Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Solii către tineret

Solii către tineret, 8


8:1 Cap. 6 - Înălţimi care pot fi atinse

8:2 Dragi tineri, care este ţinta spre care vă îndreptaţi şi care este scopul vieţii voastre? Sunteţi voi ambiţioşi să dobândiţi educaţie, ca astfel să aveţi un nume şi o poziţie în această lume? Aveţi gânduri pe care nu îndrăzniţi să le exprimaţi, ca de exemplu să ajungeţi într-o zi pe culmile cele mai înalte ale inteligenţei, să faceţi parte din consilii deliberative şi legislative, ajutând la adoptarea legilor pentru naţiune? Nu este nimic greşit în aceste aspiraţii. Fiecare dintre voi poate avea scopul său. Nu trebuie să fiţi mulţumiţi cu realizări umile. Puneţi-vă scopuri înalte şi nu precupeţiţi nici un efort pentru a le atinge.

8:3 Religia - structura de bază a vieţii

8:4 Frica de Domnul stă la temelia unei nobleţi sufleteşti adevărate şi complete. Integritatea, integritatea constantă, neabătută, este principiul pe care trebuie să-l purtaţi cu voi şi să-l aplicaţi în toate relaţiile de viaţă. Aplicaţi religia în şcoala vieţii, în casa voastră, în toate căutările voastre. Acum, este important să vă întrebaţi cum să vă alegeţi şi să vă perfecţionaţi studiile în aşa fel, încât să menţineţi soliditatea şi fermitatea unui caracter creştin nepătat, punând toate cererile şi interesele vremelnice în slujba înaltei cereri a Evangheliei lui Hristos.

8:5 Vrei acum să clădeşti aşa cum vei fi în stare şi să-ţi modelezi caracterul, raportându-te astfel la societate şi la viaţă, încât să răspunzi mai întâi scopului pentru care Dumnezeu te-a creat? Ca urmaşi ai lui Hristos, nu sunteţi opriţi

8:6 să vă angajaţi în ocupaţii vremelnice, dar ar trebui să aplicaţi religia voastră cu privire la acestea. Oricare ar fi activităţile în care v-aţi angaja, niciodată să nu întreţineţi ideea că nu veţi putea avea succes, dacă nu veţi sacrifica din principii.

8:7 Responsabilităţi înalte

8:8 Echilibraţi de principii religioase, vă veţi putea urca pe orice înălţime doriţi. Veţi fi încântaţi să vedeţi cum vă veţi ridica şi veţi atinge standardele înalte pe care Dumnezeu vi le-a pregătit. Isus iubeşte tinerii preţioşi şi nu este încântat să-i vadă crescând cu talente necultivate şi nedezvoltate. Ei pot deveni oameni puternici, cu principii ferme, potriviţi să poarte responsabilităţi înalte, dar pentru aceasta ar trebui să se străduiască din răsputeri, punând la lucru fiecare resort al fiinţei lor.

8:9 Dar niciodată să nu comiteţi o crimă atât de gravă, pervertind puterile date de Dumnezeu, făcând rău şi distrugându-i pe alţii. Sunt oameni talentaţi, care-şi folosesc abilităţile pentru a împrăştia ruină morală şi corupţie; dar tot ce vor semăna va produce un seceriş pe care nu vor fi mândri să-l strângă. Este un lucru de temut să foloseşti darurile primite de la Dumnezeu pentru a împrăştia nenorocire şi suferinţă, în loc de binecuvântare în societate. Este de asemenea de temut să dai deoparte talentul care ţi-a fost încredinţat, să-l împătureşti într-un şervet şi să-l ascunzi de lume, pentru că acest lucru va lua de la tine cununa vieţii. Dumnezeu ne solicită serviciile. Sunt responsabilităţi de purtat pentru fiecare şi noi putem îndeplini misiunea măreaţă a vieţii numai când aceste responsabilităţi sunt complet acceptate şi îndeplinite cu conştiinciozitate şi credincioşie.

8:10 Influenţa religiei

8:11 Înţeleptul spunea: "Adu-ţi aminte de Creator în zilele tinereţii". Nu presupune nici măcar o clipă că religia te va face trist şi mohorât şi îţi va bloca drumul către succes. Religia lui Hristos nu distruge şi nici măcar nu slăbeşte nici o abilitate. Ea nu te va face în nici un fel incapabil de a trăi bucuria unei reale fericiri, ea nu-ţi va scădea interesul pentru viaţă sau să te facă indiferent la solicitările prietenilor şi ale societăţii. Religia nu învăluie viaţa într-o pânză de sac, nu se exprimă prin suspine şi gemete. Nu, nu! Cei care fac din Dumnezeu începutul, sfârşitul şi ceea ce este mai bun în tot ceea ce fac, sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Zâmbetele şi strălucirea nu sunt alungate de pe chipul lor. Religia nu-l face pe cel ce o adoptă aspru şi necioplit, neîngrijit şi nepoliticos; din contră, îl cultivă şi îl înnobilează, îi rafinează gusturile, îi sfinţeşte judecata şi îl pregăteşte pentru a se potrivi cu societatea îngerilor cereşti şi pentru casa pe care Isus a pregătit-o.

8:12 Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că Isus este un izvor nesecat de bucurie. El nu Se delectează cu mizeria şi suferinţa fiinţelor umane, ci Îi place să le vadă fericite. Creştinii au la îndemână multe surse de fericire şi ei ar putea spune cu acurateţe şi fără greşeală ce plăceri sunt justeţea şi dreptatea. Ei se pot bucura de recreeri care nu le vor irosi judecata şi nu le vor degrada sufletul, astfel încât nu vor fi dezamăgiţi, pentru că aceste recreeri nu vor lăsa în urmă o influenţă negativă, care să distrugă respectul de sine sau care să bareze calea către utilitate. Dacă Îl pot lua pe Isus cu ei şi pot menţine un spirit de rugăciune, sunt în perfectă siguranţă...

8:13 Administrarea talentelor noastre

8:14 Tineri prieteni, frica de Domnul stă la temelia tuturor progreselor; este începutul înţelepciunii. Tatăl nostru ceresc are pretenţii de la voi, pentru că, fără să-I cereţi şi fără să meritaţi, El vă oferă darurile Sale şi, mai mult decât atât, El v-a oferit tot cerul într-un singur dar, şi anume vi L-a dat pe Fiul Său iubit. În schimb pentru minunatul Său dar, El cere de la voi o ascultare plină de bucurie. Facultăţile voastre intelectuale şi morale sunt daruri de la Dumnezeu, talente încredinţate vouă pentru o dezvoltare înţeleaptă şi nu aveţi libertatea să le lăsaţi să doarmă şi să le privaţi de o cultivare potrivită sau să le mutilaţi şi să le piperniciţi din cauza inactivităţii. Trebuie ca tu însuţi să hotărăşti dacă vei îndeplini sau nu cu credincioşie responsabilităţile importante care-ţi revin, dacă îţi vei îndrepta sau nu eforturile în direcţia cea bună.

8:15 Noi trăim înconjuraţi de pericolele ultimelor zile. Tot cerul este interesat de caracterele pe care vi le formaţi. Fiecare calitate cu care aţi fost înzestraţi v-a fost oferită pentru că voi trebuie să fiţi părtaşi ai naturii divine, scăpând de stricăciunea care este în lume prin poftă. Oamenii nu sunt lăsaţi singuri să cucerească puterile răului, prin eforturile lor slabe. Ajutorul este la îndemână şi va fi dat fiecărui suflet care îl doreşte cu adevărat. Îngerii lui Dumnezeu, pe care Iacov i-a văzut în viziune urcând şi coborând, vor ajuta orice suflet care vrea să ajungă fie şi în înaltul cerului. Ei păzesc poporul lui Dumnezeu şi iau seama la fiecare pas care e făcut. Cei care urcă pe calea însorită vor fi răsplătiţi şi vor intra în bucuria Domnului lor. - FE 82-86

8:16 Un ideal înalt de atins

8:17 Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând pe care îl pot avea oamenii. Evlavia, asemănarea cu Dumnezeu este idealul de atins. Înaintea învăţăcelului este deschisă cărarea unui progres continuu. El are un obiectiv de îndeplinit, o ţintă de atins, care include tot ce este bun, curat şi nobil. El va avansa cât se poate de repede în orice ramură a adevăratei cunoaşteri. Dar eforturile sale vor fi îndreptate spre obiective mai înalte decât atingerea unor interese egoiste şi trecătoare, la fel cum cerul este mai presus decât pământul. - Ed. 18,19

8:18 _________

8:19 Canale ale harului lui Dumnezeu

8:20 Este privilegiul fiecărui suflet de a fi un canal viu prin care Dumnezeu poate comunica lumii bogăţiile harului Său, bogăţiile de nepătruns ale lui Hristos. Hristos nu doreşte nimic mai mult decât să aibă agenţi care să reprezinte lumii spiritul şi caracterul Său. Şi nu este în lume o nevoie mai mare decât manifestarea prin oameni a iubirii Mântuitorului. Cerul întreg aşteaptă canale prin care să poată fi picurat uleiul sfânt, pentru a fi o bucurie şi o binecuvântare pentru inimile oamenilor. - COL 419