Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Apocalipsa

Apocalipsa 17:9


17:9 Aici este mintea plina de intelepciune. Cele sapte capete sunt sapte munti, pe care sta femeia.

Mintea plina de intelepciune. Vezi si cap. 13,18. Prin aceste cuvinte ingerul isi introduce explicatia cu privire la fiara care ,,era, nu mai este, si va veni” din cap. 17,8. Ceea ce i se aratase lui Ioan era o taina (compara cu v. 7; vezi comentariul de la v. 5), in sensul ca realitatea a fost ascunsa intr-un limbaj simbolic, si se cerea ,,intelepciune” pentru a intelege simbolurile ascunse in cuvinte luate din realitate. Desi probabil ca aceasta afirmatie a ingerului se refera mai ales la enigma din v. 8, si astfel in special la explicatia din v. 9, 10, lucrul acesta este adevarat si cu privire la intreaga viziune, si cu privire la explicatia v. 10–18 ca un intreg.

Sapte capete. Se pare ca acestea reprezinta sapte puteri politice importante prin care Satana a incercat sa distruga poporul si lucrarea lui Dumnezeu pe pamant (vezi comentariul de la v. 2, 3, 6, 10). Nu e clar daca Inspiratia a intentionat sau nu ca aceste capete sa fie identificate cu exact sapte natiuni din istorie, deoarece in Apocalipsa adesea numarul ,,sapte” are mai degraba un caracter simbolic decat o valoare numerica (vezi comentariul de la cap. 1,11). Astfel, unii au inteles ca cele sapte capete reprezinta intreaga opozitie politica fata de poporul si cauza lui Dumnezeu pe pamant, de-a lungul istoriei, fara a fi specificate sapte natiuni anume.

Altii au considerat ca puterile reprezentate de cele sapte capete trebuie sa fie sapte natiuni deja amintite in diferite profetii din Daniel si Apocalipsa. Ei identifica primele patru capete cu cele patru mari imperii ale lumii, din Daniel 2 si 7, pe al cincilea cu cornul cel mic din cap. 7 si 8 si fiara care seamana cu un leopard din Apocalipsa 13, cel de-al saselea cu puterea reprezentata in Apocalipsa 11,7, iar cel de-al saptelea cu fiara cu doua coarne din Apocalipsa 13,11. Conform acestui model de interpretare, puterile reprezentate de primele cinci capete ar fi Babilonul, Persia, Grecia, Imperiul Roman si papalitatea. Al saselea cap ar fi Franta revolutionara si cel de-al saptelea cap ar fi Statele Unite, sau Statele Unite si Papalitatea repusa in putere.

Altii considera ca cele sapte capete reprezinta puterile persecutoare mai importante, incepand cu momentul in care Dumnezeu a avut pentru prima data un popor ales si o lucrare organizata pe pamant, si prin urmare specifica Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia, Grecia, Imperiul Roman si papalitatea. Cei care urmeaza acest model de interpretare atrag atentia asupra rolului important pe care l-au avut Egiptul si Asiria in legatura cu Israel, in istoria si profetia Vechiului Testament. De asemenea, ei atrag atentia si asupra urmatoarelor circumstante, cand fiecare din aceste sapte puteri a incercat sa distruga poporul lui Dumnezeu, sa-l subjuge sau sa stearga caracterul sau religios distinctiv: (1) Egiptul, la Marea Rosie, Exodul 4,9–30; (2) Asiria, sub Sanherib, Isaia 8,4–8; 36,1–15; 37,3–37; (3) Babilon, in timpul captivitatii, Ieremia 39,9.10; 52,13–15; (4) Persia, sub Haman, Estera 3,8.9; 7,4; 9,16; (5) Grecia, sub Antioh Epifanes, 1 Macabei 1,20–64; 3,42; 4,14.36–54; (6) Roma, in persecutarea evreilor si a crestinilor, Daniel 8,9–12.24.25; Matei 24,15.21; Luca 21,20–24; Apocalipsa 2,10.13; si (7) Papalitatea, de-a lungul intregii ei istorii, Daniel 7,21.25; 8,24; 11,33.35.

Avand in vedere faptul ca Inspiratia nu a descoperit daca cele sapte capete trebuie intelese ca simboluri a sapte natiuni specifice si nu a specificat nici un moment in istorie de cand trebuie sa fie socotite, comentariul acesta considera ca dovezile sunt insuficiente pentru a indreptati o identificare dogmatica a lor. Apocalipsa 17 se ocupa cu aceasta fiara de-a lungul perioadei reprezentate de predicatul ,,va veni”, cand este ,,al optulea”, (vezi comentariul de la v. 8 si 11), iar interpretarea soliei de baza a acestui capitol din fericire n-are legatura cu identificarea celor sapte capete.

Munti. Un simbol profetic obisnuit, desemnand puterile politice sau politico-religioase (vezi Isaia 2,2.3; Ieremia 17,3; 31,23; 51,24.25; Ezechiel 17,22.23; etc.). Acest simbol poate fi o aluzie la cetatea Romei, cu cele sapte coline ale ei. Scriitori clasici fac deseori referire la Roma, numind-o cetatea celor sapte coline (Horatiu Carmen Saeculare 7; Virgil Eneida vi. 782–784; Georgicele ii. 534, 535; Martial Epigrame iv. 64. 11, 12; Cicero Scrisori catre Atticus vi. 5; Propertius Elegii iii. 11; etc.). In primele secole ale erei crestine, se obisnuia printre autorii crestinii vorbeasca despre Roma numind-o ,,Babilon” (vezi comentariul de la 1 Petru 5,13; Apocalipsa 14,8), probabil pentru a evita sa fie considerati subversivi atunci cand vorbeau sau scriau despre activitatile anticrestine ale Romei si judecatile iminente pe care le va trimite Dumnezeu asupra ei. Tinand cont de legaturile care au existat in vremurile Vechiului Testament intre vechiul Babilon si poporul lui Dumnezeu, numele ,,Babilon” aplicat Romei, in relatiile ei cu crestinatatea, este cat se poate de potrivit.

Sade femeia. Aici ingerul declara ca ,,femeia” sta pe cele sapte ,,capete”, in timp ce in v. 3 se spune despre ea simplu, ca sade pe ,,fiara” (vezi comentariul de acolo). Deci a sta pe cele sapte capete este de fapt acelasi lucru cu a sta pe fiara. Drept urmare, nu exista o deosebire exacta intre fiara si capetele ei. Probabil ca aici nu este intentionata nici o diferenta.