1:2 de la inceput pana in ziua in care S-a inaltat la cer, dupa ce, prin Duhul Sfant, daduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.
Pana in ziua. Adica a 40-a zi dupa invierea Sa (vezi vers.3).
S-a inaltat la cer. [,,A fost luat sus”, KJV; ,,fu luat sus”, Nitz.]. Forma pasiva a verbului, asa cum e folosita aici si in vers 9 si 11 si in Luca 24,51 lasa a se intelege ca inaltarea lui Isus a fost o manifestare a puteri Tatalui.
Prin Duhul Sfant. Expresia aceasta poate fi inteleasa ca insemnand ca Duhul Sfant urma sa calauzeasca pe ucenici in tot adevarul (Ioan 16,13) sau ca Isus, atat inainte, cat si dupa rastignirea Sa, vorbea ca unul care era stapanit de Duhul Sfant. Trebuie ca a doua idee sa fi fost in intentia autorului, deoarece tot ce tinea de viata lui Hristos pe pamant era savarsit prin puterea Duhului; a) zamislirea Sa (Luca 1,35); b) botezarea Lui (cap. 3,21.22); c) indreptatirea Lui, adica manifestarea vietii Sa drepte (1 Timotei 3,16); d) calauzirea in viata Lui de servire (Luca 4,1); vezi cap. 2,49); e) minunile Sale (Matei 12,28); f) invierea Lui (1 Petru 3,18).
Daduse poruncile. Mai bine ,,poruncise” cu referire speciala la insarcinarea evangheliei, facuta de Domnul catre apostoli (vezi Matei 28,18-20).
Apostolilor. Gr. apostoloi, ,,cei care sunt trimisi” de la apo ,,departe” si stello, ,,a trimite”, in greaca clasica apostolos (pl. apostoloi) adesea era legat cu trimiterea unei corabii sau a unei expeditii navale si mai era folosit cu privire la comandantul unei escadre sau cu privire la un ambasador. Aceste doua aplicatii generale la lucruri si la persoane au fost transferate in greaca Koine. Asa cum un papirus egiptean din secolul al 2-lea sau al 3-lea d.Hr., vorbeste despre ,,raportul pentru corabia [apostoles] al lui Triadelphus” (J. H. Moulton si G. Milligan, The Vocabulary of the Greek New Testament, p. 70). Papirusurile mai arata ca de la corabia insasi intelesul cuvantului a fost transferat la incarcatura ei, deoarece si aceasta era ,,trimisa”. Nu numai incarcatura era numita apostolos, dar si documentele care reprezentau corabia si incarcatura ei, asa ca acest cuvant se putea referi la un ordin de trimitere al unui vas, la factura privind continutul incarcaturii, sau chiar la un permisul de export. In acelasi timp, atat in Koine, cat si in greaca clasica, apostoles se poate referi la o persoana, asa cum il foloseste Iosif cu privire la ambasadorii trimisi de iudei la Roma (Antiquities, XVIII, 11.1).
Totusi nici una dintre intrebuintarile acestea nu par sa reverse lumina direct asupra originii cuvantului ,,apostol” asa cum era folosit in crestinismul primar. Pavel este cel dintai scriitor al NT care a folosit cuvantul (1 Tesaloniceni 2,6) si pentru el, pare ca ,,apostol” era deja un termen tehnic desemnand o anumita grupa de oameni care indeplineau in biserica functii cu autoritate general recunoscuta. (vezi 1 Corinteni 4,9; 9,1.2). Faptul ca in aceasta literatura crestina foarte timpurie un asemenea inteles specific al cuvantului era deja considerat ca de la sine inteles, sugereaza ca introducerea termenului in uzul curent avusese deja loc mai devreme. Scriind in greceste, la ani de zile dupa moartea lui Isus, Luca si Ioan foloseau cuvantul apostolos (Luca 6,13; 11,49; Ioan 13,16 [,,cel trimis”, ,,apostolul”]). Slujba de apostol in biserica primara pare sa descinda de la hirotonirea si insarcinarea de catre Isus a celor doisprezece ucenici.
Denumind pe ucenicii Sai, ,,apostoli”, Isus probabil a folosit cuvantul aramaic shelicha, echivalentul participiului ebraic shaluach, ,,trimis”. Cuvintele acestea par sa fi avut o intrebuintare tehnica atat printre iudei cat si printre crestini. Literatura rabinica folosea termenul shaluach (sau in alta forma, shaliach) cu privire la diferiti soli cu autoritate. Iustin Martirul zice (c. anul 146 d.Hr.) ca iudeii trimiteau soli prin toata lumea, spunand cuvinte hulitoare impotriva lui Hristos (Dialog cu Trypho, 17, 108). Eusebiu, istoricul bisericesc din secolul al 4-lea, declara ca scrieri deja vechi pe vremea lui relatau ca preotii si batranii iudei trimiteau oameni prin toata lumea pentru a avertiza pe cei din diaspora, impotriva crestinismului. El continua sa numeasca pe iudeii acestia ,,apostoli” si spune ca chiar pe vremea lui, ei calatoreau pretutindeni pentru a duce cu ei scrisori encilice (Comentaria in Isaiam, XVIII, 1.2). Epifanul (m. anul 403 d.Hr.) relateaza ca acesti ,,apostoli” se consfatuiau cu iudeii de seama si calatoreau printre iudeii din afara Palestinei, readucand pace in adunarile tulburate si colectand zecimi si primele roade – functii care constituie paralele impresionante cu apostolatul lui Pavel (vezi Fapte 11,27-30; Romani 15,25-28); 1 Corinteni16,1; Epifanul, Contra ereziilor 1.2, Erezia XXX, 4. 11). Codul Theodosian (anul 438 d.Hr.) observa ca ,,Este o superstitie fara valoare faptul ca iudei au capetenii ale sinagogilor, sau prezbiterii ori persoane pe care ei le numesc apostoli, care sunt numiti de patriarh la o anumita sedinta sa colecteze aur si argint” (Codul Theodosian, XVI, 8.14, traducere in Adolf Harmack, Misiunea si Expansiunea crestinismului, vol. 1, p. 329).
Prin urmare, desi nu poate fi dovedit faptul ca apostolos a fost folosit in vremurile NT cu privire la soli iudei trimisi la cei din diaspora, dovezile sugereaza ca folosirea aparte a acestui cuvant de biserica primara crestina a fost derivata de la un obicei oarecum asemanator printre iudei.
Pe care-i alesese. Vezi Marcu 3,13-19.