12:1 Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.
Va indemn. [,,Va implor”, KJV]. Pavel acum trece la considerarea aplicarii practice a doctrinei neprihanirii prin credinta, pe care a explicat-o atat de clar in cap. 1-11. Neprihanirea prin credinta inseamna nu numai iertarea de pacat, dar si innoirea vietii. Ea cuprinde atat sfintire, cat si neprihanire, transformare ca si impacare. Scopul lui Dumnezeu este de a reface deplin pe pacatosi, pentru a-i face destoinici de a trai in prezenta Sa.
Dar. [,,Deci”, KJV]. Aceasta poate sa se refere inapoi mai ales la declaratia indurarii atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu (cap. 11,32-36), sau intr-un fel mai general la intreaga argumentatie precedenta a epistolei la care cap. 11,32-36 este culminarea. Intrucat credinciosul a fost indreptatit prin credinta in Hristos si a fost readus la o pozitie de iubire si de incredere ca un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, el se cuvenea sa duca o viata de curatenie si sfintenie care corespunde noii situatii. In felul acesta, Pavel lamureste ca doctrina neprihanirii prin credinta si a mantuirii prin har nu incurajeaza sau permite nelegiuirea sau o nepasatoare trecere cu vederea a poruncilor lui Dumnezeu. Dimpotriva. Credinciosul care a fost indreptatit si e sfintit devine tot mai dispus sa asculte pe masura ce ,,neprihanirea legii” e implinita in el (cap. 8,4). In iubire si recunostinta, el cauta cu tot mai multa ravna sa cunoasca sa inteleaga si sa implineasca ,,voia lui Dumnezeu cea buna, placuta si desavarsita” (cap. 12,2).
Indurare. [,,Indurarile”, KJV; Nitz.]. gr. oiktirmoi,. Un cuvant care exprima cea mai gingasa compasiune (vezi 2 Cor. 1,3). Este un cuvant mai puternic decat eleos, cuvantul tradus ,,indurare” in Rom. 11,31. Pavel prezinta aceasta impreuna simtire duioasa ca motiv de ascultare. Dumnezeu a aratat o indurare atat de mare in faptul ca a dat pe Fiul Sau sa moara pentru pacatosi si in iertarea razvratirii lor, incat ei sa se consacre voios Lui.
Sa aduceti. [,,Sa infatisati”, KJV; Nitz.]. gr. paristemi, literal ,,a pune [sau a sedea deoparte], deci ,,a infatisa”. Comparati folosirea cuvantului in Luca 2,22; ef. 5,27; Col. 1,28.
Trupurile voastre. Pavel mai intai apeleaza la crestini sa-si consacre trupurile lui Dumnezeu. Apoi ii invita sa-si dedice puterile intelectuale si spirituale (vers. 2). Adevarata sfintire e dedicarea intregii fiinte – trup, minte si suflet (1 Tes. 5,23); armonioasa dezvoltare a puterilor fizice, mentale si spirituale, pana cand chipul lui Dumnezeu, dupa care fusese creat omul, e perfect refacut (Col. 3,10).
Intr-o mare masura starea mintii si a sufletului depind de starea trupului. De aceea e lucru esential ca puterile fizice sa fie pastrate in cea mai buna sanatate si vigoare. Orice practica daunatoare sau satisfactia egoista care scade taria fizica face tot mai dificil sa ne dezvoltam mintal si spiritual. Principiul acesta, vrajmasul sufletelor il cunoaste foarte bine si in acord cu aceasta isi indreapta ispitele pentru a slabi si degrada natura fizica. Rezultatele acestui rele lucrari erau cu totul mult prea aparente pentru Pavel cand cauta sa castige pe pagani de la practicile lor injositoare (vezi Rom. 1,24.26.27; 6,19; Col. 3,5.7) si sa intareasca pe noii convertiti in viata de sfintenie (vezi 1 Cor. 5,1.9; 6,18; 11,21; 2 Cor. 12,21). De aceea, el apeleaza la ei sa-si predea ,,madularele” lui Dumnezeu ca ,,unelte ale neprihanirii” (Rom. 6,13; cf. 1 Cor. 6,15.19; 7,34). Crestinul trebuie sa aduca tendintele naturii lui fizice sub stapanirea puterilor superioare ale fiintei sale, si acestea la randul lor trebuie sa fie supuse sub controlul lui Dumnezeu. ,,Puterea imparateasca a ratiunii, sfintita de harul divin, trebuie sa aiba stapanire in viata” (PK 489). Numai atunci poate credinciosul sa ajunga destoinic de a aduce lui Dumnezeu ,,o slujba duhovniceasca” (vezi mai jos la ,,duhovniceasca” si ,,slujba”).
Jertfa vie. Sacrificiile sistemului ceremonial VT erau de animale junghiate. Sacrificiul crestin e de om viu. Inchinatorul crestin se infatiseaza viu cu toate energiile si puterile sale dedicate in slujba lui Dumnezeu.
Sfanta. Iudeilor le era hotarat interzis sa aduca vreun animal schilod sau orb sau diform in vreun fel oarecare (Lev. 1,3.10; 3,1; 22,20; Deut. 15,21; 17,1; Mal. 1,8). Fiecare jertfa era cercetata cu grija, si daca se descoperea vreun defect, animalul era respins. La fel crestinii ar trebui sa prezinte trupul lor in starea cea mai buna cu putinta. Toate facultatile si puterile lor trebuie sa fie pastrate curate si sfinte, sau altminteri dedicarea lor de ei insisi lui Dumnezeu nu-i poate fi bine placute.
Aceasta nu este o cerinta arbitrara. Scopul lui Dumnezeu pentru credinciosi e refacerea lor completa. Aceasta cuprinde in mod necesar curatirea si intarirea puterilor lor fizice, mentale si spirituale. De aceea, crestinul care, prin credinta, se supune caii lui Dumnezeu de mantuire a omului va asculta bucuros de porunca aceasta de a privi sanatatea corpului sau ca o chestiune de cea mai mare insemnatate. A face altfel inseamna a impiedica lucrarea divina de refacere.
Placuta. Literal, ,,bine-placuta” (vezi Fil. 4,18; Col. 3,20; Tit 2,9). Dumnezeului care a iubit atat de mult lumea incat a dat pe Fiul Sau pentru a mantui pe pacatosi Ii este ,,bineplacut” cand oamenii se intorc de la obiceiurile lor distrugatoare si se predau cu totul Lui. De aceea in felul acesta, ei fac cu putinta ca El sa implineasca scopul Sau milostiv pentru a-i recupera si a-i aduce la perfectiunea in care omul a fost creat la inceput.
Duhovniceasca. [,,Rationala”, KJV]. Gr. logikos, ,,rationala”, ,,spirituala”, ,,logica”. Unica alta aparitie a acestui cuvant este in 1 Petru 2,2, unde ,,spiritual” ar fi traducerea preferata (vezi comentariul acolo).
Slujba. Gr. latreia. Termenul acesta implica un act de serviciu sau cult religios. In Evrei 9,1 e tradus ,,slujba dumnezeiasca” (cf. Rom. 9,4). Traducerea engleza ,,slujba rationala” e oarecum ambigua. Ar putea sa fie luata ca inseamna un serviciu care e corespunzator, un act de cult care e rational pentru cel care il savarseste. Dar nu aceasta e sensul textului grecesc. Pavel vorbeste despre un cult care apartine mintii, ratiunii, sufletului, spre deosebire de ceea ce este exterior si material. Dedicarea de sine a crestinului pentru o viata de curatenie si sfintenie e un act de cult spiritual. El nu mai aduce animale ca jertfa, ci pe sine insusi ca un act de serviciu religios care apartine ratiunii sale. In felul acesta, Petru descrie pe credinciosi ca ,,o preotie sfanta” ca sa aduca ,,jertfe duhovnicesti placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2,5; cf. 3T 162).
Versetul acesta da o profunda insemnatate principiului vietuirii sanatoase. Credinciosul savarseste un act de cult spiritual aducand lui Dumnezeu un trup sfant si sanatos, impreuna cu o minte si o inima consacrata, deoarece facand asa, el supune tot ce ii apartine lui Dumnezeu, si deschide calea pentru deplina refacere in el a chipului divin. E un act de serviciu religios de a pastra puterile fizice in cea mai buna stare cu putinta. Astfel, crestinul proslaveste pe Dumnezeu in trupul sau (1 Cor. 6,20; cf. 1, Cor. 10,231), servind ca un exemplu viu de har mantuitor al lui Dumnezeu si participa cu forta si tarie crescanda la lucrarea de vestire a Evangheliei. In felul acesta, curtea Babilonului vedea in Daniel si prietenii sai ,,o ilustratie de bunatate si binefacere a lui Dumnezeu si de iubirea lui Hristos” (PK 489). Viata lor curata si exceptionala lor dezvoltare fizica, mentala si spirituala erau o demonstratie de ceea ce ar face Dumnezeu pentru cei care se predau Lui si care cauta sa implineasca scopul Lui. Vezi Dan. 1,12.18.