2:1 In ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc.
Ziua. Autoritatea rabinica permitea iudeilor din Palestina o singura zi pentru celebrarea Zilei Cincizecimii, dar iudeilor din diaspora le erau randuite doua zile pentru aceasta sarbatoare.
Cincizecimii. Gr. pentekostes, de la adjectivul insemnand ,,al cincizecilea”, o referire la cele cincizeci de zile dintre inceputul Sarbatorilor Azimilor si Sarbatoarea Celor dintai Roade (Sarbatoarea Saptamanilor, sau Ziua Cincizecimii). Cele dintai intrebuintari ale acestui cuvant grec pentru sarbatoarea ebraica a Saptamanilor apar in Tobie 2,1 (scrisa la c.250 de ani i.Hr.) si 2 Macabei 12,32 (c.120 i.Hr.) astfel ca acest cuvantul ajunsese sa fie folosit printre iudei cu multi ani inainte de era crestina. In ce priveste o tratare mai ampla despre Ziua Cincizecimii si a locului ei in calendarul iudaic, vezi Exod 23,16; Lev. 23,16; cf. Vol. I, p.709; Vol. Ii, p.106, 108; Vol. V, diagrama 10, p. 233. Urmeaza un scurt rezumat de fapte relevante si legatura lor cu revarsarea Duhului Sfant la Cincizecime, dupa cum urmeaza:
Datarea Cincizecimii depinde de data Pastelui. Pastele era tinut la 14 Nisan. Ziua de 15 marca inceputul Sarbatorii Azimilor, si pe data de 16 era leganat inainte Domnului un snop din primele roade (din recolta de orz) (Lev.23,5-11). De la data de 16, erau calculate prin metoda inclusiva 50 de zile, sapte saptamani care interveneau (Lev. 23,15.16). Aceasta sarbatoare a ajuns sa fie cunoscuta ca Ziua Cincizecimii.
Intrucat in anul crucificarii, 16 Nisan a cazut intr-o duminica (vezi Note Aditionale la Matei 26, Nota 1), Ziua Cincizecimii, venind la 50 de zile mai tarziu (sapte saptamani si o zi), ar cadea de asemenea duminica in anul acela. Totusi, din cauza aceasta nu exista o dovada biblica pentru atribuirea de sfintenie duminicii (cf. cele de la Matei 28,1).
Cincizecimea, dintre toate sarbatorile anului iudaic, atragea cel mai mare numar de peregrini din tari departate. Primejdiile calatoriei pe mare si pe uscat la inceputul primaverii si tarziu toamna (vezi Fapte.27,9) impiedicau venirea oamenilor in numar mare la Paste si la Sarbatoarea Corturilor. Dar sezonul Cincizecimii era favorabil, si la nici o alta sarbatoare nu ar fi fost de fata la Iersualim reprezentanti ai atat de multor natiuni. Nu putea fi un timp mai potrivit ca acesta pentru ca Duhul Sfant sa produca cele mai mari efecte in randul celor prezenti. De asemenea, caracterul jertfelor care se aduceau la templu si care erau mai ales de pace si de consacrare, punea o amprenta de bucurie asupra acestei zile. Painea fiind fermentata, indica un spirit de usurare si comuniune printre cei care se bucurau impreuna. Cincizecimea avea mult din aerul unei sarbatori de strangere a recoltei. Chiar si Pavel, cel mai putin interesat in sarbatoriri (Rom.14,5), era nerabdator sa praznuiasca Cincizecimea la Ierusalim, in ciuda calatoriilor sale misionare in Asia si Grecia (Fapte.18,21; 20,16).
Fiecare aspect al vechii Sarbatori a Saptamanilor prezenta un inteles simbolic care ii dadea o puternica valoare tipica pentru intreaga era crestina care avea sa urmeze. Ca Sarbatoare a Celor dintai Roade, aceasta era ocazia primei mari adunari din campurile care erau ,,albe…, gata pentru seceris” (Exod 23,16; Ioan 4,35). La sarbatoarea aceasta, israelitii, aducandu-si aminte ca fusesera robi in Egipt, puteau simti din nou libertatea pe care le-o daduse Exodul (Deuteronom 16,9-12) si sa fie scutiti de munca de rob (Lev. 23,21). Astfel ea era un timp corespunzator pentru revarsarea Duhului lui Dumnezeu; si ,,unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenie” (1 Cor. 3,17). Duhul acesta urma sa calauzeasca biserica in tot adevarul si ii va face pe toti aceia care il primesc, cu adevarat liberi (Ioan 8,32).
E lucru interesant de retinut ca rabinii, care au calculat intervalul dintre primul Paste si darea Legii pe Sinai, au tras concluzia ca Dumnezeu a rostit Legea inaintea poporului (Exod 20,1) in ziua care mai tarziu a fost tinuta ca zi a Cincizecimii. Prin traditia aceasta, sarbatoarea este considerata ca avand un caracter comemorativ.
Ziua Cincizecimii a fost o zi mare in experienta lui Israel si era un simbol corespunzator al zilei celei mari care facea sa fie disponibil Duhul lui Dumnezeu pentru toti aceia care se pregateau sa-L primeasca.
[,,Venise pe deplin”, KJV; ,,Fu implinita”, Nitz]. Literal, ,,era implinita”, sau ,,implinita”. Cuvintele par sa fie alese pentru a exprima faptul ca ziua era in curs de ivire, in primele ceasuri ale diminetii.
[,,Ei”, KJV]. Probabil cei 120 de alti credinciosi care poate li s-au asociat.
Toti impreuna. [,,De comun acord”, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p.10) pentru exprimarea ,,impreuna”. Aici, scriitorul doar afirma ca ,,ei erau toti impreuna”.
Desi cuvantul grec nu spune ca a fost ,,acord”, e lucru evident ca exista unire printre ucenici. Geloziile date pe fata in esecul lor de a vindeca pe baiatul posedat de demoni (Luca 22,24) si in refuzul de a-si spala unii altora picioarele (cf. Ioan 13,3-17; DA 643, 644), fusesera toate indepartate din inima lor de chinurile rastignirii si maiestatea inaltarii. Domnul lor inviase in ziua aducerii snopului de leganat, care Il preinchipuia pe Cel care era Parga. In decursul unei perioade de 40 de zile El avusese contact repetat cu cei care mai aveau de asteptat zece zile pana la ziua aceea in care se va implini ,,fagaduinta Tatalui”. Ce urma sa aduca la iveala aceasta fagaduinta? Cele zece zile de asteptare fusesera zece zile de rugaciune care trebuie sa caracterizeze poporul lui Dumnezeu ori de cate ori ei aspira la o experienta speciala cu Domnul sau asteapta de la El o revarsare a puterii Sale. Tot ce strica o astfel de unire sau ar pune piedici Duhului care face lucrarea lui Dumnezeu pentru poporul Sau trebuie sa fie inlaturat.
In acelasi loc. [,,Intr-un loc”, KJV; ,,La un loc”, Nitz]. Poate aceeasi mare incapere de sus in care fusese luata Sfanta Cina (Luc.22,11-14), ar fi putut sa fie aceeasi cu locul unde ucenicii fusesera adapostiti dupa crucificare si la care ei se reintorsesera dupa inaltarea lui Isus la cer (vezi Fapte 1,13). Unii sustin ca ucenicii poate se adunau in una din incaperile Templului, pe care Iosif (Antiquities viii.3.2 [65. 66]) il numeste oikoi, ,,case”, si care putea fi folosit de grupe de prieteni sau membri ai unei asociatii la data unei sarbatori. Dar pare putin probabil ca ucenicii sa fi riscat sa fie vazuti impreuna intr-un loc atat de public ca incinta Templului. Vezi harta cu raspandirea diasporei evreiesti