2:24 Fariseii I-au zis: Vezi, de ce fac ei ce nu este ingaduit sa faca in ziua Sabatului?
Fariseii i-au zis. Aceasta este a patra intalnire relatata cu carturarii si Fariseii dupa inceputul lucrarii Lui in Galileea (vezi v. 6,16.18; vezi la Luca 6,6).
Nu este ingaduit. In orice alta zi a saptamanii in afara de Sabat actiunea ucenicilor ar fi trecut nediscutata, deoarece legea VT prevedea in mod specific ca o persoana flamanda putea sa manance din fructele sau cerealele dintr-un ogor in timp ce trecea pe acolo (vezi la Deuteronom 23,24.25).
Aprobarea din partea lui Hristos aici a faptelor ucenicilor si propriile Lui acte de vindecare in ziua de Sabat sunt adesea gresit intelese de scriitorii moderni ca dovada ca El nici nu tinea personal si nici nu invata pe ucenicii Sai sa tina legile si randuielile VT cu privire la pazirea Sabatului. Unii, de asemenea, sustin ca pozitia pe care Hristos a luat-o cu privire la aceste chestiuni trebuie sa fie interpretata ca o lepadare din partea Lui a poruncii a patra. Realitatea este ca Isus adera personal la cerintele legii lui Moise si ale Decalogului in fiecare aspect si invata pe urmasii Lui sa faca acelasi lucru. El a afirmat de repetate ori natura vesnic obligatorie a Legii morale (vezi la Matei 5,17.18; Ioan 15,10; etc.) si recunostea, de asemenea, valabilitatea legii rituale a lui Moise ca aplicabila iudeilor la data aceea (vezi la Matei 23,3). Isus, natural, era iudeu.
Dar in cursul lucrarii Lui pe pamant Hristos a fost in conflict cu conducatorii iudei cu privire la valabilitatea legilor facute de oameni si a traditiilor (vezi la Marcu 7,2.3.8). Fata de acele cerinte pe care aparent multi din contemporanii Sai ajunsesera sa le priveasca mai esentiale pentru evlavie decat legile lui Moise si Decalogul, Hristos a luat o pozitie de opozitie fara compromis (vezi la cap. 2,19). Examinarea cea mai superficiala a multora din aceste cereri face evidenta absurditatea lor si, cu toate acestea, Fariseii invatau cu strasnicie ca mantuirea urma sa fie obtinuta prin tinerea riguroasa a tuturor acestor randuieli. Viata unui iudeu evlavios tindea sa devina un nesfarsit si zadarnic efort de a evita intinarea ceremoniala, la care se ajungea cand cel mai mic amanunt al acestor cerinte pur omenesti ar fi putut sa fie trecut cu vederea din neatentie. Sistemul acesta de neprihanire prin fapte era in conflict de moarte cu neprihanirea prin credinta.
Misna insira 39 de tipuri de munca principale sau majore interzise in ziua de Sabat (Shabbath 7.2, ed. Socino a Talmudului, p. 348,349). Primele unsprezece erau faze care duceau la producerea si pregatirea painii: semanatul, seceratul, legatul snopilor, treieratul, culesul viei, framantatul si coptul. Urmatoarele douasprezece se aplica la faze asemanatoare in pregatirea imbracamintei, de la tunderea oilor pana la cusutul propriu-zis al hainelor. Acestea sunt urmate de sapte pasi ai pregatirii unei caprioare pentru a fi folosita ca hrana sau pentru piele. Restul lucrurilor trecute pe lista au de-a face cu scrisul, construitul de case, aprinderea si stingerea focului si transportarea de articole de la un loc la altul.
Aceste reglementari generale erau explicate mai departe in amanunt. Pe langa aceste reglementari majore erau si nenumarate prevederi cu privire la tinerea Sabatului. Cea mai cunoscuta este asa numitul ,,drum de ziua Sabatului” de doua mii de coti – oarecum mai mic de 2/3 dintr-o mila (vezi p. 50). Era de asemenea considerata ca o calcare a Sabatului fapta de a privi intro oglinda fixata in perete ( Shabbath 149a, ed. Socino a Talmudului, p. 759) sau chiar aprinderea unei lumanari. Totusi aceeasi reglementare permitea ca un ou ouat in Sabat sa fie vandut unei persoane dintre Neamuri si cineva dintre Neamuri sa fie angajat pe plata pentru a aprinde o lumanare sau focul. Era socotit ca neingaduit sa expectorezi pe pamant ca nu cumva un fir de iarba sa fie irigat. Nu era ingaduit sa porti o batista in Sabat afara de cazul ca un capat al ei era cusut de propria haina a purtatorului – caz in care, din punct de vedere tehnic nu mai era o batista, ci o parte din haina. La fel, reglementarea cu privire la distanta pe care un om avea voie sa o parcurga in ziua de Sabat, ascunzand cantitati de mancare la intervale corespunzatoare pe drumul pe care urma sa-l faca. Din punct de vedere tehnic, locul unde se gasea hrana putea fi considerat ca un alt ,,camin” al proprietarului. De la fiecare ascunzatoare de hrana era atunci posibil sa faca inca un drum de Sabat, pana la urmatoarea ascunzatoare. Acestea erau doar cateva din ,,poverile grele si cu anevoie de purtat (Matei 23,4) care fusesera puse asupra iudeilor evlaviosi de pe vremea lui Hristos.
In felul acesta, strecurand tantarul si inghitind camila, Fariseii foloseau fara incetare litera unor legi nascocite de om pentru a nimici spiritul Legii lui Dumnezeu. Sabatul, intentionat la origine sa dea omului un prilej sa-L cunoasca pe Facatorul Sau printr-o cercetare a lucrurilor pe care le facuse El si sa cugete la iubirea si bunatatea Lui, devenise in schimb o amintire a caracterului egoist si arbitrar al Fariseului si carturarului. El reprezenta in mod gresit caracterul lui Dumnezeu, zugravindu-L ca un tiran.
Natura face cunoscuta intelepciunea, puterea si iubirea lui Dumnezeu si tocmai in directia acestor lucruri Sabatul era menit sa indrume atentia omului, ca nu cumva omul sa ajunga atat de absorbit de activitatile personale incat sa uite de Acela care i-a dat fiinta si care in chip constant exercita putere divina pentru fericirea si buna lui stare. Problema pe care unii din crestinii moderni o gasesc in determinarea a ceea ce poate si ceea ce nu poate sa fie corespunzator ca activitate de Sabat este usor rezolvata odata ce scopul Sabatului este clar in minte. Orice ne atrage mai aproape de Dumnezeu, ne ajuta sa intelegem mai bine voia Lui fata de noi si felul Sau de purtare fata de noi si ne conduce sa conlucram mai bine cu El in propria noastra viata si sa contribuim la fericirea si binele altora – aceasta este adevarata tinere a Sabatului (vezi la Isaia 58,13; Marcu 2,27.28).