13:1 Iosua era batran, inaintat in varsta. Domnul i-a zis atunci: Tu ai imbatranit, ai inaintat in varsta, si tara care-ti mai ramane de supus este foarte mare.
Iosua era batran. In general, capitolul acesta este considerat a fi inceputul celei de a doua parti a cartii lui Iosua. Prima parte a redat istoria cuceririi tarii. Partea a doua se ocupa cu impartirea tarii intre cuceritori.
Prima propozitie inseamna in mod literal, ,,Iosua imbatranise si era inaintat de zile”. Declaratia aceasta a fost facuta cu catva timp inainte de moartea sa in varsta de 110 ani (cap. 24,29). Pe vremuri, cuvantul ebraic tradus ,,batran” pare sa fi fost folosit in legatura cu starea de vitalitate mai degraba decat cu privire la numarul de ani pe care il traiau oamenii. Geneza 27,1 declara: ,,Isaac imbatranise”, adica era batran; totusi el a mai trait 43 de ani dupa aceea. Tot asa este spus si despre David, ca ,,el era foarte batran” (1 Regi 1,15), dar nu putea sa aiba mai mult de 70 de ani cand a murit. Greutatile si ingrijorarile regelui l-au imbatranit. In multe tari 50 sau 60 de ani este socotita o varsta mare. Tot asa, poate ca a fost si cu Iosua. Viata lui istovitoare ca razboinic si conducator al lui Israel si intensitatea ultimilor ani de cucerire, probabil ca l-au imbatranit poate ca oarecum deodata. Se poate ca energiile lui au cedat in mod mai rapid dupa lunga lui cale de slujire militara activa si nelinistita, astfel incat el a fost bucuros sa auda pe Dumnezeu ca rosteste cuvantul care cheama la o oprire a luptei spre a imparti tara. El poate sa se fi mirat cum avea el sa traiasca spre a duce campania necesara pana la capat spre a aseza pe deplin in propria tara pe copii lui Israel. Ca adevarat slujbas al lui Dumnezeu, Iosua a fost gata sa ,,jertfeasca” si sa fie ,,jertfit”.
Nu avem informatii precise cu privire la varsta lui Iosua la data aceasta, dar Iosif Flavius (Antiquities v.1,29) sustine ca el a fost asociat cu Moise timp de 40 de ani, si ca dupa moarte domnului sau, el a guvernat pe Israel timp de 25 de ani. Deoarece el a murit la varsta de 110 ani, aceasta ar face ca el sa fi fost de 85 de ani la moartea lui Moise si cam in varsta de 45 de ani pe vremea Exodului. Comparand aceasta cu varsta declarata a lui Caleb (vezi despre cap. 11,18 si Introducerea, p. 172), Iosua ar fi avut varsta cam de 92 de ani la aceasta data, adica, daca ne putem intemeia pe datele lui Iosif Flavius.
Mai ramane. Cucerirea militara, in general, era completata. Acum mai ramanea pentru israeliti sa ia tara in stapanire. Pana aici ei colonizasera relativ putin din ea. Pentru un moment se parea ca nu era chestiunea de a continua cu campaniile militare, pentru ca adesea de indata ce ostile lui Israel plecau, poporul invins avea sa se intoarca inapoi sa reia tara in stapanire. Planul era ca semintiile, dupa ce s-au stabilit in mostenirea lor, sa-si mareasca propriilor lor teritorii. Inca mai trebuia duse multe lupte pentru a se completa luarea in stapanire, dar binecuvantarea lui Dumnezeu din trecut era o asigurare pentru viitor.
Asa este si in lupta spirituala. Lucrarea de biruire a defectelor de caracter este progresiva. Deposedarea vrajmasului din inima este o lupta continua. Trebuie dusa lupta dupa lupta impotriva tendintelor spre rau ereditare sau cultivate.
Este important sa se clarifice deosebirea dintre lucrarea facuta de Iosua si lucrarea ramasa pentru Israel. Iosua a rasturnat puterile stapanitoare si a invins ostile lor in asa masura incat lui Israel i s-a dat o platforma sigura in tara. Dar el n-a nimicit populatia din orice parte a tarii. Unele neamuri au fost lasate neatinse in intregime (Judecator 2,20-23; 3,1-4). In cucerire si in expansiune regulile stabilite in legea lui Moise trebuia sa fie principiul calauzitor. Capitolul al 7-lea si al 12-lea din Deuteronom stabilesc trei reguli principale pe care trebuia sa le urmeze copii lui Israel: 1) completa nimicire a neamurilor pe care Iehova avea sa le dea in mainile lor; 2) nici un legamant sau tratat sa nu fie facut cu ei si orice casatorii mixte interzise; 3) nimicirea oricaror nume de idolatrie din teritoriul cucerit. Raspunderea celei dintai din acestea revenea conducatorilor; a doua si a treia revenea intregului popor. Este evident ca nimicirea persistenta si generala a obiectelor cultului canaanit impreuna cu refuzul de a face casatorii mixte si tratate avea sa tinda la perpetuarea unei stari de iritatie in sufletele canaanitilor. Daca aceste reguli ar fi fost observate cu credinciosie, probabil ca ar fi fost revolte constante de ostilitate, terminandu-se intr-o mai departe si mai rapida exterminare a vrajmasilor lui Israel, sau intr-o absoluta supunere fata de legea israelita. In felul acesta intreaga cucerire putea fi completata intr-un timp relativ scurt.
Felul de cucerire antica poate fi luat spre a ilustra un adevar spiritual. In lupta crestina nu numai ca multe batalii impotriva pacatului puteau ramane neluptate, chiar dupa ani de lupta, dar mai poate fi mult teritoriu al adevarului inca neocupat. Noi nu ne-am asigurat inca toata cunostinta sacra pe care Dumnezeu ar vrea sa ne invete din Cuvantul Sau. Si care ne-ar fi de folos. Multi crestini sunt in pericol de a se bizui pe cuceririle unor ,,Iosua” mai degraba decat sa faca explorari proaspete pentru ei insisi in minele neexplorate ale adevarului.