3:19 Pocaiti-va dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare,
Pocaiti-va. Gr. metanoeo, ,,a-si schimba mintea”, si intr-un sens spiritual, ,,a se pocai” (vezi Matei 3,2). Aceasta chemare la pocainta este culminarea logica la aspra mustrare a acuzatorilor sai de catre Petru. O atare mustrare nu ar avea nici un rost, daca nu ar fi fost intentionata sa produca pocainta. Asa stau de fapt lucrurile cu orice predicare a Evangheliei.
Intoarceti-va. Gr. epistrepho, ,,a se intoarce imprejur”. In LXX cuvantul acesta e folosit adesea pentru a traduce ebr. shub, ,,a reveni”, ,,a se intoarce”, un cuvant care adesea are sensul spiritual de a reveni la Dumnezeu (vezi Exod 18,30). Epistrepho e un cuvant deosebit de potrivit pentru schimbarea care are loc cand cineva primeste pe Hristos ca Mantuitor si Imparat, si Luca il foloseste de repetate ori in sensul acesta (vezi Fapte 9,35; 11,21; 26,20). Convertirea este baza unei adevarate experiente crestine. Ea se deosebeste de renastere (Ioan 3,3-5) numai prin faptul ca poate fi considerata ca un act al omului de a se intoarce de la vechea lui viata de pacate, pe cand nasterea din nou sau renasterea, este lucrarea Duhului Sfant asupra omului simultan cu intoarcerea lui. Niciuna din fazele experientei nu poate fi o realitate fara Duhul Sfant. Dar Duhul Sfant nu-Si poate face lucrarea pana cand omul nu e dispus sa ingaduie lui Dumnezeu sa puna stapanire pe viata lui (vezi Apoc.3,20).
Stearga. [,,Sa fie sterse”, Nitz]. De repetate ori in Scriptura iertarea pacatului e zugravita ca o spalare (vezi Ioan 13,10; Apoc.1,5; vezi Apoc.22,14). Ideea stergerii pacatului e similara. Imaginea care poate sa stea la baza cuvintelor de aici e aceea a unei acuzari care catalogheaza pacatele penitentului si pe care iubirea iertatoare a Tatalui o anuleaza (vezi Isaia 43,25; Col. 2,14; vezi Matei 1,21; 3,6; 26,28; Luca 3,3).
Rezultatul imediat pentru aceia care au acceptat chemarea lui Petru la pocainta a fost iertarea pacatelor. In sensul acesta, stergerea pacatelor lor poate fi primita ca avand loc imediat. In ultima instanta, stergerea finala a pacatului are loc chiar inainte de a doua venire a lui Hristos. In legatura cu incheierea lucrarii lui Hristos ca Mare Preot (vezi mai jos la ,,ca sa”, ,,cand”). Vinovatia pentru anumite pacate este anulata cand ele sunt marturisite si iertate; ele sunt sterse din raport in ziua judecatii (cf. Ezec.3,20; 18,24; 33,13; GC 485).
Ca sa. [,,Cand”, KJV; ,,Ca sa”, Nitz]. Gr. hopos an, ,,asa ca sa”. Lexicografii si gramaticienii sunt unanimi ca hopos an arata mai de graba scopul decat timpul. Hopos, cu sau fara an (sensul nu e distins), apare de 56 de ori in NT, si numai aici e tradus [in KJV] ,,cand”. In alta parte e tradus ,,cum” (Matei 22,15; Luca 24,20), ,,asa ca” (Luca 16,26), dar in cele mai multe cazuri e tradus ,,ca sa”, sau prin alta expresie de scop (Fapte 8,5; 9,12.17.24; Rom. 3,4; etc.). Nicaieri traducatorii lui KJV nu introduc un element de timp decat in Fapte 3,19. Asa ca pasajul de fata ar trebui sa zica ,,asa ca”, [,,ca sa] si nu ,,cand”. Felul de exprimare din KJV pare sa fi aparut in felul urmator: Din versiunile latine cele mai timpurii reiese ca au tradus corect pe hopos an prin ut, care in latina, cand e folosit ca o conjunctie, adesea inseamna ,,asa ca”. Totusi, ut este oarecum ambiguu deoarece, intr-o expresie temporala, poate insemna ,,cand”. Copisti de mai tarziu, citind pasajul, pare ca aveau indoiala cu privire la intelesul care trebuia sa fie dat lui ut aici. Unii, gandind ca era intentionat intelesul adverbial, au schimbat cuvantul in cum, ,,cand”, sau au inserat pe cum la margine spre a calauzi pe cititor la interpretarea versetului. Asa ca unele texte latine spun cum, ,,cand”, in loc de ut. Altii, inclusiv editiile obisnuite ale Vulgatei, au o exprimare dezvoltata, ut cum, ,,asa ca atunci cand”, care probabil a aparut prin incorporarea glosei marginale, cum, in text fara a lasa la o parte pe ut. Insa o astfel de exprimare nu da un sens gramatical clar. Totusi se gaseste in cele mai multe texte latine medievale tarzii, si din acestea a fost luat in Biblia engleza cea mai timpurie. La fel, traducerea lui Wycliffe (1382), facuta dupa Vulgata, zice: ,,Ca pacatele voastre sa fie indepartate, ca atunci vor veni timpurile reinviorarii prin fata Domnului nostru”. Tyndale (1534) a pus bine gramatical pasajul, dar a produs o traducere gresita: ,,Ca pacatele voastre sa poata fi indepartate, cand vine timpul inviorarii pe care il vom avea de la prezenta Domnului”. Aceasta redare a lui hopos an ca fiind ,,cand”, a trecut in KJV. Totusi, versiunea greaca trebuie sa fie tradusa: ,,ca pacatele noastre sa poata fi sterse, ca sa poata veni timpul de reinviorare de la fata Domnului” (RSV).
Convertirea pacatosilor are putere de a grabi implinirea scopurilor lui Dumnezeu si deci sa grabeasca venirea imparatiei Sale in deplinatatea ei.
Desi e adevarat ca versiunea greaca la acest pasaj nu contine calitatea temporala pe care o sugereaza exprimarea din KJV, totusi un studiu al textelor inrudite da la iveala ca aici e prezentata de Petru o oarecare succesiune de timp. El invita pe ascultatorii sai sa se pocaiasca” si sa se ,,intoarca”. Actele acestea, spunea el, aveau sa fie urmate de 1) stergerea pacatelor lor, 2) venirea ,,vremurilor de inviorare”, si 3) aratarea in slava a lui Isus Hristos.
In orice tratare a succesiunii de timp in cuvintele lui Petru trebuie sa fie retinute doua puncte: 1) In comun cu ceilalti ucenici, Petru nu cunostea ,,vremurile sau soroacele” (Fapte 1,7 cf. Ioan 21,20-23). El avea o vedere limitata a viitorului, si cu bucurie nadajduia in apropiata revenire a Domnului sau (vezi Nota Aditionala la Rom.13). 2) Prin iluminare divina, Petru a vazut ca anumite profetii ale zilelor de pe urma aveau o implinire in vremea lui. Intr-adevar, iluminarea lui se poate sa-l fi facut in stare sa vada numai aceasta implinire imediata si care s-a dovedit a fi o implinire limitata, desi punctul acesta nu e vital pentru discutia aceasta. De pilda, in Ziua Cincizecimii el a declarat ca profetia lui Ioel, ,,in zilele de pe urma” Dumnezeu urma sa toarne Duhul Sau peste toata faptura [,,orice faptura”], isi gasea atunci o implinire (Fapte 2,14-18). Intr-adevar aceasta era o implinire limitata a profetiei cu privire la o revarsare dumnezeiasca. Mai era adevarat, asa cum deja s-a afirmat, ca intr-un anumit sens al cuvantului pacatele celor convertiti erau sterse atunci, deoarece erau acoperite de sangele salvator al lui Isus Hristos.
Dar in perspectiva planurilor in desfasurare ale lui Dumnezeu, mai ales a profetiei care se implineste, putem vedea acum ca in sensul cel mai literal si deplin ,,zilele de pe urma” sunt zilele noastre prezente si ca acum putem astepta pe buna dreptate venirea lui Hristos. La fel, vedem ca marea revarsare a Duhului lui Dumnezeu, marile ,,timpuri de reinviorare”, apartin mai ales zilelor noastre, zilele ,,ploii tarzii” (vezi Ioel 2,23). Ce ocazie minunata putem vedea – si de fapt ar trebui sa vedem – stergerea pacatelor ca apartinand vremii noastre. Pentru ce ar trebui sa o separam de celelalte doua evenimente despre care Petru spunea ca urmeaza sa aiba loc? Intr-adevar cand studiem subiectul acesta al stergerii pacatelor in cadrul lucrarii lui Hristos in sanctuarul ceresc (vezi Dan. 8,14), descoperim ca stergerea faptica a pacatelor are loc in ultimele zile ale istoriei pamantului, predicand imediat venirea lui Hristos (vezi PP 357,358; GC 421,422; vezi Ezechiel 18,24). Ca aceste trei evenimente sunt legate laolalta e facut mai evident de RSV: ,,Pocaiti-va dar, si intoarceti-va din nou, ca pacatele voastre sa poata fi sterse, ca timpuri de reinviorare sa poata veni de la fata Domnului si ca El sa poata trimite pe Hristos” (Fapte 3,19.20).
In felul acesta devine evident ca afirmatia lui Petru (vers.19) luata ca un tot, contine un element foarte precis de timp. Evident, Petru, vorbind prin inspiratie si dincolo de propria sa intelegere marginita, se refera precis la doua mari evenimente ale ultimelor zile ale pamantului – 1) mare revarsare a Duhului lui Dumnezeu si 2) stergerea finala a pacatelor celor drepti – care sunt legate de un al treilea eveniment culminant – a doua venire a Domnului Hristos.
De la Domnul. [,,De la prezenta”, KJV; ,,De la fata Domnului”, Nitz]. Literal, ,,de la fata”. ,,Inviorarea” vine direct de la tronul lui Dumnezeu.