81:1 Cap. 79 - Atitudinea noastră în rugăciune
81:2 Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, e privilegiul nostru să ne plecăm pe genunchi înaintea Domnului, când Îi prezentăm cererile noastre. Isus, exemplul nostru, "a îngenuncheat şi S-a rugat". Pavel declară: "Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos". Mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel, Ezra a îngenuncheat. Daniel "de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui".
81:3 Adevărata venerare a lui Dumnezeu este inspirată de simţământul infinitei Sale măreţii şi al prezenţei Sale. Fiecare inimă ar trebui să fie profund impresionată cu acest sentiment despre Cel Nevăzut. Ora şi locul de rugăciune sunt sfinte, pentru că Dumnezeu este acolo; şi, dacă respectul se manifestă în atitudine şi comportament, sentimentul care-l inspiră va fi aprofundat. "Numele Lui este sfânt şi înfricoşat", declară psalmistul. Îngerii îşi acoperă faţa când rostesc acest nume. Cu cât mai mult respect ar trebui să fie pe buzele noastre, care suntem căzuţi şi păcătoşi!
81:4 Ce bine ar fi dacă bătrânii şi tinerii ar medita asupra acelor cuvinte din Scriptură care arată cum ar trebui păzite şi respectate locurile marcate de prezenţa specială a lui Dumnezeu! "Scoate-ţi încălţămintea din picioare", i-a poruncit El lui Moise, în faţa tufişului arzând, "căci locul pe care calci este sfânt". Iacov, după ce a avut viziunea cu îngerii, a exclamat: "Cu adevărat Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut"... - GW 178,179