8:15 Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: Ava! adica: Tata!
Voi n-ati primit. Dau ,,intr-adevar n-ati primit”. Versiunea greaca poate fi inteleasa ca referindu-se in deosebi la inceputul vietii crestine, cand credinciosul e impacat, indreptatit si renascut. La data aceea, Dumnezeu trimite Duhul Sau in inima (Gal. 4,5.6).
Un duh de robie. [,,Duhul robiei”., KJV]. Este evident ca Pavel nu se refera nici la duhul omului si nici la Duhul divin. El foloseste acest termen: ,,duh” pentru a exprima o stare sufleteasca,
o deprindere, sau stare de sentiment. De unde, expresia poate fi tradusa ,,o constienta a sclaviei”, ,,un simt al servitutii”, ,,un duh de rob”. Comparati ,,un duh de gelozie” (Num. 5,14.30), ,,duh de mahnire” (Isaia 61,3), ,,duh de curvie” (Osea 4,12), ,,duh de neputinta” (Luca 13,11), ,,duh de smerenie” (1 Cor. 4,21), ,,duh de frica” (2 Tim. 1,7), ,,duhul ratacirii” (1 Ioan 4,6).
Robia sau sclavia, care in toata aceasta epistola e contrastata cu libertatea copiilor lui Dumnezeu e robia pacatului (Rom. 6,6.16.17.20; 7,25) si a mortii ca consecinta a pacatului (cap. 5,21).
Ca sa mai aveti frica. Aceasta implica o cadere din nou intr-o stare de frica in care crestinul a trait mai inainte de a deveni credincios. Persoana care este inca sub lege si in robie fata de pacat (cap. 6,14) e obsedata de prevestiri rele sub un simt de pacat neiertat (vezi Rom. 1,32; Evrei 2,14.15). Cand Duhul Sfant e primit, aceasta stare nenorocita inceteaza. Duhul aduce viata si iubire si eliberare de teama (1 Ioan 4,18) cu asigurarea ca in loc de a fi sclavi suntem fii si mostenitori.
Infiere. Gr. huiothesia, literal ,,asezare ca fiu”. E o oarecare diferenta de opinie cu privire la faptul daca expresia ,,duhul infierii” e o referire la Duhul Sfant ca producand starea de infiere, sau la duhul care este caracteristic celor care sunt admisi in legatura de fiu. Comparati expresia ,,duh de robie”. Daca Pavel vorbeste aici despre constienta sau simtul adoptarii, ,,duh” ar trebui sa fie scris fara majuscula, care este cazul intr-un numar de versiuni. Duhul Sfant este natural, Cel care realizeaza aceasta constienta de stare de fiu. Constienta de adoptare aduce sentimentul de afectiune, iubire si incredere asa cum copiii au fata de parintii lor, nu duhul servil, plin de teama al sclavilor fata de stapanii lor.
Pare ca iudeii nu aveau practica adoptarii dar nu era ceva neobisnuit printre greci si romani. Folosirea de catre Pavel a acestui termen ar fi deci clar inteles pentru cititorii sai din Roma. El foloseste aceasta expresie in alta parte in epistolele sale pentru a descrie adoptarea tipica a natiunii iudaice (cap. 9,4) actuala adoptare a credinciosilor intre iudei si neamuri ca copiii ai lui Dumnezeu (Gal. 4,5; Ef. 1,5) si adoptarea perfectata a credinciosilor in starea viitoare de slava (Rom. 8,23).
Adoptarea e luarea si tratarea unui strain ca pe propriul sau copil, si Pavel aplica termenul la crestini, deoarece Dumnezeu ii trateaza ca pe propriii Sai copii, desi de la natura ei erau straini si vrajmasi (Rom. 5,10; Col. 1,21). Aceasta implica faptul ca intrucat noi de la natura nu aveam nici o pretentie la Dumnezeu, actul Sau de adoptare a noastra este un act de pura iubire suverana (Ioan 3,16). Ea lasa de asemenea sa se inteleaga faptul ca, in calitate de fii adoptivi, suntem acum sub grija si protectia Sa si ca, in iubire recunoscatoare, ar trebui sa dam pe fata un duh de copii ascultandu-L cu voie buna in toate lucrurile (vezi Rom. 8,12).
Care ne face sa strigam. [,,Prin care strigam”, KJV]. Literal, ,,in care strigam”. Ea poate fi tradusa si ,,cand strigam”, in care caz cuvintele ar trebui sa fie legate cu versetul urmator, asa cum sunt in unele versiuni (vezi RVS). Daca e urmata de cealalta legatura, Pavel spune ca strigatul e pornit din constienta adoptarii ca fii ai lui Dumnezeu. Cuvantul tradus ,,strigam” de obicei inseamna un strigat puternic care exprima o emotie adanca.
Ava, adica Tata. Primul cuvant este o transliterare din aramaica, limba in general vorbita de iudeii in Palestina. Al doilea e tradus din greaca, o limba la fel inteleasa de multi iudei palestinieni. Redarea cuvantului ,,tata” mai intai din aramaica, si apoi din greaca, reflecta caracterul bilingv al oamenilor la care venise crestinismul. Dar pare sa nu fie explicatia precisa cu privire la motivul repetitiei. Ea apare o data in Marcu (cap. 14,36) si Pavel o mai foloseste o data in Gal. 4,6. Unii au sugerat ca expresia greaca a fost adaugata de Pavel si de Marcu numai pentru a explica termenul aramaic cititorilor lor de limba greaca. Totusi alti comentatori atrag atentia la faptul ca toate trei pasajele unde apare repetitia aceasta sunt puternic emotionale si ca deci repetarea poate arata intensitatea sentimentului.