1:1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi, si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori!
INTRODUCERE. - Psalmul 1, unul dintre psalmii didactici sau de intelepciune (vezi p. 623), inruditi cu poezia gnomica a Proverbelor, constituie (impreuna cu Psalmul 2) o introducere la intreaga carte a Psalmilor si indeosebi la Cartea intaia a Psaltirii. Ca atare, a fost numit "Psalmul prag". Din cauza lipsei unui titlu sau al unui preambul si absenta ulterioara a oricarui indiciu extern cu privire la autorul sau la ocazia scrierii, psalmul este cunoscut ca un psalm "orfan". Cuprinsul psalmului l-ar putea intitula "Cele doua cai".
Psalmul este o scurta exprimare poetica a legii spirituale, care apare deseori in Psalmi, ca dreptatea izbandeste si nedreptatea da gres. El este o predica vechi-testamentala despre fericirea omului care traieste o viata deplin consacrata lui Dumnezeu si despre nimicire completa care il asteapta pe omul care Il elimina pe Dumnezeu din viata lui. Credinta aceasta este o certitudine in psalmul 1, ea nu e o problema cu care sa te lupti, asa cum e cazul in anumiti alti psalmi.
Lucrat cu aceeasi atentie ca un sonet, acest psalm introductiv e impartit in doua strofe contrastante. Versetele 1-3 descriu fericirea omului bun, care evita in mod deliberat raul si tot atat de deliberat marturiseste ca isi gaseste placerea in legea lui Dumnezeu. Ele descriu in culori vii rezultatele unei vieti bune, comparand pe omul bun cu un pom care da roadele dreptatii. Versetele 4-6 descriu nefericirea omului rau folosind ilustratia plevei, afirma consecinta unei astfel de vieti si concluzioneaza ca Dumnezeu este preocupat de succesul final al omului bun, in timp ce sfarsitul omului rau este nimicirea.
1. Ferice. [Binecuvantat, KJV]. Ebr. 'ashre, folosit de 25 de ori in Psalmi; tradus [KJV]"binecuvantat" de 19 ori si "fericit" de 6 ori. In cazul de fata, forta lui pare sa fie aceea a unei interjectii: "O, fericirea omului!" Fericirea cuprinde in sine binecuvantarile materiale si spirituale, si unele si altele venind ca urmare a umblarii pe calea lui Dumnezeu. Cuvantul "fericiti" folosit in predica de pe Muntele fericirilor (Matei 5,3-11) este o traducere a aceluiasi cuvant [gr. makarios] care e folosit in LXX pentru a traduce "ferice" din Psalmul 1. Cartea Psalmilor incepe cu o fericire si se sfarseste cu un aleluia (vezi Psalmul 150).
Nu se duce... nu se opreste... nu se aseaza. Cele trei cuvinte zugravesc intr-o ordine crescatoare etapele succesive din viata celui rau: (1) umblarea intr-o directie generala a acelora care sunt straini de Dumnezeu, conformarea cu obiceiurile lumesti (vezi 4T 587); (2) oprirea in vederea asocierii cu razvratitii sub vraja pacatului, cochetarea cu ispita; (3) unirea clara cu ceata pacatosilor, prin asezarea de partea dispretului fata de lumina. Un rabin spunea: "Daca doi stau laolalta si intre ei nu sunt rostite cuvinte din Tora (lege), ei sunt o adunare de batjocoritori, despre care se spune: ‚[Un om bun] nu sta in tovarasia batjocoritorilor'."
Viata omului evlavios este descrisa la inceput prin negatii. El evita sa se asocieze cu facatorii de rele ca sa evite contaminarea cu rau. El spune nu! raului. In viata lui existe anumite restrictii. Rai. [neevlaviosi, KJV]. Ebr. resha'im, un termen comun pentru nelegiuire ca opusul lui sedeq, "dreptate" ["neprihanire", trad. Cornil.]. Pacatosi. Ebr, chatta'im, din radacina chata', "a gresi tinta", fie din nestiinta, fie din lipsa de tarie morala. Scaunul celor batjocoritori. Omul evlavios nu va fi gasit in tovarasia celor care, alegand in mod deliberat raul, gasesc placere in exercitarea influentei lor daunatoare asupra altora. Versetul acesta este un exemplu tipic de paralelism sintetic (vezi p. 24).