4:1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunostinta intregului Israel. Israel a iesit inaintea Filistenilor, ca sa lupte impotriva lor. Au tabarat langa Eben-Ezer, si Filistenii tabarasera la Afec.
Chemarea lui Samuel. Cei mai multi comentatori sunt de acord ca ultima propozitie din v. 1 apartine ultimului verset al capitolului 3, pentru ca n-a fost sfatul lui Samuel care l-a chemat pe Israel sa mearga la razboi impotriva filistenilor. Avand in vedere ca Samuel nu mai este amintit din nou pana dupa ce chivotul fusese timp de mai multi ani la Chiriat-Iearim, se poate ca acele capetenii ale lui Israel sa fi refuzat sa-l consulte pe noul profet recunoscut (cap. 7,3). Profetul lui Dumnezeu niciodata n-ar fi dat sfatul sa trimita chivotul de la Silo (vezi despre v. 3). Dar acei care lepadasera instructiunile Domnului cu privire la inchinarea care trebuie sa-I fie adusa aveau sa ajunga sa priveasca chivotul cu teama superstitioasa si sa-l considere ca pe un talisman ale carui calitati magice sa le asigure binecuvantari de tot felul.
Totusi intregul Israel a recunoscut deosebirea dintre Samuel si fiii lui Eli, si acei care aveau inclinatii spirituale veneau la noul profet pentru sfat si ajutor. Ei cunosteau profetia lui impotriva lui Eli si a casei lui si erau convinsi ca chemarea lui era de la Domnul. Cand conducatorii gresesc, multi ingaduie ca tonul moral al propriei vieti sa scada. Dar totdeauna exista cativa care nu se abat de la calea dreptatii indiferent de purtarea superiorilor lor.
Filistenii. Cartea Judecatori spune ca Israel a fost in robia filistenilor timp de 40 de ani (Judecatori 13:1), timp din care Samson a fost judecator in tara 20 de ani (Judecatori 15:20; 16:31). Slujba de judecator a lui Eli, fie a urmat, fie s-a suprapus cu a lui Samson. Cand Eli a devenit asa de batran incat sa piarda controlul asupra treburilor statului, se poate ca filistenii au socotit ca sosise timpul pentru ei sa asigure controlul asupra tinutului muntos. Stiind ca centrul conducerii era la Silo, ei in mod natural aveau sa-si trimita ostirea in interior spre acel centru.
Tabarasera la Afec. Afec ,,fortareata” sau ,,imprejmuire” este de la un verb care inseamna ,,a forta”, ,,a constrange”, ,,a rezista”. Orasul a fost identificat cu Antipatris, un oras din Campia Saronului, la aproximativ 11 1/4 mile (18 km) nord-est de Iope. Aceasta ar fi mai putin de 25 de mile (40 km) de la Silo, de unde a fost dus chivotul pe campul de lupta (cap. 4:10, 11). In afara de Antipatris, nici o asezare precisa nu este cunoscuta care sa poata fi identificata cu Afec. Afec din semintia lui Aser (Iosua 19,30.31) este prea departe la nord spre a merita sa fie luata in considerare. Avand in vedere faptul ca Afec inseamna ,,fortareata”, numele poate fi aplicat la diferite asezari fortificate, fie permanente, fie vremelnice.
Vezi o harta a drumului parcurs de chivot de la capturarea lui de catre filisteni pana la intoarcerea lui
4:2 Filistenii s-au asezat in linie de bataie impotriva lui Israel, si lupta a inceput. Israel a fost batut de Filisteni, care au omorat pe campul de bataie aproape patru mii de oameni.
Israel a fost batut. In numeroase ocazii precedente, Dumnezeu a indrumat armatele lui Israel sa porneasca la lupta cu dusmanii lor si cand ei au raspuns la porunca lui Dumnezeu, victoria a fost a lor. De data aceasta, insa, situatia a fost alta. Faptul ca ei au dus Chivotul Legamantului in lupta (v. 3) si ca filistenii l-au capturat este dovada ca poporul lui Israel era motivat de o falsa incredere in forta proprie. Ei au initiat atacul si se asteptau la o victorie usoara. Ei au inaintat cu forta si siguranta, nu printr-o incredere umila in Dumnezeu, ci cu mandrie in dibacia si puterea lor. Cand Dumnezeu era cu ei, nici un dusman nu putea sa stea impotriva lor, cand nu era, infrangerea era sigura.
4:3 Poporul s-a intors in tabara, si batranii lui Israel au zis: Pentru ce ne-a lasat Domnul sa fim batuti astazi de Filisteni? Haidem sa luam de la Silo chivotul legamantului Domnului, ca sa vina in mijlocul nostru, si sa ne izbaveasca din mana vrajmasilor nostri.
Pentru ce. Cand aveau infrangeri, popoarele politeiste ale Orientului Apropiat, de obicei trageau concluzia ca zeii lor erau suparati pe ele si ar trebui domoliti mai serios spre a evita suferintele in viitor. Avand in vedere starea religioasa scazuta a lui Israel pe acea vreme, este de mirare ca si Israel avea in mare masura aceeasi atitudine fata de Domnul (vezi PP, p. 584). Probabil ca victorii din trecut in timpul slujbei de judecator a lui Eli au dus la simtamantul de incredere de sine care a orbit ochii lor fata de nevoia lor de Dumnezeu. Pentru ca conducatorii L-au lepadat de bunavoie pentru zeii neamurilor din jurul lor, Dumnezeu nu putea face nimic altceva decat sa ingaduie sa culeaga recolta semintelor semanate de ei insisi. In loc sa-si umileasca inimile inaintea lui Dumnezeu, ei au facut dovada atitudinii lor superstitioase fata de El, considerand chivotul ca un simplu talisman care garanteaza succesul.
Fara nici un sfat de sus, capeteniile au sugerat si poporul a fost de acord cu ceva la care niciodata nu se cugetase mai inainte. Ei se aflau la numai cateva mile de sanctuar, si daca chivotul ar fi in mijlocul lor, cu siguranta ca biruinta ar fi a lor. Acest simbol pretios al prezentei lui Dumnezeu a fost acoperit cu invelitoarea lui de giulgiu, iar levitii prezenti l-au dus din locul lui de odihna dinauntrul perdelei (Numeri 4,5.6). Tinand seama de faptele din trecut ale fiilor lui Eli, nu este de mirare ca ei au uitat orice forme de cinstire si s-au grabit cele cateva mile pana la ostire, sperand ca un alt macel ar putea fi evitat.
Dar chivotul era simbolul prezentei lui Dumnezeu, si deoarece conducatorii au lepadat instructiunile divine, Dumnezeu nu-Si putea intinde mana ocrotitoare asupra lor spre bine. Daca conducatorii si-ar fi umilit inimile si s-ar fi intors de la caile lor pacatoase, ei ar fi fost calauziti de profet, ca si in anii de mai tarziu. In zilele lui Hristos, multimile au urmat conducerea preotilor lor, strigand: ,,Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri”. Tot asa si ostirea lui Israel la Eben-Ezer, infruntand dezastrul si prinzandu-se de paiele propriei inchipuiri au strigat ca acum biruinta le este asigurata. Necazul sau bunastarea grupelor organizate ale societatii, fie politice, fie religioase, sunt in mare masura determinate de atitudinea si purtarea conducatorilor.
Totusi indivizii isi pot determina in mod independent de grupa propria soarta spirituala. Cu toate ca Samuel a avut parte de umilirea adusa asupra lui Israel ca rezultat al nebuniei zilei, aceasta nu a impiedicat primirea lui personala de catre Dumnezeu. Cand, pe vremea lui Ahab, conducatorii s-au intors spre Baal, Ilie a crezut ca el este singurul care a recunoscut si L-a slujit pe viul Dumnezeu. Totusi Dumnezeu i-a facut cunoscut ca mai erau mii in Israel, care alesesera binele, intocmai cum facuse el. Cei trei ani de seceta nu schimbasera credinta lor in Dumnezeu si credinciosia lor fata de El.
4:4 Poporul a trimis la Silo, de unde au adus chivotul legamantului Domnului ostirilor, care sta intre heruvimi. Cei doi fii ai lui Eli, Hofni si Fineas, erau acolo, impreuna cu chivotul legamantului lui Dumnezeu.
Verset ce nu a fost comentat.
4:5 Cand a intrat chivotul legamantului Domnului in tabara, tot Israelul a scos strigate de bucurie, de s-a cutremurat pamantul.
Verset ce nu a fost comentat.
4:6 Rasunetul acestor strigate a fost auzit de Filisteni, si au zis: Ce inseamna strigatele acestea care rasuna in tabara Evreilor? Si au auzit ca sosise chivotul Domnului in tabara.
Verset ce nu a fost comentat.
4:7 Filistenii s-au temut, pentru ca au crezut ca Dumnezeu venise in tabara. Vai de noi! au zis ei, caci n-a fost asa ceva pana acum.
Dumnezeu venise. Filistenii, care aveau multi zei, au recunoscut lamurit deosebirea dintre Dumnezeul lui Israel si zeii lor. Desi cuvantul Dumnezeu este la plural in v. 7, 'Elohim, verbul este la singular. Dar in v. 8, verbul este la plural – un contrast clar intre adevaratul Dumnezeu si zeii din templul lor de la Asdad.
4:8 Vai de noi! Cine ne va izbavi din mana acestor dumnezei puternici? Dumnezeii acestia au lovit pe Egipteni cu tot felul de urgii in pustie.
Dumnezei puternici. Cuvantul pentru ,,puternici” este 'addirim, ,,maiestuos”, ceea ce inseamna ideea aditionala a nobletei puterii lui Dumnezeu, care fusese recunoscuta de filisteni cand au aflat ce a facut El diferitelor neamuri si popoare din trecut. Aproape gata sa renunte in disperare, ei erau sub incordarea unei hotarari amare de a rezista pana la moarte in fata sortii de a fi facuti robi acelora care cu cativa ani in urma fusesera robii lor.
4:9 Intariti-va, si fiti oameni, Filistenilor, ca nu cumva sa fiti robi Evreilor, cum v-au fost ei robi voua: fiti oameni si luptati!
Verset ce nu a fost comentat.
4:10 Filistenii au inceput lupta, si Israel a fost batut. Fiecare a fugit in cortul lui. Infrangerea a fost foarte mare, si din Israel au cazut treizeci de mii de oameni pedestri.
Verset ce nu a fost comentat.
4:11 Chivotul lui Dumnezeu a fost luat, si cei doi fii ai lui Eli, Hofni si Fineas, au murit.
Chivotul lui Dumnezeu a fost luat. Vorbind despre acest eveniment, psalmistul spune: ,,A parasit locasul Lui din Silo… Si-a dat slava prada robiei, si maretia Lui in mainile vrajmasului… Preotii sai au cazut ucisi de sabie” (Psalm 78,60.64). Desi perspectivele lui Israel pentru victorie erau superioare acelora ale inamicului si desi ei au intrat in lupta increzatori in victorie, ei au gresit atat de mult incat fiecare supravietuitor a fugit, nu in tabara ca in v. 3, ci ,,in cortul lui”. Cuvantul pentru cort este 'ohel, care inseamna ,,casa”, ,,locuinta”, si contine ideea ca infrangerea a fost asa de mare incat fiecare om a trebuit sa se salveze singur, alergand acasa cum putea mai bine.
Hofni si Fineas. Iosif Flavius spune ca Eli demisionase pe acea vreme in favoarea lui Fineas, dar, cand chivotul a plecat din Silo, el i-a instruit pe fiii lui ca ,,daca ei aveau sa supravietuiasca luarii chivotului, ei sa nu se mai arate in fata lui” (Antiquities v. 11. 2). Daca cei doi tineri ar fi fost zelosi sa urmeze dupa calauzirea Domnului in trecut, asa cum a aparat acum simbolul material al prezentei Sale in fata vrajmasului, istoria lui Israel care a urmat ar fi putut fi mult deosebita. Ei refuzasera tot mereu calauzirea lui Dumnezeu, si acum au fost adusi sa inteleaga ca insasi viata depinde de deplina supunere fata de El. Dar ei au invatat aceasta lectie prea tarziu!
4:12 Un om din Beniamin a alergat din tabara de bataie si a venit la Silo in aceeasi zi cu hainele sfasiate, si cu capul acoperit cu tarana.
Verset ce nu a fost comentat.
4:13 Cand a ajuns, Eli, astepta, stand pe un scaun langa drum, caci inima ii era nelinistita pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui in cetate, omul acesta a dat de veste, si toata cetatea a strigat.
Verset ce nu a fost comentat.
4:14 Eli, auzind aceste strigate, a zis: Ce inseamna zarva aceasta? Si indata omul a venit si a adus lui Eli vestea aceasta.
Verset ce nu a fost comentat.
4:15 Si Eli era in varsta de nouazeci si opt de ani, avea ochii intunecati si nu mai putea sa vada.
Nouazeci si opt de ani. Septuaginta reda ,,nouazeci” (vezi cele despre cap. 2,22).
4:16 Omul a zis lui Eli: Vin de pe campul de bataie, si din campul de bataie am fugit astazi. Eli a zis: Ce s-a intamplat, fiule?
Verset ce nu a fost comentat.
4:17 Cel ce aducea vestea aceasta, ca raspuns, a zis: Israel a fugit dinaintea Filistenilor, si poporul a suferit o mare infrangere; si chiar cei doi fii ai tai, Hofni si Fineas, au murit, si chivotul Domnului a fost luat.
Israel a fugit. Cat de deosebita ar fi fost istoria lui Israel daca ar fi fost acolo numai o conducere care sa caute fata Domnului. Totusi, in ciuda conducatorilor egoisti care cautau propria glorie mai degraba decat aceea a lui Dumnezeu, deschizand astfel calea spre infrangere, El nu-Si acopera urechea la strigatul fiecarui om care cauta in mod serios fata Lui. Faptul ca Ierusalimul a fost depopulat de catre Nebucadnetar nu l-a oprit pe Daniel si tovarasii lui de a trai atat de aproape de Domnul incat sa aduca Evanghelia pentru multi dintre cei ce i-au luat in captivitate. Lumina lumineaza cel mai stralucitor in noaptea cea mai intunecoasa si adesea caracterele cele mai bune sunt dezvoltate in mijlocul celui mai rau mediu posibil. Dumnezeu are puterea sa schimbe momentele de crunta umilire in perioade de ocazii marete, nu numai pentru Israel, ci si pentru toti oamenii.
4:18 Abia a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, si Eli a cazut de pe scaun pe spate, langa poarta; si-a rupt ceafa si a murit, caci era om batran si greu. El fusese judecator in Israel patruzeci de ani.
Verset ce nu a fost comentat.
4:19 Nora sa, nevasta lui Fineas, era insarcinata, si sta sa nasca. Cand a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei si despre moartea barbatului ei, s-a incovoiat si a nascut, caci au apucat-o durerile nasterii.
Verset ce nu a fost comentat.
4:20 Cand tragea sa moara, femeile care erau langa ea i-au zis: Nu te teme, caci ai nascut un fiu! Dar ea n-a raspuns si n-a luat seama la ce i se spunea.
Verset ce nu a fost comentat.
4:21 A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slava), zicand: S-a dus slava din Israel! Spunea lucrul acesta din pricina luarii chivotului lui Dumnezeu, si din pricina socrului si barbatului ei.
Verset ce nu a fost comentat.
4:22 Ea a zis: S-a dus slava din Israel, caci chivotul lui Dumnezeu este luat.
S-a dus slava. Cuvantul ,,Icabod” vine din doua cuvinte ebraice, 'i kabod, care inseamna in mod literal, ,,nu glorios”, sau ,,nemaret”. El a fost definit de catre sotia lui Fineas: ,,S-a dus slava (in mod literal ,,dus in exil”) din Israel.” Capitolul se incheie cu descrierea unei tinere femei care, desi casatorita cu un mare preot rau si egoist n-a impartasit natura lui. Ingrijorarea ei privind moartea sotului si a socrului ei era dovada unei afectiuni naturale; dar ingrijorarea ei mult mai mare pentru pierderea chivotului era o dovada despre consacrarea ei evlavioasa fata de Dumnezeu si lucrurile cele sfinte. Chiar moartea celor doi din familie n-a interesat-o atat de mult cat a interesat-o chivotul. Ea putea sa aiba putina mangaiere de la un copil nascut in Israel, in Silo, cand chivotul era pierdut la filisteni. Traind in vremuri stricate, sotia unui barbat necredincios, totusi consacrata cu adevarat – ce curaj mai mare putea fi cunoscut in zile de uluitoare incurcatura nationala?
Prezenta lui Dumnezeu ar trebui socotita intotdeauna ca cea mai mare binecuvantare, iar pierderea prezentei Lui si a puterii de retinere a raului ar trebui sa fie temuta ca cea mai cruda calamitate! Imprejurarile vietii sunt fara speranta numai atunci cand, ca si Iuda, cineva refuza in mod deliberat sa fie condus de Duhul Sfant.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA
1–22 PK, p. 415, 416; PP, p. 583–585 1–9 PP, p. 583
1, 2 SR, p. 185
3–11 SR, p. 186 9 5T, p. 584
10, 11 PP, p. 514, 583, 591, 622; 1T, p. 119
12–22 PP, p. 585; SR, p. 187
17, 18 4T, p. 166, 200, 516
18 1T, p. 119