1:1 La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.
La inceput. [Prolog la Evanghelia lui Ioan, Ioan 1,1-18]. Expresia din textul grec este lipsita de articolul hotarat, dar cu toate acestea este clara in inteles. Daca ar fi fost folosit articolul hotarat in textul grec ar tinde sa lase sa se inteleaga un anumit timp, sau ,,inceput”. Fara articolul hotarat si in contextul v. 1-3, expresia denota timpul cel mai departat ce se poate concepe, inainte de crearea ,,tuturor lucrurilor” (v. 3), inainte de oricare si de orice alt ,,inceput” care este, vesnicia trecuta.
Relatarea creatiunii incepe cu cuvintele ebraice echivalente (vezi la Geneza 1,1). Asa cum Geneza 1 scoate in evidenta natura creatiunii si faptul ca omul a fost la inceput facut dupa chipul lui Dumnezeu, tot asa prologul la Evanghelia lui Ioan scoate in evidenta natura Creatorului (v. 1-4) si mijlocul prin care Dumnezeu intentiona sa faca posibila recrearea a chipului Sau in om (v. 5-14). Geneza 1,1 se refera la ,,inceputul” acestei lumi. Dar ,,Cuvantul” din Ioan 1,1-4 este Creatorul tuturor lucrurilor si deci anticipeaza ,,inceputul” din Geneza 1,1. Astfel, ,,inceputul” din Ioan 1,1 este anterior ,,inceputului” din Geneza 1,1. Cand a inceput orice a avut un inceput, ,,Cuvantul” ,,era” deja.
Era. Gr. en, o forma a verbului eimi, ,,a fi” exprimand continuitate de existenta sau fiinta. Cuvantul era, in toata vesnicia; el niciodata nu a devenit asa ceva. Dar, cu timpul, Cuvantul ,,a fost facut [literal ,,a devenit”. Gr. egeneto, o forma a lui ginomai, ,,a deveni”, exprimand actiune initiata si completata la un timp dat] trup (v. 14). Astfel, Hristos a fost totdeauna Dumnezeu (Ioan 1,1; Evrei 1,8); dar, in contrast, El S-a facut [,,a devenit”] om (Ioan 1,14; cf. Filipeni 2,7). Astfel, atat in cuvinte, cat si in forma lor, Ioan subliniaza existenta continua, eterna, nelimitata a lui Hristos inainte de intruparea Lui. In vesnicia trecuta n-a fost nici un punct inainte de care se putea spune ca Cuvantul nu fusese. Fiul era ,,cu Tatal din toata vesnicia” (AA 39). ,,N-a fost nici un timp cand El nu era in stransa comuniune cu vesnicul Dumnezeu (EV 615). Comparati Apocalipsa 22,13, unde Isus Se proclama ,,inceputul si sfarsitul”. El ,,este acelasi ieri si azi si in veci” (Evrei 13,8).
Cuvantul ginomai, folosit in v. 14, apare si in v. 3 cu privire la crearea tuturor lucrurilor (literal ,,prin el totul a devenit”). Isus declara, ,,inainte de a fi fost” [gr. ginomai, literal ,,deveni” sau ,,a ajunge sa fie”] Avraam, Eu sunt [ gr. eimi]” (cap. 8,58). Acelasi contrast apare in LXX-a la Psalmii 90,2; ,,Inainte de a se fi nascut [,,a ajunge in fiinta”, KJV] [gr. ginomai], din vesnicie in vesnicie, Tu esti [gr. eimi] Dumnezeu”.
En apare de trei ori in Ioan 1,1, intai cu privire la vesnicia Cuvantului, apoi cu privire la comuniunea Sa vesnica cu Tatal si in cele din urma cu privire la egalitatea Sa vesnica in natura cu Tatal. Versetul 2 reafirma durata acestei stari de fiinta in toata vesnicia.
Cuvantul. Gr. logos, ,,exprimare”, ,,zicere”, ,,vorbire”, ,,naratiune”, ,,relatare”, ,,tratat”, cu accentul asupra aranjamentului sistematic, cu inteles, al ideilor astfel exprimate. Aici Ioan foloseste termenul ca denumire pentru Hristos, care a venit sa exprime caracterul, gandul si voia Tatalui, asa cum vorbirea este exprimarea ideilor. In LXX-a cuvantul Logos este folosit de obicei atat pentru exprimarile creatoare (Psalmii 33,6; cf. Geneza 1,3.6.9, etc.), cat si pentru exprimarile de comunicare (Ieremia 1,4; Ezechiel 1,3; Amos 3,1) ale gandului si voii divine. Fara indoiala, aceste intrebuintari VT erau in mintea lui Ioan atunci cand scria. Dumnezeu a exprimat voia si scopul Sau divin prin creatiune si prin revelatie; acum (Ioan 1,14) El a facut lucrul acesta prin intrupare, suprema si desavarsita Sa revelatie (vezi EGW, Material suplimentar, la v. 18). Cuvantul Logos rezuma in felul acesta tema dominanta a cartii lui Ioan (vezi cap. 14,8-10; si mai jos la ,,Cuvantul era Dumnezeu” si Nota aditionala la capitolul 1). In v. 18 Ioan arata motivul sau de a vorbi despre Hristos ca fiind ,,Cuvantul” – El a venit sa Il faca ,,cunoscut” pe Tatal. Ca o denumire pentru Hristos cuvantul Logos este folosit in NT numai de Ioan, in Evanghelia sa (cap. 1) si in 1 Ioan 1,1; Apocalipsa 19,13. Termenul identifica pe Hristos ca expresie intrupata a voii Tatalui ca toti oamenii sa fie mantuiti (vezi 1 Timotei 2,4), ca ,,gandul lui Dumnezeu facut auzibil” (DA 19).
Cu Dumnezeu. Gr. pros ton theon. Cuvantul pros denota o stransa asociere si comuniune. Daca Ioan ar fi vrut sa spuna simplu ca Cuvantul era in apropiere de Dumnezeu s-ar fi putut astepta ca el sa foloseasca fie cuvantul para ,,alaturi”, fie cuvantul meta ,,cu” (cf. la cap. 6,46). Dar Ioan a intentionat mai mult decat putea sa spuna oricare din cuvintele acestea, ca atunci cand scria ,,avem la Tatal [ gr. pros] un Mangaietor] (1 Ioan 2,1) – nu in sensul ca Isus este doar in prezenta Tatalui, ci ca El este strans asociat cu Tatal in lucrarea de mantuire. Pros este folosit in acelasi sens in Evrei 4,13: ,,cu care aveam de-a face” adica ,,cu care avem legaturi”. Aici cuvantul lasa sa se inteleaga o stransa comuniune personala intr-o lucrare de interes reciproc si preocupare reciproca. Comparati Ioan 17,5.
Faptul ca Cuvantul era ,,cu Dumnezeu”, adica cu Tatal, Il declara emfatic ca fiind o fiinta cu totul distincta de Tatal. Asa cum lamureste contextul, Cuvantul era asociat cu Dumnezeu intr-un sens unic si exclusiv. Cuvantul era ,,cu Dumnezeu” in vesnicia trecuta, dar S-a facut ,,trup” pentru a fi cu ,,noi” (vezi la v. 14; cf. DA 23-26). El era Emanuel, ,,Dumnezeu cu noi” (vezi la Matei 1,23). Este cu neputinta sa intelegem importanta intruparii decat numai pe fundalul preexistentei vesnice a lui Hristos ca Dumnezeu si ca asociat cu Dumnezeu (vezi EGW Material suplimentar la Romani 1,20.25).
Cuvantul era Dumnezeu. In textul grec, absenta articolului hotarat inainte de cuvantul ,,Dumnezeu” face cu neputinta de redat expresia: ,,Dumnezeu era Cuvantul”. A o reda astfel ar insemna sa se faca Dumnezeu egal cu Cuvantul si in felul acesta sa se limiteze Dumnezeirea exclusiv la Cuvant. Cei doi termeni, ,,Cuvant” si ,,Dumnezeu” nu pot fi cu totul pusi unul in locul celuilalt. Nu ar fi mai corespunzator sa zicem ca ,,Dumnezeu era Cuvantul” decat sa zicem ca ,,iubirea este Dumnezeu” (cf. 1 Ioan 4,16), sau ,,Cuvantul a fost facut trup” (cf. Ioan 1,14). Desi aici in v. 1 cuvantului ,,Dumnezeu” ii lipseste articolul hotarat, el este totusi clar. Enuntarea nu poate fi tradusa ,,Cuvantul era un Dumnezeu”, ca si cum Cuvantul era un Dumnezeu intre multi alti dumnezei. In limba greaca absenta articolului hotarat adesea accentueaza calitatea exprimata de un cuvant sau inerenta in el. In acord cu aceasta, Ioan vrea sa spuna ca Cuvantul participa la esenta divinitatii, ca El era divin in sensul de ultim si absolut. Astfel, printr-o declaratie concisa, Ioan tagaduieste ca Cuvantul era fie un Dumnezeu, unul intre multi, fie Dumnezeul, ca si cum numai El era Dumnezeu.
In prolog (v. 1-18) Ioan anunta scopul care l-a calauzit in scrierea Evangheliei; si anume, sa prezinte pe omul Isus ca Dumnezeu intrupat (cf. 1 Ioan 1,1). Din incident in incident si din discurs in discurs el urmareste cu credinciosie obiectivul acesta. In concluzia sa el observa ca scopul sau in scriere era de a conduce pe altii sa ,,creada ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” si crezand, sa aiba ,,viata si numele Lui” (Ioan 20,30.31). In introducerea la prima sa epistola, Ioan se refera din nou la experienta sa personala cu ,,Cuvantul” (1 Ioan 1,1-3). La fel, cuvintele de incepere ale Apocalipsei declara ca ea este ,,descoperirea lui Isus Hristos” (cap. 1,1). Vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului; vezi la Filipeni 2,6-8; Coloseni 2,9.
Hristos este Dumnezeu vesnic in sensul suprem si absolut al termenului (vezi Nota aditionala la sfarsitul capitolului). Pentru comentariu la fictiunea ca Isus era doar un om mare si bun vezi la Matei 16,16.
Dovezile dumnezeirii lui Hristos sunt multe si de necombatut. Acestea pot fi rezumate pe scurt: 1) viata pe care El a trait-o (Evrei 4,15; 1 Petru 2,22), 2), cuvintele pe care le-a vorbit (Ioan 7,46; 14,10; cf. Matei 7,29), 3) minunile pe care le-a savarsit (Ioan 5,20; 14,11), 4) profetiile pe care le-a implinit (Luca 24,26.27.44; Ioan 5,39; DA 799). Vezi DA 406, 407.