11:22 Sunt ei Evrei? Si eu sunt! Sunt ei Israeliti? Si eu sunt! Sunt ei samanta a lui Avraam? Si eu sunt!
Evrei. Versetul acesta ii identifica in mod precis pe adversarii lui Pavel din biserica din Corint ca fiind iudei. In decursul istoriei lor, iudeii ajunsesera sa creada in superioritatea lor ca natiune si ca popor ales al lui Dumnezeu (Deuteronom 7,6; Amos 3,2; Ioan 8,33-39). Cele trei denumiri folosite aici sunt sinonime. Pavel respinge aici ideea ca adversarii sai aveau un avantaj fata de el in aceasta privinta (vezi Fapte 22,3; Filip 3,3-5).
In ce priveste originea termenului ,,evreu”, vezi la Geneza 10,21. Folosirea lui aici sugereaza vechimea obarsiei lor ca popor, spre deosebire de alte natiuni. La origine, el i-a denumit pe descendentii lui Eber (Geneza 11,16) ca natiune. Dupa captivitate, a ajuns sa se refere si la limba aramaica, limba uzuala a Palestinei pe vremea lui Pavel (vezi vol. I, p. 25, 29, 30). Desi nascut in alta tara, Pavel invatase aramaica, lucru care reflecta respectul si atasamentul lui fata de traditiile ebraice. Iudeii elenisti din diaspora vorbeau de obicei limba greaca si foloseau traducerea greaca a Vechiului Testament, LXX. Din cauza ca Pavel era nascut in afara Palestinei, in Tars, capitala Ciliciei, si din cauza ca vorbea limba greaca, fara indoiala ca adversarii lui – iudei palestinieni – il catalogau drept elenist si astfel mai putin loial iudaismului decat spuneau ca sunt ei.
Diferenta dintre iudeul crestin si iudeul ortodox al vremurilor Noului Testament ar trebui de asemenea sa fie notata. Potrivnicii lui Pavel apartineau primei grupe. Ei se atasasera bisericii crestine si cautau o slujba in calitate de conducatori crestini. Ei se considerau superiori convertitilor dintre neamuri si insistau sa se pastreze aceasta distinctie. Insa Pavel nu recunostea nici o diferenta intre iudei si neamuri in ceea ce priveste mantuirea si pozitia inaintea lui Dumnezeu (Romani 1,14; 2,25-29; 3,29.30; 10,12; Galateni 3,28.29; 5,6; Efeseni 2,14; Coloseni 3,11).
Conflictul dintre Pavel si acesti apostoli crestini iudei falsi din Corint a fost numai o parte din conflictul mai mare care s-a iscat in biserica crestina primara in diferite momente si locuri (vezi Fapte 10,28; 15,1.2.5; Galateni 2,1-9.11-14). Era cat se poate de dificil chiar pentru iudeul convertit sa consimta la desfiintarea ,,zidului de la mijloc care-i despartea” (Efeseni 2,14) si sa renunte la o anumita ostilitate fata de neamuri din cauza ca nu fusesera nascuti iudei. Atitudinea aceasta, dezvoltata de iudei, mai ales in decursul secolelor de dupa captivitate, era o pervertire a scopului lui Dumnezeu pentru poporul Sau ales (vezi Ioan 10,16; Efeseni 2,14.15; vol. IV, p. 32, 33). Era foarte dificil, chiar si pentru ucenici sa-si elibereze mintea de catusele de otel ale acestui spirit ingust, bigot (Fapte 10,9-17.28; 11,1-18; Galateni 2,12).
Cand Pavel a scris epistola cunoscuta acum ca 1 Corinteni, biserica din Corint era tulburata de diferite partide (vezi 1 Corinteni 1,12). Desi pe vremea cand a fost scrisa a doua epistola, cateva saptamani sau luni mai tarziu (vezi p. 822), majoritatea membrilor bisericii erau pe deplin impacati cu apostolul (vezi 2 Corinteni 7,7-15; vezi la v. 13, 15), anumiti apostoli mincinosi staruiau in a lucra contra lui (vezi cap. 10,2). Acestei minoritati ii adreseaza apostolul o mustrare aspra in a doua lui epistola, mai ales in capitolele 10 la 13.
Desi Pavel lamureste ca aceasta minoritate era alcatuita din iudei (cap. 11,22), el nu-i identifica ca apartinand partidei iudaizante a biserici crestine si nici nu trateaza invataturile lor ca eretice. Din tacerea aceasta unii au dedus ca nu faceau parte dintre iudaizanti. Totusi, opinia larg acceptata e ca aceasta opozitie era de tip iudaizant. Conducatorii ei erau iudei crestini care se pare ca pretindeau ca sunt iudei mai buni si mai loiali fata de iudaism decat Pavel (capitolele 10,7; 11,22). Ei de asemenea pretindeau ca sunt ,,apostoli ai lui Hristos” (v. 13) si ,,slujitori ai lui Hristos”
(v. 23) si negau faptul ca Pavel ar fi fost un apostol adevarat (cf. cap. 11,15; 12,11.12) sau un reprezentant adevarat al lui Hristos (cap. 11,23). Dar ei erau de fapt ,,apostoli mincinosi” (v. 13) si ,,slujitori ai nedreptatii” (v. 15). Aceste caracteristici sunt tipice pentru partida iudaizanta a bisericii primare si pentru nici o alta grupa clar definita de pe vremea lui Pavel. Este deci logic sa admitem ca ei erau iudaizanti.
In ce priveste un comentariu in plus referitor la partida iudaizanta din biserica crestina primara vezi p. 33. In ce priveste tentativa de subversiune in bisericile galatene de catre aceasta factiune – chiar la data aceea – vezi p. 933.
A nega intaietatea iudeilor inaintea lui Dumnezeu nu inseamna a nega superioritatea revelatiei divine acordata iudeilor (Romani 3,12; 9,1-15). In contrast cu convertitul dintre neamuri, iudeul fusese educat din copilarie in cultul singurului Dumnezeu adevarat si in cunoasterea Scripturilor. In general, nucleul de credinciosi crestini provenea din sinagoga iudaica, deoarece Pavel incepea predicarea Evangheliei in sinagoga locala. Iudeii se simteau indreptatiti la o consideratie speciala si la privilegii speciale in Biserica Crestina si se considerau mai bine pregatiti pentru conducere. Comparativa lor maturitate religioasa le dadea in mod evident un avantaj fata de imaturitatea religioasa a neamurilor. Dar atitudinea lor si abuzul de autoritate din partea lor in diferite cazuri avusese ca rezultat o religie de indreptatire de sine, care era respingatoare atat pentru Dumnezeu, cat si pentru om (Luca 18:10-14).
Israeliti. In ce priveste o tratare a termenului ,, Israel” vezi la Geneze 32,28. ,,Israel” ii desemneaza pe evrei ca pe alesii lui Dumnezeu si face distinctie intre cei din linia aleasa de descendenta din Avraam si numerosi alti descendenti ai lui Avraam (Geneza 21,12; Romani 9,10-13; Galateni 4,22.31). In rolul lor de popor ales al lui Dumnezeu, israelitii se bucurasera de binecuvantari si privilegii speciale (Romani 9,4.5; Vol. IV, p. 27-29). Numele apare numai de trei ori in alte locuri in Noul Testament (Ioan 1,47; Romani 9,4; 11,1).
Samanta a lui Avraam. Acesta era considerat cel mai onorabil titlu dintre cele trei: a fi un adevarat fiu al lui Avraam insemna a te afla intr-o relatie de legamant cu Dumnezeu (Geneza 17,7; Galateni 4,22-26), a experimenta neprihanirea prin credinta (Romani 4; Galateni 3,6-9; 14-16), a apartine neamului prin care avea sa vina Mesia (Galateni 3,16) si a mosteni inaltele fagaduinte facute lui ca parinte al neamului ebraic (Galateni 3,14-18). Dar iudei n-au izbutit sa faca deosebire intre a avea sangele lui Avraam in venele lor si a avea credinta lui Avraam in inimile si mintile lor (Geneza 21,10; Matei 3,9 Ioan 8,33-35; Romani 2,28.29; Galateni 3,28.29). Potrivnicii lui Pavel posedau numai calificatiile fizice, iar faptul acesta nu justifica nici o pretentie la superioritate in biserica lui Hristos (Galateni 5,2-6).