1:1 Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Hristos, catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate: sanatate!
Iacov. Simpla mentionare a numelui dovedeste ca scriitorul era bine cunoscut si nu era nevoie sa se identifice mai departe. Astazi insa exista incertitudine cu privire la care Iacov din vremea Noului Testament era scriitorul. In ce priveste insemnatatea numele Iacov, vezi comentariul de la Marcu 3,17. In ce priveste o discutie cu privire la autorul epistolei, vezi Introducerea.
Rob. Gr. doulos (vezi Romani 1,1). Iacov se numeste cu demnitate ,,rob”, si nu ,,apostol”, un titlu pe care pe buna dreptate l-ar fi putut folosi. Desi era un lucrator respectat in imparatia lui Hristos de pe pamant, el se refera la sine numai ca la un ,,rob”. El reprezinta un exemplu demn de urmat pentru toti cei insarcinati cu raspunderi in biserica de azi. Nu exista onoare mai mare decat a fi un ,,rob” al lui Dumnezeu.
Al Domnului. Iacov recunoaste ca prin calitatea sa de ,,rob” el devine un reprezentant atat al Fiului cat si al Tatalui. Desi in epistola aceasta se face adesea aluzie la invataturile lui Hristos, singura data cand este amintit numele Lui este cap, 2,1.
Cele douasprezece semintii. Adica cele douasprezece triburi ale lui Israel (vezi Geneza 35,22–26; 49,28; Faptele Apostolilor 7,8). Cele zece semintii ale regatului de nord fusesera luate in captivitate in anul 722 i.d.Hr. (2 Imparati 17,6.23). Numai putini dintre descendentii lor s-au intors mai tarziu in Palestina (vezi Ezra 6,17; 8,35). Totusi exista dovezi ca in vremurile Noului Testament cel putin unele din semintiile acestea erau inca recunoscute. De pilda, Ana era din semintia lui Aser (Luca 2,36; vezi Faptele Apostolilor 26,7). Cu toate acestea, se poate ca Iacov sa se fi folosit de denumirea ,,cele douasprezece semintii” pentru a face referire la iudei in general, indiferent de triburile din care faceau parte.
Unii sustin ca Iacov vorbeste despre cele douasprezece semintii ale Israelului spiritual (vezi Apocalipsa 7,4), altii cred ca aceasta scrisoare este adresata in primul rand crestinilor iudei. Comentariul de fata favorizeaza acest ultim punct de vedere. Totusi, indiferent de opinia adoptata, invatatura spirituala a epistolei ramane aceeasi.
Iacov se identifica pe sine si pe destinatarii epistolei ca fiind iudei. El se refera, de pilda, la Avraam ca la ,,parintele nostru” (cap. 2,21) si la ,,adunare” [literal, ,,sinagoga”] (v. 2), locul unde se strangeau iudeii pentru a se inchina (vezi Vol. V, pp. 56, 57). Dar scriitorul si cititorii carora le-a fost adresata initial scrisoarea erau si crestini, asa cum reiese din frecventele referiri la Isus Hristos ca ,,Domn” (vezi cap. 1,1.7.12; 2,1; 5,7.11). Astfel, scriindu-le celor ,,douasprezece semintii” imprastiate, Iacov se adreseaza crestinilor iudei care locuiau ici si colo in Imperiul Roman (compara cu 1 Petru 1,1). Nu exista nici un motiv sa credem ca el ii avea in vedere pe iudeii neconvertiti sau ca se gandea ca scrisoarea sa va fi citita si de unii din toate cele douasprezece semintii ale lui Israel.
Ar trebui sa se retina ca in general crestinii evrei din vremurile apostolice s-au considerat mereu iudei evlaviosi, ca, intr-un anumit sens ei au ramas credinciosi iudaismului si asteptau, mai mult sau mai putin, implinirea tuturor fagaduintelor facute lui Israel de catre profetii din vechime, prin Isus Hristos (compara cu Faptele Apostolilor 1,6). Putini dintre ei intelegeau ca Israelul ca natiune pierduse, in favoarea bisericii crestine, mandatul Cerului de a fi poporul ales al lui Dumnezeu (vezi Vol. IV, pp. 35, 36). Mentionarea celor ,,douasprezece semintii” trebuia sa le reaminteasca acestor crestini iudei despre istoria lor ca natiune si sa le inspire nadejdea ca, prin Hristos, ei puteau sa intre curand in stapanirea bogatei mosteniri fagaduite parintilor (vezi Vol. IV, pp. 26–30). Chiar si Pavel, apostolul neamurilor, foloseste acest termen (vezi Faptele Apostolilor 26,7; compara cu Matei 19,28; vezi comentariul de la Romani 11,25.26).
Imprastiate. Literal, ,,dispersate” (vezi 1 Petru 1,1). Dispersarea sau imprastierea iudeilor printre celelalte natiuni e pomenita in mod deosebit pe vremea Esterei (Estera 3,8) si la Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2,5.9–11; vezi harta din Vol. VI, p. 136). Pentru un comentariu cu privire la imprastierea iudeilor, vezi Vol. V, pp. 59, 60. Scopul original al lui Dumnezeu pentru iudei era ca ei sa fie misionari in lumea intreaga. Chiar daca Israel a dat gres in a implini planul acesta, asa cum fusese el intentionat la inceput, efectul celor doua captivitati a implinit in parte scopul initial al lui Dumnezeu. Pentru comentarii mai detaliate cu privire la planul lui Dumnezeu pentru Israel, vezi Vol. IV, pp. 26–30.
Sanatate! [,,Salutare”, KJV].Gr. chairo, ,,a se bucura”. Compara folosirea lui chairo in Luca 1,28; vezi comentariul de la Romani 1,7. Cuvantul era folosit si la despartire, in sensul: ,,fie ca bucuria sa va insoteasca”. Compara forma ebraica de salutare (vezi Ieremia 6,14). Aceasta forma de salutare nu apare in alta parte in epistole. Folosirea ei in Faptele apostolilor 15,23 este una dintre putinele particularitati de stil care sugereaza o posibila identificare a autorului acestei epistole cu acel Iacov din ultima parte a cartii Faptele Apostolilor (vezi Introducerea).