15:20 Maria, prorocita, sora lui Aaron, a luat in mana o timpana, si toate femeile au venit dupa ea, cu timpane si jucand.
Maria proorocita. Maria este prima femeie pe care Biblia o onoreaza cu acest titlu. Au urmat si altele, din timp in timp, in decursul istoriei poporului lui Dumnezeu (vezi Judecatori 4,4; 2 Regi 22,14; Isaia 8,3; Luca 2,36). Maria nu este numita aici proorocita in primul rand pentru ca erau inspirate cuvintele pe care le canta, ci mai degraba ca o recunoastere a rolului ei in legatura cu Exodul, si numai in al doilea rand pentru partea luata de Moise si Aaron (vezi PP 382). Ea a pretins in mod specific ca are darul profetic (Numeri 12,2), deoarece Dumnezeu vorbise prin ea. Profetul Mica declara ca Domnul a eliberat pe Israel din Egipt prin Moise, Aaron si Maria (Mica 6,4). Misiunea ei putea sa fi fost de a comunica poporului solii prin care era pastrata vie speranta eliberarii in timpul intunecosilor ani de asuprire. Ea poate ca a dat invatatura, a indemnat si mustrat poporul. Totusi, aici, la Marea Rosie, ea apare ca o cantareata inspirata si talentata. La aceasta data, ea trebuie sa fi avut varsta de peste 90 de ani. (Exod 2,4; 7,7).
Sora lui Aaron. Desi, fara indoiala ca Maria era si sora lui Moise si fusese mijlocul prin care el a fost ocrotit in copilarie, aici ea este numita sora lui Aaron. Aceasta poate ca arata o pozitie subordonata in raport cu cea detinuta de Moise, dar comparabila cu aceea a lui Aaron, care era el insusi subordonat lui Moise (vezi cap. 4,16).
A luat o timpana. Instrumentul la care a cantat Maria si femeile care o acompaniau era fie o tamburina, fie o toba de mana. Comentatorii moderni specializati in istoria instrumentelor muzicale antice favorizeaza traducerea ultima. Acelasi cuvant pentru timpana, toph, este folosit in ebraica si araba moderna pentru a indica o toba de mana. Vechi tablouri egiptene despre acest instrument il arata ca fiind facut din cercuri de lemn si doua piei, dar fara bete. El este batut de mana celui care canta. In Biblie, la acest instrument canta de obicei femeile (Judecatori 11,34; 1 Samuel 18,6; Psalmi 68,25), cum era in Egipt, dar uneori si barbatii (1 Samuel 10,5). Adesea era insotit de cantare si dans, probabil pentru a accentua bataia si era considerat ca instrument de bucurie. In Vechiul Testament, el era de obicei insotit de petrecere si lauda.
Toate femeile. Despartirea barbatilor si a femeilor in doua orchestre distincte era un obicei egiptean, tot asa cum era si executarea dansurilor de catre grupe de barbati si de femei, care insoteau pasii lor cu muzica. Se pare ca acest obicei a fost luat de la egipteni in timpul indelungatei lor ramaneri in Egipt. In vremurile de mai tarziu, le gasim pe femeile ebraice luand parte la celebrarea victoriilor, cand ostile se intorceau si le intampinau cu muzica si cantec (vezi Judecatori 11,34; 21,21; 1 Samuel 18,6.7; 29,5).
Jucand. Folosirea dansurilor in ceremoniile religioase, atat de contrare bunei cuviinte apusene, a fost din totdeauna acceptabila spiritului si sentimentului oriental. In relatarea Vechiului Testament se afla diferite feluri de dansuri. David a dansat inaintea chivotului cand l-a adus la Ierusalim (2 Samuel 6,16), fiica lui Iefta l-a intampinat cu dans pe tatal ei biruitor (Judecatori 11,34) si fetele din Silo au dat o serbare in acest fel (Judecatori 21,21). Dansarea mai este amintita cu aprobare de psalmist (Psalmi 142,3; 150,4). Dansul vremurilor biblice era o expresie exterioara a bucuriei sfinte, impartasindu-se de acelasi spirit ca si cantarile de lauda sau rugaciunile de multumire. El era in mod distinct un act de inchinare si Dumnezeu l-a primit ca atare (compara cu Ioan 6,37). Dansul social modern nu are nici o asemanare cu dansul religios al vremurilor biblice, pentru ca in el nu era nici un amestec de barbati si femei, si singurul obiectiv al participantilor era exprimarea iubirii, consacrarii si recunostintei fata de Dumnezeu. Dansul din vechime facea parte integranta din ritualul de inchinare.