Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 91


91:1 Cap. 89 - Exemplul efesenilor

91:2 Când s-au convertit, efesenii şi-au schimbat obiceiurile şi practicile. Sub lucrarea de convingere a Spiritului lui Dumnezeu, ei au acţionat cu promptitudine şi au dezvăluit toate misterele vrăjilor lor. Ei au venit, au mărturisit şi au arătat faptele lor, iar sufletele le-au fost umplute cu o indignare sfântă pentru că fuseseră atât de devotaţi magiei şi au preţuit atât de mult cărţile cu regulile înşelătoriei lui Satana, punând înaintea lor metodele prin care trebuiau să practice vrăjitoria. Ei au fost hotărâţi să se întoarcă din serviciul celui rău şi au adus acele volume costisitoare şi le-au ars în public. Astfel şi-au manifestat ei întoarcerea sinceră către Dumnezeu...

91:3 Cărţile pe care efesenii le-au încredinţat flăcărilor, când s-au convertit la Evanghelie, erau acele cărţi cu care s-au delectat în trecut şi care le-au condus conştiinţele şi le-au ghidat mintea. Ei ar fi putut să le vândă, dar, procedând astfel, răul ar fi fost perpetuat. După aceea, ei s-au scârbit de misterele satanice, de actele de magie şi au privit cu aversiune cunoştinţa pe care o obţinuseră din ele. I-aş întreba pe tinerii care s-au consacrat adevărului: V-aţi ars cărţile de magie?

91:4 Cărţile de magie de astăzi

91:5 Nu vă acuzăm de răul de care se legaseră efesenii, nici nu pretindem că practicaţi magia şi că v-aţi dedat artei vrăjitoriei

91:6 în acelaşi mod în care au făcut-o ei. Nu spunem că aţi urmat misterele vrăjitoriei sau că aţi fost în comuniune cu spiritele rele. Dar nu sunteţi voi oare în comuniune cu autorul răului, cu inventatorul tuturor acestor mistere şi acte diavoleşti? Nu ascultaţi voi sugestiile lui, care este dumnezeul acestei lumi, prinţul puterilor văzduhului? Nu v-aţi subordonat minciunilor lui, nu aţi cedat, devenind agenţi ai săi, lucrând în armonie cu ceea ce era viaţa voastră înainte de convertire? Nu v-aţi predat lui Satana ca agenţi ai săi şi, într-un sens larg, n-aţi ţinut legătura cu îngerii căzuţi şi nu aţi învăţat de la ei arta înşelării propriului vostru suflet, precum şi a sufletelor altora?

91:7 Dar despre cărţile magice? Ce aţi citit? Cum v-aţi folosit timpul? Aţi căutat să studiaţi sfintele scrieri în scopul de a putea auzi vocea lui Dumnezeu vorbindu-vă din Cuvântul Lui? Lumea este inundată de cărţi care seamănă seminţele scepticismului, infidelităţii, ateismului şi, într-o măsură mai mică sau mai mare, aţi învăţat şi voi lecţiile din aceste cărţi, care sunt într-adevăr cărţi magice! Ele Îl scot pe Dumnezeu din minte şi despart sufletul de adevăratul Păstor.

91:8 Minte inaptă pentru gânduri solemne

91:9 Cărţile pe care le-aţi citit au fost create de agenţii lui Satana, pentru a fermeca mintea cu teorii formate în sinagoga lui, ca să vă arate cum puteţi servi răul cu o demnitate satanică. Cât de numeroase sunt cărţile cu tendinţe

91:10 spre necredinţă, care sunt calculate să tulbure mintea prin îndoieli amăgitoare! Satana a suflat asupra lor o otravă şi o maladie spirituală mortală afectează sufletele care citesc astfel de cărţi.

91:11 Ce masă mare de cărţi există în lume, pentru a umple mintea cu fantezii şi nimicuri, creând dezgust pentru cuvintele adevărului şi ale neprihănirii. Mintea nu mai este astfel capabilă de gânduri solemne, răbdare şi o perseverentă cercetare a Scripturii, care este îndreptarul prin care suntem îndrumaţi către paradisul lui Dumnezeu.

91:12 Se scrie mult cu scopul de a câştiga comori pământeşti, ca şi cum prin această bogăţie a lumii am putea să ne cumpărăm un paşaport pentru cer. Ce cărţi de istorie au fost scrise, pline cu realizari măreţe şi curajoase ale oamenilor a căror viaţă nu aruncă nici o rază de lumină asupra cărării care conduce către o viaţă mai bună!

91:13 Cărţi care conduc într-o direcţie greşită

91:14 Cât de multe cărţi se preocupă de război şi de vărsări de sânge, care îi înşală pe tineri! În timp ce citesc, Satana stă alături de ei pentru a le transmite un spirit războinic, la fel cu acela despre care citesc, sângele li se înfierbântă în vene şi sunt instigaţi la acţiuni pline de cruzime. Cât de numeroase sunt cărţile imorale, care conduc la dorinţe nesfinte şi aprind focul pasiunilor în inimă, îndepărtându-i de tot ceea ce este curat şi sfânt!

91:15 Aţi avut şi voi cărţile voastre de magie, în care fiecare scenă a fost inspirată de cel ce a fost odată un înger înălţat deasupra celorlalţi în curţile cerurilor...

91:16 Rupând vraja magiei lui Satana

91:17 Aş întreba: Ar trebui să fie arse cărţile de magie? În sinagoga lui Satana, sunt locuri de atracţie, în care destrăbălarea şi imoralitatea sunt hrănite, întreţinute şi permise; dar martorul este acolo, şi un oaspete nevăzut mărturiseşte despre faptele săvârşite în întuneric. Satana este cel care patronează toate tovărăşiile legate de cei trufaşi, mândri, plini de veselie şi este principalul animator al distracţiilor acestora. El participă la aceste întruniri purtând o mască.Vrăjitoria se desfăşoară pretudindeni în jurul nostru, la fiece pas, şi lumea şi biserica se află sub influenţa celui care le va conduce să facă lucruri pe care niciodată n-au visat că le vor face. Dacă ei ar fi informaţi cu privire la faptele pe care le vor face, ar fi uimiţi asemenea lui Hazael, atunci când profetul i-a spus care va fi atitudinea sa viitoare...

91:18 Fiecare bărbat, femeie şi copil care nu este sub controlul Spiritului lui Dumnezeu este sub influenţa vrăjitoriei lui Satana şi cuvântul şi exemplul lui îi vor conduce şi pe alţii departe de cărarea adevărului. Când harul transformator al lui Hristos este asupra inimii, o indignare sfântă va lua în stăpânire sufletul, pentru că păcătosul a neglijat atât de mult salvarea măreaţă pe care Dumnezeu i-a pregătit-o! Atunci el se va preda lui Dumnezeu în întregime, cu trup şi suflet, şi se va îndepărta, va rupe tovărăşia cu Satana prin harul dat lui de Dumnezeu. El, asemenea efesenilor, va da în vileag vrăjitoria şi va tăia şi ultimele legături care-l unesc cu Satana. El va părăsi steagul prinţului întunericului şi va veni sub stindardul însângerat al Prinţului Emanuel. Va arde cărţile de magie. - YI, 16 noiembrie 1883