului, pentru care se rugasera, de aici inainte apostolii au proclamat Evanghelia oricand si ori de cate ori gaseau prilejul, refuzand de a fi opriti de amenintari de orice fel.
Multimea celor ce crezusera, era o inima si un suflet. Nici unul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste.
O inima. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p.10) pentru adaugirea interesanta: ,,Si nu era nici discriminare de nici un fel intre ei”. Ca si in cazul expresiilor pereche similare, ,,inima” si ,,suflet” adesea se suprapun in inteles si trebuie sa fie luate aici ca exprimand o totalitate de caracter si nu oarecare deosebiri in ce priveste detaliile. Unitatea de inima in gandirea ebraica arata acordul deplin (vezi Ier. 32,39; cf. 1 Cron. 12,38). Nu numai Petru si Ioan si ceilalti apostoli, dar si intreaga multime a credinciosilor, participasera la acest acord.
Nici unul nu zicea. Fiecare persoana considera ca averile sale erau incredintate lui de Dumnezeu, si ca trebuiau sa fie predate la cerere. Aceasta nu putea sa fie decat rezultatul unei adanci iubiri a unuia pentru altul, prezisa de Hristos ca semn distinctiv al ucenicilor Sai (Ioan 13,35). Idealisti care s-au straduit sa zugraveasca in teorie o societate desavarsita, ca Plato in Republica sa si Sir Thomas Moore in Utopia sa, au propus ca o conditie a asociatiei lor perfecte, o comunitate de bunuri similara cu aceea practicata in biserica primara. Pentru a acea succes o asemenea asociatie e nevoie de desavarsire la participantii ei. Fara indoiala, asteptarea din partea credinciosilor a apropiatei reveniri a Domnului lor, impreuna cu unitatea lor de gandire si de sentiment, ii facea bucurosi sa se desparta de averile lor materiale. Totusi, asa cum e aratat in cazul lui Anania (vezi Fapte 5,4), ei nu aveau nici o obligatie de a face asa ceva.
Aveau toate de obste. Aceasta afirmatie e paralela cu cap. 2,44, intrucat intr-adevar v. 32-35 ale capitolului prezent reafirma in general ce se relatase in cap. 2,43-45. Aceasta reafirmare e probabil facuta de Luca pentru a oferi un cadru pentru istorisirea din partea lui a darniciei lui Barnaba (v. 36.37) si a egoismului lui Anania (cap. 5,1-11). Lui Luca ii facea placere sa staruie asupra acestor averi in comun ca o exprimare a egalitatii si fraternitatii manifestate in biserica primara. Drepturile de proprietate erau voluntar suspendate prin punerea spontana a membrilor comunitatii crestine sub influenta legii iubirii. Binefacerea lor era libera si deplina, fara nadejde de rasplatire materiala. Ei se priveau pe sine nu ca posesori pentru sine, ci ca pe niste ispravnici pentru binele altora.
Displayed: 7241 bytes.
Next part
All the chapter
Next Chapter
Previous Chapter
Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online