20:1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, si a zis:
Dumnezeu a rostit. Platforma era acum asezata pentru proclamarea Legii morale, care a ramas norma fundamentala de conduita fara intrerupere de atunci pentru milioanele fara numar. Nimeni nu va nega ca acesta a fost unul dintre evenimentele importante si decisive ale istoriei. Nici nu poate nimeni nega nevoia vitala a tuturor oamenilor de un astfel de cod de purtare, din cauza nedesavarsirilor lor morale si spirituale si a inclinatiei lor de a face ceea raul. Decalogul sta deasupra tuturor celorlalte legi morale si spirituale. El cuprinde intreaga comportare omeneasca. Este singura Lege care poate controla efectiv constiinta. El este pentru toate timpurile un manual condensat de purtare umana si cuprinde intregul domeniu al datoriei omului. Mantuitorul nostru S-a referit la porunci ca fiind calea prin care cineva isi poate asigura viata vesnica (Matei 19,16-19). Ele se potrivesc pentru orice fel de societate omeneasca, aplicabile si in vigoare atata timp cat va dura lumea (Matei 5,17.18). Ele nu se pot invechi niciodata, pentru ca sunt expresia imutabila a vointei si caracterului lui Dumnezeu. A fost un motiv intemeiat ca Dumnezeu le-a dat poporului Sau atat pe cale orala, cat si in scris (Exod 31,18; Deuteronom 4,13).
Desi dat omului de autoritatea divina, Decalogul nu este o creatie arbitrara a vointei lui Dumnezeu. El este mai degraba expresia naturii divine. Omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu (Geneza 1,27), facut ca sa fie sfant, dupa cum El este sfant (1 Petru 1,15.16), si cele Zece Porunci sunt gradul de sfintenie statornicit de Cer (vezi Romani 7,7-25). Cheia pentru interpretarea spirituala a Legii a fost data de Hristos in Predica de pe Munte (Matei 5 la 7).
Decalogul nu este numai expresia sfinteniei, ci si a iubirii (Matei 22,34-40; Ioan 15,10; Romani 13,8-10; 1 Ioan 2,4). Orice am face in slujirea adusa lui Dumnezeu sau omului, daca este fara iubire, Legea nu este implinita. Iubirea este aceea care ne pazeste de calcarea celor Zece Porunci, deoarece, cum ne putem inchina altor zei, cum putem sa luam in desert Numele Lui si sa nesocotim pazirea Sabatului, daca-L iubim cu adevarat? Cum putem fura ce apartine semenului nostru, sa marturisim impotriva lui, sau sa-i poftim lucrurile lui, daca il iubim? Iubirea este radacina credinciosiei fata de Dumnezeu si a cinstei si respectului pentru drepturile semenilor nostri. Acesta trebuie sa fie pentru totdeauna marele motiv care ne indeamna la ascultare (Ioan 14,15; 15,10; 2 Corinteni 5,14; Galateni 5,6).
Cand vine de prima data la Hristos, un om se va abtine in mod constient de la raul cu care s-a obisnuit. Scopul principal pentru care a fost dat Decalogul, in mare masura in forma negativa, a fost ca sa-i ajute pe pacatosi sa deosebeasca intre bine si rau. Repetarea lui, ,,Sa nu” dovedeste prezenta unor puternice tendinte in inima, care trebuie sa fie reprimate (vezi Ieremia 17,9; Romani 7,17-23; 1 Timotei 1,9.10). Dar aceasta forma negativa inseamna un domeniu vast si satisfacator de actiune morala si spirituala, aflat la dispozitia omului, si face posibila o mare dezvoltare a caracterului. El este restrictiv numai prin cele cateva oprelisti aratate pe nume. Decalogul atesta adevarul libertatii crestine (Iacov 2,12; 2 Corinteni 3,17). Cu toate ca litera Legii, din cauza putinelor ei cuvinte, poate sa apara ingusta ca scop, spiritul ei este ,,fara margini” (Psalmi 119,96).
Faptul ca cele Zece Porunci au fost scrise pe doua table de piatra, scoate in evidenta aplicatia lor fata de doua feluri de obligatie morala: datoria fata de Dumnezeu si datoria fata de om (Matei 22,34-40). Ceea ce datoram fata de Dumnezeu este de nedespartit de ceea ce datoram fata de om, pentru ca neglijarea datoriilor fata de semenul nostru, va fi urmata curand de neglijarea datoriei fata de Dumnezeu. Biblia nu nesocoteste deosebirea dintre religie (datorii directe fata de Dumnezeu) si moralitate (datorii ce se nasc din legaturile sociale), ci le uneste in conceptia mai profunda ca tot ce face cineva Ii este facut lui Dumnezeu, a carui autoritate este suprema in ambele sfere (vezi Mica 6,8; Matei 25,34-45; Iacov 1,27; 1 Ioan 4,20).
Fiind cuvintele lui Dumnezeu, cele Zece Porunci trebuie sa fie considerate deosebite de ,,legile” (cap. 21,1) intemeiate pe ele si incluse impreuna cu ele in ,,cartea legamantului”, ca alcatuind legea statutara a lui Israel (vezi cap. 24,3). Cele doua table, care contin Decalogul, cu excluderea celorlalte parti ale legii, sunt variat numite ,,marturia” (cap. 25,16), ,,legamantul Sau” (Deuteronom 4,13), ,,cuvintele legamantului” (Exod 34,28), ,,table ale marturiei” (Exod 31,18; 32,15) si ,,tablele legamantului” (Deuteronom 9,9-11). Aceste table, si numai acestea, au fost puse in chivotul legamantului (Exod 25,21; 1 Regi 8,9). In felul acesta, ele au fost privite intr-un anumit sens ca garantia legamantului. Punerea tablelor sub scaunul harului, aduce o lumina asupra naturii legamantului pe care l-a facut Dumnezeu cu Israel. Acesta arata ca Legea este substratul, temelia legamantului, documentul obligatoriu, garantia. Cu toate acestea, deasupra Legii este scaunul harului, stropit cu sangele ispasirii, o marturie incurajatoare ca la Dumnezeu exista iertare pentru cei care calca poruncile. Vechiul Testament face in mod constant o deosebire clara intre Legea morala si legile ceremoniale (2 Regi 21,8; Deuteronom 9,11).