1:6 Deci apostolii, pe cand erau stransi laolalta, L-au intrebat: Doamne, in vremea aceasta ai de gand sa asezi din nou Imparatia lui Israel?
Stransi laolalta. [Veniti laolalta”, KJV; ,,adunati”, Nitz.]. Adica la Ierusalim, in ascultare de voia Domnului (v. 4) si in acord unul cu altul. Isus Insusi era cu ei, desi nu e pomenita nici o aratare neasteptata, supranaturala. Aceasta a fost ultima adunare a ucenicilor cu Domnul lor, deoarece era ziua inaltarii Sale (Marcu 16,19; Luca 24,50.51; 1 Corinteni15,7).
L-au intrebat. Expresia greaca sugereaza ca ei L-au intrebat de repetate ori.
In vremea aceasta ai de gand sa asezi din nou? Mai degraba: ,,sa restatornicesti acum?” Ucenicii inca nu intelegeau prea bine natura imparatiei lui Hristos. El nu fagaduise o restatornicire de felul aceleia pe care ei o nadajduiau (vezi Luca 4,19). Ei gandeau ca Isus ,,avea sa scape pe Israel”(Luca 24,21), adica de romani. Petru si ceilalti ucenici au gasit o mantuire diferita de asteptarea lor la Ziua Cincizecimii (Fapte 2,37-39). Inaltarea si experienta din Ziua Cincizecimii care a urmat, le-a dat o noua intelegere; in cele din urma, ei si-au dat seama de natura spirituala a imparatiei Domnului lor.
Iudeii erau insetati de nadejde mesianica. In Psalmii lui Solomon, o lucrare apocrifa scrisa cu putin timp inainte de era crestina (vezi vol. 5, p. 90) se repetata mereu aceasta idee. Urmatoarea rugaciune este tipica: ,,Primeste, o Doamne, si ridica-le pe imparatul lor, fiul lui David, la vremea cand Tu vezi, o, Dumnezeule, ca el poate domni peste Israel, servul Tau. Si incinge-l cu tarie, ca el sa zdrobeasca pe domnitorii nedrepti si ca el sa poata curati Ierusalimul de natiunile care il calca in picioare spre nimicire… Si el va curata Ierusalimul, facandu-l sfant ca odinioara; ca natiunile sa vina de la marginile pamantului pentru a vedea slava lui, aducand ca daruri pe fiii lui care lesinasera si sa vada slava Domnului, cu care Dumnezeu il proslavise” (Psalmii lui Solomon 17,23-23; citat in R.H. Charles, Apocrifele si Pseudepigrafele, vol. 2 p. 649, 650). Asemenea ganduri ar fi putut foarte bine sa faca pe ucenici sa spere ca sosise timpul pentru stabilirea stapanirii fagaduite si sa fi dat nastere la intrebarea lor.
Israel. Ucenicii inca nu intelesesera conceptul imparatiei spirituale constituita din toate natiunile (Matei 8,11.12) formata din Israelul spiritual al celor taiati imprejur cu inima (Romani 2,28.29). Ei nu si-au dat seama ca atunci cand natiunea iudaica a lepadat pe Isus, ei au fost taiati de la radacina si tulpina adevaratului Israel, in care urma sa fie acum altoiti convertitii crestini, atat dintre iudei, cat si dintre neamuri (vezi Romani 11). Evident ca ei inca mai asteptau ca imparatia mesianica a lui David sa fie statornicita in semintia imparateasca a lui Iuda. Vezi vol. IV, p.26-36.
Folosirea de catre ucenici a termenului ,,Israel” pentru a intelege ,,Iuda” nu prezinta nici o dificultate. E adevarat ca ,,Israel” adesea inseamna triburile nordice spre a se distinge de Iuda. Dar adesea termenul este aplicat la toate cele douasprezece semintii si chiar la Iuda in particular, ca si la poporul ales al lui Dumnezeu fara desemnarea expresa a semintiei (vezi de pilda la Isaia 9,8). Contextul este cel care trebuie sa arate intrebuintarea acestui nume in fiecare caz particular. De aceea nu e surprinzator ca NT aplica termenul ,,Israel” la natiunea iudaica. Desi iudeii de pe vremea aceea erau in chip predominant din semintia lui Iuda, in linie de succesiune directa si legitima erau nu numai din provincia postexlilica Iuda (care era continuarea regatului mai timpuriu al lui Iuda) dar si din natiunea unita a lui Israel dinainte de scindare.
Iudeii de pe vremea lui Hristos erau mostenitori vechii teocratii care fusese guvernata de dinastia davidica asezata de Dumnezeu, avand ca centru de inchinare templul prescris de Dumnezeu, si intemeiata pe legamantul dintre Dumnezeu si poporul Sau ales. Pavel numea ,,israeliti” pe cei impreuna cu el iudei, carora dupa trup le apartineau ,,legamintele, darea Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul” (Romani 9,4.5; cf. v. 3; vezi sic ap. 3,1.2; 11,1).
Ucenici nu erau gresiti in credinta lor ca profetiile si fagaduintele date Israelului timpuriu apartineau iudeilor ca succesori ai vechiului regat davidic – nu, ,,Israelului” celor zece semintii care se separasera de casa lui David. Celelalte semintii se despartisera nu numai de Iuda, dar si de templul si de adevarata slujba dumnezeiasca si deci de legamantul national. La faptul mostenirii regale era adaugat faptul ca natiunea de sud, de pe vremea domniei lui Ieroboam cuprindea numerosi membri ai semintiilor nordice care doreau sa ramana credinciosi lui Iehova (2 Cronici 11,13-16; 15,9; cf. cap. 16,1). Faptele acestea explica folosirea repetata a termenului Israel atat pentru regatul lui Iuda, cat si dupa captivitate, pentru comunitatea iudaica reconstituita ca provincie a lui Iuda, la care apartineau toti aceia care, indiferent de semintia lor, se inapoiasera din exil (vezi Ezra 2,70; 3,1; 4,3; 6,16.17.21; 7,7.13; 8,29; 9,1; 10,5; Neemia 1,6; 9,1.2; 10,39; 11,3.20; Ezechiel 14,1.22; 17,2.12; 37,15-19; Daniel 1,3; Zaharia 8,13; Maleahi 1,1).
Mai departe, natiunea iudaica din vremea lui Isus reprezenta celelalte triburi ale lui Israel nu numai in ce priveste populatia (vezi Luca 2,36) dar si ca teritoriu (vol. V, p. 45, 46). Ea era pomenita ca Israel de Ioan Botezatorul (Ioan 1,31), de Simeon (Luca 2,32.34) de Isus Insusi (Matei 8,10; Luca 9,9; Ioan 3,10), de ucenici si de altii din Iudeea (Matei 2,20-22; 9,33; Luca 24,21; Fapte 1,6; 2,22.23; 3,12; 4,8.27; 5,31; 21,28) si de Gamaliel (Fapte 5,35) de Luca (Luca 1,80) si Pavel (Fapte 13,16.17.23.24; Romani 9,4.6.31; 11,1; 1 Corinteni 10,18; 2 Corinteni 11,22; Filipeni 3,5).
In felul acesta, domnia mesianica profetizata pentru Israel era inca asteptata de ucenici ca restatornicire a suveranitatii iudaice nationale. Intr-adevar, imparatia lui Mesia le-ar fi apartinut, daca ei nu ar fi pierdut dreptul la ea prin lepadarea Fiului lui David din cauza ca El venise oferind o imparatiei de dreptate universala in locul celei iudaice. Lepadarea natiunii ca popor ales, o situatie conditionala de la inceput (Ex. 19,5.6; Ier. 18,6-10; Matei 8,11.12; 21,33-45), era mult prea recenta pentru ca ucenicii sa o poata intelege. Ei stiau bine ca vechiul regat nordic al lui Israel se separase irevocabil de adevaratul Israel al legamantului cu exceptia faptului ca membrii individuali ar fi putut alege sa se alipeasca la poporul legamantului. Ceea ce ei inca nu vedeau era faptul ca natiunea iudaica, respingand domnia Fiului lui David, nu mai era poporul ales, desi iudei individuali puteau fi altoiti in tulpina adevaratului Israel, biserica lui Isus Hristos (vezi vol. IV, p. 25-38) in care nu se face deosebire de rasa, nationalitate, sau pozitie sociala (Gal. 3,28.29; Coloseni 3,11).