3:6 si, marturisindu-si pacatele, erau botezati de el in raul Iordan.
Botezati. Gr. baptizo, ,,a inmuia”, ,,afunda”. Baptizo era folosit cu privire la afundarea unei stofe in vopsea si cu privire la afundarea unui vas pentru a-l umple cu apa. Era de asemenea folosit metaforic cu privire la rani insangerate primite intr-o lupta, ca in Eschil cu privire la vopsirea (literal ,,botezarea”) unui om cu vopsea rosie la Sardes. Baptizo a fost de asemenea folosit cu privire la un om care se ineca, pentru a zice asa, in datorii.
Intelesul cuvantului insusi, impreuna cu detaliile specifice ale naratiunii din Evanghelii, lamureste ca botezul lui Ioan era administrat prin scufundare. Ioan evanghelistul scoate in evidenta ca Ioan Botezatorul ,,boteza in Enon, aproape de Salim, pentru ca acolo erau ape multe” (Ioan 3,23). In plus, toti cei patru scriitori de Evanghelie noteaza ca cea mai mare parte, daca nu toata lucrarea lui Ioan a fost facuta in vecinatatea imediata a raului Iordan (Matei 3,6; Marcu 1,5, 9; Luca 3,3; Ioan 1,28). Daca Ioan nu ar fi botezat prin scufundare el ar fi gasit apa indestulatoare aproape oriunde in Palestina.
Acelasi lucru reiese ca era adevarat si despre botezul crestin, deoarece in descrierea botezului eunucului se observa ca atat cel care boteza, cat si cel botezat ,,s-au pogorat in apa” si ,,au iesit afara din apa” (Fapte 8,38,39). Daca turnarea sau stropirea ar fi fost admisa, eunucul, in loc de a astepta pana ce ,,au dat peste apa” inainte de a cere botezul (v. 36), ar fi putut oferi apa lui Filip din plosca lui.
In plus, numai scufundarea reflecta exact simbolismul ritualului botezului. Potrivit celor din Romani. 6,3-11, Pavel invata ca botezul crestin reprezinta moartea. A fi ,,botezat”, spune Pavel, inseamna a fi ,,botezat in moartea lui (Hristos)” (v. 3), a fi ,,ingropati impreuna cu El in moarte” (v. 4), a fi ,,facut una cu El printr-o moarte asemanatoare cu a Lui” (v. 5), a fi ,,rastignit impreuna cu El”
(v. 6). Pavel trage apoi concluzia ,,tot asa si voi insiva socotiti-va morti fata de pacat” (v. 11). Evident, turnarea si stropirea nu sunt simboluri ale mortii si inmormantarii. Pavel face de doua ori clar intelesul lui aratand faptul important ca iesirea din botez simbolizeaza faptul de a fi ,,inviat din morti” (v. 4). Este evident ca scriitorii NT cunosteau numai botezul prin scufundare.
Ca Ioan Botezatorul nu era probabil cel dintai care a introdus practica botezului este evident din surse antice. Iudeii au urmat de timpuriu practica botezului prozelitilor la iudaism. Nu este sigur cand a fost adoptata practica aceasta, dar amanunte incidentale cu privire la procedura erau un punct de dispute intre scoala lui Samai si scoala lui Hilel in sec. I d.Hr.. Intrucat la data aceea practica era aparent deja bine stabilita, este foarte probabil ca botezarea prozelitilor dateaza din timpuri pre-crestine. Vezi Misna, Pesahim 8.8, ed. Soncino a Talmudului, p. 490, 491; Talmud, Pesahim 92 a, ed. Soncino p. 491, 492; vezi si Tosephta, Pesahim 7, 13 si Talmudul din Ierusalim, Pesahim 8. 36 b. 31, ambele citate in Strack si Billerbeck, Komentar zum Neuen Testament, vol. 1,
p. 103.
De asemenea, este bine stabilit ca modul de botezare al prozelitilor era imersiunea. Reglementarile cereau ca intregul corp sa fie acoperit de apa (vezi Talmud Erubin 4b, ed. Soncino,
p. 20; Yebamoth 47a, 47b, ed. Soncino, p. 311, 312). Descoperiri recente facute la Qumran si la Cairo (vezi p. 53, 54, 90-92) dau la iveala faptul ca secta iudaica cunoscuta sub numele de Esenieni se boteza zilnic prin scufundare, spalandu-si simbolic pacatele. Qumran este cam la 15 mile de locul unde boteza Ioan.
Reiese ca iudeii care veneau cu gramada la Ioan in pustie intelegeau sensul spiritual al acestui ritual si-l considerau ca pe o procedura corespunzatoare. Chiar si reprezentantii Sinedriului trimisi sa-l interogheze pe Ioan nu au combatut ritualul in sine, ci numai autoritatea lui Ioan de a-l savarsi (vezi Ioan 1,19-28). Ca ritualul botezului crestin este doar un simbol si nu confera har divin este evident in tot NT. Afara de cazul ca un om crede in Isus Hristos (Fapte 8,37; cf. Romani 10,9) si se pocaieste de pacat (Fapte 2,38; cf. cap. 19,18), botezul nu poate fi de nici o valoare pentru el. Cu alte cuvinte nu exista putere mantuitoare in ritualul insusi, daca nu exista credinta in inima celui asupra caruia se savarseste ritualul. Din consideratiile acestea si altele este clar ca botezul copiilor este un procedeu fara rost in ce priveste mantuirea copilului. Botezul poate ajunge sa fie plin de inteles numai cand copilul este destul de mare pentru a intelege mantuirea, credinta si pocainta.
Desi iudeii recunosteau valabilitatea botezului pentru prozeliti, ritualul era numai pentru prozelitii dintre Neamuri la iudaism. Faptul ca Ioan il cerea de la iudeii insisi – chiar si de la conducatorii lor religiosi – era aspectul impresionant al botezului sau. In plus, el considera botezul sau ca fiind numai pregatitor pentru botezul care urma sa fie administrat de Hristos (Matei 3.11). Afara de cazul ca iudeii acceptau botezul lui Ioan si botezul ulterior al Duhului Sfant din partea lui Isus Hristos, ei nu erau mai buni decat paganii. Descendenta lor din Abraam nu urma sa le fie de nici un folos (Matei 3,9; cf. Ioan 8,33.39.53; Romani. 11,21; Galateni 3,7. 29; Iacov 2,21; etc).
Marturisind. Cand noi marturisim, Dumnezeu iarta (1 Ioan 1,9). Ioan Botezatorul simtea o ura intensa fata de toate felurile de pacat si vinovatie. Dumnezeu nu trimite niciodata solii pentru a-l flata pe pacatos, lucru care ar fi fatal pentru viata vesnica. Unul din semnele unei adevarate reforme este sincera pocainta fata de pacat si o abatere de la el. La fel, este unul din semnele autenticitatii unei solii de la Dumnezeu faptul ca comunicarea da in vileag pacatul si cheama la pocainta si marturisire. Asa a fost cu profetii din vechime (vezi Isaia 1,1-20; 58,1. etc), asa a fost in vremurile NT (Matei 3,7; 23,13-33; Apocalipsa 2,5; 3,15-18) si asa stau lucrurile si astazi (3 T 254). Botezul lui Ioan era un ,,botez al pocaintei” (Marcu 1,4); aceasta era cea mai de seama caracteristica a lui. Tocmai pacatele lui Israel stateau la radacina tuturor nenorocirilor lor personale si nationale (Isaia 59,1,2; Ieremia 5,25; etc). Din aceste nenorociri ei au cautat in zadar eliberare. Ei tanjeau dupa eliberare de sub jugul roman si se rugau pentru aceasta, dar cea mai mare parte dintre ei n-au izbutit sa-si dea seama ca pacatul trebuia sa fie dat afara din tabara inainte ca Dumnezeu sa poata lucra pentru ei. Vezi vol. IV, p. 30-33.