Home / eBooks Multigenre Online / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Faptele Apostolilor 4:13-*

Previous part

Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus.

Cand au vazut ei. Versiunea greaca implica ,,considerare” ca si ,,privire”.

Indrazneala. Gr. parresia, dar pan, ,,tot”, si rhesis, ,,vorbirea”; astfel cuvintele insemneaza ,,libertate de vorbire”, deci ,,indrazneala”. Cuvantul implica o libertate si usurinta de exprimare asa cum nu ar fi fost de asteptat de la cineva care nu era educat in ce priveste invatarea. Parresia fusese caracteristica pentru invatatura Domnului, care fusese facuta ,,pe fata” (Marcu 8,32). De acum inainte trebuia de asemenea sa fie o trasatura caracteristica a lucrarii apostolilor (vezi Fapte 28,31; 2 Cor. 7,4). Parresia era o caracteristica a lui Ioan in increderea pe care el o arata in apropierea de Dumnezeu (1 Ioan 4,17; 5,14).

Petru si… Ioan. In masura in care este relatat, Ioan nu a vorbit, dar fara indoiala prin privire si purtare si poate prin cuvinte nerelatate, el evident a dat pe fata un curaj similar.

Necarturari. [,,Neinvatati”, KJV; ,,Fara carte”, Nitz]. Gr. agramatos, ,,analfabeti”, adica, ,,inculti”, din punct de vedere al literaturii si traditiilor iudeilor. Carturarii, pe de alta parte, erau cunoscuti ca grammateis, ,,literati”. Conducatorii iudei, notand ca Petru si Ioan nu fusesera scoliti, ar fi tras in mod natural concluzia ca astfel de oameni ignoranti nu erau calificati sa fie invatatori religiosi.

De rand. [,,Ignoranti”, KJV; ,,Din lumea de jos”, Nitz]. Gr. idiotes, de la idiot, al sau ,,propriu”. Cuvantul se refera aici la o persoana de rand, o persoana particulara, in contrast cu cineva dintr-o pozitie oficiala. Ucenicii nu detineau un rang recunoscut ca invatatori religiosi. Ei erau lipsiti de o slujba sau chemare anumita, de cultura care se cerea pentru o asemenea profesiune. Cuvantul idiotes are o istorie ulterioara curioasa. Latina l-a reprodus aproape fara schimbare in ortografie, ca idiota. De aici a trecut in limbile europene moderne ca un termen care descrie ignoranta si incapacitatea legata de ea. De unde cuvantul nostru actual ,,idiot”. Asa cum era folosit de Luca, cuvantul acesta nu vrea sa spuna ca Petru si Ioan erau oameni lipsiti de inteligenta, ci mai de graba ca nu erau oameni cu raspundere publica. Acesta era motivul pentru care membrii sinedriului se simteau ofensati de faptul ca apostolii incercau sa faca lucrarea de invatatori religiosi.

Au cunoscut. [,,Au luat cunostinta”, KJV; ,,Cunosteau”, Nitz]. Mai de graba, ,,au recunoscut”, ,,Au inceput sa-si dea semne”. Petru deja lamurise sinedriul ca puterea lui venea de le Isus din Nazaret. Acum, cand conducatorii iudei cautau sa explice indrazneala apostolilor de a invata in ciuda lipsei lor de instruire formala, au ajuns sa-si dea seama ca felul lui Petru de a vorbi era ca al lui Isus. Nu numai puterea lui de a vindeca, dar si solia lui si modul lui de prezentare erau toate derivate de la Hristos. Pentru sinedriu trebuie sa fi fost ca si cum Isus statea din nou viu inaintea ochilor lor, in persoana celor doi ucenici ai Lui. Asa ar trebui sa fie cu toti aceia care cu adevarat urmeaza pe Hristos. Pentru crestinul care vorbeste pentru Domnul sau astazi, convingerea si forta cea mai influenta vine de la faptul ca a fost cu Isus in rugaciune, la meditatie si in tovarasie in toate lucrurile vietii. Acest fel de tovarasie cu Domnul divin aduce un privilegiu inestimabil, o putere transformatoare si o solemna raspundere in serviciul lui Hristos.



Dar fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva.

Nu puteau sa zica nimic. Literal, ,,ei nu aveau nimic de contrazis”. Dovada nu putea sa fie combatuta. Mai marii iudeilor nu puteau aduce acuzatia de inselaciune, asa cum incercasera sa o faca in chestiunea invierii Domnului, deoarece chiar omul in chestiune statea inaintea lor vindecat (vezi v. 16). Judecand din evenimentele urmatoare, probabil erau barbati in acea mare adunare care intr-adevar gandeau ca Dumnezeu lucra prin apostoli. Nu multa vreme dupa aceea Gamaliel a sugerat posibilitatea aceea (vezi cap. 5,34-39). Nu este exclus ca erau altii care, desi taceau, se temeau ca nu cumva sa fie gasiti ca ,,luptau impotriva lui Dumnezeu” (v. 39; cf. v. 40).



Le-au poruncit doar sa iasa afara din Sobor, s-au sfatuit intre ei,

Sinedriu. [,,Consiliu”, KJV]. Cei doi ucenici si, probabil, ologul au fost scosi din sala de consiliu in timp ce membrii Sinedriului au discutat ce trebuiau sa faca.



si au zis: Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita, pe care n-o putem tagadui.

Ce vom face? [,,Ce sa facem”?, KJV]. Intrebarea n-ar fi trebuit sa fie dezbatuta. Sinedriul tinea sedinta ca o curte de justitie si verdictul ar fi trebuit sa fie dat fie pentru, fie contra acuzatiilor, potrivit cu probele. Ologul fusese vindecat. Ei il vazusera. Cei doi barbati care fusesera uneltele omenesti la vindecare statusera inaintea lor si asteptau decizia. Membrii sinedriului si-au parasit slujba lor judecatoreasca si au inceput sa discute ce era de facut in aceasta situatie. Procedura aceasta este caracteristica pentru Caiafa (vezi Ioan 11,49.50).

Minune. Gr. semeion, ,,semn”, si prin extindere, ,,minune” (vezi Vol. V, p. 208; vezi Isaia 7,14). Autoritatile iudaice admiteau ca un semn remarcabil aparuse in mijlocul lor.

Vadita. [,,Manifesta pentru toti”, KJV; ,,Cunoscuta”, Nitz]. Deoarece schilodul de la poarta templului era foarte cunoscut, ar fi putut fi numai doua motive pe care apostolii ar fi putut fi socotiti vrednici de a fi pedepsiti: 1) daca minunea ar fi fost o inselatorie, dar lucrul acesta nu-l credeau sau nu indrazneau sa-l insinueze; sau 2) daca minunea ar fi fost savarsita prin vreun fel de magie sau prin alte mijloace nelegale (Deuteronom 13,1-5). Intrebarea sinedriului: ,,Cu ce putere… ati facut lucrul acesta”? ar fi putut sugera ultimul. Dar chiar de la inceput (Fapte 3,13) Petru atribuise ceea ce se petrecuse Dumnezeului ,,lui Avraam, Isac si Iacov” si insistasera ca Dumnezeu prin Isus Hristos vindecase pe acest om. In consecinta, nu putea fi adusa impotriva lor nici o acuzatie.

N-o putem tagadui. Chiar forma afirmatiei tradeaza nu numai dorinta de a tagadui, dar si admiterea lipsei oricarei puteri din imprejurarile de fata de a face asa ceva. Ei aveau dovada, dar refuzau de a o duce pana la concluzia ei logica si sa accepte pe Hristosul care manifestase puterea. Un atare refuz e mai rau decat de a nu fi cunoscut niciodata adevarul.



Displayed: 6760 bytes.

Next part

All the chapter

Next Chapter

Previous Chapter

Enter into the browser of your mobile phone the address: biblephone.net/ebooks/online