Printable ModeIacob, 1
|
1:1 Iacov, rob al lui Dumnezeu si al Domnului Isus Hristos, catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate: sanatate! Iacov. Simpla mentionare a numelui dovedeste ca scriitorul era bine cunoscut si nu era nevoie sa se identifice mai departe. Astazi insa exista incertitudine cu privire la care Iacov din vremea Noului Testament era scriitorul. In ce priveste insemnatatea numele Iacov, vezi comentariul de la Marcu 3,17. In ce priveste o discutie cu privire la autorul epistolei, vezi Introducerea. Rob. Gr. doulos (vezi Romani 1,1). Iacov se numeste cu demnitate ,,rob”, si nu ,,apostol”, un titlu pe care pe buna dreptate l-ar fi putut folosi. Desi era un lucrator respectat in imparatia lui Hristos de pe pamant, el se refera la sine numai ca la un ,,rob”. El reprezinta un exemplu demn de urmat pentru toti cei insarcinati cu raspunderi in biserica de azi. Nu exista onoare mai mare decat a fi un ,,rob” al lui Dumnezeu. Al Domnului. Iacov recunoaste ca prin calitatea sa de ,,rob” el devine un reprezentant atat al Fiului cat si al Tatalui. Desi in epistola aceasta se face adesea aluzie la invataturile lui Hristos, singura data cand este amintit numele Lui este cap, 2,1. Cele douasprezece semintii. Adica cele douasprezece triburi ale lui Israel (vezi Geneza 35,22–26; 49,28; Faptele Apostolilor 7,8). Cele zece semintii ale regatului de nord fusesera luate in captivitate in anul 722 i.d.Hr. (2 Imparati 17,6.23). Numai putini dintre descendentii lor s-au intors mai tarziu in Palestina (vezi Ezra 6,17; 8,35). Totusi exista dovezi ca in vremurile Noului Testament cel putin unele din semintiile acestea erau inca recunoscute. De pilda, Ana era din semintia lui Aser (Luca 2,36; vezi Faptele Apostolilor 26,7). Cu toate acestea, se poate ca Iacov sa se fi folosit de denumirea ,,cele douasprezece semintii” pentru a face referire la iudei in general, indiferent de triburile din care faceau parte. Unii sustin ca Iacov vorbeste despre cele douasprezece semintii ale Israelului spiritual (vezi Apocalipsa 7,4), altii cred ca aceasta scrisoare este adresata in primul rand crestinilor iudei. Comentariul de fata favorizeaza acest ultim punct de vedere. Totusi, indiferent de opinia adoptata, invatatura spirituala a epistolei ramane aceeasi. Iacov se identifica pe sine si pe destinatarii epistolei ca fiind iudei. El se refera, de pilda, la Avraam ca la ,,parintele nostru” (cap. 2,21) si la ,,adunare” [literal, ,,sinagoga”] (v. 2), locul unde se strangeau iudeii pentru a se inchina (vezi Vol. V, pp. 56, 57). Dar scriitorul si cititorii carora le-a fost adresata initial scrisoarea erau si crestini, asa cum reiese din frecventele referiri la Isus Hristos ca ,,Domn” (vezi cap. 1,1.7.12; 2,1; 5,7.11). Astfel, scriindu-le celor ,,douasprezece semintii” imprastiate, Iacov se adreseaza crestinilor iudei care locuiau ici si colo in Imperiul Roman (compara cu 1 Petru 1,1). Nu exista nici un motiv sa credem ca el ii avea in vedere pe iudeii neconvertiti sau ca se gandea ca scrisoarea sa va fi citita si de unii din toate cele douasprezece semintii ale lui Israel. Ar trebui sa se retina ca in general crestinii evrei din vremurile apostolice s-au considerat mereu iudei evlaviosi, ca, intr-un anumit sens ei au ramas credinciosi iudaismului si asteptau, mai mult sau mai putin, implinirea tuturor fagaduintelor facute lui Israel de catre profetii din vechime, prin Isus Hristos (compara cu Faptele Apostolilor 1,6). Putini dintre ei intelegeau ca Israelul ca natiune pierduse, in favoarea bisericii crestine, mandatul Cerului de a fi poporul ales al lui Dumnezeu (vezi Vol. IV, pp. 35, 36). Mentionarea celor ,,douasprezece semintii” trebuia sa le reaminteasca acestor crestini iudei despre istoria lor ca natiune si sa le inspire nadejdea ca, prin Hristos, ei puteau sa intre curand in stapanirea bogatei mosteniri fagaduite parintilor (vezi Vol. IV, pp. 26–30). Chiar si Pavel, apostolul neamurilor, foloseste acest termen (vezi Faptele Apostolilor 26,7; compara cu Matei 19,28; vezi comentariul de la Romani 11,25.26). Imprastiate. Literal, ,,dispersate” (vezi 1 Petru 1,1). Dispersarea sau imprastierea iudeilor printre celelalte natiuni e pomenita in mod deosebit pe vremea Esterei (Estera 3,8) si la Ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2,5.9–11; vezi harta din Vol. VI, p. 136). Pentru un comentariu cu privire la imprastierea iudeilor, vezi Vol. V, pp. 59, 60. Scopul original al lui Dumnezeu pentru iudei era ca ei sa fie misionari in lumea intreaga. Chiar daca Israel a dat gres in a implini planul acesta, asa cum fusese el intentionat la inceput, efectul celor doua captivitati a implinit in parte scopul initial al lui Dumnezeu. Pentru comentarii mai detaliate cu privire la planul lui Dumnezeu pentru Israel, vezi Vol. IV, pp. 26–30. Sanatate! [,,Salutare”, KJV].Gr. chairo, ,,a se bucura”. Compara folosirea lui chairo in Luca 1,28; vezi comentariul de la Romani 1,7. Cuvantul era folosit si la despartire, in sensul: ,,fie ca bucuria sa va insoteasca”. Compara forma ebraica de salutare (vezi Ieremia 6,14). Aceasta forma de salutare nu apare in alta parte in epistole. Folosirea ei in Faptele apostolilor 15,23 este una dintre putinele particularitati de stil care sugereaza o posibila identificare a autorului acestei epistole cu acel Iacov din ultima parte a cartii Faptele Apostolilor (vezi Introducerea). 1:2 Fratii mei, sa priviti ca o mare bucurie cand treceti prin felurite incercari, Fratii mei. Apostolul da pe fata chiar de la inceput afectiunea pe care o simte cu cititorii sai. Aceasta da la iveala natura constructiva a indemnurilor sale cu privire la problemele zilnice ale vietii. De-a lungul epistolei Iacov foloseste forma aceasta de adresare de cincisprezece ori, in medie o data la fiecare sapte versete, intr-un efort evident de a sublinia prietenia crestina care leaga inima sa cu a lor. Priviti. [,,Socotiti”, KJV]. Sau ,,considerati”, ,,apreciati”, ,,ganditi”. Este privilegiul si datoria crestinului sa aiba o atitudine inteligenta fata de incercarile si necazurile care ii asalteaza cararea lui. El trebuie sa observe ca Dumnezeu permite asemenea experiente (vezi Iov 42,5; Psalmi 38,3; 39,9; Matei 6,13; Romani 8,28). O mare bucurie. Adica bucuria curata, neintinata. Pentru crestinul matur, incercarile si necazurile vietii nu trebuie sa-i aduca dezamagire sau descurajare. Crestinul sufera toate acestea cu nadejde si credinta, ,,ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut” (Evrei 11,27). Bucuria si curajul crestin sunt bazate nu pe elemente exterioare – care pot fi adesea cat se poate de descurajatoare –, ci pe credinta in providenta lui Dumnezeu si pe o intelegere inteligenta in conducerea Sale. Curentele filozofice cu privire la viata, fie ele religioase sau seculare, l-ar putea pregati pe om sa intampine necazul asa cum o face un filozof, dar nu cu rabdare si calm; crestinismul insa ii invata pe oameni cum sa fie bucurosi in asemenea imprejurari, printr-o intelegere inteligenta a cauzelor suferintei si prin credinta in Dumnezeu. Cand treceti. Ca orice crestin se poate astepta la ,,incercari” in mod periodic este evident din cuvantul ,,cand” sau, mai literal, ,,ori de cate ori”. Cuvantul ,,cadeti” (KJV) nu reflecta in mod necesar decadere spirituala, ci inseamna doar a da piept cu incercarile (compara cu Luca 10,30; Faptele apostolilor 27,41). Astfel de situatii sunt de obicei necautate, neasteptate si nedorite. In plus, ,,incercarile” la care se refera aici Iacov par sa constituie obstacolele majore care ar putea usor coplesi pe cineva a carui minte nu se ,,increde” in Dumnezeu (vezi Isaia 26,3.4). Felurite. Felurite sunt ,,incercarile” la care sunt supusi oamenii – indeosebi crestinii. Incercari [,,Ispite”, KJV]. Gr. peirasmoi, ,,probe”, ,,incercari”, ,,suferinte”, ,,necazuri”, ,,ispitiri [la pacate]” (vezi Matei 6,13; compara cu Matei 4,1). Cuvantul peirasmoi inseamna suferinte, ca de pilda boli, persecutie, saracie si nenorocire. Incercarile, indiferent daca sunt aduse de Satana pentru a ispiti cineva la pacat, sau numai de a-l supara si a-l hartui, sunt totdeauna o testare a experientei crestine. Prea adesea chiar si cei mai seriosi crestini dau gres in a intelege lucrarea suferintei si a ispitei in formarea caracterului si, drept urmare, nu numai ca nu reusesc sa profite de pe urma acestora, asa cum ar putea, dar isi si fac viata mai grea si pierd comuniunea cu Dumnezeu, pe care altminteri ar putea sa o aiba. Nu exista suferinta in viata, oricat de amara si de descurajatoare, care sa nu contribuie, prin harul lui Hristos, la cresterea spirituala, sa nu ne aduca mai aproape de Dumnezeu si sa nu imbogateasca intelegerea cu privire la iubirea Lui pentru noi. Pavel este un exemplu clasic de felul cum poate un crestin sa transforme fiecare infrangere in biruinta (vezi comentariile de la 2 Corinteni 2,14; 4,8–11; 12,7–10). In ce priveste o analiza mai completa a atitudinii crestinului fata de incercari si suferinte in general, vezi comentariul la Psalmul 38,3. 1:3 ca unii care stiti ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Stiti. Versetul 3 arata care este baza bucuriei despre care se vorbeste in versetul 2. Iacov le reaminteste cititorilor ca bucuria in mijlocul necazurilor vietii poate fi gustata numai de cei care le intampina cu o filozofie crestina sanatoasa, stabilizatoare. Incercarea. Gr. dokimion, ,,dovedire”, ,,incercare”. Cuvantul acesta nu se refera numai la incercarea credintei crestine, ci mai exact la acel atribut al credintei care o face biruitoare asupra problemelor vietii. In sulurile de papirus (Vol. V, pp. 104, 105), acest cuvant era folosit pentru a descrie ,,aurul de calitate superioara”, adica aurul care rezista la proba si este dovedit veritabil. Expresia ,,incercarea credintei voastre” poate astfel sa descrie credinta care rezista la incercare. Credintei. Gr. pistis, ,,credinta”, ,,convingere”, ,,parere”, ,,incredere”. Iacov vorbeste despre credinta crestinului biruitor. Dupa cum un veteran de razboi care s-a deprins sa intampine curajos primejdia obisnuita este mai de incredere decat un recrut proaspat, tot asa si un crestin biruitor e mai bine pregatit pentru incercarile prin care urmeaza sa treaca decat crestinul a carui credinta nu a fost pusa la incercare. Credinta aceasta este convingerea neclintita ca Isus Hristos are un plan excelent pentru viata fiecarui om si ca pentru fiecare incercare El are pregatita o solutie. Omul credintei crede ca nici o persoana sau imprejurare nu poate zadarnici planul pe care-l are Dumnezeu pentru fericirea copiilor Sai. Rabdare. Gr. hupomone, ,,statornicie”, ,,rezistenta”, ,,rabdare” (vezi comentariul la Romani 5,3). Aceasta putere de a rezista este rezultatul credintei care a fost incercata si gasita biruitoare. Prea adesea cuvantul ,,rabdare” sugereaza numai supunerea pasiva. Totusi, hupomone subliniaza puterea care ii sustine si ii face pe oameni biruitori atunci cand trec prin ,,felurite incercari” (vezi Luca 8,15; Romani 2,7; Evrei 10,36; Apocalipsa 14,12). Aceasta trasatura pozitiva de caracter e necesara tuturor acelora care au de facut fata dificultati sumbre, fie de natura personala, fie de felul acelora care ii confrunta adesea pe slujitorii Evangheliei. Prin credinta credem ca Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi, iar convingerea aceasta dezvolta o rabdare care nu poate fi infranta. 1:4 Dar rabdarea trebuie sa-si faca desavarsit lucrarea, pentru ca sa fiti desavarsiti, intregi, si sa nu duceti lipsa de nimic. Sa-si faca. Castigarea unei rabdari statornice este de fapt procesul dezvoltarii unui caracter crestin. Pentru a ajunge la rezultatul care vine din rabdare, care ea insasi este produsul credintei, nu trebuie sa ne limitam sau sa ne slabim perseverenta prin murmurare sau razvratire. Vezi Isaia 26,3. Sa faca desavarsit lucrarea. Sau ,,complet lucrarea”, ,,sa aiba efect deplin” (RSV; vezi comentariul de la Matei 5,48). Intelesul poate fi exprimat cel mai bine in felul acesta: ,,Rabdarea sa continue pana si-a facut deplin scopul”. Compara cu Ioan 17,4, unde Domnul Isus vorbeste despre ducerea mai departe a mandatului incredintat Lui, pana cand va fi ,,sfarsit lucrarea”. Desavarsiti, intregi. Nu trebuie sa lipseasca nici macar o singura trasatura buna de caracter, fiecare trebuie sa fie dezvoltata pana la desavarsire. Alaturarea acestor doua cuvinte sugereaza trairea cel mai deplin cu putinta a unei vieti asemanatoare cu a lui Hristos. Rabdarea ne va ajuta sa putem reproduce caracterul Domnului Hristos, care este ,,lucrarea” pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa o facem. 1:5 Daca vreunuia dintre voi ii lipseste intelepciunea, s-o ceara de la Dumnezeu, care da tuturor cu mana larga si fara mustrare, si ea ii va fi data. Daca vreunuia dintre voi. Probabil, pe baza propriei sale experiente, Iacov isi ca seama ca fratii sai n-au ajuns inca la tinta maturitatii crestine descrisa in versetul 4. El explica acum cum poate crestinul sa afle puterea si intelepciunea care ii vor da biruinta in mijlocul problemelor vietii. Lipseste. Gr. leipo, ,,a duce lipsa de”. Compara cu folosirea cuvantului in Luca 18,22. Intelepciunea. Gr. sophia, ,,inteligenta cuprinzatoare si deplina” (vezi comentariul de la Luca 2,52; 1 Corinteni 1,17). Aceasta cuprinde mai mult decat numai adevarata cunoastere, deoarece doar cunoasterea nu garanteaza un comportament drept si nici macar concluzii corecte. Intelepciunea ne ajuta sa dam valoarea cuvenita tuturor lucrurilor care ne solicita atentia si asigura o folosire inteleapta a cunostintei atunci cand ne straduim sa facem fapte bune. S-o ceara. Intelepciunea trebuie cautata neincetat, pentru ca fiecare incercare a credintei sa fie trecuta cu rabdare, asa cum reiese din versetele 3 si 4. Multe probleme ale vieti sunt derutante pentru cei care nu le pot aborda dintr-o perspectiva crestina. Pentru a vedea viata asa cum doreste Dumnezeu sa o vedem, trebuie sa ne asiguram in fiecare zi ca am primit intelepciune de sus. (Vezi comentariul la Matei 7,11; 18,1–18). Dumnezeu, care da. In Vechiul Testament apare adesea ideea ca intelepciunea poate veni doar de la Dumnezeu (vezi Proverbe 2,6). Prin Cuvant Sau cel sfant El ne aduce incurajare in mijlocul incercarilor sumbre si dificile, si numai datorita perspectivei ceresti pe care o aduce aceasta intelepciune suntem in stare sa privim ,,ca o mare bucurie” cand problemele vietii apasa din greu asupra noastra. Dumnezeul nostru este atat un Dumnezeu ,,datator” cat si un Dumnezeu ,,drept”, sau un Dumnezeu ,,iubitor”. De fapt in Psalmi 145,17–19 psalmistul sugereaza ca, deoarece Dumnezeu este drept, El este intotdeauna gata sa implineasca ,,dorintele celor ce se tem de El”. Este in natura lui Dumnezeu sa dea (vezi comentariul la Ioan 3,16), si nu-I putem aduce mai multa onoare decat sa cerem cu smerenie darul intelepciunii si al tariei zilnice. Cu mana larga. Sau ,,indurator”, ,,sincer”. Este bucuria lui Dumnezeu sa dea. Cand cineva cauta intelepciune, Dumnezeu raspunde fara intarziere si cu bucurie. Darul Sau este oferit din belsug si fara partinire. Fara mustrare. Sau ,,fara repros”. Dumnezeu nu ne mustra pentru multele noastre greseli si nici nu ne reaminteste mereu nenumaratele favoruri pe care ni le-a facut. Iacov incearca sa accentueze contrastul dintre felul in care acorda Dumnezeu bunatatile Sale imbelsugate si felul in care oamenii ii umilesc sau ii insulta adesea pe cei carora le ofera ceva. Lucrul acesta ar trebui sa incurajeze indrazneala de a-I face cunoscut lui Dumnezeu cererile noastre. Trebuie sa venim la El ca niste copii, cautand iubirea si ajutorul unui Parinte nerabdator sa ajute (vezi Evrei 4,16; vezi comentariul la Matei 7,11). Si ea ii va fi data. Conditia prealabila prezentata aici pentru a primi intelepciune de la Dumnezeu este sa o cerem cu sinceritate. Spre cel mai mare bine al omului, Dumnezeu nu indeplineste orice rugaminte, dar daca cerem cu sinceritate intelepciune, ea ne va fi acordata. Sunt mai multe cai prin care Dumnezeu poate da intelepciune oamenilor. El poate sa ne sporeasca intelegerea Cuvantului Sau, asa ca sa intelegem clar voia Lui pentru noi. El poate impresiona inima noastra prin Duhul Sfant, cu privire la drumul pe care ar fi cel mai bine sa-l luam (vezi Isaia 30,21). El ne poate vorbi prin prieteni sau prin adaptarea evenimentelor si imprejurarilor in asa fel incat sa ne descopere voia Sa. Totusi, Dumnezeu ne-a dat o minte inteligenta, si El este onorat cand o folosim, sub calauzirea Duhului Sfant, pentru rezolvarea problemelor vietii. N-ar fi intelept ca El sa faca pentru noi ceea ce a intentionat ca noi sa facem pentru noi insine, supusi calauzirii Sale. Pentru ca sa ne putem deprinde sa exercitam maturitatea in judecata si intelegere (vezi Filipeni 1,9), El vrea ca noi sa ne obisnuim sa luam hotarari drepte pe baza vointei Sale descoperite, asa cum este prezentata in Scriptura. Atunci El poate sa imprime mai bine voia Sa in mintea noastra si sa ne fereasca de uneltirile viclene ale lui Satana. Daca, dupa ce am cercetat fiecare sursa disponibila de intelepciune cereasca, ne prezentam cererea si plini de rabdare si incredere ne pastram inima deschisa fata de El, vom recunoaste raspunsul Sau (vezi Matei 7,7). 1:6 Dar s-o ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste, seamana cu valul marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo. Cu credinta. Adica avand credinta ca Dumnezeu va raspunde cererii noastre. Rugaciunea fara credinta este zadarnica. Cand cerem intelepciune trebuie sa avem credinta ca o vom primi (vezi v.5). Nu numai ca trebuie sa ne indreptam catre adevarata sursa a binecuvantarii, dar trebuie sa mergem cu atitudinea potrivita. Trebuie sa ne apropiem de Tatal nostru ceresc avand incredere in capacitatea si bunavointa Lui de a ajuta, odihnindu-ne in certitudinea fagaduintelor Sale si invocand nevoia, nu meritele noastre. ,,Credinta este increderea in Dumnezeu – increderea ca El ne iubeste si stie cel mai bine ce este spre binele nostru” (Ed 253). Fara sa se indoiasca deloc. [,,Fara sa se clatine deloc”, KJV]. Omul care cere ,,cu credinta” nu va ezita, ca si cum ar fi nesigur daca Dumnezeu va lua aminte si va raspunde la cererea sa. Adevarata credinta se bazeaza pe Dumnezeu, iar credinciosul va avea asigurarea ca nevoile lui vor fi implinite asa cum considera El ca e cel mai bine. Totusi, daca un om se indoieste in sinea sa cu privire la faptul ca Dumnezeu ii va asculta cererea, atunci raspunsul la rugaciune va fi grav impiedicat. Dumnezeu cauta conlucrarea omului pentru a face cu putinta raspunsul, iar conlucrarea lipseste destul de mult daca in mintea sa exista incertitudine. Adevarata credinta se ridica mai presus de proba timpului si a imprejurarii, facand ca supunerea fata de Dumnezeu sa fie statornica (COL 147). Starea de neincredere si de incertitudine este numita in v. 8 nehotarare. Cine se indoieste. [,,Cel care se clatina”, KJV]. Sau ,,cel care se indoieste”. Iacov nu vorbeste aici despre indoieli intelectuale, ci despre instabilitate spirituala. Indoielnicul nu doar ca este nesigur daca Dumnezeu va raspunde sau nu la cererea sa, dar se si teme ca Dumnezeu va cere din partea sa mai mult sacrificiu decat este el dispus sa faca. El are rezerve intelectuale si este ingrijorat de cat de mare va fi pretul pe care trebuie sa il plateasca. El nu doreste din tot sufletul sau harul pe care il cer buzele sale. Seamana cu valul. Cand mintea este plina de incertitudine sau indoiala, sufletul este la fel de nelinistit si agitat ca oceanul. Pe de alta parte, cel care este convins ca Dumnezeu va purta de grija de nevoile sale si fara rezerve isi incredinteaza viata vointei lui Dumnezeu, se ridica mai presus de incercarile si suferintele sale. Compara cu Isaia 57,20. Tulburat. Valul nu are vointa proprie, ci este cu totul supus fortei vantului. El se ridica si coboara asa cum il impinge vantul intr-o parte si alta. Aici vantul simbolizeaza imprejurarile care il pot duce pe crestin la indoiala. Impins de vant incoace si incolo. Un tablou plastic al marii miscate de vant. 1:7 Un astfel de om sa nu se astepte sa primeasca ceva de la Domnul, Un astfel de om. Expresia ,,astfel de om” este accentuata si putin dispretuitoare. Ea face referire la omul a carui credinta se clatina, care se indoieste, nefiind sigur de lucrurile de care are nevoie sau de puterea lui Dumnezeu de a le implini. O astfel de persoana se poate ruga, dar neavand credinta adevarata, nu poate primi un raspuns (vezi comentariul de la Ioan 4, 48). Dumnezeu trebuie sa amane raspunsurile la cererile noastre pana cand suntem gata de sa exercitam o credinta lipsita de orice urma de indoiala. Sa nu se astepte sa primeasca. [,,Sa nu-si inchipuie ca va primi”, KJV]. Iacov il avertizeaza pe cel care se indoieste ca nu trebuie sa se astepte la un raspuns. Indecizia este prin ea insasi un factor suficient pentru a impiedica scopul lui Dumnezeu pentru om, deoarece, daca Dumnezeu considera ca e mai bine sa-i refuze cererea, dezamagirea cauzata nu va face altceva decat sa-i intareasca tendinta spre indoiala. Ceva de la Domnul. Este vorba de anumite favoruri, deoarece toti oamenii primesc acele binecuvantari trecatoare pe care Dumnezeu le revarsa zilnic. Vezi comentariul de la Matei 5,45. Binecuvantarile speciale, care vor fi la indemana celui care le cere cu credinta, ii sunt refuzate din cauza indoielii. Totusi, nu trebuie sa deducem ca Dumnezeu amana raspunsurile Sale pana cand am obtinut dreptul ca rugaciunile noastre sa primeasca raspuns. Nimeni nu merita favorurile lui Dumnezeu. Singurul nostru argument este nevoia pe care o avem si unica noastra nadejde este indurarea Lui, care Il determina sa dea ,,tuturor cu mana larga” (v. 5). Dar Dumnezeu nu da daruri fara discriminare. El nu poate satisface cererile care ar cultiva mandria si egoismul si ar impiedica dezvoltarea caracterului. Trebuie sa ne dam seama de propria noastra neajutorare si de nevoia de incredere neclintita in fagaduintele lui Dumnezeu. Taria de caracter este rezultatul modificarii dorintelor si aspiratiilor noastre pentru a se conforma cu intelepciunea si voia lui Dumnezeu, si nu rezultatul incercarii de a-L determina sa-Si schimbe voia pentru a implini dorintele noastre. 1:8 caci este un om nehotarat si nestatornic in toate caile sale. Nehotarat. Gr. dipsuchos, literal, ,,cu sufletul impartit”. Cuvantul acesta face referire la omul nehotarat din v. 6. Mintea lui este impartita intre ispita placerilor firesti si chemarea loialitati fata de Dumnezeu. In cartea Calatoria crestinului, John Bunyan l-a numit pe omul acesta Domnul Fata-in-doua-parti. Omul ,,nehotarat” are doua ,,suflete”, sau doua lucruri carora incearca sa le fie loial. Compara expresia ebraica ,,inima nehotarata” [,,inima impartita”] (vezi 1 Cronici 12,33). Fara indoiala ca Iacov se gandea la cuvintele Domnului Hristos din Predica de pe Munte: ,,Nimeni nu poate sluji la doi stapani” (Matei 6,24). Omul ,,nehotarat” schiopateaza intre credinta si necredinta, in timp ce omul hotarat nu ezita deloc. De fapt versetul acesta face parte din versetul anterior, iar impreuna ar putea sa fie traduse astfel: ,,Omul acela [nehotarat] sa nu-si inchipuie ca un om nehotarat, fiind nestatornic in toate caile sale, va primi ceva de la Domnul”. Nestatornic. Gr. akatastatos, ,,nestatornic”, ,,instabil”, ,,schimbator”. Forma substantivala akatastatos e folosita de obicei cu sensul de ,,dezordine”, ,,confuzie”, ,,tulburare”, ,,nestatornicie”, si este asociata cu ,,razboaie”, in opozitie cu ,,pace” (vezi Luca 21,9; 1 Corinteni 14,33; 2 Corinteni 6,5; 12,20). In toate caile sale. In timp ce instabilitatea despre care se vorbeste in versetul 6 se refera in deosebi la problema rugaciunii, apostolul foloseste ocazia aceasta pentru a sublinia faptul ca un astfel de om e nestatornic si in alte aspecte ale vietii sale. Toate ,,caile” sale, adica obiceiurile, actiunile si gandurile vor reflecta nehotararea sa, iar experienta lui religioasa nu se va dovedi niciodata satisfacatoare, nici pentru sine si nici pentru Dumnezeu. Framantarea si confuzia in toate treburile vietii sunt consecintele naturale ale lipsei de incredere in Dumnezeu. Avem nevoie de intelepciune pentru a alege zilnic cum sa traim, deoarece oscilarea intre a ne increde in noi insine si a ne increde in Dumnezeu este curata nechibzuinta. Urmarirea unui singur scop este esentiala pentru succesul spiritual al crestinului. 1:9 Fratele dintr-o stare de jos sa se laude cu inaltarea lui. Fratele. Lasand la o parte problema incercarilor in general, Iacov ia acum in discutie doua incercari aparte, saracia si bogatia. Introducand acest subiect delicat, Iacov repeta (v. 2) cuvantul plin de afectiune, ,,frate”, pentru a accentua legatura care exista in biserica intre crestinul bogat si cel sarac. Nici bogatia, nici saracia nu ar trebui sa tulbure aceasta legatura dintre crestini. Stare de jos. [,,Treapta de jos”, KJV]. Gr. tapeinos, ,,in imprejurari umile”, si astfel de rang si ocupatie smerite, intr-o stare de dependenta sau de saracie. Expresia aceasta este in contrast cu ,,bogatul” din versetul 10. Multi se confrunta cu lipsa financiara. Poate ca multi membri ai bisericii de pe timpul lui Iacov erau dispretuiti si oprimati din cauza lipsei materiale, desi poate ca aceasta era cauzata, cel putin in parte, de convertirea la crestinism. Imprejurarile acestea erau o incercare in sensul ca puneau la proba ,,credinta” in Dumnezeu si supunerea fata de El. ,,Fratele dintr-o stare de jos” va fi intotdeauna ispitit la gelozie si ranchiuna fata de fratele sau ,,bogat”; iar fratele ,,bogat” e in pericolul de a se considera superior fata de ,,fratele dintr-o stare de jos” si de a-l trage pe sfoara. Sa se laude. [,,Sa se bucure”, KJV]. Literal, ,,sa se laude”, ,,sa se faleasca”. Aici Iacov da o explicatie practica a sfatului general prezentat in v. 2. Cu ,,intelepciunea” (v. 5) pe care ne-o da Dumnezeu putem privi viata in adevarata ei perspectiva. Putem vedea lucrurile in lumina eternitatii. ,,Intelepciunea” da bunurilor pamantesti adevarata lor valoare si arata ca moralitatea este mai importanta decat acestea. De aceea progresul in cele spirituale este mult mai important decat progresul economic. ,,Lauda” consta in intelegerea faptului ca, in ciuda lipsei materiale, Dumnezeu ii ofera crestinului umil ceva ce depaseste fericirea care vine din posedarea bunurilor trecatoare. Inaltarea lui. [,,Prin ceea ce este inaltat”, KJV]. Sau ,,in starea lui inaltata”. Inaltarea fratelui mai sarac trebuie sa constea in binecuvantarile spirituale pe care le primeste, cum si in bucuriile fagaduite pe care le va avea in vesnicie, care compenseaza peste masura de mult lipsa materiala de pe pamant. Iacov incearca sa puna in contrast bogatiile fara masura de mari ale harului lui Dumnezeu cu vremelnicia bunurilor pamantesti (vezi 1 Ioan 2,16.17). O experienta crestina matura ofera mai multa siguranta decat toata bogatia lumii. Aceia care s-au deprins sa priveasca la problemele vietii din perspectiva divina, care si-au insusit ,,intelepciunea” despre care vorbeste Iacov (v. 5), se ridica deasupra oricaror incercari care ar veni asupra lor. 1:10 Bogatul, dimpotriva, sa se laude cu smerirea lui: caci va trece ca floarea ierbii. Bogatul. Adica ,,[fratele] bogat”, in contrast cu ,,fratele” sarac din versetul 9. Acum Iacov il incurajeaza pe crestinul bogat sa se bucure in incercarile speciale cu care se confrunta el. Biblia nu da nicaieri de inteles ca averea in sine este un pacat sau ca un om bogat nu poate fi un adevarat urmas al lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Matei 19,23). Exista multe cazuri de crestini buni care sunt bogati in cele materiale, desi cu siguranta ca acestia nu sunt atat de multi ca cei saraci in bunurile lumii acesteia. Totusi, Scriptura arata clar ca bogatiile sunt o mare primejdie in calea unei experiente crestine veritabile (vezi comentariul de la Matei 6,19–21; Luca 12,13–22). Cu smerirea lui. [,,Cu ceea ce este smerit”, KJV]. Unii comentatori considera aceste cuvinte strict paralele cu ,,inaltarea lui” (v. 9). Astfel, saracul trebuie sa se bucure de privilegiile spirituale pe care le are, atat prezente cat si viitoare, iar bogatul trebuie sa se bucure de smerirea lui crestina si de ocara lumii, si nu de bunurile sale materiale. Cu alte cuvinte, bogatul trebuie sa se bucure de faptul ca, desi acum e dispretuit ca membru al unei secte persecutate, candva va fi inaltat ca membru al imparatiei vesnice a lui Dumnezeu. In versetele 9 si 10 Iacov subliniaza faptul ca, indiferent de imprejurarile materiale, fratele crestin, fie ca este bogat, fie ca e sarac, va gasi motive sa se bucure de avantajele credintei crestine. Altii cred ca Iacov vorbeste despre cazurile frecvente in secolul I, cand bogatii care se converteau la crestinism isi pierdeau astfel bunurile materiale. Bogatul convertit gasea multe ocazii sa-si foloseasca bunurile materiale. Soarta altora din biserica, care devenind crestini isi pierdeau orice mijloc de a-si castiga existenta, ii dadea prilejul sa imparta cu ei bogatia. Lucrarea misionara a apostolilor, care era nemaipomenita, chiar fiind comparata cu cea de azi, cerea sprijin financiar, iar membrii bogati ai bisericii colaborau in acest sens. Fara indoiala ca erau multi care isi foloseau averea pentru a veni in ajutorul fratilor de credinta (compara cu AA 105). Prin urmare, bogatul crestin era martor al diminuarii averii sale. Dar putea sa se bucure de privilegiul de a-si folosi bunurile pentru inaintarea lucrarii Domnului Hristos, chiar daca aceasta insemna pierderea sigurantei materiale si un trai mai umil. Acest simt al ispravniciei dovedit de crestinii din biserica primara cu privire la lucrurile care le fusesera incredintate de Dumnezeu, este un exemplu valoros pentru crestini de astazi care sunt binecuvantati din punct de vedere material. Va trece. Bogatului i se aminteste ca va veni ziua cand va muri. Atunci toate bunurile materiale pe care le-a adunat cu atata sarguinta vor trece in posesia altuia. Crestinul bogat are o vede cum stau lucrurile in realitate si se bucura de privilegiul pe care il are, de a-si imparti singur bogatiile inainte de moarte (vezi comentariul la v. 10), chiar daca facand asa poate trece prin greutati economice si i se vor aduce reprosuri. Bogatiile sunt atragatoare, dar, ca si floarea, ele sunt fragile si trecatoare, iar omul care se increde in averea sa va pieri o data cu ea, fara sa-si fi asigurat cel mai de pret bun, viata vesnica. In felul acesta, fratele care poseda bogatii trebuie sa reflecte asupra pasajelor din Scriptura care avertizeaza impotriva increderii in cele materiale, care pot sa dispara repede (vezi comentariul la Matei 6,19; Luca 12,16–21). Crestinul trebuie sa isi fixeze ochiul credintei lui asupra bogatiei spirituale din viata aceasta si asupra bogatiilor vesniciei (vezi comentariul la Matei 19,29). Floarea ierbii. Iacov foloseste o ilustratie din Vechiul Testament (vezi Isaia 40,6) pentru a scoate in evidenta cat de trecatoare este viata omului. Compara cu Isaia 51,12, unde se declara ca ,,fiul omului” va ,,trece ca iarba”. 1:11 Rasare soarele cu caldura lui arzatoare, si usuca iarba: floarea ei cade jos, si frumusetea infatisarii ei piere: asa se va vesteji bogatul in umbletele lui. Rasare soarele. Iacov amplifica parabola cu floarea (v. 10), care inainte de a muri are parte de o existenta scurta (compara cu Matei 13,6.21). Frumusetea infatisarii. Literal, ,,frumusetea fetei”. O data cu ofilirea si moartea florii dispare si frumusetea ei. Comparatia dintre bogat si floare arata ca ,,frumusetea” lui consta in avantajele pe care le poate aduce bogatia si pe care saracul nu si le poate permite. Acestea pot include o casa frumoasa, mobila moderna, imbracaminte scumpa, podoabe din pietre pretioase sau metale scumpe, sau orice altceva care poate contribui la aparenta exterioara. La vreme de criza economica sau in fata mortii toate aceste lucruri se ofilesc, la fel cum frumusetea florii este de scurta durata. Asa se va vesteji bogatul. Iacov accentueaza avertizarea Domnului Hristos cu privire la comorile pamantesti, pe care ,,le mananca moliile si rugina” si pe care ,,le sapa si le fura hotii” (vezi comentariul de la Matei 6,19–21). El ii reaminteste crestinului ,,bogat” ca bunurile pamantesti pot fi pierdute in timpul vietii, si ca desi se poate ca lucrul acesta sa nu se intample, cand va muri tot nefolositoare se vor dovedi. Unica baza a bucuriei crestinului bogat se gaseste in comuniunea cu Domnul Isus Hristos, deoarece aceasta este singura bogatie care nu se ofileste si nu piere. 1:12 Ferice de cel ce rabda ispita. Caci dupa ce a fost gasit bun, va primi cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Ferice. Gr. makarios (vezi comentariul de la Matei 5,3). Iacov face adeseori aluzie la invataturile Domnului Isus (vezi Introducerea, tema), in cazul acesta poate la Predica de pe Munte. Se pare ca aici isi continua tonul increzator din versetele 2, 9, 10. Se poate ca omul care are de infruntat problemele vietii sa se considere uneori nenorocos si s-ar putea sa fie considerat asa si de altii. Totusi, apostolul doreste sa corecteze acest punct de vedere cu o noua perspectiva, prin care arata care sunt rezultatele rabdarii si care este originea ispitelor (vezi v. 14). Rabda. [,,Suporta”, KJV]. Gr. hupomeno, ,,a suporta cu statornicie” (vezi comentariul la v. 3). Ispita. Gr. peirasmos, ,,incercarea” (vezi comentariul la v. 2), cuprinzand toate lucrurile care pun la incercare sau probeaza credinta si caracterul. Peirasmos sugereaza suferinte ca boala, saracia sau nenorocirea, precum si ademenirile directe la pacat. Versetul acesta subliniaza binecuvantarea care pe care o aduce rabdarea, care il pastreaza pe om nevatamat de incercarile prin care trece. Gasit bun. [,,E incercat”, KJV]. Literal, ,,este aprobat” [dokimos, vezi comentariul de la v. 3). Crestinul ispitit nu numai ca a fost incercat, dar a fost si biruitor in timpul incercarii. Crestinul credincios poate fi comparat cu aurul adevarat care ramane dupa ce zgura a fost arsa si indepartata (compara cu Iov 23,10). Cununa vietii. Adica acea coroana care e viata, sau care consta in viata. Vezi comentariul la Apocalipsa 2,10. Rasplata pentru rabdarea in mijlocul problemelor de pe acest pamant va fi viata vesnica. Darul vietii vesnice (vezi Romani 6,23) este coroana tuturor darurilor. In timp ce este adevarat ca viata vesnica incepe in momentul in care omul ii ingaduie Duhului Sfant sa-l stapaneasca, aceasta ,,coroana a vietii” va fi acordata tuturor celor rascumparati in acelasi timp, la a doua venire a Domnului Hristos (vezi comentariul la Ioan 3,16; 11,25; 2 Timotei 4,8; 1 Ioan 5,11.12). Dumnezeu. [,,Domnul”, KJV]. Dovezile textuale favorizeaza omiterea acestui cuvant, desi din context reiese clar ca Domnul este Cel care fagaduieste. El promite in mod personal darul vietii vesnice tuturor celor care accepta planul de mantuire (vezi comentariul la Ioan 3,16). Celor ce-L iubesc. Conditia pentru viata vesnica este clar descoperita omului. Credinta in Dumnezeu (vezi Romani 3,28; 4,5.13) si iubirea pentru El reprezinta raspunsul sincer al omului la invitatia lui Dumnezeu la mantuire. Nu putem sa-L iubim pe Dumnezeu daca nu suntem dispusi sa ne incredem in El pe deplin si sa credem ca ceea ce ne cere El este lucrul cel mai bun pentru noi. 1:13 Nimeni, cand este ispitit, sa nu zica: Sunt ispitit de Dumnezeu. Caci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca sa faca rau, si El insusi nu ispiteste pe nimeni. Nimeni … sa nu zica. Ideea ca zeii erau raspunzatori pentru ispitele omului si pentru pacatele care decurgeau de aici era intalnita mai ales printre grecii din timpul lui Iacov si se pare ca patrunsese, in oarecare masura, si in gandirea crestinilor. Tocmai aceasta a fost acuzatia pe care I-au adus-o primii oameni lui Dumnezeu dupa ce au pacatuit (Geneza 3,12.13). Adam L-a considerat vinovat pe Dumnezeu pentru ca o crease pe Eva, sotia sa, iar Eva, la randul ei, Il invinuia pentru ca il asezase pe sarpe in gradina Eden. Avertismentul lui Iacov este oportun in orice timp, pentru ca nu cumva omul, indirect si poate inconstient, sa puna pe seama Facatorului sau ispitele pe care le intampina zilnic. Ispitit. Gr. peirazo, ,,a incerca”, ,,a pune la proba”, folosit aici intr-un sens negativ, de ademenire la rau (vezi comentariul la v. 2, 3). Iacov lamureste ca suferintele, incercarile si problemele pe care fiecare crestin le intampina nu ar trebui niciodata sa fie intelese ca permise de Dumnezeu cu scopul de a-i ispiti pe oameni la pacate. Dumnezeu permite ca oamenii sa dea piept cu incercarile, dar niciodata cu intentia ca vreun om sa dea gres. In aceasta privinta Dumnezeu se aseamana cu mesterul rafinor, care pune mineralul pretios in creuzet, cu nadejdea ca sa obtina metalul cel mai curat – nu cu intentia de a aduna zgura. Satana insa ispiteste cu intentia de a cauza infrangere, si nu de a intari caracterul vreunui om (vezi comentariul la Matei 4,1). ,,Suferinta este pricinuita de Satana si este indreptata de Dumnezeu pentru scopuri sfinte” (DA 471). Nu poate fi ispitit. Gr. apeirastos, ,,de neispitit”, ,,neispitit”. Iacov arata ca e de neconceput ca Dumnezeu sa-i ispiteasca pe oameni la pacat. El nu poate fi ispitit cu dorinta de a-i ispiti pe oameni sa faca raul. Desi Dumnezeu ii acorda fiecarui om libertatea de a alege, El nu trebuie sa fie acuzat de faptele rele pe care aceasta libertate le face cu putinta. Iacov infirma categoric acuzatia ca Dumnezeu i-ar ispiti pe oameni sa pacatuiasca. 1:14 Ci fiecare este ispitit, cand este atras de pofta lui insusi si momit. Fiecare este ispitit. Daca Dumnezeu nu este sursa ispitei, atunci apare inevitabil intrebarea: ,,Cine sau care este sursa?” Apostolul subliniaza ca sursa pacatului nu se gaseste in afara omului, ci in el. Cand este atras. Sau ,,cand este sedus”. Insasi ,,pofta” omului il atrage sau il ademeneste. ,,Viciul e-un monstru cu chip asa urat Ca spre-a-l uri ajunge doar a-l fi vazut; Dar, des privit, deprinsi suntem cu fata lui, Il suferim intai, apoi il indragim, si-ajungem buni amici ai lui!” ALEXANDER POPE, Essay on Man, Epistola II, randul 217. Pofta. Gr. epithumia, ,,dorinta”, ,,pofta”, ,,pofta nestavilita” (vezi comentariul la Marcu 4,19). Sursa oricarei ispite este insasi ,,pofta” omului pentru ceea ce este rau. Fiecare persoana are propriile sale pofte, care vin din temperamentul si din experientele sale. Totusi, faptul ca aceasta pofta rea exista in interior nu tagaduieste existenta si activitatea unui ispititor din afara, care cauta sa profite de tendintele noastre slabe (compara cu Ioan 14,30; vezi comentariul de la Matei 4,1–3). Satana si ingerii lui rai sunt sursa reala a ispitei (vezi Efeseni 6,12; 1 Tesaloniceni 3,5). Chiar daca il pot ispiti pe om la pacat, ispitele lor nu ar avea putere daca in om nu ar exista nici o dorinta de a raspunde la ademenire. ,,Nici un om nu poate fi constrans sa pacatuiasca. Mai intai trebuie sa fie castigat propriul lui consimtamant; sufletul trebuie sa intentioneze fapta pacatoasa, inainte ca pasiunea sa-i domine ratiunea sau ca nelegiuirea sa triumfe asupra constiintei” (MYP 67). Natura ispitei, astfel definita, inlatura orice gand ca Dumnezeu il ispiteste pe om sau ca Satana e de fapt raspunzator in totalitate de caderile spirituale ale omului. Omul cade inainte de a veni ispita, din cauza dorintei de a satisface o anumita pofta care e contrara vointei lui Dumnezeu. Momit. Gr. deleazo, ,,a ademeni cu o momeala”, ,,a seduce”. Dupa cum un peste este ademenit la pieire prim momeala din carlig, tot asa oamenii sunt ispititi sa cada in pacat prin momeala inselaciunii si linguseala pacatului. Pacatul nu ar avea forta si ar putea sa biruie daca nu ar fi inselator. Faptul acesta este evident cand se ia in consideratie trista istorie a barbatilor si femeilor care pacatuiesc, de la Eva si Adam si pana astazi (vezi comentariul de la Geneza 3,1–6). 1:15 Apoi pofta, cand a zamislit, da nastere pacatului; si pacatul odata faptuit, aduce moartea. Apoi. Adica pasul urmator. Pofta. Aici, pofta rea (compara cu v. 14), care cheama pacatul. ,,Pofta”, sau ,,dorinta”, in sine nu trebuie identificata cu ,,pacatul”. Exista dorinte naturale sau legitime, pe care Dumnezeu lea asezat in om la creatiune, ca de pilda dorinta de hrana, de confort fizic, dorinta de a fi parinte si de a fi acceptat de ceilalti. Totusi, cand incearca sa implineasca aceste nevoi fundamentale pe cai contrare planului lui Dumnezeu, omul flirteaza cu pacatul si ingaduie sa fie ademenit la fapte pacatoase. Vezi comentariul de la Matei 4,1–4. Zamislit. Daca e hranita si cultivata, dorinta careia nu i s-a pus frau da cu timpul nastere la fapte pacatoase. Da nastere. Gr. tikto, ,,a da nastere”, ,,a produce”. Pacatului. Aceasta este o dovada ca atunci cand i se permite dorintei (poftei) rele sa puna stapanire pe minte, rezultatul nu poate fi altceva decat pacat. Faptuit. [,,Sfarsit”, KJV]. Sau ,,ispravit”, ,,ajuns la maturitate. Inainte de a se dezvolta pe deplin, s-ar putea ca pacatul, din cauza naturii lui inselatoare, sa fie usor confundat cu un lucru bun. Dar cand s-a ,,sfarsit”, sau ,,a crescut pe deplin”, devin evidente rezultatele lui distrugatoare. Moartea. Pacatul distruge prietenia, relatiile familiale, viitorul promitator si respectul de sine. Indiferent cat de viclean ar fi camuflajul sau, rezultatul inevitabil al pacatului este deteriorarea si moartea (vezi comentariul de la Romani 6,23) atat spirituala cat si fizica. ,,Moartea” la care se face referire aici nu este doar prima moarte, de care au parte toti (vezi comentariul de la Romani 5,12; compara cu 1 Corinteni 15,22), ci moartea a doua, anihilarea definitiva (vezi comentariul de la Apocalipsa 20,6). Dumnezeu nu este autorul mortii, ci al vietii. De aceea El nu este nici autorul pacatului, care aduce moartea. Moartea, indiferent ce forma ia, trebuie vazuta ca rezultat al pacatului, iar pacatul aduce, in mod natural si inevitabil, moartea. 1:16 Nu va inselati preaiubitii mei frati: Nu va inselati. [,,Nu va rataciti”, KJV]. Sau ,,nu va abateti”, ,,nu va inselati”. Scopul lui Satana este sa orbeasca ochii omului cu privire la rolul lui Dumnezeu in istoria pacatului. Cea mai mare parte din aceste filozofii si religii sunt construite pe conceptii false, prin care Satana incearca sa desfigureze caracterul lui Dumnezeu. Iacov nu vrea ca cei credinciosi sa creada ca Dumnezeu poarta raspunderea pentru pacat si pentru relele produse de acesta. Urmatoarele doua versete ofera dovezi in plus in acest sens, ca nu cumva unii sa mai fie inclinati sa-si inchipuie ca Dumnezeu este, in vreun fel oarecare, raspunzator de ispita. Prea iubitii mei frati. Vezi versetul 2. 1:17 orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, pogorandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare. Orice. Dumnezeu este unica sursa a darurilor spirituale si fizice, date crestinilor sau necrestinilor. Ni se da. Gr. dosis, literal, ,,actul daruirii”. Orice impuls de a da vine de la Dumnezeu. Este natura lui Dumnezeu sa dea (vezi v. 5), iar ca raspuns la exemplul Sau si la indemnul Duhului Sfant, oamenii impart unii cu altii bunurile lor. Bun. Este puternic contrastul dintre acest cuvant, care descrie modul in care se raporteaza Dumnezeu la oameni, si cuvintele ,,ispitit” si ,,pofta” din versetele 14 si 15. Dumnezeu nu le da oamenilor daruri care sa le dauneze (vezi comentariul de la Matei 7,11). Dar. Gr. dorema, ,,cadou”, ,,binefacere”, ,,dar”. In Noul Testament cuvantul acesta este folosit doar aici si la Romani 5,16. Desavarsit. Este exclus orice element al raului. De sus. Adica de la Dumnezeu (vezi comentariul de la Ioan 3,3.31). Dumnezeu lucreaza prin oameni si, in masura in care gandirea lor este corecta, ei dezvaluie o parte a adevarului pe care Dumnezeu doreste ca omul sa-l inteleaga (compara cu Ed 14). Pogorandu-se. [,,Venind”, KJV]. Acesta este argumentul final al lui Iacov impotriva erorii ca Dumnezeu, fie direct, fie indirect, este sursa ispitei. Datorita bunatatii Sale ,,desavarsite”, omul poate fi sigur ca Dumnezeu nu trimite necazurile, care vin din afara, sau ispitele, care vin dinauntru. Tatal. Aici in sensul de ,,Creator” (vezi Maleahi 2,10; Evrei 12,9; Iov 38,28). Luminilor. Avand in vedere contextul, se pare ca aici se face referire la corpurile ceresti (vezi Psalmi 8,3; Amos 5,8). Pentru pamantul nostru, cel mai de seama dintre acestea e soarele, o sursa indispensabila de binecuvantare pentru lumea noastra. Totusi, splendoarea corpurilor ceresti e numai o slaba ilustratie a gloriei lui Dumnezeu, care locuieste ,,intr-o lumina de care nu te poti apropia” (1 Timotei 6,16). ,,Lumina” este adesea socotita egala cu ,,viata”, pentru a oferi intelegerii omenesti splendoarea de nedescris a lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Matei 5,14; Ioan 1,4.9). Nici schimbare. Sursele fizice de lumina variaza in intensitate. Chiar si soarele pare ca se schimba de la rasarit la apus si de la sezon la sezon. Dar Dumnezeu nu isi schimba starea sufleteasca sau scopul. El este pururea un Dumnezeu neschimbator, pururea doritor sa-i salveze pe oamenii din aceasta lume pierduta, prin orice mijloc cu putinta. Acest lucru este intr-un fericit contrast cu dispozitiile sufletesti capricioase si schimbatoare atribuite zeilor pagani. Umbra de mutare. Nu numai ca la Dumnezeu nu este schimbare, dar nu exista nici macar cea mai slaba scuza plauzibila pentru ca oamenii sa-L acuze de nestatornicie. 1:18 El, de buna voia Lui, ne-a nascut prin Cuvantul adevarului, ca sa fim un fel de parga a fapturilor Lui. Voia. Sau ,,scop intentionat”, ,,decizie deliberata”. ,,Voia” lui Dumnezeu pentru noi este in contrast cu voia omului, care este adesea supusa poftelor omenesti (vezi comentariul de la v. 14, 15). Nascut. Gr. tikto (vezi comentariul de la v. 15). In loc de a fi cauza pacatelor noastre, Dumnezeu este izvorul oricarei crampei de sfintenie care s-a dezvoltat vreodata in inimile oamenilor. Dupa cum copiii seamana cu parintii lor, tot asa si crestinii renascuti vor creste spiritual pentru a reflecta caracterul Tatalui lor ceresc. Un crestin adevarat este o persoana diferita de ceea ce a fost inainte de convertire, ca si cum ar fi fost conceput iarasi si nascut din nou din punct de vedere fizic. Cuvantul adevarului. Adica Evanghelia mantuirii (vezi comentariul de la Efeseni 1,13). Pavel exprima lucrul acesta mai lamurit: ,,V-am nascut in Hristos Isus, prin Evanghelie” (1 Corinteni 4,15; vezi si 1 Petru 1,23.25). Convertirea este produsul unei depline supuneri fata de principiile Scripturii. Procesul cresterii, urmand dupa nasterea din nou, depinde de cat de mult se conformeaza viata Cuvantului lui Dumnezeu. Parga. [,,Cele dintai roade”, KJV]. Aducerea ca jertfa a ,,celor dintai roade” era un simbol al consacrarii intregii inimi (vezi comentariul de la Exodul 23,19). In timp ce se zicea ca primele roade erau cele mai bune si ajungeau primele la maturitate, ele erau si o garantie a recoltei care urma. Hristos este ,,parga celor adormiti”, o garantie a invierii viitoare (vezi 1 Corinteni 15,20.23). Expresia aceasta este obisnuita in Noul Testament (vezi si Romani 8,23; 16,5; Apocalipsa 14,4). Aplicand termenul acesta la credinciosi, apostolul ii alatura calificativul ,,un fel de”. Voia lui Dumnezeu pentru oameni este ca ei sa devina ca El, iar datoria bisericii este sa-l ajute pe crestinul nou nascut sa creasca pana cand se apropie de ,,inaltimea staturii plinatatii lui Hristos” (Efeseni 4,13). 1:19 Stiti bine lucrul acesta, preaiubitii mei frati! Orice om sa fie grabnic la ascultare, incet la vorbire, zabavnic la manie; Stiti bine. [,,De aceea”, KJV]. Dovezile textuale favorizeaza exprimarea ,,sa stiti” sau ,,stiti”. Indiferent de exprimare, versetul acesta trage concluzia ca, intrucat Dumnezeu este sursa binelui si nu ispiteste pe nimeni, si intrucat El a lucrat nasterea din nou in fiecare crestin si i-a oferit onoarea de a fi ,,un fel de parga”, crestinul ar trebui sa puna in practica principiile Evangheliei pe care a ajuns sa le cunoasca. Prea iubitii mei frati. Vezi comentariul la versetul 2. Grabnic la ascultare. Desi membrii bisericii sunt nascuti din nou prin Cuvant (vezi v. 18), aceasta nu-i scuteste de a continua sa asculte de ,,Cuvant”. Din contra, ei trebuie sa-l asculte cu mai multa atentie si ravna, chiar asa cum spune Domnul: ,,Cine are urechi de auzit, sa auda” (Luca 8,8; 14,35 etc.). Pavel ii indeamna pe membrii bisericii sa creasca fara incetare ,,in cunostinta lui Dumnezeu” (vezi comentariul de la Coloseni 1,10; vezi 2 Petru 1,5). Desi aceasta este, evident, intentia primara a expresiei, sensul ei cu siguranta cuprinde si sugestia generala ca oamenii sa fie mai dispusi sa asculte decat sa vorbeasca. Incet la vorbire. Avand in vedere ca in epistola aceasta se face de mai multe ori referire la limba neinfranata (cap. 1,26; 3,1–18; 4,11), reiese ca Iacov intalnea adesea, in randurile bisericii, problema vorbirii pripite. Raul acesta este mentionat si in alte parti din Scriptura (vezi Proverbe 10,19; 17,27.28; Eclesiastul 5,2). Aici se pune accentul pe cat de important este sa fii incet in a incepe sa vorbesti, nu a vorbi incet. Zabavnic la manie. [,,Incet la manie”, KJV]. Mai presus de ceilalti, un crestin ar trebui sa fie in stare sa se stapaneasca (vezi Iov 5,2; Proverbe 15,18; 16,32; 19,19; 22,24; 25,28; 27,3; Romani 12,18). Cele trei indemnuri din acest verset sunt date in lumina privilegiului prezentat in Iacov 1,18. De pilda, cei care implinesc voia lui Dumnezeu in viata lor vor fi cunoscuti pentru dorinta de a invata continuu adevarul, pentru stapanirea lor de sine, neimpunandu-le altora adevarul, si pentru tactul manifestat fata de cei care nu impartasesc aceleasi opinii ca ei. 1:20 caci mania omului nu lucreaza neprihanirea lui Dumnezeu. Mania. Intr-o controversa pe teme religioase mania este foarte nepotrivita si daunatoare. O persoana manioasa in zelul ei pentru Domnul nu cunoaste duhul lui Hristos. Inca mai este adevarat faptul ca ,,un crestin amabil, curtenitor este cel mai puternic argument ce poate fi adus in favoarea crestinismului” (GW 122). Neprihanirea lui Dumnezeu. Caracterul unui Parinte iubitor nu este reflectat printr-un membru al bisericii cu un temperament nestapanit. Declaratia aceasta sugereaza un adevar cunoscut de toti, ca mania are rezultate opuse neprihanirii. Ea nu ne determina sa imbratisam adevarul, ci ne face sa ne impotrivim lui. Ea nu vindeca, ci raneste. 1:21 De aceea lepadati orice necuratie si orice revarsare de rautate si primiti cu blandete Cuvantul sadit in voi, care va poate mantui sufletele. De aceea. Iacov trece acum la o aplicatie practica a principiului general expus in versetul 20. Lepadati. [,,Lasati deoparte”, KJV]. Sau ,,dezbracati-va”, ca de imbracaminte. (Vezi Efeseni 4,25; Coloseni 3,9; 1 Petru 2,1.) Orice necuratie. Dupa cum un om se dezbraca de o imbracaminte murdara, tot asa crestinul trebuie sa lepede ,,orice necuratirea” a mintii si a sufletului. Revarsare. [,,Surplus”, KJV]. Gr. perisseia, ,,abundenta”, ,,rest”. Orice rau este un lucru in plus in viata crestinului. El trebuie sa depuna toata sarguinta pentru a indeparta orice nedesavarsire de caracter care mai exista. Rautate. Gr. kakia, ,,dusmanie”, ,,rautate”, ,,ranchiuna” (vezi Efeseni 4,31; Coloseni 3,8; Tit 3,3. Spiritul de amabilitate si smerenie, atat in a primi invatatura crestina cat si in a impartasi altora, este tinta practica pentru fiecare membru al bisericii. Problema limbii neinfranate ar putea fi eliminata daca membrii bisericii ar lasa la o parte ,,rautatea” si banuiala. Blandete. Gr. praütes, ,,amabilitate”. In ce priveste adjectivul praüs, vezi comentariul de la Matei 5,5. Blandetea este opusul ,,maniei” din versetul 20, care le ia oamenilor dispozitia de a invata. Blandetea nu este o slaba apreciere de sine, ci un spirit modest, delicat, tolerant, calm si iertator. Cuvantul sadit. [,,Cuvantul altoit”, KJV]. Mai bine ,,Cuvantul sadit”. Evanghelia este darul lui Dumnezeu si este semanata in solul inimii (vezi comentariul de la Matei 13,3–8). Mantuirea nu este rezultatul studiului personal sau al vreunei alte realizari a omului. ,,Cuvantul” este ,,sadit” inauntrul omului cand el alege sa traiasca principiile Scripturii. Va poate mantui. [,,E in stare sa mantuiasca”, KJV]. ,,Cuvantul” poate fi comparat cu ,,Evanghelia”, despre care Pavel declara ca este ,,puterea lui Dumnezeu” (vezi comentariul de la Romani 1,16). Scriptura descopera aceasta veste buna a puterii divine, care sta la dispozitia tuturor. Cand, prin puterea lui Dumnezeu, un om traieste conform principiilor din ,,Cuvant”, el este calauzit de ,,Cuvantul sadit” (vezi comentariul de la Romani 10,17). 1:22 Fiti implinitori ai Cuvantului, nu numai ascultatori, inselandu-va singuri. Implinitori. Iacov se refera la Predica de pe Munte (vezi Introducerea, tema; Matei 7,21–29). Iacov face referire la indemnul anterior, de a fi ,,grabnic la ascultare” (Iacov 1,19). Nu e de ajuns sa ne aducem aminte de ceea ce auzim si nici macar sa fim in stare sa-i invatam pe altii. Trebuie sa practicam cu staruinta ,,Cuvantul adevarului” (v. 18) in viata noastra. In felul acesta invatatura lui Iacov este in perfect acord cu cea a lui Pavel: ,,Pentru ca nu cei ce aud Legea sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi socotiti neprihaniti” (Romani 2, 13). Nu numai ascultatori. Cu siguranta ca prin aceste cuvinte nu sunt condamnati cei ce aud ,,Cuvantul adevarului” citit si explicat. Raul sta in a auzi ,,numai” si in a nu aplica in viata ,,Cuvantul” (vezi comentariul de la Matei 7,21–27; Romani 2,13). Inselandu-va. Gr. paralogizomai, ,,a insela”, ,,a insela prin rationamente false”. Cineva este inselat cand accepta rationamente false. Ascultatorul se inseala singur cand crede ca simpla ascultare a Cuvantului, discutiile lungi cu privire la adevar sau calitatea de membru al bisericii sunt suficiente pentru mantuire. Trebuie sa aiba loc o deplina transformare a vietii prin puterea Duhului Sfant, care da putere credinciosilor sa fie ,,implinitori ai Cuvantului”. 1:23 Caci daca asculta cineva Cuvantul, si nu-l implineste cu fapta, seamana cu un om, care isi priveste fata fireasca intr-o oglinda; Nu-l implineste cu fapta. [,,Nu e un implinitor”, KJV]. Simpla auzire produce numai impresii trecatoare si convingeri momentane cu privire la datorie. Crestinul sincer invata pentru ca sa poata face voia lui Dumnezeu, nu doar sa o cunoasca. Priveste. Adica cerceteaza cu atentie. Se pare ca un om care priveste in oglinda vrea sa cunoasca realitatea. La fel, ,,un ascultator al Cuvantului” ar trebui sa incerce, ca o consecinta a lucrurilor auzite, sa-si vada starea spirituala. Dar aceasta nu este de ajuns; trebuie sa si actioneze in consecinta. Fata fireasca. Dupa cum o oglinda reflecta chipul murdar sau patat al unui om, tot asa Legea lui Dumnezeu descopera starea morala, deformata de defecte si patata de pacat. Auzirea si intelegerea Cuvantului lui Dumnezeu sunt ca si privitul intr-o oglinda. Vazand preceptele desavarsite ale Legii, asa cum a fost ea traita de Domnul Isus Hristos, ajungem sa ne dam seama de pacatele si defectele noastre. Oglinda adevarului nu linguseste niciodata. Pavel nu si-a dat seama cat de pacatos este pana cand nu s-a privit in oglinda legii. Inainte de a cunoaste legea el credea ca sta bine, ca este ,,viu”, dar cand a inteles standardele ei inalte si-a dat seama ca este mort spiritual (vezi comentariul de la Romani 7,9). Oglinda. Oglinzile din vechime erau facute din metal lustruit, nu din sticla. 1:24 si, dupa ce s-a privit, pleaca si uita indata cum era. Pleaca. In momentul cand pleaca de la oglinda, isi uita infatisarea. Sinceritatea si intentiile unui om sunt testate prin raspunsul sau la Cuvantul lui Dumnezeu. Cei care sunt ,,numai ascultatori”, fie din cauza amanarii momentului deciziei, fie din cauza ,,rationamentelor false” (vezi comentariul de la v. 22), aleg sa nu-si predea viata lui Dumnezeu. Omul care doar asculta poate fi comparat cu samanta care cade ,,langa drum” (Matei 13,4). Uita indata. Apostolul nu se refera neaparat la intentia de a uita, ci la ce se intampla in mod inevitabil atunci cand lipseste sinceritatea. Fara decizia sincera de a face voia lui Dumnezeu, asa cum este ea descoperita, chiar si cea mai buna intentie dispare ,,indata”. 1:25 Dar cine isi va adanci privirile in legea desavarsita, care este legea slobozeniei, si va starui in ea, nu ca un ascultator uituc, ci ca un implinitor cu fapta, va fi fericit in lucrarea lui. Adanci privirile. Aici incepe aplicarea ilustratiei cu ,,oglinda” (v. 24). Legea. Poate ca se face referire la invatatura Domnului Hristos cu privire la Lege, din Predica de pe Munte (vezi comentariul de la Matei 5,17.18). De asemenea este evidenta paralela cu ceea ce spune Pavel cu privire la ,,lege” (vezi comentariul de la Romani 2,12; 7,12). In capitolul 2 Iacov pune semnul egalitatii intre ,,lege” si Decalog (v. 10, 11), si se pare ca si aici se refera tot la acesta (vezi GC 466). Alt loc din Biblie unde se declara ca ,,legea” este ,,desavarsita” este Psalmi 19,7. ,,Legea desavarsita” poate fi comparata cu ,,Cuvantul adevarului” (Iacov 1,18) si cu ,,Cuvantul sadit” (v. 21), a carui ,,implinire” este o veritabila viata de crestin. ,,Legea” este o descriere a caracterului lui Dumnezeu – adevaratul standard al neprihaniri – si arata care este legatura cuiva cu Dumnezeu si cu semenii sai. ,,Legea” deci devine o ,,oglinda” cu ajutorul careia omul isi poate cantari motivele si faptele. Desavarsita. Vezi comentariul la Matei 5,48; Iacov 1,4. Slobozeniei. Calcatorului de lege i se pare ca aceasta ii ingradeste libertatea. Moto-ul ,,Ascultarea de lege inseamna libertate” este des intalnita pe peretii salilor de judecata si este vrednic de tinut minte de orice crestin. Cand, prin harul lui Dumnezeu, omul ia jugul Mantuitorului (Matei 11,28–30), el gaseste ca legea este in acord cu cele mai de seama interese ale lui si aduce cea mai inalta fericire (vezi DA 329). Apoi incepe sa considere ca voia lui Dumnezeu este libertate, iar pacatul robie. Apostolul prezinta legea morala ca norma infailibila a datoriei (vezi comentariul de la cap. 2,12). Cand recunoastem defectele caracterului pe care ni le arata ea si venim la Domnul Hristos pentru iertare, descoperim ca legea deschide calea spre adevarata libertate, deoarece libertatea cea mai de seama este independenta fata de pacat. Totusi pazirea legii, fie morala, fie ceremoniala, ca un mijloc de indreptatire, face din ea un jug al robiei (vezi Vol. VI, pag. 933–935; vezi comentariul de la Galateni 2,16). Starui. Numai pentru aceia care ,,cauta” mai intai ,,imparatia lui Dumnezeu” (vezi comentariul de la Matei 6,33) va fi legea o cale spre ,,libertate”. Ea aduce libertate numai acelora care, prin harul lui Dumnezeu, se obisnuiesc sa reflecte caracterul Domnului Hristos (vezi comentariul de la Ioan 8,31–36). Implinitor cu fapta. Legea lui Dumnezeu indruma si motiveaza pentru trairea unei adevarate vieti crestinesti. In felul acesta crestinul va face fapte demne de numele sau. Fiecare om va fi judecat in cele din urma ,,dupa faptele lui” (Romani 2,6), si numai ,,legea” ii ofera omului un etalon sigur cu care sa-si masoare faptele (vezi comentariul de la Romani 2,6.13). Fericit. [,,Binecuvantat”, KJV]. Nu exista limita a ,,binecuvantarilor” care se revarsa asupra acelora care se predau pe deplin vointei lui Dumnezeu (vezi Psalmi 1,1–3; Matei 19,29). In lucrarea lui. Literal, ,,in fapta lui”. El va fi binecuvantat chiar in ascultarea de Legea lui Dumnezeu (vezi Psalmi 19,11). Ascultarea in sine nu este sursa binecuvantarii, deoarece aceasta ar insemna ca omul poate obtine neprihanirea prin fapte; ci implinirea vointei lui Dumnezeu inlatura barierele care altfel il despart de binecuvantarea divina. 1:26 Daca crede cineva ca este religios, si nu-si infraneaza limba, ci isi inseala inima, religia unui astfel de om este zadarnica. Daca … cineva. Acum Iacov incheie cu o aplicatie practica a comparatiei sale dintre simplul ,,ascultator” al legii si ,,implinitorul” ,,fericit”. Crede. [,,I se pare”, KJV]. Gr. dokeo, ,,a crede”, ,,a presupune”. Este vorba despre ce crede cineva cu privire la sine, ce isi inchipuie ca e si ce ,,pare” pentru ceilalti. Aici Iacov isi amplifica avertizarea din versetul 22, si anume ca doar cunoasterea adevarului nu inseamna adevaratul crestinism. A crede asa ceva este autoamagire. Religios. Gr. threskos, ,,religios”, mai ales cu privire la religia exterioara. S-ar putea ca cineva sa creada ca simpla forma exterioara a religiei este crestinism adevarat. Poate sa isi inchipuie ca participarea regulata la serviciile divine, darurile substantiale si pozitiile de raspundere in biserica sunt ,,religiunea” placuta lui Dumnezeu (v. 27). El nu intelege ca toate aceste manifestari exterioare se vor dovedi zadarnice (vezi comentariul de la Matei 6,1–7.16–18). Infraneaza. Iacov compara o limba nesabuita, nestapanita cu un cal fara frau. Atat o limba cat si un cal fara frau ii pun in primejdie pe toti cei care sunt in apropiere. Apostolul staruie pe langa fratii sai de credinta sa se obisnuiasca sa fie atenti in vorbire (vezi v. 19), aceasta reflectand interiorul cuiva (vezi comentariul de la Matei 12,34–37). Unii cred ca ravna de a vorbi despre ,,religie” este dovada adevaratei religii, dar Iacov ii indeamna pe crestini sa faca ce este drept si nu doar sa vorbeasca despre ce este drept. ,,Religiunea” exterioara este necesara, dar daca limba este neinfranata sau daca este permis oricare alt pacat, va fi evident ca interiorul inca nu a fost transformat de harul lui Dumnezeu. Inseala. Nici o inselaciune nu este mai lamentabila decat autoamagirea. O aparenta de neprihanire s-ar putea sa castige lauda oamenilor, care privesc numai la exterior (compara cu 1 Samuel 16,7). Inainte ca omul sa poata trai smerit (v. 21) inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, inima trebuie motivata de ,,legea desavarsita” (Iacov 1,25). Zadarnica. Gr. mataios, ,,nefolositoare”, ,,fara rost”, ,,fara noima” (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,17). Evlavia exterioara si faptele bune ajung sa n-aiba nici o valoare daca nu sunt izvorate dintr-o sincera dorinta ca fiecare gand si fiecare fapta sa se fie in acord cu ,,legea desavarsita, care este legea slobozeniei”. 1:27 Religia curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor, si sa ne pazim neintinati de lume. Religiunea. Gr. threskeia, ,,religie”, mai ales religia exprimata prin inchinare. Insa apostolul nu defineste aici ,,adevarata religie”, ci atrage atentia la faptul ca in mod natural experienta inimii se manifesta prin dovezi exterioare. In versetul aceasta nu gasim o descriere exhaustiva a religiei, ci numai doua exemple de fapte izvorate din adevaratul spirit religios. Vezi comentariul de la Mica 6,8. Curata. Vezi comentariul de la Matei 5,8. Neintinata. Pentru a se pastra neintinati fariseii se sprijineau pe formele rituale, dar sufletul lor era patat (vezi comentariul de la Marcu 7,1–23). Aici Iacov atrage atentia la niste dovezi superioare de ,,religie curata”. Dumnezeu, Tatal nostru. [,,Dumnezeu si Tatal”, KJV]. Sau ,,Dumnezeu, si anume Tatal”, adica ,,Dumnezeu Tatal”. Adevarata religie ne invata sa facem totul ca si cum am fi in prezenta lui Dumnezeu. Mai mult chiar, Dumnezeu ne cunoaste atat faptele cat si motivele (vezi comentariul de la Matei 6,1–18). Daca nu au o motivatie corecta, nici chiar faptele bune mentionate aici nu sunt dovada unei ,,religiuni curate si neintinate”. Multi fac fapte de caritate numai pentru a-si mari prestigiul inaintea oamenilor sau poate gandindu-se la reducerea impozitelor pe venit. Sa cercetam. Gr. episkeptomai, ,,a vizita”, cu sensul de a se ingriji de cineva. Substantivul inrudit, episkopos, este tradus ,,supraveghetor” sau ,,episcop” (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 11,30). ,,Episcopul”, sau ,,prezbiterul”, ar trebui sa fie un exemplu pentru toti credinciosii, prin practicarea unei ,,religiuni curate”, asa cum este ea definita aici, dand in felul acesta pe fata o inima plina de iubirea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Psalmi 68,5). Orfani. Gr. orphanoi, ,,orfani” (vezi comentariul de la Ioan 14,18). Vaduve. Fara indoiala ca destinatarii acestei epistole cunosteau bine practicile fariseilor, care incercau sa aiba avantaje de pe urma vaduvelor (vezi comentariul de la Matei 23,14). Orfanii si vaduvele au nevoie de mangaierea si incurajarea prietenilor, nu doar de sprijin financiar. Sa ne pazim. Exercitand adevarata putere a vointei, crestinul se straduieste sa-I serveasca lui Dumnezeu, in acelasi timp rugandu-se si depinzand cu totul de El (vezi Ioan 17,15; Iuda 24). Numai acela care isi uneste efortul cu atotputernicia lui Dumnezeu va birui in lupta spirituala. Neintinati. [,,Nepatati”, KJV]. Gr. aspilon, ,,fara pata, din punct de vedere moral” (vezi 1 Timotei 6,14). Lume. ,,Lumea”, asa cum este astazi, inseamna principii si practici rele, contrare vointei lui Dumnezeu (vezi Ioan 17,14–16). Credinciosul cu adevarat convertit va evita orice gand sau fapta care sa-l pateze cu murdaria ,,lumii”. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2 6T 365 4 CH 381; MH 231; ML 15, 97; 4T 39; 7T 131 5 CT 360; DA 313, 363; Ed 191, 231; Ev 327; FE 299, 441; GW 417; MH 208; MYP 124; PK 31; PP 248, 384; TM 323, 325, 376, 478, 499; 2T 152; 5T 322, 427 5, 6 2T 643; 5T 725; 8T 106 5–7TM 193; 2T 130 5–8FE 437 6 ML 8 6, 7 1T 121 6–8FE 300 7 PP 384 8 2T 234 10 Ed 183; PK 548 12 COL 155; 4T 522; 5T 71 13 MB 116 14 4T 623 15 5T 177 17 CT 554; Ed 50; GC 66; MH 233; MM 92, 213; PP 33, 373, 630; SC 21; 5T 315; 6T 175; 8T 23 19 SL 16; 2T 83; 8T 167 19, 20 2T 164, 426 20 2T 52 21 2T 91 21–24FE 460 22 AA 558; CSW 94; Ev 344, 515; MH 466; SL 60; TM 266, 454; 2T 694; 3T 53; 4T 188; 6T 153; 8T 51, 323 23, 24 TM 344; 2T 452; 4T 398 23–253T 116; 4T 59 23–27TM 125 25 GC 466, 467; SL 81; 1T 508, 523, 708; 4T 294; 5T 537 25–27FE 461 26 2T 54, 86, 185; 4T 331 27 AA 579; CH 507, 535, 629; CS 46, 163, 299; FE 290; GW 305; MH 205; ML 239; MYP 142; PP 369; 1T 133, 190, 285; 2T 25, 239, 252, 506; 3T 239, 377, 516, 522, 528; 4T 495; 5T 215, 482; 6T 263, 281, 422; 8T 295; 9T 150; WM 35, 218 |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: