16:19 Era un om bogat, care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire.
Un om bogat. [Bogatul si Lazar. Luca 16,19-31. Despre parabole vezi p. 203-207]. Pentru putinul ce se cunoaste despre imprejurarile in care a fost rostita parabola aceasta vezi la v. 1, 14. Parabola a fost evident adresata Fariseilor in special (vezi cap. 15,2; 16,14), desi erau de fata ucenicii (cap. 16,1), ,,vamesii si pacatosii” (cap. 15,1) si fara indoiala si un mare numar de ascultatori (vezi la cap. 12,1; 14,25; 15,1).
In parabola aceasta Isus continua invatatura prezentata in parabola cu ispravnicul necinstit (cap. 16,1-12), ca folosirea prilejurilor vietii de acum hotaraste soarta viitoare (vezi v. 1, 4, 9, 11, 12). Parabola fusese adresata indeosebi ucenicilor (vezi la v. 1), dar in v. 9 Isus se intorsese de la ucenici la Fariseii de fata (vezi la v. 9). Fariseii refuzau sa accepte invataturile lui Isus cu privire la ispravnicie si isi bateau joc de El (vezi v. 14). Isus a aratat apoi ca ei ar putea fi onorati de oameni, dar ca Dumnezeu le citea inima ca pe o carte deschisa (vezi la v. 15). Ei avusesera lumina indestulatoare; se bucurasera indelung de invatatura din ,,Lege si prooroci” si, incepand cu lucrarea lui Ioan, avusesera parte in plus de lumina Evangheliei (vezi la v. 16). In v. 17, 18 Isus afirma ca principiile expuse in ,,Lege” sunt imutabile – Dumnezeu nu S-a schimbat – si le da un exemplu in ce priveste acest sublim adevar. Parabola cu bogatul si Lazar este data pentru a arata ca soarta este decisa in viata de acum de felul in care omul foloseste privilegiile si prilejurile care i se ofera (vezi COL 260). In primul rand, ,,omul bogat” reprezinta pe toti oamenii care folosesc rau ocaziile vietii si intr-un sens colectiv, el reprezinta si natiunea iudaica, care, ca si bogatul, facea o greseala fatala (vezi COL 267). Parabola consta din doua scene, un reprezentand viata aceasta (v. 19-22) si cealalta pe cea viitoare (v. 23-1). Parabola cu ispravnicul necredincios aborda problema din punct de vedere pozitiv, adica, din punctul de vedre al cuiva care facea pregatiri pentru viitor. Parabola bogatului si a lui Lazar abordeaza aceeasi problema din punct de vedre negativ, adica, din punctul de vedere al cuiva care nu a facut o astfel de pregatire. Bogatul gresea crezand ca mantuirea este intemeiata pe descendenta din Avraam si nu pe caracter (c. Ezechiel 18).
Ca si toate celelalte parabole, aceea a omului bogat si Lazar trebuie sa fie interpretata in armonie cu contextul ei si cu ideea generala a Bibliei. Unul din cele mai importante principii de interpretare este acela ca fiecare parabola era menita sa invete un adevar fundamental si ca detaliile parabolei nu trebuie in mod necesar sa aiba insemnatate in ele insele decat ca elemente sustinatoare ale povestirii. Cu alte cuvinte, amanuntele unei parabole nu trebuie sa fie impuse ca avand un inteles literal in termenii adevarului spiritual afara de cazul ca contextul arata clar ca este intentionat un astfel de inteles. Din principiul acesta se dezvolta un altul – ca nu este intelept sa se foloseasca amanuntele unei parabole spre a se sustine o doctrina. Numai invatatura fundamentala a parabolei asa cum este expusa clar in contextul ei si confirmata de sensul general al Scripturii, impreuna cu amanuntele explicate in contextul insusi, pot fi considerate in mod legitim ca o baza pentru doctrina. Vezi p. 203, 204. Sustinerea ca Isus intentiona ca parabola aceasta sa invete ca oamenii, buni sau rai primesc rasplata la moarte calca amandoua aceste principii.
Asa dupa cum este aratat clar in context (vezi mai sus), parabola aceasta era menita sa arate ca destinul viitor este determinat de felul in care oamenii folosesc ocaziile acestei vieti. Isus nu discuta nici starea omului in moarte, nici timpul cand vor fi date rasplatirile: El doar facea o distinctie clara intre viata aceasta si cea urmatoare si arata legatura fiecareia cu cealalta. In plus, interpretarea acestei parabole ca invatand ca oamenii isi primesc rasplata imediat la moarte contrazice clar propriile declaratii ale lui Isus ca ,,Fiul Omului…va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” cand ,,are sa vina in slava Tatalui Sau cu ingerii Sai” (vezi la Matei 16,27; 25,31-41; cf. 1 Corinteni 15,51-55; 1 Tesaloniceni 4,16.17; Apocalipsa 22,12; etc.). Una din regulile cele mai importante de interpretare este ca expresiile si naratiunile figurate trebuie sa fie intelese in termenii afirmatiilor literale ale Scripturii cu privire la adevarurile la care se face referire. Chiar si aceia care incearca sa forteze parabola aceasta sa intre intr-o forma de interpretare care invata contrariul contextului imediat si sensului general al invataturilor lui Hristos admit ca multe din amanuntele parabolei sunt figurate (vezi la v. 22-26).
Pe buna dreptate s-ar putea pune intrebarea: ,,Pentru ce trebuia sa introduca Isus intr-o parabola ilustratii figurate care nu reprezinta in mod exact adevarul care este prezentat clar in alta parte in Scripturi, si indeosebi in propriile Sale afirmatii literale?” Raspunsul este ca El ii intampina pe oameni pe propriul lor teren. Multi din cei adunati –fara nici cel mai neinsemnat motiv scriptural VT – ajunsesera sa creada in doctrina unei stari constiente de existenta intre moarte si inviere (vezi COL 263). Credinta aceasta eronata, care nu apare in VT, strabate literatura postexilica iudaica in general (vezi p. 83-102) si, ca si multe alte credinte traditionale, devenise parte din Ierusalim pe vremea lui Isus (vezi la Marcu 7,7-13). In parabola aceasta Isus doar facea uz de o credinta populara pentru ca prin aceasta sa faca impresionant de clara o invatatura importanta pe care El cauta sa o sadeasca in mintea ascultatorilor Sai. De asemenea, s-ar putea nota ca, in parabola precedenta, aceea cu ispravnicul necredincios (Luca 16,1-12), Isus nici nu a laudat, nici nu a aprobat felul de purtare al ispravnicului necredincios, desi actiunea aceea constituie partea principala a povestirii (vezi la v. 8).
Chiar si International Critical Commentary comenteaza dupa cum urmeaza la v. 22: ,,Se sustine principiul general ca fericirea si mizeria dupa moarte sunt determinate de purtarea dinaintea mortii; dar amanuntele tabloului sunt luate din credintele iudaice cu privire la starea sufletelor in Seol [vezi la Proverbele 15,11] si nu trebuie intelese ca aproband credintele acelea”.
Uneori se atrage atentia la faptul ca Isus nu afirma ca istorisirea cu omul bogat si Lazar este o parabola, cel putin aparent in ce priveste relatarea lui Luca (desi un manuscris vechi [D] o numeste parabola), in timp ce, in alta parte parabolele sunt intitulate de obicei asa (Matei 13,3.24.33.44.45.47). Dar ar trebui aratat ca, desi Isus facea de obicei introducerea unei parabole fie afirmand ca ea era o parabola, fie spunand ca Imparatia cerului era ca o persoana sau ca un lucru in imprejurarile specifice pe care apoi incepea sa le relateze, totusi nu facea intotdeauna asa (vezi Luca 15,8.11; 16,1 de exemplu). La fel se intampla si cu unele din parabolele VT ca de pilda acelea din Judecatori 9,8-15 si 2 Regi 14,9 si cu toate acestea nimeni nu sustine a crede ca deoarece parabolele acestea nu sunt clar intitulate ca atare trebuie sa fie luate literal. Falsitatea unui astfel de argument este evidentiata printr-o simpla citire a celor cateva referinte citate.
In acest ,,om bogat” Isus intentiona fara indoiala ca Fariseii sa se vada pe ei insisi si in nefericita experienta a ,,omului bogat” sa zugraveasca propria lor soarta nenorocita (vezi la v. 14). Comparati acest ,,om bogat” cu cel din parabola precedenta (v. 1). Traducerea gr. plousios, ,,bogat” prin latinescul dives in Vulgata a dat nastere la traditia populara ca numele omului era Dives. Diferite alte nume apar in diferite versiuni, probabil ca rezultat al parerii ca daca saracului din parabola i se da numele, asa ar fi trebuit sa se intample si cu cel bogat.
Porfira. [,,Purpura”, KJV]. Gr. porphura, ,,o tesatura de purpura”, ,,o haina facuta din stofa de purpura”; aici probabil se refera la vesmantul costisitor din afara, ,,manta” (Gr. himation; vezi la Matei 5,40), vopsita intr-o culoare a purpurei regale. Purpura era culoarea demnitatii regale. Originar, porphura se referea la o specie de scoici obisnuite in Mediterana, murex, din care se extragea vopsea purpurie. Apoi, termenul sau echivalentul lui a ajuns sa fie aplicat fie la stofa vopsita astfel, fie la un vesmant facut din stofa aceea (vezi Marcu 15,17.20; Fapte 16,14; Apocalipsa 17,4; etc.). Vopseaua aceasta aparea in trei nuante care puteau fi descrise ca purpura, carmin, si albastru.
In subtire. [,,In fin”, KJV; ,,In de mare pret”, G. Gal.]. Gr. bussos, ,,in” sau ,,panza de in” sau stofa facuta din el; aici probabil se refera la vesmantul de dedesubt, ,,veston” sau ,,tunica” (gr. chiton; vezi la Matei 5,40), facuta din in egiptean. La inceput bussos se referea la inul insusi si apoi a ajuns sa fie aplicat la panza de in facuta din in. Asa cum ,,purpura” era culoarea demnitatii regale, ,,inul subtire” era trasatura luxului (vezi Apocalipsa 18,12; 19,8. 14).