15:20 ci sa li se scrie doar sa se fereasca de pangaririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate si de sange.
Scrie. Gr. epistello, ,,a trimite o solie”, ,,a scrie o scrisoare” (vezi Evrei 13,22). Solii trimisi de apostoli au luat cu ei decizia scrisa a conciliului (vezi Fapte 15,23).
Sa se fereasca. (,,Sa se abtina”, KJV). Decizia era esential practica (vezi v. 19). O data cu acceptarea unui mai mare discernamant teologic, chestiunea consumarii de carne jertfita idolilor a fost mai tarziu privita intr-o lumina oarecum diferita (vezi mai jos, la ,,pangaririle idolilor”). Dar, in imprejurarile momentului, decizia aceasta mergea atat de departe cat simtea biserica ca e bine sa mearga. Neamurile nu puteau decat sa fie multumite, intrucat nu li se impunea nici o povara extrema si cei cu tendinte fariseice nu puteau tagadui ca neamurile fusesera cu adevarat convertite. Cerintele stipulate pareau sa fie acceptabile pentru iudeii crestini.
Pangaririle idolilor. Avand in vedere faptul ca exprimarea oficiala scrisa a Conciliului din Ierusalim se declara contra ,,lucrurile jertfite idolilor” (Gr. eidolothuta, [,,lucruri”] oferite iolilor”, v. 29), e probabil lucrul cel mai bun de a intelege ,,pangaririle idolilor” de aici in sensul specific al hranei (si bauturii) care fusese jertfita dumnezeilor pagani. In religia greaca si romana, carnea era prezentata in mod obisnuit zeitatilor in temple. Totusi, numai o mica parte din ea era pusa pe altar. Restul era sau consumat de cei care traiau in legatura cu templul sau trimisa la piata spre vanzare. In ochii iudeilor stricti, o asemenea hrana era pangarita. In felul acesta o judecata atribuita lui Rabi Akiba (c. anul 100 d. Hr) declara: ,,Carnea care e dusa intr-un loc de idoli e ingaduita [a scoate vreun folos din ea], dar aceea care e scoasa afara e oprita, deoarece e [privita] ca ,,jertfe ale mortului” (Misna Abodah Zarah 2,3, ed. Soncino a Talmudului, p. 115). La fel o alta reglementare din Misna (codificata c. 250 d.Hr.) declara cu privire la vinul jertfit unui idol: ,,Yen nesek (vin de libatie) e oprit si face (alt vin) sa fie oprit chiar si cea mai mica cantitate. Vinul (amestecat) cu vin si apa cu apa (descalifica) chiar si prin cea mai mica cantitate. Vin (amestecat) cu apa si apa cu vin (descalifica atunci cand e oprit) desi da gust specific amestecului. Aceasta este regula generala: cu aceleasi feluri (amestecatura e descalificata) chiar si prin cantitatea cea mai mica, dar cu o specie diferita (e descalificata cand elementul prohibit) da gust specific” (Ibid 5,8, ed. Soncino a Talmudului, p. 349). In consecinta, un iudeu strict niciodata nu cumpara carne in piata libera, ci numai de la un macelar iudeu. Cand calatorea, o facea cu kophinos-ul, sau cosul sau in spinare, isi ducea hrana cu sine (vezi Marcu 6,43). Juvenal se refera la ,,Iudei, care poseda un cos si un manunchi de fan ca echipament total al lor” (Satire, III, 13,14, ed. Loch, p. 33).
Avand in vedere acest puternic sentiment iudaic, conciliul a considerat ca e bine sa ceara crestinilor dintre neamuri sa se fereasca de lucrurile jertfite idolilor. Aceasta prevedere ar fi cerut multa lepadare de sine. Convertitul urma sa refuze invitatii la multe ocazii festive, sau daca era de fata, sa refuze a manca. Un om cu constiinta atenta de asemenea urma sa refuze a manca alimente puse inaintea lui intr-o casa particulara, afara de cazul ca era incredintat ca ea nu fusese jertfita intr-un templu. In acelasi timp, restrictia aceasta avea valoare practica de a feri pe crestinii dintre neamuri de ispita de a se angaja in ritualuri pagane, la care gustarea hranei si a bauturii rituale era
o parte esentiala a cultului. Daca nu era de mancat nimic jertfit unui idol, crestinul constiincios putea intelege ca chiar si ritualul de forma de a gusta din hrana si de a bea la altarul imparatului era interzis. Lucrul acesta pare sa fi fost o problema pe vremea scrierii Apocalipsului (vezi Apoc. 2,14).
La cativa ani dupa Conciliul din Ierusalim, restrictia aceasta a intampinat oarecare impotrivire. La Corint, oamenii pretindeau dreptul de a manca ceea ce alegeau si Pavel a admis, teoretic, dreptul de a cumpara hrana din piata indiferent daca ea fusese oferita mai inainte intr-un templu, intrucat ,,un idol nu e nimic”. Dar sustinea restrictia pe temeiul iubirii fratesti si a respectarii scrupulelor altora ( 1 Corinteni 8,10; vezi Romani 14).
De curvie. Ar parea surprinzator la inceput sa se gaseasca o regula morala plasata la un loc cu restrictii care par pur ceremoniale. Dar primul punct din decret era si moral in masura in care era bazat pe porunca a doua a Decalogului. Cu privire la desfranare, Legea levitica era pe buna dreptate stricta fata de orice forma a acestei nelegiuiri (Levitic 18,20, 10-21).
Pacatul curviei, cuprinzand lipsa oricarui respect pentru igiena feminina, era un rau atat de raspandit, incat poate fi considerat aproape o caracteristica a vietii greco-romane. Idolatria si curvia erau uneori unite in cultul pagan. Asa cum era cu preotesele Afroditei la Corint si Pafos, prostitutia era adesea o parte a idolatriei. Omul care participa la templu exprima presupusa lui credinta in zeita astfel adorata. Pacatul desfranarii era ceva ingaduit si chiar ceva obisnuit pentru pagani. Pentru motivul acesta, crestinul iudeu ar fi dorit sa stie ca cei convertitii dintre neamuri intrasera intr-o viata noua si curata (vezi 1 Corinteni 6,15; Apocalipsa 2,14). De aceea la Conciliul de la Ierusalim, crestinismul a facut primul lui pas public pentru sustinerea unor standarde morale inalte, nu numai prin invatatura lui generala, ci si printr-o regula specifica trasata pentru conduita membrilor lui.
Dobitoace sugrumate. (,,Lucruri sugrumate”, KJV). Dovezi textuale importante pot fi citate (cf.
p. 10) pentru omiterea cuvintelor, ,,si de lucruri sugrumate”. In VT nu e o opreliste clara contra mancarii de ,,dobitoace sugrumate”. Totusi, principiul cuprins pare sa fie acelasi ca si cel din interdictia – interzicerea consumarii sangelui. Animalele sugrumate nu ar fi eliminat sangele si astfel ar fi fost inacceptabile ca hrana (vezi Levitic 17,13.14). Declaratia lui Iacov poate de asemenea sa fi fost bazata si pe restrictiile mozaice contra carnii animalelor care mureau de la sine sau care fusesera ucise de un alt animal (Levitic 17,15; Deuteronom 14,21). Astfel de restrictii erau tinute de biserica primara asa cum a marturisit Tertulian (mort c. anul 230 d. Hr.) care, scriind paganilor declara: ,,Rositi pentru caile voastre rele in fata crestinilor, care nu au nici macar sange de animale la mesele lor de alimente simple si naturale pentru ca se feresc de dobitoace sugrumate ca sa nu se pangareasca, datorita sangelui inca neeliminat din trupul acestor animale” (Apologia 9, ANF, vol 3,
p. 25). La fel, o veche oranduire din Biserica Rasariteana porunceste: ,,Daca vreun episcop, prezbiter, diacon sau de fapt oricine din catalogul sacerdotal consuma carne cu sange sau animale care au fost sfasiate de fiare sa fie demis, deoarece lucrul acesta a fost interzis de lege. Dar, daca e cineva dintre laici, sa fie suspendat”. (Apostolic Canon, 63, ANF, vol. 7, p. 504). Vechea traditie iudaica declara ca atunci cand grumazul unui animal era frant, sangele se scurgea in picioare, in asa fel ca nu putea sa fie scos nici cu folosirea sarii (Talmud Hullin 113a , Ed. Soncino, pag. 621,622).
De sange. Interzicerea folosirii sangelui ca aliment a fost facuta de indata ce carnea de animale a fost permisa ca aliment pentru oameni (Geneza 9,4) si a fost adeseori repetata in legea mozaica (Levitic 3,17; 7,26; 17,10; 19,26). Consumarea de sange era socotita un pacat impotriva Domnului pe vremea lui Saul (1 Samuel 14,33). Alimente pregatite cu sange erau obisnuite la mesele atat ale grecilor, cat si ale romanilor. De pilda aceasta se gaseste in Omer: ,,Aici la foc sunt asezate burti de capre, pe care le-am pus acolo pentru cina, dupa ce le-am umplut cu grasime si sange. Acum oricare din cei doi castiga si se dovedeste omul cel mai bun, sa se ridice si sa-si aleaga pe oricare vrea din acestea” (Odyssey, XVII, 44-49; ed. Loeb, vol. 2, pag. 199,201).
Paganii erau obisnuiti ca la mesele lor sa bea sange amestecat cu vin. Iosif, vorbind din punct de vedere al iudeilor din secolul I d. Hr., declara ca ,,sange de orice fel el (Moise) a oprit sa fie folosit ca hrana, considerandu-l ca suflet si spirit” (Antiquities, III, 11.2 (260), ed. Loeb, vol. 4, p. 443). Atitudinea iudeilor fata de interdictia aceasta poate sa fie vazuta dintr-o publicatie atribuita lui Rabi Shim`on ben Azzai (c. anul 110 d. Hr.): ,,In Tora sunt 265 oprelisti si printre toate legile nu e nici una ca aceasta … daca Scripturile va indeamna in felul acesta cu privire la interzicerea sangelui (Deuteronom 12,23), in comparatie cu care nu e vreuna mai usoara printre toate poruncile, cu cat mai mult aceasta se aplica la tot restul poruncilor!” (Sifra, Deuteronom 12,23; citat in Stoack si Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrash, vol 2, p. 734). Prohibirea sangelui ar putea sa fie considerata cea mai usor de tinut din toate poruncile si ajuta sa se faca inteles sentimentul crestinilor iudei de la Ierusalim ca si convertitii dintre neamuri sa ramana la ea. Timp de cateva secole, cel putin in unele regiuni, biserica crestina timpurie pare sa se fi tinut de regula aceasta (vezi mai sus la ,,dobitoace sugrumate”). In acelasi timp, mai ales in Apus, pare sa se fi facut o incercare pentru a prezenta restrictiile Conciliului din Ierusalim ca fiind doar interdictii morale. Astfel Irineu (c. anul 185) citeaza pasajul prezent dupa cum urmeaza: ,,Ca sa le fie impus, ca ei sa se fereasca de usuratatile idolilor, de curvie si de sange; si tot ce ei doresc sa nu li se faca lor, sa nu faca ni ei altora” (Against Heresies, III, 12,14; ANF, vol 1, pag. 435, 436). Dintr-un asemenea punct de vedere ,,sange” era interpretat ca varsarea de sange omenesc, adica, ucidere, e clar din Tertulian (mort c. anul 230, d. Hr. ) care explica: ,,Interzicerea cu privire la ,,sange” urmeaza sa o intelegem a fi (o interzicere) mult mai mult o interzicere cu privire la sange omenesc” (On Modesty, 12; ANF, vol. 4 pag. 86). Vezi Geneza 9,4.