10:1 Domnul a zis lui Moise: Du-te la Faraon, caci i-am impietrit inima lui si a slujitorilor lui, ca sa fac semnele Mele in mijlocul lor,
I-am impietrit inima. Literal, ,,Eu, chiar Eu, i-am facut inima greoaie” (vezi comentariul pentru cap. 4,21). Cuvantul ,,Eu” apare in original de doua ori, o data ca pronume personal independent, si apoi iarasi legat de verb, pentru accentuare.
10:2 si ca sa istorisesti fiului tau si fiului fiului tau cum M-am purtat cu Egiptenii, si ce semne am facut in mijlocul lor. Si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.
Ca sa istorisesti. Acum se descopera un nou scop al plagilor. Ele erau destinate nu numai sa-l impresioneze pe Faraon si slujitorii lui cu maretia lui Dumnezeu si sa obtina conlucrarea lui, ci si sa-i convinga pe copiii lui Israel din toate generatiile urmatoare ca Domnul este singurul si adevaratul Dumnezeu. Psalmii 78, 105 si 106 arata cum istoria eliberarii a fost transmisa din generatie in generatie. A fost planul lui Dumnezeu ca indurarile si lucrarile minunate ale Lui sa fie pastrate spre amintire vesnica. Inclinatia de a uita binefacerile lui Dumnezeu fiind una din trasaturile rele ale caracterului lui pacatos, omul are nevoie de un indemn constant spre a-si aduce aminte de ele. Acest lucru adesea este adevarat cu privire la nevoile lui zilnice, dar se aplica si la imprejurarile providentiale ca acelea in legatura cu pocainta sau vindecarea de o boala grea.
10:3 Moise si Aaron s-au dus la Faraon, si i-au zis: Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul Evreilor: Pana cand ai de gand sa nu vrei sa te smeresti inaintea Mea? Lasa pe poporul Meu sa plece, ca sa-Mi slujeasca.
Pana cand. Marturisirea lui Faraon (cap. 9,27) fusese un act de umilinta, dar aceasta a fost anulata printr-o reafirmare ingamfata a inimii lui razvratite (cap. 9,34.35). Ceea ce dorea Dumnezeu nu era o simpla marturisire a umilintei, ci o actiune care sa fie in concordanta cu ea. Pocainta lui Faraon nu avea sa se dovedeasca a fi sincera, pana cand nu avea sa-l duca la eliberarea izraelitilor.
10:4 Daca nu vrei sa lasi pe poporul Meu sa plece, iata, voi trimite maine niste lacuste pe toata intinderea tarii tale.
Lacuste. Ca pedeapsa urmatoare asupra regelui impietrit, Dumnezeu a anuntat plaga lacustelor, mai teribila decat oricare alta pe care Egiptul o cunoscuse pana atunci. Lacustele, ,,ostirea cea mare” a lui Dumnezeu, cum sunt numite in Ioel 2,25, au adus pana in ziua de azi calamitatea periodica tarilor Orientului Apropiat, de obicei la fiecare 10 sau 15 ani. Acum este posibil un control efectiv prin metode stiintifice, precum folosirea flacarilor, santuri tratate chimic in care lacustele cad cu gramada, distrugerea oualor si folosirea arsenicului, dar astfel de mijloace n-au devenit utilizabile decat relativ recent. Pe vremuri, venirea lacustelor era considerata cea mai teribila din toate judecatile care puteau sa se abata asupra unei tari. Ioel prezinta o descriere vie a unei astfel de plagi, cand zice: ,,Arde focul inaintea lui si palpaie flacara dupa el. Inaintea lui tara era ca o gradina a Edenului; si dupa el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapa” (Ioel 2,3) Ele nimiceau orice urma de vegetatie, cuprinzand recolte, vegetale, pomisori sau spini. Ele vatamau chiar si scoarta pomilor, ramurile mai mici fiind cu desavarsire descojite si ajungand albe (vezi Ioel 1,7-12). Ele veneau in roiuri mari, zgomotul lor in zbor asemanandu-se cu acela al unei ploi sau al paraiturii de foc in iarba uscata, si numarul lor facea sa se intunece cerul (Ioel 2,2.3).
10:5 Ele vor acoperi fata pamantului, de nu se va mai putea vedea pamantul; vor manca ce a mai ramas nevatamat, vor manca ce v-a lasat piatra, vor manca toti copacii, care cresc pe campiile voastre,
Acoperi fata pamantului. Aceasta este literalmente adevarat. Uneori ele acopera pamantul intr-un strat atat de gros, incat pe regiuni intinse pamantul nu poate fi vazut deloc.
Vor manca ce a mai ramas. Deoarece lacustele nu lasa nici o urma de verdeata (vezi comentariul pentru v.4), evident ca ele aveau sa manance tot ce a supravietuit nimicitoarei furtuni cu grindina, si mai ales graul si ovazul (vezi cap. 9,32). Intr-adevar, perspectivele pentru recolta ce urma apareau sumbre. Acum nu mai era de asteptat nici un fel de produs pentru anul in curs si foametea trebuia sa rezulte in mod inevitabil.
10:6 iti vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tai si casele tuturor Egiptenilor. Parintii tai si parintii parintilor tai n-au vazut asa ceva de cand sunt ei pe pamant pana in ziua de azi. Moise a plecat si a iesit de la Faraon.
Vor umple casele tale. Construite cu diferite deschizaturi pentru lumina si aerisire, casele din vechime au pus la indemana insectelor mijloace de intrare. In timpul urgiei, roiuri de lacuste aveau sa patrunda in zbor in case si sa se tarasca cu zecile de mii. Observatorii care au avut ocazia sa aiba
o astfel de experienta sustin ca este chiar greu a nu lasa sa intre lacustele in gura cuiva cand mananca.
Parintii tai. Ca si alte tari din Orientul Apropiat, Egiptul a suferit ocazional de plagile nimicitore ale lacustelor. Totusi aceasta aparitie supranaturala avea sa intreaca orice alte plagi din trecut.
A plecat. Moise n-a mai asteptat sa afle efectul acestei instiintari asupra regelui, stiind ca Faraon n-avea sa se teama de Domnul.
10:7 Slujitorii lui Faraon i-au zis: Pana cand are sa fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasa pe oamenii acestia sa plece, si sa slujeasca Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi ca piere Egiptul?
Slujitorii lui Faraon au zis. Pana acum, curtenii n-au riscat sa-si arate parerea, cel putin in opozitie cu a lui Faraon. Cu exceptia vrajitorilor care au aratat paduchii din plaga a treia ca fiind ,,degetul lui Dumnezeu” (cap. 8,19), curtea intreaga a ramas pasiva in timp ce regele lua fatalele hotarari succesive, care afectau natiunea. Se spune chiar ca ei si-au impietrit inimile lor ca si regele (cap. 9,34). Dar acum ei isi exprima temerile. Pierzand deja cea mai mare parte din vitele lor si aproape toata recolta anului curent, ei au ajuns in mod firesc alarmati, temandu-se ca alte nenorociri ii vor ruina pentru timp indelungat. Este semnificativ faptul ca ei au intervenit inainte ca plaga, de fapt, sa inceapa, pentru ca aceasta descopera ca ei au ajuns sa creada in veracitatea prezicerilor lui Moise si in puterea Dumnezeului lui. Unii ajunsesera deja pana la acest punct, cand fusese anuntata furtuna cu piatra (cap. 9,20), dar simtamantul acela devenise acum mai general.
10:8 Au intors la Faraon pe Moise si Aaron. Duceti-va, le-a zis el, si slujiti Domnului, Dumnezeului vostru. Care si cine sunt cei ce vor merge?
Duceti-va si slujiti Domnului. Intelegand ca nu are sprijinul sfetnicilor lui, Faraon le-a ingaduit sa cheme inapoi pe Moise si pe Aaron pentru a le pune alte intrebari. Porunca ,,duceti-va” a fost aproape imediat limitata de o intrebare care lasa sa se inteleaga ca ea nu se referea la intregul popor. Se pare ca regele cauta in zadar un minimum de concesiune pe care putea s-o faca pentru a-l domoli pe Moise si sa indeparteze nenorocirile in viitor. De aceea, el s-a gandit sa-i dea cererii lui Moise aparenta de a fi nerationala.
10:9 Moise a raspuns: Vom merge cu copiii si cu batranii nostri, cu fiii si fiicele noastre, cu oile si boii nostri; caci avem sa tinem o sarbatoare in cinstea Domnului.
Cu copiii si cu batranii nostri. In raspunsul lui Moise nu era nici un echivoc. La sarbatoarea propusa trebuia sa participe natiunea intreaga. Turmele si cirezile lor trebuiau sa-i insoteasca nu numai spre a aproviziona sacrificiile pentru sarbatorire si hrana pentru oameni, ci si pentru a fi ingrijite in timpul zilelor de absenta.
10:10 Faraon le-a zis: Asa sa fie Domnul cu voi, cum va voi lasa eu sa plecati, pe voi si pe copiii vostri! Luati seama, caci este rau ce aveti de gand sa faceti!
Le-a zis. Tragand concluzia din declaratia lui Moise ca izraelitii n-aveau de gand sa se intoarca, Faraon s-a maniat din nou, zicand, tradus mai clar: ,,Domnul sa fie cu voi, daca vreodata va voi lasa pe voi si pe copiii vostri sa plecati! Iata ca aveti un scop rau in mintea voastra” (RSV). Raspunsul acesta reflecta dispret nu numai pentru Moise si Aaron, ci si pentru Domnul, care dovedise deja prin puternicele manifestari ale puterii Sale, ca poate face cu Faraon cum doreste El. Dupa aceasta exprimare de rea vointa, regele a spus solilor lui Dumnezeu ca el a inteles relele lor intentii. El a pretins ca se ingrijoreaza pentru femeile si copiii evreilor mai mult decat o faceau Moise si Aaron, dar era hotarat sa-i retina ca pe o garantie ca barbatii se vor intoarce (PP 271).
10:11 Nu, nu; ci duceti-va, voi barbatii, si slujiti Domnului, caci asa ati cerut. Si i-au izgonit dinaintea lui Faraon.
Duceti-va. Chiar aceasta concesie aparenta nu era luata in mod serios. Aceasta reiese evident din expresia ,,duceti-va”, in care ironia este evidenta, precum si din faptul ca prin aceste cuvinte el a rupt orice negociere cu Moise si Aaron si i-a izgonit dinaintea lui. Insulta aceasta, pe care el nu le-o adresase mai inainte, dovedeste ca mania lui a crescut cand si-a dat seama din ce in ce mai clar ca pana la urma trebuie sa se supuna.
10:12 Domnul a zis lui Moise: Intinde-ti mana peste tara Egiptului, ca sa vina lacustele peste tara Egiptului, si sa manance toata iarba pamantului, tot ce a lasat piatra.
Verset ce nu a fost comentat.
10:13 Moise si-a intins toiagul peste tara Egiptului; si Domnul a facut sa sufle un vant dinspre rasarit peste tara toata ziua si toata noaptea aceea. Dimineata, vantul dinspre rasarit adusese lacustele.
Un vant dinspre rasarit. De obicei, lacustele veneau aduse de vant, deoarece nu puteau sa zboare prea departe fara el. Un vant de rasarit in cazul acesta avea sa le aduca din Arabia nordica,
o regiune unde se inmulteau adesea. Acest fapt avea sa fie oarecum neobisnuit, deoarece lacustele care aduceau nenorociri asupra Egiptului in mod ocazional veneau de obicei din Libia sau Etiopia, dinspre sud sau sud-vest. Faptul ca vantul a suflat timp de o zi si o noapte intreaga inainte ca sa soseasca lacustele sugereaza faptul ca ele au venit de la o distanta considerabila.
10:14 Lacustele au venit peste tara Egiptului, si s-au asezat pe toata intinderea Egiptului; erau in numar atat de mare cum nu mai fusese si nu va mai fi un astfel de roi de lacuste.
Pe toata intinderea. De obicei, roiurile de lacuste sunt limitate la anumite parti ale tarii, dar de data aceasta plaga a afectat o regiune mai mare ca oricand. In aceasta a constat minunea.
Nu va mai fi. Declaratia aceasta nu este in dezacord cu Ioel 2,2, unde cu secole mai tarziu este amintita o alta unica plaga de lacuste. Cea de mai inainte are legatura cu Egiptul, iar ultima cu tara lui Israel.
10:15 Au acoperit toata fata pamantului, de nu se mai vedea pamantul; au mancat toata iarba de pe pamant si tot rodul pomilor, tot ce lasase piatra; si n-a ramas nimic verde in copaci, nici in iarba de pe camp, in toata tara Egiptului.
Au acoperit toata fata pamantului. Nu este prea clar daca intunericul despre care se vorbeste aici a fost pricinuit de lacuste in zbor, sau dupa ce s-au asezat. De obicei, lacustele vin in nori atat de grosi, incat intuneca lumina soarelui si fac ca amiaza sa devina amurg. Este adevarat si faptul ca trupurile si aripile lor negricioase intuneca pamantul o data ce s-au asezat pe el. Explicatia ultima este mai probabila (vezi Ioel 2,2).
Tot rodul. Desi distrugerea roadelor provocata de piatra nu este amintita in mod expres in relatarea acelei plagi, ea se subintelege (vezi Exod 9,25). In general, lacustele devoreaza culturile verzi, plantele si frunzele in primul rand, si dupa aceea se apuca de lucru la materiale mai tari precum: trestie, crengute si coaja copacilor. In Egipt, fructele principale ar fi smochinele, rodiile, dudele, strugurii si curmalele.
Nimic verde. Observatorii moderni afirma ca asezarea unui roi de lacuste pentru numai o jumatate de ora este suficienta spre a transforma o regiune fertila intr-o pustie vremelnica. Dupa ce au trecut lacustele, n-a mai ramas nimic decat radacini, trunchiuri si ramuri groase. Infatisarea unei regiuni devastate in felul acesta este asemanatoare cu ce ar fi fost daca ar fi trecut peste ea focul. (vezi Ioel 2,3).
10:16 Faraon a chemat indata pe Moise si pe Aaron, si a zis: Am pacatuit impotriva Domnului, Dumnezeului vostru, si impotriva voastra.
Faraon a chemat. Regele mai facuse si inainte astfel de chemari, dar niciodata nu s-a grabit ca de data aceasta. Este clar ca plaga aceasta l-a ingrozit mai mult decat oricare dintre cele sapte de mai inainte.
10:17 Dar iarta-mi pacatul numai de data aceasta; si rugati pe Domnul, Dumnezeul vostru, sa departeze de la mine si urgia aceasta de moarte!
Verset ce nu a fost comentat.
10:18 Moise a iesit de la Faraon, si s-a rugat Domnului.
S-a rugat Domnului. Moise stia ca nici cuvantul de repros, nici cererea nu aveau sa schimbe inima impietrita a monarhului. Cu toate acestea, el s-a rugat, dar nu pe temeiul vreunei fagaduinte a regelui, despre care stia acum din experienta ca avea sa fie calcata curand. Rabdarea si marinimia lui Moise sunt intr-adevar remarcabile. El a aprobat cererea in clipa in care a fost facuta, fara sa ceara nici favoare si fara sa pronunte nici cel mai mic repros.
10:19 Domnul a facut sa sufle un vant foarte puternic dinspre apus, care a luat lacustele, si le-a aruncat in marea Rosie; n-a ramas o lacusta pe toata intinderea Egiptului.
Un vant foarte puternic dinspre apus. Literal ,,un vant de mare”, aratand ca el venea dinspre Mediterana. Deoarece el a dus lacustele in Marea Rosie, trebuie ca a venit dinspre nord-vest. Avand in vedere ca Marea Mediterana se afla la apus de Palestina, evreii foloseau de obicei ,,marea” ca sinonim cu ,,apus”.
Marea Rosie. Literal ,,Marea Trestiilor”. Nu este sigur de ce sa fi avut acest nume, deoarece astazi nu mai exista acolo trestie, nici nu exista vreo indicatie ca a fost in vremurile stravechi. Totusi, dovada numeroaselor texte biblice (vezi Exod 15,4; 23,31; Numeri 21,4; etc.), indica mai degraba ca Marea Trestiilor era in realitate Marea Rosie, iar nu unul din Lacurile Amare din regiunea canalului de Suez, dupa cum sustin unii comentatori.
10:20 Domnul a impietrit inima lui Faraon, si Faraon n-a lasat pe copiii lui Israel sa plece.
A impietrit inima lui Faraon. Vezi comentariul pentru cap. 4,21.
10:21 Domnul a zis lui Moise: Intinde-ti mana spre cer, si va fi intuneric peste tara Egiptului, asa de intuneric de sa se poata pipai.
intinde-ti mana. Plaga a noua, ca si a treia si a sasea, a fost adusa fara avertizare anterioara. Dupa plaga varsatului negru, Dumnezeu anuntase ca El avea sa trimita plagile Sale ,,impotriva inimii” regelui (cap. 9,14). De aceea, era de asteptat o succesiune de judecati. Dupa cum s-ar parea, plaga aceasta a urmat repede dupa cea de-a opta.
Intuneric. Unii comentatori sustin ca intunericul cel des a fost pricinuit de o eclipsa de soare. Totusi, aceasta interpretare nu poate fi corecta, deoarece o eclipsa nu putea niciodata sa produca intuneric care sa dureze timp de trei zile (v.22). Majoritatea comentatorilor considera ca minunea a fost facuta de chasim, o furtuna de nisip a pustiului care, din cand in cand, bate asupra Egiptului si acopera tara cu un intuneric straniu. Aceasta se datoreaza norilor densi de nisip fin pe care-l aduce vantul si care impiedica lumina soarelui, producand un intuneric mai mare decat acela al celei mai dese neguri. Scriitorul randurilor de fata a avut experienta unei astfel de furtuni de nisip la marginea pustiului indian intr-o zi luminoasa si poate sa marturiseasca faptul ca timp de o jumatate de ora intunericul a domnit la fel ca acela al unei nopti fara luna. Imbibat cu particule fine de nisip, vantul a fost cel mai suparator si deprimant, iar oamenii si animalele cautau adapost. Nisipul cel fin a patruns in orice incapere pana si in toaletele caselor. O furtuna de nisip poate sa sufle timp de doua sau trei zile, dar rareori are un efect atat de puternic un timp atat de indelungat. Chiar daca Dumnezeu a folosit nisip adus de vant spre a produce intunericul, acesta n-a fost mai putin miraculos, deoarece, desi intreaga tara era acoperita de intuneric de nepatruns timp de trei zile, copiii lui Israel, care locuiau in aceeasi tara aveau lumina (v.23). Dar egiptenii erau obisnuiti cu furtuni de nisip care suflau dinspre pustiu. Ba mai mult, la fiecare din celelalte plagi Moise descrie mijlocul prin care acestea au fost aduse la indeplinire si ar fi numai drept sa asteptam ca el sa se refere la acesta ca fiind o furtuna de nisip, daca aceasta este ce voia el sa spuna.
Ca si plagile de mai inainte, si aceasta a dat o lovitura puternica zeilor egipteni. Ra, zeul soarelui era zeul conducator al Egiptului de veacuri, si fiecare rege se numea pe sine ,,fiul lui Ra”. In vremea lui Moise, zeul acesta a fost identificat cu Amen si purta numele Amen-Ra. Cele mai mari temple pe care lumea le-a vazut vreodata au fost construite in onoarea lui si unul din ele, marele templu de la Karnak din Egiptul superior, mai este inca maret, chiar in stare de ruina. Un alt zeu era soarele disc Aten, care la cateva decenii dupa Exod, a devenit, in scurt timp zeul suprem al sistemului religios egiptean. Prin plaga a noua a fost clar dovedita neputinta totala a acestor zei.
10:22 Moise si-a intins mana spre cer; si a fost intuneric bezna in toata tara Egiptului, timp de trei zile.
Verset ce nu a fost comentat.
10:23 Nici nu se vedeau unii pe altii, si nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, in locurile unde locuiau toti copiii lui Israel, era lumina.
Era lumina. Nu este data nici o explicatie cu privire la cum s-a intamplat acest lucru. Aceia care considerau intunericul ca rezultat al furtunii de nisip il explica prin faptul ca ea nu s-a intins pana la tara Gosen. Dar in cazul acesta, egiptenii care locuiau printre izraeliti, daca erau vreunii, ar fi avut parte de binefacerile vecinilor lor, ceea ce se pare ca n-a fost cazul. Raportul arata ca intunericul a fost general, dar copiii lui Israel au fost aprovizionati cu lumina in mod miraculos.
10:24 Faraon a chemat pe Moise, si a zis: Duceti-va, si slujiti Domnului! Sa nu ramana in tara decat oile si boii vostri; copiii vostri vor putea merge si ei impreuna cu voi.
Faraon a chemat pe Moise. Intunericul bezna a fost mai lung decat putea sa indure regele. In ziua a treia a intunericului el a trimis soli sa-l gaseasca pe Moise. Sosit in fata regelui, Moise a fost informat ca evreii, inclusiv familiile lor, erau liberi sa plece pentru propusa sarbatoare religioasa in pustiu, dar ca trebuiau sa lase in urma turmele si cirezile. Aceasta avea sa asigure intoarcerea lor din pustiu, pentru ca fara vite nu puteau sa traiasca multe zile in pustiu.
10:25 Moise a raspuns: Chiar sa ne dai tu insuti jertfele si arderile de tot, pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,
Verset ce nu a fost comentat.
10:26 si turmele noastre tot trebuie sa mearga cu noi, si sa nu ramana o unghie din ele; caci din ele vom lua ca sa slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar pana vom ajunge acolo, nu stim ce vom alege ca sa aducem Domnului.
Sa nu ramana o unghie. Moise a refuzat in cuvinte clare compromisul propus de Faraon. Cu o ocazie mai inainte, el declarase deja ca vor merge cu familiile si animalele lor (v.9), si nu avea sa retraga aceasta prevedere acum cu nici un chip.
Nu stim. Moise a dat o explicatie a refuzului sau. Sarbatoarea propusa era noua si ritualul ei nu era cunoscut inca. Nu puteau fi asteptate indrumari exacte, pana nu aveau sa ajunga la locul hotarat de Dumnezeu. Animalele trebuiau sa fie luate cu ei pentru ca praznicul cu siguranta ca va cere aducere de jertfe.
10:27 Domnul a impietrit inima lui Faraon, si Faraon n-a vrut sa-i lase sa plece.
Domnul a impietrit. Vezi comentariul pentru cap. 4,21
10:28 Faraon a zis lui Moise: Iesi de la mine! Sa nu cumva sa te mai arati inaintea mea, caci in ziua in care te vei arata inaintea mea, vei muri.
Iesi de la mine. Aceasta replica dovedeste manie furioasa. Regele a inteles ca Moise avea sa-l priveze de munca gratuita de care Egiptul se beneficiase atata timp. Maniat la culme, el si-a pierdut stapanirea de sine si a poruncit in mod brutal lui Moise sa nu se mai intoarca, deoarece il asteapta pedeapsa cu moartea.
10:29 Da! a raspuns Moise, nu ma voi mai arata inaintea ta.
Da. Raspunsul lui Moise a fost politicos si demn. Reprezentantul unei natiuni de robi statea inaintea stapanului lor crud, deplin stapan pe situatie. Cuvintele lui Moise inseamna ca Moise a primit bine hotararea regala, deoarece alte intrevederi erau de prisos.
Nu ma voi mai arata inaintea ta. Cuvintele acestea exprima in mod simplu consimtamantul fata de porunca regelui. Moise nu avea sa mai apara in mod voluntar in fata lui Faraon.
Comentariile lui Ellen G. White
1-29 PP 270-272
1-6 PP 270
7-20 PP 271
13,21 SR 117
21-29 PP 272
28 PP 273