1:1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori!
INTRODUCERE. - Psalmul 1, unul dintre psalmii didactici sau de intelepciune (vezi p. 623), inruditi cu poezia gnomica a Proverbelor, constituie (impreuna cu Psalmul 2) o introducere la intreaga carte a Psalmilor si indeosebi la Cartea intaia a Psaltirii. Ca atare, a fost numit "Psalmul prag". Din cauza lipsei unui titlu sau al unui preambul si absenta ulterioara a oricarui indiciu extern cu privire la autorul sau la ocazia scrierii, psalmul este cunoscut ca un psalm "orfan". Cuprinsul psalmului l-ar putea intitula "Cele doua cai".
Psalmul este o scurta exprimare poetica a legii spirituale, care apare deseori in Psalmi, ca dreptatea izbandeste si nedreptatea da gres. El este o predica vechi-testamentala despre fericirea omului care traieste o viata deplin consacrata lui Dumnezeu si despre nimicire completa care il asteapta pe omul care Il elimina pe Dumnezeu din viata lui. Credinta aceasta este o certitudine in psalmul 1, ea nu e o problema cu care sa te lupti, asa cum e cazul in anumiti alti psalmi.
Lucrat cu aceeasi atentie ca un sonet, acest psalm introductiv e impartit in doua strofe contrastante. Versetele 1-3 descriu fericirea omului bun, care evita in mod deliberat raul si tot atat de deliberat marturiseste ca isi gaseste placerea in legea lui Dumnezeu. Ele descriu in culori vii rezultatele unei vieti bune, comparand pe omul bun cu un pom care da roadele dreptatii. Versetele 4-6 descriu nefericirea omului rau folosind ilustratia plevei, afirma consecinta unei astfel de vieti si concluzioneaza ca Dumnezeu este preocupat de succesul final al omului bun, in timp ce sfarsitul omului rau este nimicirea.
1. Ferice. [Binecuvantat, KJV]. Ebr. 'ashre, folosit de 25 de ori in Psalmi; tradus [KJV]"binecuvantat" de 19 ori si "fericit" de 6 ori. In cazul de fata, forta lui pare sa fie aceea a unei interjectii: "O, fericirea omului!" Fericirea cuprinde in sine binecuvantarile materiale si spirituale, si unele si altele venind ca urmare a umblarii pe calea lui Dumnezeu. Cuvantul "fericiti" folosit in predica de pe Muntele fericirilor (Matei 5,3-11) este o traducere a aceluiasi cuvant [gr. makarios] care e folosit in LXX pentru a traduce "ferice" din Psalmul 1. Cartea Psalmilor incepe cu o fericire si se sfarseste cu un aleluia (vezi Psalmul 150).
Nu se duce... nu se opreste... nu se aseaza. Cele trei cuvinte zugravesc intr-o ordine crescatoare etapele succesive din viata celui rau: (1) umblarea intr-o directie generala a acelora care sunt straini de Dumnezeu, conformarea cu obiceiurile lumesti (vezi 4T 587); (2) oprirea in vederea asocierii cu razvratitii sub vraja pacatului, cochetarea cu ispita; (3) unirea clara cu ceata pacatosilor, prin asezarea de partea dispretului fata de lumina. Un rabin spunea: "Daca doi stau laolalta si intre ei nu sunt rostite cuvinte din Tora (lege), ei sunt o adunare de batjocoritori, despre care se spune: ‚[Un om bun] nu sta in tovarasia batjocoritorilor'."
Viata omului evlavios este descrisa la inceput prin negatii. El evita sa se asocieze cu facatorii de rele ca sa evite contaminarea cu rau. El spune nu! raului. In viata lui existe anumite restrictii. Rai. [neevlaviosi, KJV]. Ebr. resha'im, un termen comun pentru nelegiuire ca opusul lui sedeq, "dreptate" ["neprihanire", trad. Cornil.]. Pacatosi. Ebr, chatta'im, din radacina chata', "a gresi tinta", fie din nestiinta, fie din lipsa de tarie morala. Scaunul celor batjocoritori. Omul evlavios nu va fi gasit in tovarasia celor care, alegand in mod deliberat raul, gasesc placere in exercitarea influentei lor daunatoare asupra altora. Versetul acesta este un exemplu tipic de paralelism sintetic (vezi p. 24).
1:2 Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
Placerea. Ebr. chephes, un cuvant folosit atat pentru "placere", cat si pentru "dorinta". Se pare ca editia Coverdale a Bibliei (sec. al XVI-lea) a cautat sa combine aceste doua idei in traducerea ei: "placere plina de dor". Viata omului evlavios este descrisa acum prin afirmatii (vezi v. 1). Sfantul veritabil spune da! neprihanirii. Lui ii place mereu sa cugete la legea lui Dumnezeu.
Pentru el studiul Cuvantului lui Dumnezeu este o deprindere si o regula, nu ceva plictisitor. Experienta personala a psalmistului in ce priveste placerea e exprimata in Psalm 119,16.35.47 etc.
Legea. Ebr. torah, inseamna in principiu "invatatura" sau "precept", apoi "porunca" sau "lege", in intelesul obisnuit al cuvantului. In general, torah inseamna revelatia scrisa a vointei lui Dumnezeu.
Cugeta. Ebr. hagah, literal, "a murmura", din care au aparut ideile "a citi pe un ton scazut", "a vorbi cu tine insuti", "a medita". Experienta personala a psalmistului in ce priveste meditatia este exprimata in Psalm 119,15.148, desi aici se foloseste un sinonim al lui hagah (vezi si MH 503, 504; 4T 539). Compara cu sfatul lui Moise catre Israel in a doua lui cuvantare de ramas bun (Deuteronom 6,6-9) si cu sfatul lui Dumnezeu catre Iosua la inceputul slujirii lui (Iosua 1,8). Cu o asemenea preocupare a mintii nu e de mirare ca omul evlavios are parte de rezultatele descrise in Psalm 1,3. Nu exista o cale mai buna de a umple orele unei nopti fara somn decat meditand la Cuvantul lui Dumnezeu (vezi Psalm 17,3; 42,8; 119,55 etc.).
1:3 El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui, si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit.
Ca un pom. Prin imaginea pomului roditor (care nu e doar un copac ornamental), psalmistul arata rezultatele unei vieti evlavioase. O ilustratie asemanatoare se gaseste in Ieremia 17,8. Sadit. Imaginea sugereaza discernamant. Pomul este sadit intr-un loc favorabil si cultivat cu grija. Izvor de apa. [Rauri de apa, KJV]. Ebr. pelagim, care indica santuri de irigatie, cursuri
artificiale de apa, sugerand in plus grija acordata pomului (vezi Ezechiel 31,3.4).
Da. Timpul imperfect al verbului ebraic denota o actiune repetata.
Nu se vestejesc. Trei binecuvantari sunt acordate omului evlavios, ca rezultat al devotiunii lui fata de Cuvantul lui Dumnezeu: (1) el traieste o viata folositoare, producand roadele Duhului (vezi Galateni 5,22.23; Evrei 12,11); (2) el este mereu proaspat si viguros (Psalm 92,12.13); (3) pana in cele din urma, izbuteste in ceea ce incepe. Dupa cum pomul e inradacinat in pamantul solid si isi trage seva din izvorul care curge mereu, tot asa omul evlavios isi trimite radacinile si isi ia hrana din izvoarele mantuirii. El este statornic, stabil, ancorat. In felul acesta, desi s-ar putea sa fie asaltat de necaz si de ispita, el ramane neclintit. Cu cat necazul e mai mare, cu atat radacinile lui sunt mai adanci si cu atat se prinde mai tare de Dumnezeu.
Tot ce incepe, duce la bun sfarsit. Sau "in tot ce face are de castigat." In orice lucrare s-ar angaja, omul bun prospera. Indiferent de succesul sau de nereusita actiunii, increderea lui in Dumnezeu il imputerniceste sa ia viata din Izvorul cel vesnic si in cele din urma ajunge la tinta.
1:4 Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava, pe care o spulbera vantul.
Nu tot asa. In LXX ideea este accentuata de o dubla negare. Versiunea aceasta spunea: "Nu asa cu cei rai, nu asa."
Ca pleava. Prin imaginea plevei, psalmistul arata rezultatele unei vieti nelegiuite. O imagine asemanatoare se gaseste in Iov 21,18 si Isaia 17,13. In contrast cu pomul, pleava nu are nici radacini si nici un loc fix. Moarta, uscata, neajutorata, ea este la bunul plac al elementelor naturii. Cei nelegiuiti nu sunt prinsi de nimic. Ei sunt lipsiti de stabilitate si nu pot rezista. In Palestina, graul era treierat pe o suprafata de pamant plana, expusa adesea pe un deal in bataia vantului. Samanta pretioasa ramanea, in timp ce pleava era luata de vant. Daca psalmistul ar fi trait in alte parti ale lumii, ar fi putut folosi imaginea ciulinilor, care se rostogolesc batuti de vant.
O spulbera. E un paradox in folosirea celor doua simboluri. In aparenta, pomul este tinut prizonier; in realitate, el e liber, creste si da roade. In aparenta, pleava este libera; de fapt este sclava circumstantelor. Crestinul, legat de Dumnezeu, Izvorul vietii si tariei lui, creste si produce roade; pleava, libera, despartita de izvorul ei de tarie, nu produce nimic. Ea are o libertate care nu merita sa fie avuta. Compara cu ilustratia lui Isus privind cele doua case (Matei 7,24-27).
1:5 De aceea cei rai nu pot tine capul sus in ziua judecatii, nici pacatosii in adunarea celor neprihaniti.
Nu pot tinea capul sus. Aceasta se va dovedi cu prisosinta adevarat la judecata finala, cand nelegiuitii vor fi despartiti de cei drepti la sfarsitul caii lor (vezi Matei 25,31-46).
1:6 Caci Domnul cunoaste calea celor neprihaniti, dar calea pacatosilor duce la pieire.
Domnul cunoaste. Dumnezeu Se preocupa de cei drepti. De aceea ei prospera. Ultimul verset al psalmului indica temeiul final pentru sfarsitul diferit al celor doua cai. Intrucat Dumnezeu cunoaste, El face deosebire si aproba sau osandeste potrivit standardelor vesnice.
"O singura invatatura si o singura istorie se poate spune ca se repeta in mod clar: lumea e cladita oarecum pe temelii morale; pe termen lung, este bine de cel bun; pe termen lung, este rau de cel nelegiuit." (Froude citat in Soncino despre Psalmi).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 �
�
TM 90; 2T 711; 3T 58; 4T 587;
1-3 �
GC 478; 8T 328;
2 �
CSW 44; ML 50; 4T 526; 5T 220
3 �
CH 368; GW 115; ML 50; 4T 539; 5T 423
4 �
5T 81