1:1 Cuvantul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
Iona. Cu privire la identitatea lui Iona vezi p. 995.
Amitai. Numele este derivat din ebr. ’emeth, insemnand ,,credinciosie” sau ,,adevar”. Amitai este mentionat doar aici si in 2Regi 14,25.
1:2 Scoala-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, si striga impotriva ei. Caci rautatea ei s-a suit pana la Mine!
Rautatea ei. Naum numea Ninive, ,,cetatea varsatoare de sange, plina de minciuna, plina de silnicie si care nu inceteaza sa se dedea la rapire.” (Naum 3,1; comp. v. 19). Totusi, cetatea nu era intr-o situatie fara speranta. Ea ,,nu era cu totul dedata la rau” (PK 215).
S-a suit. Aceasta expresie sau una asemanatoare este folosita cu privire la pacatele lumii antediluviene (Geneza 6,5.11) si cu privire la locuitorii Sodomei si Gomorei (Geneza 18,20.21). In ambele cazuri, timpul de proba era pe punctul de a se incheia. Poate acesta era acum si cazul Ninivei (vezi comentariul la Daniel 4,17).
Pana la Mine. Compara Geneza 18,20.21. Dumnezeu pastreaza un raport pentru fiecare natiune. Fiecare are timpul ei de proba. El cauta sa castige supunerea tuturor oamenilor si sa obtina conlucrarea popoarelor la indeplinirea planului cerului.
1:3 Si Iona s-a sculat sa fuga la Tars, departe de Fata Domnului. S-a pogorat la Iafo, si a gasit acolo o corabie care mergea la Tars. A platit pretul calatoriei, si s-a suit in corabie ca sa mearga impreuna cu calatorii la Tars, departe de Fata Domnului.
S-a sculat. Iona s-a sculat, dar nu ca sa asculte de Dumnezeu, ci tocmai pentru a nu-L asculta. Ca si tanarul bogat, el nu voia sa-si supuna propria vointa vointei lui Dumnezeu (Matei 19,21.22). Ca si ,,multi” din ,,ucenicii” Domnului, a socotit porunca lui Dumnezeu ,,prea de tot” de suportat si, ca si ei, a considerat ca cel putin in cazul acesta el nu va umbla ,,cu El” (Ioan 6,60.66). Profetul nu a inteles ca atunci cand Dumnezeu aseaza o povara asupra oamenilor ca sa fie purtata dupa placerea Lui, El ii si intareste ca sa o poarte. Fiecare porunca a lui Dumnezeu este insotita si de puterea de a o implini. Profetul a facut greseala de a nu pune ,,mai intai imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui” (Matei 6,33). Din cauza ca nu i-a placut misiunea pe care era insarcinat sa o implineasca era gata sa se desparta de lucrarea lui Dumnezeu, punandu-se astfel intr-o pozitie in care, daca nu ar fi fost interventia harului divin, ar fi putut sa-si piarda sufletul.
Tars. In general se considera ca Tars era clasicul Tartessus de pe coasta de sud a Spaniei. El era proverbial pentru bogatia lui si facea un comert extins de export cu cetatea feniciana Tir si cu alte tari cu argint, fier, cositor si plumb (vezi Ezechiel 27,12). In acel loc indepartat si activ Iona nadajduia sa scape de datoria lui si sa inabuse glasul constiintei.
De la Fata. Literal ,,de dinaintea fetei Domnului.” Cat de imposibila este o astfel de incercare (vezi Psalmi 139,7-12)!
La Iafo. Acelasi cu Iafo din zilele noastre, pe tarmul marii cam la 54,5 km. nord-vest de Ierusalim si una din cele mai vechi cetati ale lumii. A fost unicul port de vreo oarecare importanta apartinand iudeilor. Prin Iafo a fost adus la Ierusalim lemnul pentru Templul lui Solomon (vezi 2Cronici 2,16), precum si acela pentru refacerea lui (vezi Ezra 3,7).
1:4 Dar Domnul a facut sa sufle pe mare un vant napraznic, si a starnit o mare furtuna. Corabia ameninta sa se sfarame.
Un vant napraznic. Domnul nu l-a parasit pe Iona macar ca profetul incerca sa fuga de El. Printr-o serie de ,,necazuri si ciudate providente”, El a cautat sa produca o schimbare in atitudinea si purtarea lui Iona (vezi PK 266, 267).
Observati mijloacele simple si naturale cu ajutorul carora Dumnezeu Si-a adus la indeplinire voia – vantul (cap. 1,4), un peste mare (cap. 1,17), durere (cap. 2,10), un curcubete (cap. 4,6), un vierme (cap. 4,7), vantul si soarele (cap. 4,8).
Sa se sfarame. Propozitia poate fi tradusa ,,si corabia credea ca se va sfarama.” Daca se adopta traducerea aceasta avem aici de-a face cu un exemplu de personificare.
1:5 Corabierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, si au aruncat in mare uneltele din corabie, ca s-o faca mai usoara. Iona s-a pogorat in fundul corabiei, s-a culcat si a adormit dus.
La Dumnezeul lui. Nu este identificata nationalitatea si religia marinarilor. Unii erau probabil fenicieni, altii poate de diverse nationalitati, reprezentand astfel o varietate de religii.
Unelte. Ebr. kelim, ,,vase”, ,,recipiente”, ,,echipament”. Nu este sigur daca incarcatura, ca si echipamentul, a fost aruncata peste bord.
Fundul. Ebr. yakah, ,,partea din spate”, adesea folosit in sensul de partea cea mai departata.
A adormit dus. Ebr. radam ,,a sforai”, ,,a fi intr-un somn adanc”. Nu este data cauza somnului adanc al lui Iona.
1:6 Carmaciul s-a apropiat de el, si i-a zis: Ce dormi? Scoala-te si cheama pe Dumnezeul tau! Poate ca Dumnezeu va voi sa se gandeasca la noi, si nu vom pieri!
Carmaciul. Literal, ,,marinarul sef”. Cuvantul pentru ,,marinar” vine de la o radacina care inseamna ,,a lega”, radacina de la care deriva si cuvantul ,,funie”. Desi nu se spune, se presupune ca Iona a raspuns cererii.
1:7 Si au zis unul catre altul: Veniti sa tragem la sort, ca sa stim pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta! Au tras la sort, si sortul a cazut pe Iona.
Tras la sorti. Corabierii simteau ca unul trebuie sa fi provocat mania zeilor. Domnul a intervenit in metoda lor de a determina vinovatul, asa ca ,,sortul a cazut pe Iona”. Cu privire la chestiunea daca este bine sau rau a se trage la sorti, vezi comentariul la Ezechiel 21,21
1:8 Atunci ei i-au zis: Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, si de unde vii? Care iti este tara, si din ce popor esti?
Spune-ne. Aceasta serie de intrebari scurte ofera un tablou viu al incordarii care domnea pe bordul acelei corabii lovite.
1:9 El le-a raspuns: Sunt Evreu, si ma tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a facut marea si uscatul!
Evreu. Numele prin care erau adesea desemnati israelitii de catre cei care nu erau din neamul lor (Geneza 39,14; 40,15; 41,12; Exod 1,16; 2,7; 3,18; 1Samuel 4,6). Cu privire la derivarea numelui vezi comentariul la Geneza 14,13.
Domnul. Ebr. Yahweh, numele personal al lui Dumnezeu (vezi Vol. I, p. 171, 172). Termenul ,,Dumnezeu” (ebr. Elohim) este un nume generic pentru divinitate, iar ,,Domnul” (ebr. ’Adonai) este un titlu. Cuvantul ’elohim este folosit adesea si pentru dumnezei falsi (Exod 18,11; etc.). Numele Yahveh Il desemneaza astfel in mod special pe adevaratul Dumnezeu.
Dumnezeul cerurilor. Vezi Geneza 24,7; Daniel 2,37.44. Care a facut. Una din trasaturile distinctive prezentate pentru a arata superioritatea adevaratului Dumnezeu (Ieremia 10,10-12).
Nu stim daca marinarii cunosteau puterea Dumnezeului lui Iona printr-o familiarizare anterioara cu El (vezi Exod 15,13-16; Iosua 5,1; 1Samuel 4,5-9). Dar, in imprejurarile date, fiind amenintati cu moartea imediata si fara indoiala interpretand caracterul lui Iehova prin intermediul
-2-
propriilor conceptii pagane, ei au fost de-a dreptul ingroziti.
1:10 Oamenii aceia au avut o mare teama, si i-au zis: Pentru ce ai facut lucrul acesta? Caci oamenii aceia stiau ca fugea de Fata Domnului, pentru ca le spusese el.
Pentru ce ai facut lucrul acesta? Mai degraba o exclamatie decat o cerere de informatii.
1:11 Ei i-au zis: Ce sa-ti facem, ca sa se potoleasca marea fata de noi? Caci marea era din ce in ce mai infuriata.
Ce sa-ti facem? Sau ,,Ce sa facem?”. Iona era probabil singurul care Il cunostea pe Iehova si care era familiarizat cu mijloacele prin care se putea ispasi o ofensa.
1:12 El le-a raspuns: Luati-ma, si aruncati-ma in mare, si marea se va linisti fata de voi! Caci stiu ca din vina mea vine peste voi aceasta mare furtuna!
Aruncati-ma. Nu este clar daca Iona a vorbit aici din inspiratie divina. In orice caz, actiunea lui a fost barbateasca. El a ales sa nu-i implice si pe altii in ruina sa. Iona era intristator de lipsit de curaj moral (v. 2 si 3), dar nu si de cel fizic.
1:13 Oamenii acestia vasleau ca sa ajunga la uscat, dar nu puteau, pentru ca marea se intarata tot mai mult impotriva lor.
Oamenii acestia vasleau. Sau ,,Vasleau cu tarie”. Poate ca anumite indoieli existau cu privire la faptul daca Dumnezeul lui Iona cerea o masura atat de extrema. La uscat. Se obisnuia ca vasele maritime sa navigheze in apropiere de tarm; astfel corabia nu era departe de uscat.
1:14 Atunci au strigat catre Domnul, si au zis: Doamne, nu ne pierde din pricina vietii omului acestuia, si nu ne impovara cu sange nevinovat! Caci, Tu, Doamne, faci ce vrei!
Doamne. Sau ,,Te rugam, Doamne”. Marinarii se temeau ca nu cumva sa-L supere si mai mult pe Iehova dandu-l mortii pe unul din inchinatorii Lui. Rugaciunile lor erau indreptate nu catre dumnezeii lor, ci catre Iehova.
1:15 Apoi au luat pe Iona, si l-au aruncat in mare. Si furia marii s-a potolit.
Furia marii s-a potolit. Compara Matei 8,26. Linistea a venit deodata; de aceea corabierii au recunoscut-o ca o interventie divina.
1:16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frica de Domnul, si au adus Domnului o jertfa, si I-au facut juruinte.
o jertfa, si I-au facut juruinte.
Frica de Dumnezeu. Atat de vadita a fost puterea Domnului asupra naturii in episodul acesta si atat de izbitoare fusese implinirea cuvintelor lui Iona (v. 12), incat nu este de mirare ca marinarii au reactionat asa cum au facut-o.
Au adus Domnului o jertfa. Oamenii au facut ceea ce in cunostinta lor marginita au crezut ca este cel mai bine.
1:17 Domnul a trimis un peste mare sa inghita pe Iona, si Iona a stat in pantecele pestelui trei zile si trei nopti.
A trimis. Sau ,,Pregatise”. Ebr. manah, ,,a randui”. Cuvantul este tradus astfel in Daniel 1,5.10
Un peste mare. Raportul nu spune daca pestele a fost creat pentru ocazia aceea sau daca Domnul a folosit o specie existenta capabila de a inghiti un om. Speculatia in privinta aceasta este lipsita de sens. Specia pestelui nu este identificata. Ebraica foloseste termenul generic pentru ,,peste”. In referirea din Noul Testament la aceasta experienta in Matei 12,40, pestele este desemnat prin gr. ketos, ,,monstru marin”, desi KJV il traduce prin ,,balena”. LXX zice ketos la Iona 1,17.
Trei zile si trei nopti. Lungimea timpului cuprinsa in aceasta expresie a dat nastere la multe discutii, intrucat Domnul Isus a declarat: ,,Caci, dupa cum Iona a stat trei zile si trei nopti in pantecele chitului, tot asa si Fiul omului va sta trei zile si trei nopti in inima pamantului.” (Matei 12,40). Se poate demonstra cu usurinta ca potrivit uzantei ebraice, expresia nu inseamna in mod necesar trei zile depline de 24 de ore fiecare, totalizand 72 de ore. Pentru o discutie a problemei, vezi comentariul la Matei 12,40.
In ebraica si LXX, v. 17 constituie primul verset al cap. 2. NOTA ADITIONALA LA CAPITOLUL 1
Una din cele mai vechi cetati asiriene a fost Ninive, asirianul Ninua. Conform raportului biblic, ea a fost fondata de catre Nimrod (vezi comentariul la Geneza 10,11). Dovezile arheologice atesta si ele marea ei vechime. De mai multe ori in istoria ei, cetatea a servit drept capitala a Imperiului Asirian. Ea a atins apogeul importantei sale in timpul perioadei imperiale dintre secolele al IX-lea si al VII-lea i.Hr., indeosebi in cursul domniei regelui Sanherib, care a facut-o cea mai deosebita cetate a vremii sale. Din descrierea pe care acesta o face cu privire la asezarea ei generala si cu privire la palatele ei se poate obtine un tablou clar al anticei metropole. Incepand cu 612 i.Hr., cand babilonienii si mezii au distrus Ninive cu desavarsire, cetatea zace in ruine. Chiar si locul asezarii ei a fost uitat pana cand a fost redescoperit pe la mijlocul secolului al XIX-lea (vezi Vol. I, p. 109).
Ninive se afla pe malul rasaritean al raului Tigru, fata in fata cu Mosulul de astazi. In vechime raul curgea pe langa zidul apusean al cetatii, constituind in felul acesta o protectie in plus dinspre partea aceea. De atunci si-a schimbat cursul, iar acum curge cam la trei sferturi de mila spre apus de vechea lui matca.
Doua movile de ruine din interiorul suprafetei Ninivei cuprind principalele palate si temple ale cetatii antice. Una dintre ele este Nebi Yunus, sub care este ingropat palatul lui Esarhadon. Cealalta movila, Kuyunjik, contine ruinele palatelor lui Sanherib si Asurbanipal. Nebi Yunus aproape ca nu a fost atinsa de arheologi. Pe locul acesta se afla un sat precum si mormantul musulman traditional al profetului Iona, lucru care il pune pe arheolog in imposibilitatea de a deranja movila aceasta. Kuyunjic pe de alta parte, a vazut mai multe expeditii. Lucrul pe movila aceasta a fost inceput in 1890 de catre Botta. Parti din palatele lui Sanherib si Asurbanipal au fost scoase la iveala de atunci. In palatul lui Asurbanipal Layard si Rassam au gasit o biblioteca imperiala de vreo 20.000 de tablite de lut, care constituie acum una dintre comorile principale ale Muzeului Britanic. Aceste texte au oferit informatii numeroase cu privire la istoria, cultura si religia vechilor popoare ale Mesopotamiei.
Marimea vechii Ninive poate fi stabilita destul de precis, din cauza ca zidurile cetatii sunt clar vizibile chiar in starea lor ruinata. In forma de ridicaturi prelungite, intrerupte de goluri unde fusesera asezate portile, zidurile acestea pot fi vazute de la o mare departare. Lungimea lor totala masoara cam 12 km., iar suprafata de 663,7 hectare incercuita creeaza pe harta infatisarea unui triunghi neregulat si alungit (vezi p. 1002).
O prisma octogonala de lut de la Sanherib, care a marit cetatea dupa timpul lui Iona, descrie activitatea de constructie a acestui imparat si numeste 15 porti ale cetatii, 7 aflandu-se in zidurile de la sud si de la est, 3 in zidul nordic si 5 in zidul vestic. In cursul sapaturilor sale, Henry Layard a gasit una din portile de la nord intr-o stare de conservare relativ buna. Poarta era flancata de tauri colosali, pe care el i-a lasat in pozitia lor originala. Vizitatorii inca ii mai pot vedea acolo. Doua movile in zid, acoperind turnuri de paza, ating o inaltime de 18,3 m. Zidul rasaritean, usor curbat, era lung de aproape 5,1 km., cel apusean de 4,3 km., cel nordic de 1,9 km., iar cel sudic de 0,8 km. Zidul, potrivit cu descrierea lui Senacherib, avea o grosime de circa 12,2 m. si o inaltime de circa 18,3 m. Dinspre rasarit, Ninive era aparata nu doar de zidurile sale, ci in plus de diferite diguri de
-4 -
pamant mergand in paralel, ale caror ramasite sunt inca vizibile.
Unii au apreciat ca populatia care traia intre zidurile cetatii se ridica la 160.000 de persoane. Cati locuiau in afara cetatii nu se stie. Multi comentatori au interpretat referirea din Iona 4,11 la cele 120.000 de persoane care nu puteau sa deosebeasca dreapta de stanga ca aplicandu-se numai la copiii mici. Astfel, ei au estimat populatia totala a Ninivei de al 600.000 la 2.000.000 de persoane. Intrucat o populatie atat de numeroasa n-ar fi putut trai in interiorul cetatii, ei au inclus in Ninivele lui Iona ,,cetatea lui Sargon”, acum Khorsabad, la 19,2 km. nord-est de Ninive, si Calah, numit acum Nimr?d, la sud de Ninive, la confluenta raurilor Zab cel Mare si Tigru. Totusi, aceste cetati, desi apartineau Asiriei constituiau unitati aparte, avand propriile ziduri de protectie si propria administratie, in plus nefiind niciodata incluse in Ninive in vechile rapoarte istorice.
In consecinta, unii comentatori moderni, care considera ca cei ,,o suta doua zeci de mii de oameni” din cap. 4,11 se refera doar la copii si ca scriitorul se refera doar la cetatea Ninive propriu-zisa, privesc cartea ca fiind o fictiune. In lumina marimii reale a cetatii poate ca este cel mai bine sa se interpreteze cap. 4,11 ca referindu-se la oameni incapabili sa deosebeasca binele de rau (vezi comentariile de acolo). Daca 120.000 a fost intentionat ca o aproximatie a populatiei totale a cetatii propriu-zise, aceasta ar fi o cifra rezonabila, daca facem o comparatie cu Mosulul modern, doar cu putin mai mare pana la expansiunea lui care a inceput incepand cu Primul Razboi Mondial.
Afirmatia facuta in cap. 3,3 ca ,,Ninive era o cetate foarte mare, cat o calatorie de trei zile”, probabil inseamna ca un om avea nevoie de trei zile ca sa acopere intreg teritoriul ei umbland in sus si in jos pe ulitele ei, daca dorea sa ajunga la toti oamenii care traiau in interiorul zidurilor sale.
De asemenea, textul care spune ca ,,Iona a inceput sa patrunda in cetate cale de o zi, strigand”, din cap. 3,4, nu poate sa insemne ca el a mers o zi intreaga pana ce a ajuns la un loc din cetate unde si-a inceput lucrarea de avertizare. Textul acesta poate fi inteles ca referindu-se la inceputul lucrarii lui Iona si la proclamarea soliei sale in cursul primei zile, al carei rezultat a fost ca ,,oamenii din Ninive au crezut in Dumnezeu.” (cap. 3,5).
Mai departe ar trebui sa tinem cont de faptul ca pentru un israelit palestinian, Ninive era o cetate care nu se putea compara ca marime cu nici un alt oras al Asiei de Apus pe care l-ar fi cunoscut. Samaria, capitala regatului lui Israel, cuprindea numai 7,7 hectare, iar nici un alt oras al Palestinei nu era mai mare, cu exceptia Ierusalimului (vezi Nota Aditionala la Neemia 3). Pentru oamenii care veneau din tinutul acela, Ninive care cuprindea aproape 40,5 hectare, era ,,o cetate foarte mare.” COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1, 2 MH 473
1–3PK 266
4–8PK 267
9–17PK 268
Ninive si imprejurimile