6:6 si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit.
Care totusi au cazut. [,,Daca vor cadea”, KJV]. Sau ,,daca au cazut”. Gravitatea caderii este masurata prin privilegiile de care au avut parte. Contextul sugereaza o apostazie majora.
Este cu neputinta. Versetele 4–6 se ocupa de soarta celor care cad de la credinta. Intrebarea in discutie este daca exista vreo posibilitate de reintoarcere a unora care au avut o experienta crestina veritabila, dar au apostaziat. Pot fi readusi in biserica crestina si pot primi din nou har? Pasajul acesta a fost o sursa de nedumerire si descurajare pentru multi. Se pare ca el afirma ca aceia care au cazut de la credinta sunt irevocabil pierduti.
Printre multele opinii, doua sunt vrednice de luat in considerare: (1) Apostazia de care se vorbeste aici este savarsirea pacatului de neiertat (vezi Matei 12,31.32), intrucat aceasta este unica forma de apostazie care este fara nadejde. (2) Pasajul, inteles corect, nu vorbeste despre o irevocabilitate absoluta, ci de o irevocabilitate conditionala (vezi Evrei 6,6). Cei mai multi comentatori sunt de acord cu primul punct de vedere, desi al doilea este demn de luat in calcul si, pe baza versiunii grecesti, poate fi bine aparat.
Era des intalnita printre iudei ideea ca pocainta este cu neputinta in anumite circumstante. Ei sustineau, de pilda, ca aceasta este situatia celui care traieste in pacat, bazandu-se pe faptul ca va veni o zi in care se va pocai: ,,Daca cineva zice: ‘Voi pacatui si ma voi pocai, iarasi voi pacatui si iarasi ma voi pocai,’ acelui nu i se va da ocazia sa se pocaiasca. Daca cineva zice: ‘Voi pacatui, iar in Ziua Ispasirii voi fi iertat’, atunci Ziua Ispasirii nu ii va aduce iertarea.” (Mishnah Yoma 8. 9, Soncio ed. of Talmud, p. 423). Ei mai sustineau si ca pocainta era cu neputinta pentru cineva care ii facea pe altii sa pacatuiasca: ,,Daca cineva face pe multi sa fie drepti, atunci prin el nu se iveste pacatul, dar daca cineva face pe multi sa pacatuiasca, fapta aceasta nu-i da posibilitatea sa se pocaiasca.” (Mishnah Aboth 5. 18, Soncio ed. Of the Talmud, p. 71). Demn de amintit este si un pasaj din Cartea lui Sirah: ,,Nu zice: ‘Am pacatuit, ce sa fac?’ Caci Yahweh este indelung rabdator. Dar nu te bizui pe iertare, ca sa adaugi pacat la pacat. Si nu zice: ‘Mari sunt indurarile Lui, El va ierta multimea faradelegilor mele’, caci El este milostiv, dar si drept. Iar mania Sa se revarsa asupra celor rai. Nu intarzia sa te intorci la El, si nu amana lucrul acesta de la o zi la alta; caci mania Lui izbucneste dintr-o data, si atunci vei pieri.” (cap. 5, 4–7; R. H. Charles, The Apocrypha and Pseudepigrapha of the Old Testament, vol. 1, p. 332).
Innoiti iarasi… la pocainta. Adica a avea dorinta de a se pocai. Nu este vorba despre un om care cauta sa se intoarca la Dumnezeu si gaseste pocainta imposibila, ci despre un om fara nici o dorinta de a se reintoarce la experienta de la care a apostaziat. In ce priveste sensul pocaintei, vezi
v. 1.
Fiindca. [,,Vazand ca”, KJV]. Interpretarea pasajului depinde in mare masura de traducerea acestui cuvant. In versiunea greaca apare doar participiul verbului ,,a rastigni”. In engleza (KJV) cuvantul ,,vazand” (ca si in romana cuvantul ,,fiindca”) este de adaos, intr-un efort de a arata legatura dintre verbul amintit si restul propozitiei. Dar se pot folosi alte cuvinte. Constructia participiala din versiunea greaca poate exprima timp, cauza, conditie sau scop. Unii comentatori sugereaza ca aici propozitia este temporala si ca ar fi corecta urmatoarea traducere: ,,Este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, cata vreme continua sa-L rastigneasca pe Fiul lui Dumnezeu”. O astfel de folosire temporala a participiului este obisnuita in greaca. Daca este adoptata aceasta varianta, atunci ideea este ca aceia care apostaziaza nu pot fi readusi la credinta cata vreme continua de a fi nepocaiti.
Daca este adoptata folosirea cauzala a participiului (,,vazand” – KJV, ,,fiindca” – traducerea Cornilescu – ,,deoarece” etc.), atunci pasajul se refera la pacatul de neiertat, deoarece numai cei vinovati de acest pacat nu pot fi readusi la pocainta. Pacatul acesta se manifesta de obicei prin rezistenta continua la chemarea lui Dumnezeu si la apelul Duhului Sfant. El consta intr-o impietrire a inimii, pana cand nu omul nu mai poate sa raspunda glasului divin. De aceea o persoana care a pacatuit impotriva Duhului Sfant nu mai are nici o remuscare, nici un sentiment de intristare pentru pacat, nici o dorinta de a se feri de el, iar constiinta nu-l mai invinuieste. Daca cineva are o dorinta sincera de a face ce este bine, atunci poate fi sigur ca inca mai este nadejde pentru el.
Lucrul acesta ar trebui sa fie o sursa de mangaiere pentru sufletul descurajat, dar nu trebuie in nici un caz sa fie folosit ca un indemn la nepasare. Dumnezeu doreste sa-i mangaie pe cei descurajati, dar vrea de asemenea sa-l avertizeze poporul Sau cu privire la primejdia de a ajunge la punctul de unde nu se mai pot intoarce.
Rastignesc din nou. Gr. anastauroo, ,,a rastigni” ,,a crucifica”, ,,a crucifica din nou”. In scrierile nebiblice anastauroo inseamna pur si simplu ,,a rastigni”, dar in pasajul de fata contextul favorizeaza sensul figurat, ,,a rastigni (a crucifica) din nou”, ,,a crucifica iarasi”. Un astfel de sens este deosebit de semnificativ intrucat aceia carora li se adreseaza sunt iudeo-crestini, al caror neam fusese vinovat de crucificarea Fiului lui Dumnezeu pentru prima data (Faptele Apostolilor 3,14.15). Daca acesti crestini L-ar lepada pe Mantuitorul lor si s-ar intoarce la vechile lor cai, aceasta ar fi ca si cum L-ar rastigni din nou.
Si-L dau sa fie batjocorit. [,,Il face de ocara publica”, KJV]. Sau ,,Il dispretuiesc pe fata”. Propozitia aceasta poate fi tradusa: ,,cata vreme continua sa-L dispretuiasca pe fata pe Hristos” (vezi mai sus la ,,fiindca”).